- Tot scandalul acesta, doar pentru ca am salvat un coleg? Trebuia sa il las sa moara, cu toate ca stiam ca am puterea sa impiedic asta?Nimeni nu a sesizat nimic ciudat si chiar de ar fi sa banuiasca cineva vreo forta necunoscuta miraculoasa, ar alunga acel gand imediat din minte, caci pentru un om este ilogic!
Familia mea era adunata in sufragerie, ascultandu-mi cuvintele ca pe cele ale unui condamnat. Ce aveam eu de spus, oricum nu conta prea mult. Pe cei de partea mea ii stiam deja, ei fiind persoanele care imi fondasera principiile, iar pe restul, nici mutand muntii din loc nu aveam sa ii fac sa isi schimbe parerea. Eram constienta ca in mare parte, imi spuneam replicile de dragul lui Carlisle, care nu dorea ca pornind de aici, sa se nasca un conflict major intre noi. In rest, nu ma interesau argumentele lui Rosalie sau Jasper sau eschivarea lui Emmett.
- Bella, toti o sa iesim rau din asta daca lucrurile iau alta intorsatura.
- Alta intorsatura? Ce vrei sa spui cu asta, Jazz?
- Daca te implici mai mult decat esti deja.
- Doar am fost la locul potrivit, la momentul potrivit.
- Niciodata pana cum nu ai mai facut un scut cu o asa densitate.
- A fost doar in jurul meu si al lui...
- Vezi? Cel mai rau este ca nici macar nu iti dai seama, Bella. Au fost cateva fractiuni de secunda in care scutul tau s-a intins dincolo de parcare, trecand si de noi.
- Eu...
- Crede-ma, nu am mai simtit demult atata panica si sa nu mai vorbesc de instinctul tau protector... Practic ai pulsat energia din tine, fara sa constientizezi, ceea ce demonstreaza teama ta de a-l pierde.
- Ce vrea sa spuna Jazz, interveni Rosalie, este ca fapta ta nu este riscanta doar pentru ca ne-ai fi putut revela adevarata natura, dar si pentru ca a fost condusa de un sentiment interzis!
Ultimul cuvant a fost rostit raspicat si la o tonalitate enervant de inalta. Esme s-a grabit sa se duca din pragul usii langa Carlisle:
- Dragostea nu este un sentiment interzis!
- Daca te indragostesti de portia de cartofi prajiti, ESTE! aproape urla Rosalie, sustinandu-si punctul de vedere din coltul celalalt al camerei.
- Modereaza-ti tonul! am marait si amandoua ne-am pus in pozitie de atac. Imi venise chef sa ii fac niste "cozi impletite". Pana acum o ignorasem pe Rosalie si iesirile ei impulsive, dar nu puteam tolera sa il faca pe Edward un fel de mancare. Nici macar nu ma obosisem sa ii contest notiunea de "dragoste", pentru ca nu simtisem nevoia sa o neg.
- Fetelor, va arbitrez?
Mda, visul lui Emmett de cateva decenii: sa priveasca un meci intre mine si iubita lui, tavalindu-ne in ciocolata.
- Daca ai stii cum gandeste depre fete, te-ai fi gandit de doua ori inainte sa pui ochii pe el.
Din nou vorbea de parca era un obiect sau ceva de genul si l-as fi ales dintr-un magazin.
- De unde stii tu ce este in mintea lui?
- Am dat un ochi peste lucrarea lui la literatura si crede-ma, misogin este putin spus.
- Mai bine misogin decat narcisist!
- Gata, incetati! vocea lui Carlisle nu trecuse niciodata pana cum de nota blanda care te linistea- problemele se rezolva vorbind. Bella?
Mi-a dat cuvantul printr-un gest elegant al mainii, iar pe ceilalti i-a invitat sa ocupe un loc. Imi aminteam acelasi gest venit din partea lui Esme cand m-a rugat sa ma asez dupa ce m-a vazut cat de agitata am venit de la prima ora de biologie cu Edward. Erau obiceiuri umane greu de lepadat, care aveau un efect inconstient asupra creierului. Senzatia de confort, chiar daca la noi era permanenta, ne ajuta sa ne relaxam si sa ne concentram mai bine.
- As vrea sa stiu mai intai cine si de ce ma acuza?
- Ha!
A bufnit Rosalie de langa fereastra. Ea era singura care inca statea in picioare.
- Este culmea stupiditatii sa te indragostesti de un om!
- Ma bine prevenim, decat sa ne lamentam, apoi, adauga Jazz.
- Ah si cat imi placeau grizzley de prin partile astea! ofta Emm ca un copil mic ce nu isi da seama de gravitatea situatiei.
"Alta casa, alte decoratii, alte dulapuri de umplut", am asteptat sa aud reactia entuziasmata a lui Alice, dar ea tacea, retrasa langa usa.
- Nu stiu cum puteti vorbi cu o siguranta pe care nici eu nu o am despre sentimentele mele, dar...
- Nu are rost discutia asta! vocea taioasa a lui Alice mi-a oprit cuvintele. Isi scutura capul, lafel cum facea dupa fiecare viziune, din nou un reflex uman, atunci cand vrei sa te deconectezi de anumite ganduri.
- Al, stiu ca ii iei apararea, dar trebuie sa discutam. Este o problema care nu o priveste numai pe ea, ci ne afecteaza pe noi toti. Nu as suporta gandul sa te stiu in pericol.
- Jasper, linisteste-te! Nu este nicio amenintare pentru noi in viitorul Bellei, tocmai am vazut asta!
Fata lui Jazz era destul de neincrezatoare, dar micuta lui iubita i s-a agatat de gat, inundandu-i urehile cu rasul ei cristalin.
- Renunta la fata asta, nu te avantajaza deloc! Sau nu ai incredere in mine? V-au dezamagit vreodata, pana acum viziunile mele? continua intorcandu-se spre ceilalti.
- Ce ai vazut mai exact?
- Nu imaginile conteaza, ci sentimentele pe care mi le transmit imaginile respective: calm si armonie.
Esme isi abtinea un zambet de aprobare ca sa nu faca diferente intre "copiii" ei, Emmett era bucuros ca nu avea sa ia liceul de la capat, Rosalie nici macar nu se intorcea cu fata, iar Carlisle cantarea atent lucrurile.
- Vrei sa spui, ca acest incident...
- Nu prezinta importanta si nici gravitatea pe care i le dati voi. Viata noastra v-a continua neschimbata.
Explicatiile, contradictiile, lamuririle, sfarsisera brusc odata cu interventia lui Alice. Fiecare a revenit la activitatile lui.
***
Alice si-a trecut finut doua degete peste buze dupa ce a lasat din mana trupul gazelei. Ochii ei aveau o stralucire care zicea "Ai ceva sa imi spui?!" Era logic ca nu puteam stii ceva inaintea ei, dar abea asteptam sa plece Jazz si Emm la vanatoare in partea cealalta a padurii ca sa o interoghez. Dupa ce s-au saturat de ierbivore, cei doi s-au facut nevazuti in intuneric si am ramas singure.
Eu m-am asezat pe cea mai inalta ramura a copacului, cu ochii spre cer, asa cum obisnuiam sa fac de fiecare data cand eram ingandurata si ea m-a urmat imediat. Nu se putea abtine, degeaba incerca sa ma provoce sa o intreb eu. Rezulta mai bine atunci cand o lasam sa fiarba in suc propriu. In curand avea sa rabufneasca si asa ma scutea de rugaminti inutile. Nu mai conta ca am fiert si eu alaturi de ea pana cand s-a hotarat sa vorbeasca si sa imi spuna ce avea pe suflet.
- Esti rea!
- Stiu, am chicotit, desi nu stiam la ce se refera.
- Am crezut ca ma iubesti.
M-am intors sa o privesc cu ochii mari. Nu era cazul sa dramatizeze atat, doar nu dadusem drumul la o armata de rozatoare in camera ei cu pantofi de firma.
- Credeam ca nu exista secrete intre noi.
- Lasand la o parte faptul ca nu pot ascunde ceva de tine, nici nu vreau. Chiar daca nu este nimic interesant de stiu despre mine, tu oricum stii totul!
- Totul inafara de ce este cel mai important.
- Din scena pe care o faci acum, imi dau seama ca stii si acel "cel mai important".
- Deci recunosti ca ai incercat sa imi ascunzi asta?
- Nici nu as fi incercat, pentru ca natura te prefera si esti mereu cu un pas inaintea celorlalti. Lafel cum esti cu un pas si inaintea mea. LA CE TE REFERI?
Alice a fluturat o mana, plictisita.
- Nu incerca sa ma duci cu presul! Mi-am pierdut increderea in tine si nu stiu daca o sa mi-o mai castigi vreodata.
Tragediile shakespeariene erau comedii pe langa felul in care Alice isi interpreta replicile.
- Alice, arata-mi te rog nordul, pentru ca m-ai pierdut de tot. Ce ti-am facut mai exact?
- M-ai tradat!
- CE? Adica...POFTIM?
Ma miram de unde scotea expresiile acestea teatrale, dar ajutata de figura bosumflata, as fi putut sa jur sa o sa izbugneasca in lacrimi daca nu as fi cunoscut-o.
- Am crezut ca atunci cand o schimbare asa mare va avea loc in viata ta, voi fi prima care va sti.
- Schimbare?
Acest cuvant ma corela direct cu Edward. Din nou am simtit tresarirea, de parca un roi de fluturasi dadea din aripi in stomacul meu.
- Alice...tu...ce ai vazut mai...exact?
- Ceea ce tu imi ascunzi.
- Spune-mi!
- De ce as face-o? Tu nu ai avut atata consideratie fata de mine!
- Alice! nerabdarea mea a uimit-o si a continuat cu voce indiferenta la presiunea mea.
- Am vazut ca povestea ta cu Edward nu o sa se incheie la incidentul de astazi.
- Dar... lor le-ai spus...
- Ca in viitorul tau nu este nicio amenintare si ca viata noastra va decurge lafel ca pana acum. Bella, cand am spus viata noastra, ma refeream la ceilalti inafara de tine. Ceea ce te asteapta nu ne va afecta pe noi, dar va reprezenta totul pentru tine.
- Nu inteleg...
Mintea imi era acoperita de o ceata densa, nu pentru ca nu incepeam sa imi dau seama de sensul cuvintelor ei, ci pentru ca nu stiam cum sa le iau.
- Ai...mintit?
- Am omis sa le spun ca il iubesti pe Edward si ca in curand iti va fi imposibil sa stai departe de el, dar in rest am spus adevarul.
- De ce ai facut asta?
- Ma hotarasem sa le povestesc viziunea, dar decizia mea a facut ca ea sa fie urmata de alta.
- In care Rosaliea ma jupuia de vie?
- Pe aproape.
Ironia ii disparuse, inlocuita de seriozitate.
- Dupa tine, Esme ar fi fost cea ma fericita , urmata de Carlisle si eu... pentru ca te iubesc si vreau sa fii fericita, chiar daca tu nu doresti sa imi impartasesti aceasta fericire. In fine, lui Emmett i-ar fi fost indiferent, iar pe Jazz l-as fi calmat eu...dupa un timp.
- Rosalie?
- Deciziile ei mi-au dat dureri de cap. Nu o credeam in stare de atata sadism.
Am sarit in picioare instantaneu si un val de panica mi-a tasnit prin venele goale. Daca Alice nu ma prindea de mana, as fi fugit in Forks, direct in camera lui Edward sa vad daca este bine.
- Nu este ceva personal cu el, dar nu vrea sa riste.
- Si o ajuta si "simpatia" pe care o simte pentru mine. Nu inteleg, ce i-am facut?
- De parca nu ai cunoaste-o! Rose se simte amenintata si de o papusa de portelan, numai pentru ca aceea este facuta perfect si fara niciun defect.
- Daca se atinge de el, Al...daca macar indrazneste sa il priveasca...
- Termina, Bella, incepe sa ma doara capul din nou.
La viziunea "dansului" meu cu Rosalie, Alice si-a cuprins tamplele cu palmele deschise.
- Imi pare rau, i-am acoperit palmele cu ale mele.
- Sunteti surorile mele si nu vreau sa ajungeti...acolo.
- Stiu, stiu, Al si nici eu nu vreau. Dar iti repet, sa nu indrazneasca...
- Nu va indrazni, pentru ca nu va sti nimic.
- De asta ai tacut.
- Aham, a inganat plictisita, lovind cu varful piciorului de balerina, una din crengile de mai jos.
- Iti multumesc, desi, cred ca cel mai bine, ca sa evitam toate astea, este ca eu sa plec din Forks.
- Nu ai sa poti pleca.
- Priveste-ma!
Am sarit jos si am inceput fuga printre copacii care treceau pe langa mine fara sa apuc sa ii vad macar. O palma mica mi-a cuprins umarul si m-a tras inapoi. M-am rostogolit pe iarba, cu Alice cand sub, cand deasupra mea, pana ne-am oprit.
- Sa nu te mai gandesti niciodata sa te alaturi nerafinatilor alora, Bella!
- A fost un impuls de moment, doar!
- Stiu, pentru ca maine te vad langa mine in cafeneaua liceului.
Ridica din spranceana muscandu-si buza.
- Ma indoiesc.
- De mine? Of, Bella, inca nu ai invatat nimic?
- Ia spune-mi, ce o sa imi comand maine la pranz?
- Spaghetti cu sos.
Umerii mi-au cazut grei in jos.
- Atat sunt de lasa?
- Ce simti este mai puternic decat tine. Vreau sa stii ca eu iti sunt alaturi.
- Pana acum cateva minute nu gandeai asa.
- Bella, tu chiar nu stiai?
- Nu, mi-ai luat-o inainte.
- Sunt chiar buna! Sa stiu inaintea ta ca il iubesti pe Edward?!
A inceput sa topaie si sa isi pupe varful degetelor, dupa care isi lipea sarutul de obraji, ca sa se pupe singura de dragul ei.
- Deci, inseamna ca mi se iarta greseala ca nu te-am anuntat de un lucru pe care inca nu il aveam la cunostiinta?
S-a asezat pozitia turcului si a batut locul de langa ea ca sa o insotesc.
- Spune-mi, acum, ca ti-am marturisit ca il iubesti, tu ce simti?
- Ca il...iubesc?
- A, stiam eu!
A inceput sa aplaude ca un copil de trei ani la teatrul de papusi. Ah, putea fi mai patetica de atat conversatia asta?! Desi traiam o transformare majora, nu puteam sa nu fiu nesigura si infricosata.
- Alice, ia spune-mi, ce ilustra viziunea ta cu mine si...el?
- Asta!
A ridicat mana spre cer.
- Asta? am repetat nelamurita.
- Stelele.
- Dar in Forks cerul este mai mereu innorat.
- Nu am vazut locul exact, doar pe voi doi.
- Si...cum aratam?
- Adica?
Alice si-a scarpinat barbia fara sa inteleaga ce o intrebasem.
Adevarul era ca nici eu nu stiam ce ma asteptasem sa aud, asa ca i-am facut semn din mana sa o lase balta. La urma urmei, stia deja mai multe decat mine, ce putea fi mai jenant de atat?
- Ne vedem mai tarziu! a tasnit pe langa mine ca o cometa, lasand in urma praf de ras.
- Unde...?
- Sa iti aleg hainele pentru luni!
- Al...
( Edward )
Vineri seara, fusesem la La Push, ca sa raspund invitatiei lui Jacob si sa imi ocup mintea cu alte ganduri. Plecasem singur si urma sa ma intalniesc cu restul acolo, pentru ca nu aveam chef de mainile Jessicai incurcate ca niste alge in jurul gatului meu, in timp ce conduceam. Pana si Charlie avea sa vina mai tarziu, cu Billy. Din locul in care am parcat, am vazut focul de tabara, asa ca nu am mai asteptat sa vina Jake sa ma conduca si m-am indreptat singur spre el.
M-a intampinat, in schimb, o fata asezata pe iarba, in pozitia turcului. Lumina focului ii dadea tenului inchis o culoare rosiatica, ce curgea si prin suvintele brunete, dandu-le reflexii miscatoare de parca focul se oglindea in parul ei. Doi copii, un baiat si o fata de vreo cinci ani ii dadeau tarcoale alergand si tipand.
- Quil, te-am rugat sa te misti aici imediat! Lasa sarpele!
- Tha na na na nah! o ingana baietelul cu un bat pe care era incolacit un pui de sarpe si pe care il apropia tot mai mult de gura.
- Il inghiti tu, sau cand te prind ti-l bag chiar eu pe gat!
- Probleme intre generatii? am intervenit amuzat.
- Mai am putin si scap de ei.
- Putin? O sa creasca in trei zile cat altii in ani trei ani, sau...?
- Este un fel de a spune, a raspuns cu fata luminata de un zambet. Acesta s-a deschis si mai mult cand mi-a intalnit ochii, transformandu-se intr-un ras ce ii expuneau dintii albi ca pe niste perle. Ea nu si l-a retinut, privandu-ma de veselia lui, ci l-a lasat sa curga pe fata copilaroasa, radiand.
- Ia un loc, m-a indemnat fara sa rupa siragul de perle. I-am copiat pozitia, dupa care m-am lasat sa cad cu spatele pe iarba.
- Hopa, vocea subtire a fost insotita de o durere in stomac care mi-a oprit respiratia. Fetita imi sarise pe burta si imi cuprinsese fata cu mainile ei dolofane, studiintu-mi concentrata ochii.
- Leah?
- Da, a raspuns fata cu mainile intinse pentru a o lua de pe mine.
- Ce cauta unul de-ai lor aici? a intrebat cu o teama care mustra in acelasi timp.
Leah a privit-o nedumerita, dar figura ii trada teama ca micuta mi-ar putea, fara sa vrea, revela vreo taina.
- Emily, el este Edward!
- Fiul lui Charlie?
- Aham, hai fugi si cauta-l pe Quil!
Fetita, in schimb, ramansese captivata de ochii mei.
- Emily! a indemnat-o mai aspru de data asta.
Ea s-a ridicat si a fugit spre fratele ei, continuand duetul de tipete si alergari.
- Ce a vrut sa spuna prin "unul de-ai lor"?
- Nu ti-a scapat, nu? a chicotit Leah, jucanduse cu degetul in tarana de langa foc.
- Are legatura cu povestea despre "Cei Reci"?
Ochii negrii s-au deschis larg si mandibula i s-a desprins de maxilar, lasandu-i gura cascata pentru cateva secunde. Atunci i-am vazut reflexia focului din iris, care il facea sa capete o culoare rosie ca a sangelui. Asta o speriase pe fetita? Rosul din ochii mei?
- Sunt legende, a incercat sa intrerupa brusc drumul pe care il luase conversatia noastra.
- De ce au ochii rosii?
Poate ca acest aspect nu avea nicio legatura cu povestea, dar am pus intrebarea in asa fel incat sa arat ca am cunostiinta de cauza.
- De la sange. Se hranesc cu sange. Dar Emily este mica si confunda povestile. "Cei Reci" sunt diferiti, traiesc printre noi lafel ca oamenii, fara sa... interactioneze cu ei prea mult.
- Ce sunt defapt?
- Dusmani, fiinte care fac rau, pentru ca nu au reguli si nu cred in nimeni si nimic.
A ales cu grija cuvantul "fiinte" si am crezut ca m-a blocat.
- Dar ai spus ca sunt diferiti?
- Temporar, dar pot oricand sa revina la vechile obiceiuri.
- Sunt printre noi?
- Mai aproape de unii decat de altii, a raspuns scuturandu-ma cu privirea.
Un minut mai tarziu au ajuns si ceilalti si a inceput petrecerea. Cei batrani au facut gratarul, iar apoi, langa foc, s-au spus povesti si mituri, despre lupi, nimic din ce ma interesa pe mine. Legenda acelor "fiinte" , pe mine ma intrigase lafel ca un film bun care iti place, dar nu l-ai inteles in totalitate si te straduiesti sa dai tarcoale actiunii, pana cand gasesti ideea care te ajuta sa ii dai de cap.
Doua ore dupa miezul noptii, inainte sa plecam, Mike m-a batut pe umar si m-a tras spre masina lui Taylor.
- Imi pare rau, nu stiu cum sa ma revansez.
- O sa ma gandesc la asta, stai linistit!
- Edward, orice!
- Bine, tu ai spus-o! i-am dat un cot in semn de prietenia si m-am urcat in masina. Hey, Mike?
- Da?
- De ce nu ai venit cu masina ta?
- Este la mecanic! Nu stiu ce s-a intamplat, dar rotile sunt pur si simplu blocate. Nu resusesc sa le fac sa deplasesze masina.
Am pornit motorul si am plecat spre casa.
***
Luni. Nu ma mai recunosteam din cauza entuziasmului cu care am asteptat noua saptamana de scoala. O cautasem toata ziua pe fata, pe Bella, pentru ca acum ii puteam spune pe nume, cu increderea ca ne-am prezentat. Parea un vis toata ziua de vineri, dar chiar ii auzisem vocea suava spunandu-mi numele: "Edward".Venind de la ea suna atat de elegant si important, ca parca nu mai era felul in care ma striga toata lumea de saptesprezece ani.
Incidentul din parcarea scolii ma bulversase. Trecuse acum tulburarea de moment si puteam puncta clar golurile care ma faceau sa imi pun intrebari, cum ar fi: duritatea corpului ei in ciuda aparentei gratioase, raceala atingerii, atitudinea degajata desi fusese la un pas de moarte si fantasticul miscarii masinii lui Newton, atat de precis, de parca o mana invizibila a fi mutat-o pentru a ne lua din calea ei. Nu am intrebat pe niciunul dintre martorii semiacidentului meu, daca avusesera aceleasi impresii, nu doar pentru ca as fi riscat sa par un dezechilibrat psihic, dar si pentru ca simteam ca i-as trada ei un secret la care, defapt, vroiam sa fiu partas.
Cum spuneam, am cautat-o peste tot, dar de data asta nu doar cu privirea. Nici ea, nici restul Cullenilor nu erau de gasit. Era ciudat cum o separasem din clanul lor. Pentru mine ea nu mai era una de-a lor, ci simplu:Bella.
Am intrat in sala de mese cu un nod in gat si aproape am incrucisat degetele la spate ca ea sa fie la locul ei. Era din nou gol, dar de data asta, absenta ei nu doar ma dezamagea, ci ma nelinistea.
Fata cea mica, Alice, imi zambea cu ochi jucausi, care parca stiau lucruri nemaiauzite de nimeni, niciodata. Acum insa, ma indoiam si de fragilitatea ei aparenta. Cu cateva secunde inainte ca blonda sa se uite spre ea, i-a intampinat privirea si expresia i s-a solidificat de la vesela, la indiferenta. Ceilalti se uitau pe rand la mine, cu fete variate. Brunetul, ma studia incurcat, corpul meu nu se compara cu al lui, daca asta ii era ingrijorarea. Iubitul fetei cu parul dezordonat ingusta ochii la mine, iar blondei cred ca ii paream o broasca raioasa. "Saruta-ma si fa-ma tu printul", am inganat de parca in loc de asta as fi spus, "Musca-ma!". Niciodata pana acum nu remarcasem pe vreunul din ei, inafara de Alice, sa fie atent la cei din jurul lor. Stateau mereu impreuna, "fara sa...interactioneze prea mult" si prinsi in plictiseala lor cotidiana, insa azi, eu paream centrul preocuparilor lor. Nici in prima zi de scoala nu imi dadusera atata atentie, ce se schimbase acum?
O silueta mi-a intrerupt legatura cu masa lor pentru cateva secunde, pana si-a ocupat scaunul liber. De data asta nu incercasem sa mai neg sentimentul provocat de absenta ei, iar acum ca o aveam din nou in fata mea, ma puteam lasa coplesit de usurare. O vroiam acolo in fiecare zi!
Bella probabil fusese sa-si ia tava cu mancare. A aruncat scarbita furculita dupa ce a rasucit-o de doua ori in spaghetti. Ma intrebam de ce o umplea in fiecare zi cu diferite feluri, daca mereu o arunca neatinsa.
Toti cei de la masa erau cu ochii pe ea. Mai mult decat din dorinta de a incepe o conversatie, pareau ca o studiaza. Nu s-a clintit din scaun nici macar o data pentru a se uita in jur, la mine. Ma ignora, intentionat. Se prefacea atat de prost, incat reactia ei era mai mult decat evidenta. Eu in schimb, nu-mi puteam lua ochii de la ea. Era mai frumoasa ca pana acum, daca asta ar fi fost cumva posibil. Se imbracase mai provocator sau erau doar impresiile mele? Croiul decoltat al bluzei stramte, ii arata rotunzimea umerilor si materialul de culoare neagra contrasta de minune cu pielea ei stravezie. Noaptea si ziua, ea era amandoua.
Parul era eliberat salbatic pe spate si degetele ei il trageau cat mai pe fata. Nu aveam nicio indoiala, ma evita. Asta nu m-a descurajat, dimpotriva, trebuia sa ii vorbesc astazi cu orice pret.
- Hei, Edward!
Palma lui Mike peste spate m-a trezit din reverie.
- Ce? m-am rastit nervos.
- Ai auzit noile vesti?
- Care?
- Tay aude voci, a bufnit Newton in ras, lovind cu palma suprafata mesei.
- Te cheama la ele, Taylor? am adaugat si eu razand.
- Ah, mai bine taceam din gura, a aruncat dopul sticlei de Cola si a turnat pe gat trei sferturi din lichid .Mi-am dat seama ca asa as fi patit si eu daca mi-as fi spus parerile unor incuiati ca ei si am lasat glumele la o parte, aducandu-mi aminte ca si eu auzisem o voce care nu stiam de unde vine.
- Ai auzit o voce...de fata?
Figura i s-a schimbat si a aprobat din cap, fara cuvinte.
- Cand?
- In secundele in care Mike era sa te faca zebra pe asfalt.
M-am incruntat la el, din cauza expresiei folosite, dar avea dreptate. Si eu o auzisem! As fi putut sa jur ca era glasul Bellei, dar cand am cercetat, fata ii era cufundata in gatul meu.
- Unde te aflai atunci?
- La cativa pasi in spatele tau.
- Te-ar fi lovit si pe tine! am spus atat de ferm, de parca mi s-ar fi revelat ca exista viata pe Marte.
- Probabil.
- Ce ai auzit mai exact? am devenit interesat.
- "Nu el...", a murmurat Taylor rosind.
Am inghetat pe scaun.
- Sunt pe dinafara, mormaia Mike plictisit.
Am ridicat privirea si am intalnit-o pe a Bellei. Fata ii era toata numai uimire si s-a intors repede spre masa ei.
Mi-a trecut prin minte, un mod stupid de a-mi demonstra ca ceva nu este in regula. Gasisem ideea care va da de cap tuturor talcurilor din capul meu. Se confundau in mine frica de a-mi demonstra ca am dreptate si entuziasmul reusitei. Stiam ce va fi un gest infantil si rupt din nebunie, dar mi-am dres vocea.
- Bella? am rostit atat de incet, ca nimeni de la masa mea nu a auzit, nefiind atent la mine.
Dar fata s-a intors. Ochii aramii s-au marit si maxilarul aproape i-a pocnit cand si-a dat seama ca picase. Imi raspunsese! Desi era in cealalta parte a camerei, fata isi auzise numele si reactionase la el....
