Drama reala este sa iti doresti o iubire ideala

*Bella*

Anii au trecut si golul din inima mea nu a disparut niciodata. Absenta lui Edward a devenit parte din mine si ma consolez cu gandul ca aceasta absenta justifica faptul ca a existat cu adevarat. Frumosul vampir, care imi facea sangele sa pulseze nebuneste doar cu o privire, a facut parte candva din viata mea banala. Dupa plecarea lui, noptile au devenit macabre. Ma trezeam urland din cauza cosmarurilor, dar mi-as fi dorit sa nu o fi facut-o dupa ce infruntam realitatea: singuratatea patului meu, caldura inabusitoare din camera si linistea care ma surzea. Nu-i mai gaseam pieptul tare si rece de marmura atunci cand intindeam mainile si nu imi mai canta sa ma linisteasca. Visele nici nu se comparau cu viata alcatuita din zilele care fara el, pareau interminabile, dureros de lungi.
La inceput, l-am dispretuit ca sa nu mor. Nu aveam forta necesara si luciditatea de a vedea ca procedase corect si ca meritasem tot ceea ce mi se intamplase. Poate ca singurul lucru pe care nu l-am meritat au fost lunile de maxima fericire alaturi de el, pentru ca in fond, nu am facut nimic sa merit macar sa aspir, ca o astfel de fiinta poate sta langa mine.
Un timp aproape am crezut ca ma vindecasem. Cand petreceam timpul cu Jake, totul era mai simplu si ma regaseam atat de mult in personalitatea lui, incat nu ma mai simteam asa pierduta. Dar m-a dezamagit si el. Singurul meu prieten, a hotarat ca era mai bine sa nu ne mai vedem, dandu-mi aceleasi motive care imi strangeau inima si cand erau spuse de Edward, la inceput. "Iti fac rau, "sunt periculos", "nu sunt potrivit pentru tine" si in final, "uita-ma". De parca eram o masinarie. Acum sa iubesc si maine sa uit.
Daca nu faceam ceva in privinta sanatatii mele mentale, aveam sa inebunesc. Nu ca mi-ar fi pasat de mine, dar sa-i trag pe cei care ma iubeau in valtoarea nenorocirii mele nu-mi puteam ierta. Intr-una din noptile norocoase, caci aveam insomnie, mi-a venit o idee. O ultima speranta, ca sa nu ma duc la fund.
Incapatananu-ma cum imi era felul, am vrut sa il provoc, sa il fac sa vina inapoi, macar de ar fi fost doar ca sa imi reproseze.
In ultima primavara la liceu, m-am casatorit cu Mike Newton. A fost nevoie de putin ca sa il conving. Incercand sa flirtez cu el parca l-as fi tradat pe Edward, dar ma ambitionam sa-mi ating scopul: sa-l fac sa vina la mine, pentru ultima data. Stiam ca Alice imi fusese o prietena adevarata si ca tinuse la mine cum tinusem si eu la ea. In ciuda tuturor intamplarilor, speram ca mintea ei sa mai fie conectata cu a mea si sa imi vada hotararea. Mi-am pus in cap toata scoala, in frunte cu Jessica, pe Charlie, Rene si chiar si parintii lui Mike au fost impotriva. Pentru mine casatoria era ultimul lucru cu care sa ma iluzionez. Cum de mica avusesem oroare de nunti, nu ma inchipuisem vreodata in rochie de mireasa sau sa imi doresc un sot. Dar il cunosteam pe Edward si felul lui de a fi. Era de "moda veche". Pentru el, casatoria avea o importanta vitala si gestul meu l-ar fi enervat, chiar daca nu-i mai pasa de mine, sau cel putin, asa imi placea sa ma amagesc. Asteptam sa se intoarca in Forks si sa ma revendice. M-as fi dus dupa el pana la capatul lumii si chiar mai departe.
Nu a venit!
A fost mai rau, din ce in ce mai rau. Relatia cu Mike, cum era logic, nu a functionat. El imi reprosa ca il folosisem si ca inca ma gandeam la Edward si incepusem sa ne uram. Locuiam impreuna cu familia lui, dar eram doi dusmani. Aventurile lui nu ma interesau, depresiile mele nu il interesau. A durat doar pana la sfarsitul verii, dupa care tata s-a ocupat de toate si m-a eliberat de el. A doua zi dupa ce divortasem, cat de penibil suna cuvantul spus de mine, Mike a murit intr-un accident de masina. Ma simteam vinovata. Eu fusesem cea care ii facusem ultimele zile din viata nefericite. Il luasem de pe bancile scolii, pentru un plan egoist, care nici macar nu a functionat. Aceste trei luni nu ameliorasera cu nimic suferinta, dimpotriva, acum nu mai aveam nicio speranta ca Edward s-ar putea intoarce vreodata la mine.

*Edward*

- Ce ai spus? Bella...se casatoreste cu imbecilul de Newton? Bella mea?
Zaceam intr-una din padurile Canadei de cand plecasem din Forks. Nemiscat. Pamantul se lasase sub mine, sapandu-mi o groapa. Degeaba ma tenta, chemarea lui nu puterea sa imi ofere pacea. Buzele imi erau crapate de atatea suspine seci. Cine a mai vazut vreodata o piatra care sa sufere si care sa planga fara lacrimi? O piatra care s-ar transforma bucuroasa intr-una funerara, daca asa ar gasi-o pe ea, intr-o lume in care iubirea lor sa aiba o continuare.Pamantule, fii blestemat, de ce te-ai pus tocmai intre cer si abis, si ai permis ca un demon pervers sa se indragosteasca de un inger?
O parasisem, dar nimic nu se schimbase. Pentru mine nu exista decat Bella si iubirea mea pentru ea. Acest sentiment interzis prin legile naturii, moralului si absurdului. Se confundase cu durerea si nu mai reuseam sa disting intre cele doua. In rest, nu mai eram in stare nici sa ma urasc pe mine pentru ca imi permisesem sa privesc acei ochi ciocolatii, ca imi permisesem sa ma las dominat de curiozitate si frustrari care m-au atras lafel de mult ca bunatatea fapturii ei.
Am lasat-o pentru ca stiu ca asa ii dadeam sansa unei normalitati pe care alaturi de mine ar tanji sa o aiba si in primul rand, pentru a-i da sansa de a trai. Dar cand Alice a fugit pana aici si am auzit ce ii rezerva viitorul, am deschis ochii pentru prima data dupa atata timp, simtind usturimea lacrimilor interzise.
- M-am gandit ca ar trebui sa stii. Poate ca asta este momentul sa te razgandesti, Edward si sa renunti la ideea asta de sacrificiu martiric.
Ce contradictie, martirii sunt sfinti, eu eram doar umbra unui suflet si aceea intunecata. Era tot ce puteam sa fac, si era un pret infirm pe langa suferinta mortii ei fizice. Ceea ce urma sa se intample, era o alegere inevitabila, una pe care o premeditasem pentru mai devreme sau mai tarziu, dar acum nu aveam altruismul necesar sa o accept cu supunere. Stiam ca el nu este decat o consolare, lucru care nu ma facea sa ma simt mai bine caci regretam faptul ca eu o impinsesem spre el, ca eu facusem alegerea pentru ea.
Daca chiar exista un Rai, acela stie cel mai bine cat m-am luptat cu iadul din mine ca sa nu fug in secunda aceea in Forks si sa-i zdrobesc lui Mikey teasta intre palme.
Fata lui Alice se incrunta si se insenina in timp ce vedea consecintele deciziilor mele de moment.Gandurile ei erau numai la mine, se deconectase de tot si toate. Era coplesita de durerea pe care o revarsa fata mea contorsionata. Vazandu-mi figura in mintea ei, m-am simtit satisfacut. Macar atat meritam, pentru tot raul pe care i l-am facut iubitei mele. Era gata sa imi sara in brate cand m-a vazut furand-o pe Bella de la altar. O, mi-a scapat un sunet de emotie. Mana ei calda dinnou intr-a mea si trupul ei urmandu-ma pana la capatul lumii.Parea ca asta astepta, venirea mea si atitudinea ei nu imi reprosa sadicul orgoliu si rautatea pe care le conduceam. Ma coplesise sa o vad dupa atata timp si altundeva inafara de amintirile si plasmuirile imaginatiei mele. O vedeam fragila, mult mai fragila decat o tineam minte, asta daca ar fi fost posibil sa uit ceva vreodata si mai ales pe ea. Delicatetea atingerii ei mi-a pulsat veninul din venele seci si mirosul buclelor de mahon mi-a strafulgerat pieptul gol. Fata plina de speranta a surorii mele s-a schimbat si colturile buzelor i-au atarnat greu. Si-a stapanit la timp impulsul sa ma felicite, cand i-a trecut prin fata ochilor o viziune cu mine, intins in zapada Siberiei, de o culoare cu ea, dorindu-mi sa ma poata inghitii abisul.
M-as fi oferit voluntar ca lumanare si sa ard pentru a lumina besna iadului, pentru o suta de sute de ani, daca apoi mi s-ar da o viata de muritor cu Bella. Aveam sa ma abtin sa o caut, duceam pana la capat ceea ce incepusem.
- Bella mea... i-am aruncat cele mai grele cuvinte, Alice si acum cand este pregatita sa ma lase in spate, sa apar iar? Ar insemna ca ma joc cu mintea ei si cu a mea, daca nu a inceput ea sa se joace cu mine deja. Cum am putut, macar pentru o secunda, sa ma gandesc sa ma intorc? Egoismul meu nu are limite? Si daca m-ar fi convins sa ma intorc si ea ar fi fost fericita? Stiu ca ar fi fost. M-ar fi primit ca pe un zeu, pentru ca ma iubeste, desii nu stiu ce am facut sa merit asta. Dar pentru cat timp si cu ce pret? Cat avea sa mai dureze pana as expune-o unui alt pericol care ar costa-o viata? Nu m-as suporta apoi, nici facut bucati si mocnind in flacari.
Aproape ca simteam mirosul de tamaie pe care il emana in aerul racoros lesul meu si satisfactia eliberarii imi umplea pieptul. La cuvintele mele, Alice a tremurat si s-a lasat sa cada in genunchi langa mine.
- Nu mai vorbi asa, te rog, nu stii cat rau imi faci? Ca sa nu mai vorbesc de Esme...si ceilalti...
- La asta ma pricep cel mai bine, Alice, sa fac rau celor ce ma iubesc. Cand o sa va dati seama ca nu merit sa va pese de mine? Cand?
Nu, nu pot da inapoi. "Fa un lucru pana la capat, Edward si revino-ti! Nu esti imposibil de uitat. Daca iti lasi ego-ul de o parte, ai sa intelegi ca in curand vei fi doar o legenda pentru ea, unul din acele mituri ale carui veridicitate devine tot mai dubitabila, odata cu trecerea vremii. Si tu stii asta cel mai bine, desi monstrul este neatins, vremea a trecut de atatea ori peste tine. Macar atat sa fi invatat, ca nimic nu este vesnic, inafara de tine."
Cand am redeschis ochii era sfarsitul verii. Vulturii zburau in cerc deasupra mea. Erau dezorientati de starea mea inerta, desii nu miroseam a cadavru si nu indrazneau sa se apropie. Ultima data vanasem cand venise Alice, caci ma obligase sa o fac. M-am ridicat si am cazut la loc. Am facut un al doilea efort mai puternic, cand instinctele m-au anuntat ca se apropie hrana. Pradatorul din mine s-a trezit de la setea care imi usca gatul si am atacat. Nu a fost suficienta acea antilopa tanara si mica si am continuat cu un elan. Doar ierbivore care nu ma saturau. Mi-a venit dor de pumele din padurile apropiate orasului Forks si m-am gandit ca vanatul intr-un loc familiar mi-ar face bine. Dupa mult timp, ma gandisem la ceva ce mi-ar face bine, care mi-ar face placere. Poate sangele revigorant era de vina. O sa fiu suficient de puternic sa ma abtin sa nu fug spre ea cand o sa fiu atat de departe? O sa incerc!
Timpul pentru mine nu mai conta, asa ca nu stiu cat sa spun ca mi-a luat pana in padurile de care imi era dor. As fi putut jura ca simt mirosul Bellei prin muschii verzi de pe arbori. Am adulmecat cu bagare de seama, dar nu imi puteam da seama daca aiurez sau nu. Arsura din gat se accentua si am ramas imobil. Parfumul era tot mai aproape. Am fost atent la zgomotele din jur, dar nu auzeam nicio pereche de picioare stangi, impleticindu-se printre buruieni. Tot ce captam era sunetul unuei masini. Am fugit spre arborii care ma ascundeau, de pe marginea soselei si am adulmecat iarasi. Sa fie ea? Nu parea vechea camioneta. M-am hotarat sa pandesc. Eram destul de departe incat ochii ei nu m-ar fi perceput, dar eu as fi putut fi dinnou vrajit de ai ei. M-am prins bine cu mainile de trunchiul copacului, pregatit sa-mi franez vreun impuls prostesc. Masina a oprit brusc, dintr-o defecitune la motor as putea spune dupa zgomot. Portiera s-a deschis si a coborat. Nu priveam in directia aceea, inca nu imi facusem curaj, asa ca ma concentram doar pe auz. Mirosul ei era mai puternic acum, dar nu atat de coplesitor cum obisnuia sa ma chinuie. Am detectat doar o singura inima batand, dar nu era a ei, cu toate ca mirosul sangelui imi era cunoscut- Mike Newton. Glumesti? Tipul trebuia sa aiba pacate mortale daca soarta ne-a facut sa ne intalnim. Am simtit veninul cum clocotea in gura, nu de pofta sangelui ci de pofta razbunarii. Gandurile crude cu Mike si Bella nu fusesera nicicand mai enervante. De obicei dureau si ma epuizau, dar acum ma faceau sa il vreau mort, imaginandu-mi mainile lui scarboase puse in jurul taliei mici, sau... Am strans cu putere trunchiul si l-am smuls din radacini, dar m-am prins repede de altul, mai aproape. Inaintam spre el. De aceea simtisem mirosul ei, trebuise sa fi fost in masina lui pana acum cateva clipe daca era atat de proaspat.
" La naiba, tocmai acum te-ai gasit?" gandurile lui revelau o stare de nervozitate anterioara." Trebuia sa fie blestemul Bella Swam, si eu care credeam ca astazi am scapat de nebuna aia".
Nu mai era cu ea, un val de usurare mi-a traversat prin oase si altul de sete mi-a inundat gatul. Cum putea sa se exprime de ea in felul acela? Toate gandurile lui cu privire la ea erau numai dispret si eu eram motivul lor. Imbecilul inca era gelos pe mine.
" Si nici nu m-am ales cu nimic de pe urma casniciei asteia ridicole, ar fi trebuit sa profit..."
Atunci, i-a sunat ceasul nenorocitului. Impulsul a fost mai puternic decat mine si forta tremuranda a muschilor, de nestapanit. Imaginile acelea brutale si perverse pe care si le inchipuia, faptul ca il faceau sa se simta mai bine, sa se simta rasplatit, si cel mai important, o includeau pe Bella mea, au fost ultimul motiv de care aveam nevoie. Nici nu stiu cand am fost langa el. Nu a avut timp sa ma vada, ca trupul i-a zburat prin copaci si l-am prins din zbor ca sa-i mangai gatul. S-a auzit un trosnet slab si limba i-a iesit din gura. Nu o lasasem pe Bella vaduva, cel putin.
Mi-a trecut prin cap sa il fac cadou vulturilor care obisnuiau sa imi tina companie, dar sa fac sa para ca si cum ar fi fost un accident, era mai "uman".
Asa am facut si apoi, am fugit cat de repede am putut spre casa ei, lasandu-ma stapanit de emotii, dar m-am intors din drum la timp. Asa am tinut-o cateva luni bune, hoinarind in cerc prin tinuturile Forksului, hotarand si razgandindu-ma de o mie de ori sa ii sar geamul camerei. Doar sa o mai vad dormind odata, sa imi mai spuna numele in somn si as fi trezit-o cu saruturi disperate.
Slabiciunea isi facuse loc in mine ca o iscoada, dar dorinta sa o stiu teafara a castigat. Saraca Alice, cred ca inebunise pana acum de cate ori imi vazuse viitorul. Ma intreb cat era de fericit as fi fost daca as fi cazut prada tentatiei pe care o accepta egoistul de mine. Nici nu ma intereseaza raspunsul, pentru ca nu fericirea mea conteaza. Eu pot trai eternitatea cu amintirea ei, dar ea nu merita sacrificata, este prea importanta pentru mine! In cele din urma, am plecat acasa si am aflat tot de la Alice vesti despre Bella. Se intorsese sa locuiasca in Pheonix si incepuse facultatea.

*Bella*

Charlie m-a consolat cat a putut, dar cand lucrurile s-au inrautatit si incepusem sa ma transform intr-o fantoma vie, am fost obligata sa ma intorc in Pheonix si sa locuiesc dinnou cu mama si acolo am inceput facultatea. La inceput am refuzat, ma simteam legata de Forks, orasul acela plicticos, unde ploua mereu, dar care imi oferise iubirea vesnica. Pentru ca desi sunt doar un simplu om, intensitatea cu care am iubit un nemuritor, a fost mai puternica decat ar putea simti o suta de vampiri intr-o suta de secole de existenta.
Nu m-am intors in Forks, decat dupa ce am terminat facultatea. Am dat o tura prin imprejurimi cu Chevy-ul pastrat inca de Charlie in garaj si imi parea ca as fi plecat ieri.
Ultimul dialogul sec din padurea din spatele casei, imi rasuna in cap in fiecare dimineata si imi amintea ca urmeaza alt inceput de saptamana fara el.
- Ne mutam din Forks.
- Vin cu tine!
- Bella, nu TE VREAU CU MINE!
- Nu ma vrei...?
Pamantul s-a invartit fara mine si nu ma mai simteam. Cand buzele lui reci mi-au atins fruntea pentru ultima oara, mi-am dorit sa opresc scurgerea nisipului din clepsidra. Totul ar fi fost atat de simplu! Eu si el, aproape unul de altul, suficient de aproape incat sa ma imbat cu respiratia lui parfumata si sa nu-mi mai doresc nimic. Asa as fi avut forta sa il tin langa mine pana mi s-ar fi limpezit mintea ca sa caut argumente sa il implor sa ramana.
Pana de curand, numarasem zilele de cand era plecat, dar intoarcerea mea in Forks, nu se datora doar unei vizite de curtuazie ci si intentiei de a pune punct suferintei si asteptarii. Nu ma minteam. Stiam ca daca s-ar intoarce i-as pica in brate fara sa ii reprosez un cuvant, dar nu era corect sa imi fie indiferenta viata pana la venirea iluzorie a acelui moment. Cel putin ii facusem mandrii pe mama si tata cu reusita mea scolara, desii stiau si ei ca reprezenta doar o evadare, ca sa nu inebunesc gandindu-ma la Edward. Nimeni nu ma intelegea. Toti ma credeau nebuna pentru ca nu eram in stare sa las in urma o iubire puerila, dar nu aveau idee ca iubirea mea pentru el era ceva de neinchipuit, care pare rupt din fantezie, sau mai degraba din povestea Frumoasa si Bestia.

Il iertam. Il iubeam... dar, avusese dreptate: eu nu eram suficient de buna pentru el. I-am cauzat doar necazuri. Ce drept aveam eu sa intru in viata lui atent traita dupa reguli care il ajutau sa aiba pace pe cat posibil? Am fost o furtuna care i-a dat peste cap obiceiurile. De asta m-a iubit. A crezut, defapt, ca ma iubeste: pentru ca eram o enigma pentru el.Frustratea ca nu-mi putea citi gandurile, curiozitatea, l-au pacalit ca el, ar fi putut vreodata, printr-o gresala a naturii, sa se indragosteasca de o fata stearsa si neinteresanta ca mine. Fragilitatea si stangacia mea, n-ar fi dat bine pe langa o sculptura perfecta ca a lui, nici cu zece operatii estetice. Edward era profund si inteligent, si dandu-si seama de ceea ce simtea defapt, a preferat sa plece. Nu il condamn nici pentru raceala cu care m-a tratat. De-alungul secolelor a reusit sa cunoasca la perfectie natura umana. Stia ca daca mi-ar fi vorbit cu suavitatea lui caracteristica poate m-as fi pus in genunchi in fata lui. M-a respectat suficient incat sa nu ma lase sub nicio forma sa ma umilesc in halul acela, stiind ca decizia lui era irevocabila. Am fost naiva si proasta si am platit pentru asta. Dar si asa, ii multumesc ca a trecut prin viata mea, ca a fost ca ingerul meu pazitor si a facut sa para ca am un sens, o importanta.
Am oprit sa il salut pe Billy in rezervatia La Push, dar mi-a deschis usa fiul sau, Jacob. Nu il mai vazusem de atata timp. Dupa ce nu mi-a raspuns la telefoane, nu m-a cautat nici dupa ce farsa cu Mike luase sfarsit, dar a parut miscat si deosebit de fericit sa stau in pragul usii lui. Lafel m-am simtit si eu, ca apartinand acelui loc in care ma regasisem, chiar si pentru scurt timp. Asa a inceput...
- Bunico, ce scrii acolo?
Usa s-a deschis cu zgomot si am tresarit din amintiri. Micuta Alice, intrase in camera si curioasa cum ii era firea, a sarit langa mine in pat, vrand sa-mi citeasca jurnalul.
- O poveste.
- Despre bunicul?
- Ajunsesem si la partea aceea.
- O sa mi-o citesti cand o termini?
- Pentru tine o scriu.
- Adevarat? Multumesc, bunico! Te iubesc!
S-a asezat cu capul in poala mea, a rasuflat de cateva ori profund, dupa care a adormit.
*Edward*


Anii au trecut si eu nu faceam decat sa strabat continentele cand pe mare cand pe uscat, din dorinta de a fugi cat mai departe de mine. Familia nu o vizitam decat foarte rar, la zile onomastice sau cand Alice venea furioasa sa ma implore sa trec pe la Esme.Cand ajungeam acasa, eram primit bine pana si de Rose. Toti incercau sa isi ascunda gandurile de mila sau compasiune, dar nu le prea reusea. Incercasem sa stau mai mult, dar nu suportam sa se intristeze si ei vazandu-mi amaraciunea. Emmet nu intelegea de ce atata disperare, Jass parasea incaperea in care eram de cele mai multe ori, fiind coplesit de sentimentele mele, Rose ma credea un ticnit, nu stiu daca sa zic ca se insela, Carlisle incerca in zadar sa ma imbarbateze, Esme imi tot repeta ca vrea sa ma vada fericit si ca ma iubeste, iar Alice era suparata ca o obligasem sa se indeparteze de prietena ei cea mai buna. Citeam in gandurile ei toate cuvintele pe care mi le-ar fi aruncat daca nu m-ar fi iubit si nu ar fi suferit si ea alaturi de mine, dar imi respecta decizia si ar fi dat orice sa ma poata ajuta cumva.
Nu stiu cu exactitate cat timp trecuse decand nu ii mai vazusem, dar cand am ajuns acasa si am intrebat-o pe Alice ce mai face Bella, am avut parte de o surpriza.
- Edward, sunt momente in care nu reusesc sa o vad. Este ca o bariera temporala greu de explicat, dar pur si simplu dispare, ca si cum ar fi moarta.
- Moarta?
- Nu este, stiu ca nu este, pentru ca sunt momente in care este lafel de prezenta ca intotdeauna, dar cred ca, fiind departe de ea de atata timp, incep sa pierd legatura mentala.
Vocea i s-a intristat si a plecat capul. Stiam cat de dor ii era de ea si cat o ajuta darul acesta ca sa o simta cat de cat aproape.
- Stiu ca s-a intors in Forks, dar nu imi dau seama de ce nu reusesc sa ii captez in permanenta hotararile. O vad rar si schimbarile sunt majore. Ma nelinisteste asta, Edward, simt ca imi scapa ceva, simt ca nu iau parte la viata ei si asta nu imi face bine.
Ma mirase decizia ei de a se intoarce in Forks, dupa felul in care ura ploaia si frigul de acolo, dar m-am gandit ca poate inca ma asteapta sa ma intorc.
- Ce fel de schimbari, Alice?
- Lucruri minore in mare parte: sta intr-o casa noua, si-a tuns parul, este racita...dar cel mai important este ca, cred ca are pe... cineva. Cineva care atunci cand este cu ea, o face sa uite de noi, altfel nu imi explic lacunele pe care le am.
- Inteleg, Alice, asta inseamna ca este...fericita...
- Nu te intereseaza sa stii cu cine? Dupa incidentul cu Michael, nu vrei sa stii daca barbatul acesta o merita?
- Inceteaza, Alice!
Imi simteam capul ca mai are putin si explodeaza.
- Abea ma mai tin aici si tu nu imi faci treaba mai usoara cu atitudinea asta!
- Nu te-as fi lasat sa pleci dupa ea nici daca ai fi vrut, Edward. O simt si eu ca este multumita si linistita cu ea insasi acum. Fericita este mult spus, dar totusi, este ceva pozitiv si ma bucur pentru ea. Acum te sustin in decizia ta. Ai fi un mitocan daca ai aparea tocmai acum, numai manat de frustrarea ca in sfarsit incepe sa te uite. Desi, ma indoiesc ca Bella te va uita vreodata.
- Nu m-am gandit o secunda sa reapar in viata ei!
- Stiu, as fi vazut daca asa ar fi fost, dar ceea ce spun eu, este ca ar fi bine sa dau o tura pana in Forks sa vad exact cum stau lucrurile.
- Nici sa nu te gandesti...
Dorinta de a stii lucruri concise despre viata ei, imi slabise vocea si nu sunase deloc a ordin, ci a rugaminte!
- Nu te va vedea pe tine, Edward. Eu sunt o persoana diferita, cu vointa proprie. Destul te-am ascultat sa stau departe. Acum cand stiu ca ceva nu este in regula si nu o pot vedea, nu ai cum sa ma opresti sa merg sa cercetez.
Nu ma certa si nu indraznea sa ridice vocea desi citeam iritare, tristete si nerabdare in vorbele si gandurile ei. Nu imi reprosa nimic, doar incerca sa ma convinga si stiam ca avea dreptate.
- Imi pare rau, Alice, stiu sa am luat-o de langa tine.
- Dar m-ai si facut sa o cunosc, Edward si iti multumesc pentru asta. Lasa-ma sa merg in Forks, nu o sa ma vada ea daca nu vrei asta. Nu o sa te fac sa iti incalci promisiunea, dar trebuie sa ma asigur ca este bine si tu lafel.
- Du-te, Alice...
M-am lasat sa cad pe scaunul de la pian si mi-am plimbat degetele peste clapele lui neatinse de atata timp. Cantecul ei de leagan inundase sufrageria. Aveam de gand sa cant pana la intoarcerea lui Alice.

***
I-am auzit gandurile de la cateva mile distanta. Le tinea ascunse pe cele legate de Bella in caz ca as fi ascultat. Nu am avut rabdare sa ajunga acasa si am fugit in intampinarea ei. M-a simtit si a ocolit. De-a ce se juca?
"Haide, Alice, sunt pregatit pentru ce e mai rau."
"Dar eu nu sunt pregatita sa aflii "cei mai rau" din gura mea."
"Stii ca nu este nevoie sa vorbesti, elibereaza-ti doar mintea si lasa-ma sa vad!"
"Imi pare rau..."
Imaginile derulau prin fata ochilor mei ca pozele unui album fericit.
Bella, in brate cu o fetita cu ten ciocolatiu, acoperit de bucle intunecate si doi ochi ciocolatii care ii punctau figura. O tinea de subrat pe patura roz de picnic si o ajuta sa faca cativa pasi. Arata mai matura si ma durea schimbarea ei. Eu unde eram in cadrul acela? Se mai gandea la mine? Speram sa fie asa, sa ma vrea inca inapoi. Ce aberatie, nu m-as fi intors oricum, de ce sa vreau sa isi doreasca ceva irealizabil?
Am fost trantit la pamant de forta cu care lovisem la rand vreo trei copaci. Abea ma oprisem din fuga dezorientata cand am vazut... Jacob Black, venea cu un sal in maini si l-a asezat pe umerii Bellei. S-a intors spre el si l-a privit cu abnegatie si caldura. Nu m-am regasit in privirea ei, nu cred ca avusesem vreodata parte de ea. Era genul de privire pe care si-o aruncau Carlisle si Esme, ca doi soti care trecusera prin multe impreuna si erau mandrii de linistea vietii lor. A imbratisat-o si s-a intins dupa micuta care se departase in patru labe.
" Ed, vino inapoi".
Ce? "Ed"...ii pusese un nume asemanator cu al meu daca o alinta asa. Inca eram prezent, inca nu ma transformasem intr-o legenda. Primisem ceea ce mi-am dorit. Sa ma indepartez ca sa duca o viata sanatoasa. De ce simteam sulite prin mine, atunci? Urletele mele disperate au speriat pasarile si au cutremurat padurea.
- Edward...
Alice ajunsese si se aruncase peste mine ca peste un cadavru.
- Pana la urma este bine...
- Da... in limita in care poate sa ii suporte lui Jacob mirosul, este bine.
L-am vazut in rezervatai La Push, transformandu-se in lup. Era un varcolac! M-am maniat, dar m-am linistit repede. Cel putin avea sa o protejeze. Era cald, lafel ca si ea, un muritor care ii putea darui tot ce avea nevoie.
- Eu... tremuram din toate incheieturile oaselor putrezite si cuvintele imi ieseau robotice-... as face orice, ORICE, sa o merit, Alice... as omori, crede-ma, v-as omori pe toti... nu m-ar interesa, doar sa o am in brate iar. Iarta-ma! As face asta fara sa clipesc. Daca cineva mi-ar da sansa, v-as vanat pana v-as prinde. Sunt un monstru... nu vreau sa mai exist!
- Daca asta te-ar ajuta, nu as fugi... nici Esme, nici Carlisle...

M-a dus pana acasa in spate si a fost ultima data cand am fost departe de ai mei. Nu i-am mai parasit decat pentru vanatoare si ma intorceam cat de repede puteam. Ceea ce am trait de atunci, daca se poate numi asa, a fost agonia unui spectru. Un mort viu. Toata ziua stateam in pat si imi imaginam viata cu ea. Zi de zi. Cum o astept cu Volvo-ul in fata casei si mergem la liceu, cum o simt aproape la ora de biologie si ii ating mana fina si cum imi respira intinsa pe piept in timp ce viseaza. Parintii mei spuneau ca le era mai bine sa ma stie aici, chiar daca ma vedeau suferind in fiecare zi mai mult, asa ca le-am facut pe plac. Cateodata credeau ca incep sa imi revin. In fata familiei mele paream fericit. Nu stiau ca eu abea daca eram atent la ei si la ce se intampla in jur. Abea asteptatam sa fiu singur si sa ma las prada imaginatiei in care ea era fragila intre bratele mele care nu ii faceau rau si o protejau.
Era o dupa-masa, cred, una ploioasa care ma facea sa jur ca sunt in camera mea din Forks, asteptand sa vina seara si sa merg la ea.
Am simtit o mie de ace infipte in locul in care inima mea obisnuia sa bata. Am fost in picioare instantaneu, strangand maxilarul cu asa forta, ca ar fi crapat daca nu ar fi avut duritatea de otel.
- Alice!!!
Mi-a iesit un ragnet de disperare si aproape ca imi venea sa-mi scot ochii de tare ce ma ustura absenta lacrimilor. A daramat usa si a fost langa mine, intepenita.
- Ce se intampla?
- A venit timpul...
- Ce tot spui? Arata-mi odata ce ai vazut!
- Mai bine te grabesti, Edrward... moare...
Fata mea s-a strans ca o foaie cocolosita si am simtit ca plesnesc. Bella... o sa o revad, dupa atata timp. Nerabdarea pulsa in mine cu durere si viteza nu era suficient de mare. Am incetinit brusc, cand am realizat ca nu ma duceam sa o vad decat cu o singura dorinta: Sa moara in bratele mele.


*Jurnal pentru un vampir*

Viata alaturi de Jacob a fost ca o plimbare prin parc, in mireasma florilor de primavara. Ne-am inteles intotdeauna si mereu i-am fost recunoscatoare pentru iubirea pe care mi-a daruit-o. A fost mereu un prieten bun si cel mai potrivit partener pe care l-as fi putut avea, excluzand pe vampirul mitic, care va continua sa faca parte din mine pana la sfarsit. Avusesem impreuna un singur copil, o fata, caruia ii daduse numele Edna,.. hm, pe aproape. Ea imi daruise la randul ei doi nepotei: Alice si Charile. In primavara aceasta venisera in vacanta in Forks, locul in care imbatranisem. Cine ar fi crezut, ca fata inebunita dupa caldura din Arizona, care credea ca singurul motiv pentru care ar putea trai intr-un oras atat de mic si neinteresant este vampirul iubit, ar decide sa ramana aici pentru un varcolac?
Dupa ce l-am cunoscut pe Jake si mi-a marturisit radacinile care il legau de rezeravtie si care l-au facut sa imi refuze prieteia de teama sa nu ma raneasca, am hotarat sa raman aici. Alaturi de Jake ma simteam protejata si in pace cu mine insami. I-am daruit tot ce aveam mai bun in mine, tot ce mi-a stat in putiinta. L-am iubit cu adevarat, nu m-as fi priceput sa disimulez daca n-ar fi fost asa. Ma facea sa rad si sa simt ca valorez ceva, dinnou. Renuntand la transformarea in varcolac pentru familia noastra, a imbatranit alaturi de mine, asa cum era firesc si s-a stins din viata acum un an.
Cei saptezeci de ani ai mei se resimteau si corpul imi era tot mai vlaguit. Seara m-am intins pe pat, cu siguranta ca nu aveam sa ma mai trezesc a doua zi, asa ca am umplut si ultimele pagini ale jurnalului vechi cu scrisul meu mazgalit. Erau pentru Edward. Speram sa le citeasca vreo-data.
Am lasat caietul vechi pe noptiera si m-am facut mai comoda in pat. Respiram greu si faceam rugaciuni in gand. Nu vroiam pe nimeni langa mine in clipa aceasta. Nu vroiam lacrimi, tristete si pareri de rau, asa ca nu am anuntat pe nimeni de presentimentul ca aveam sa plec.
Un zgomot m-a trezit din plansul in care izbugnisem si am aprins veioza.
Era el, ca o statuie, agatata de baldachinul patului, cu privirea pierduta intr-a mea. Ce vis frumos! Eram atat de fericita ca acest vis nu avea sa se mai termine! Stiam ca daca mor acum, voi dormi pe veci visandu-l ca se intoarce si ma priveste pentru ultima data. Parea schimbat, chinuit de ceva, dar nu am lasat asta sa-mi distraga atentia de la perfectiunea lui ametitoare. Ii simteam parfumul si inhalam lacoma pana nu avea sa dispara senzatia. Stergeam disperata lacrimile care nu ma lasau sa il vad clar.
- Edward!
Ah, cat chin si usurare am simtit cand i-am rostit numele cu voce tare dupa atatia ani. Nu il mai visasem demult atat de intens, atat de real. Moartea era cea mai dulce alinare, de ce nu venise mai devreme?
- Bella, Bella mea...
S-a apropiat de mine si i-am simtit varful degelor reci peste obrazul meu:
- Cum este posibil?
Ma privea fara cuvinte, de parca nu ii venea nici lui sa creada ca il visez, ca el este ingerul trimis sa ma ia pe taramul nemuririi. In sfarsit, aveam sa traiesc vesnic datorita rodului nebuniei mele. M-am retras putin, de rusine ca imi simtea ridurile sub pielea lui intinsa si ferma. Cum sa-l fi obligat vre-odata sa traiasca langa o epava?
- Esti... esti, atat de frumoasa... eu... nu inteleg...
"Frumoasa?"

Era lafel cum o lasasem. Parca ieri as fi fost in camera ei ultima data. Nu semana deloc cu batrana pe care o vazusem in mintea lui Alice pana acum. Era adolescenta pe care o parasisem. Buclele nu erau albe ci de mahon, cu relfexe roscate si ochii ciocolatii ma priveau cu aceeasi expresie curioasa si plina de pasiune. Sub obrajii ei netezi pulsa sangele lafel ca inainte si inima ii galopa sub atingerea mea nestapanita. Eram sigur acum ca inebunisem, da, eram un debil. Mi-o amintisem de atatea ori, o vazusem de atatea ori in mintea mea, pana cand aceasta nu mai reusea sa o perceapa altfel, decat tanara. Am coborat cu mana pe umerii mici si i-am lipit de mine. A oftat si s-a pierdut peste corpul meu. Tentatia era mult prea mare si nu puteam sa ii rezist. Ce nebun rezista nebuniei odata dezlantuita? I-am prins barbia mica si mi-am lipit buzele secate de fierbinteala buzelor ei mici. Tanjisem atat de mult momentul acesta, dar nu crezusem ca il voi mai trai vreodata. Si-a prins degetele in parul meu lafel ca inainte si s-a lasat purtata de val. Dorinta ei era coplesitoare si ma muia de tot. M-a navalit regretul deceniilor petrecute fara ea. Daca fusese o decizie proasta? Daca am fi gasit o cale pana la urma? Era prea tarziu acum sa ma gandesc la asta... trupul ei se vlaguia odata cu trecerea secundelor si m-am lasat sa cad pe pat, cu ea deasupra mea.

Imi era tot mai frig si nu din cauza lui Edward. Eram tot mai departe de el, desi ma tinea strans. Era martorul perfect al mortii mele. Nu ma putea plange. Doar tacea si ma tinea pentru el. Eram fericita. Atat, doar imens de fericita. Simteam cum ma duc, dar nu stiam de ce nu venea si el? Nu era un vis? Chiar era aici? M-am incordat cat de tare am putut peste marmura corpului perfect ca sa nu il pierd. "Te iubesc", am inganat in mine, dar nu stiu daca am reusit sa ma fac auzita.
- Bella, viata mea pleaca odata cu tine, nu ma uita, te rog... candoarea vocii lui suna ca o soapta de ramas-bun. Prostutul, cum putea crede ca il pot uita, daca nu invatasem tehnica deja pana acum? Nu stiam unde merg, dar il aveam prea adanc in fiinta mea ca sa ii pot da drumul.

Ii sarutam fruntea ca sa ma umplu cu mirosul pielii subtiri. Vroiam sa il pastrez ca alinare pentru sfarsit. Pentru ca stiam ce avea sa urmeze si pentru ea si pentru mine.
- Iti multumesc, a murmurat stins si parca a rupt toata umanitatea care se mai agata de mine. Neputiinta: cea mai blestemat de indestructibila fiinta de pe pamant, zacea legata de maini, fara nimic de facut, cand sufletul iubitei pleca. Asta vrusesem pentru ea, o viata fireasca si asa se intamplase. Dar fusesem calaul si nu salvatorul. Condamnasem iubirea noastra cu incapatanare si ma uram pentru asta. Intr-un tarziu, mi-am dat seama ca o lupta ar fi fost mai glorioasa decat nobilul abandon...prea tarziu...
- Iarta-ma, viata mea...iarta-ma daca poti, iarta-ma...
Am inchis ochii, am strans-o cat imi permiteam de mult ca sa nu ii fac rau si am inceput sa ii fredonez cantecul de leagan. Macar asta sa fi facut daca nu puteam sa o plang, desii durerea era impenetrabila si imposibil de descris.

Cantecul lui se auzea tot mai incet, pana cand... am ramas muta, surda si oarba in necunoscut.

I s-a oprit inima. Batuse din ce in ce mai lent, pana cand s-a oprit. Sunetul care dadea sens existentei mele s-a stins. Ochii ei candva profunzi, priveau in gol, fara expresie. In momentul acela nu m-am mai simtit. Nu reuseam sa imi dau seama de mine. Jurnalul ei a cazut de pe noptiera, deschizandu-se la ultima pagina. Nu puteam sa ii dau drumul Bellei ca sa il ridic. Nu inaintea zorilor cand aveam sa plec, sa o las pentru a doua oara. Am luat-o in brate gata sa fug cu ea, dar nu ii puteam priva pe cei dragi ei sa o planga. Ei puteau sa o faca, de ce sa le iau dreptul acesta? I-am sarutat buzele reci care nu diferau de ale mele, i-am inchis pleoapele moi si am asezat-o frumos ca si cum ar fi dormit profund. Am infascat jurnalul si am... plecat.
" Edward,
Imi place sa ma amagesc cu gandul ca ai putea atinge paginile ingalbenite ale acestui manuscris inchinat tie. Este povestea vietii mele, la care tu ai luat parte fara sa stii, pentru ca te-am iubit si te voi iubi si in moarte..."
Am fugit spre Italia.


*Reverie*

Delirul spasmotic al cosmarului m-a trezit tremurand si urland. Sudoarea rece de pe frunte si piept ma ustura. Doua brate ma zguduiau si imi strigau ingrijorat numele. "Charlie?"
Camera se contura treptat in lumina lunii. M-am asezat dinnou pe perna si am incercat sa ma linistesc. Am incercat sa imi aduc aminte tot ce facusem pe zi ca sa imi dau seama de realitate. Nu reuseam sa vad decat terminale si aeroporturi cu mine agatata de gatul lui Edward. Plecase dinnou? Nici nu a inchis tata bine usa in urma lui, ca Edward a fost langa mine.
- Bella, esti bine?
Profunzimea glasului atat de familiar mi-a readus pacea.
- Unde ai fost? m-am incecat in suspine.
- Nu am reusit sa te linistesc si a trebuit sa ma ascund cand s-a trezit Charlie de tipetele tale.
- Ia-ma in brate!
- Iubit-o, ce s-a intamplat? Ce ai visat? Nu ai avut niciodata pana acum un cosmar atat de violent.
- O, Edward, a fost cumplit, am crezut ca tu nu ma mai iubeai, m-am casatorit cu Mike... aveam nepoti...am murit...
Edward a strambat din cap dezgustat si a repetat numele lui Mike scrasnind din dinti: "Bella Newton? Bleah!"
- Trecuse toata viata mea, fara tine... Sa nu mai pleci niciodata de langa mine, te implor, nu ma parasii!
- Niciodata, nu sunt suficient de curajos sa fac asta.
- Jura-mi?!
- Iti jur!
- Ai sa fii aici maine dimineata?
- Maine si in toate diminetile in care ma vei vrea. Dormi, Bella, dormi, dragostea mea!