a-i sa-l regreti tot restul "Vietii"...
Autoamagire
Dupa-masa aceasta soarele cantarise greu pe cer in Forks. Asfaltul fierbinte fusese ciuruit de stropi reci si aerul din parc era inabusitor. Ma plimbasem prin ploaie ca sa imi limpezesc mintea, dar acum se oprise. Ceasul era in jur de trei, dar vara trecuse de o luna asa ca zorile vor intarzia mult sa apara. Pana atunci, pot fi singur, doar eu cu gandurile mele.
Zgomot. Auzeam o pereche de pasi moi, impiedicandu-se de o panza. Probabil o fata se lovea de propriul palton. Am simtit un fior de avertizare, mai rece decat mine. Ce pacate mortale facuse aceasta fata sa aiba "privileghiul" la o intalnire cu mine? Bine ca, pentru orice eventualitate, fusesem la vanat cu o noapte inainte. Ma saturasem sa omor oameni, chiar daca asta ma facea un asasin de asasini. Trecusera cateva decenii de cand incercam sa ma impac cu cele doua firi care se impleteau in mine. Dumnezeule...
Pentru o clipa mi-am vizualizat hainele: pantaloni negrii, pantofi de lac si palton. Eleganta posturii mele era in totala discordanta cu pozitia actuala de pradator, care nu ma deosebea de un animal salbatic. Si ea, abea se vedea din haina lunga ce ii acoperea genunchii. Isi freca manusile ca sa isi incalzeasca degetele si as fi trecut pasiv pe langa ea, daca boarea de vant care m-a lovit, nu i-ar fi purtat mirosul. M-a izbit ca un uragan, atrofiindu-mi orice sentiment omenesc de bunatate. Un marait mi-a spart maxilarul de otel si m-am aruncat asupra ei. Ochii de ciocolata s-au infipt in intunerciul privirii mele, ramanand imobila. Tot corpul ii era amortit si nu facea decat sa isi plimbe nelamurirea peste figura mea. A tras aer adanc in piept si a incercat sa ma loveasca. Ridicola!
Nu, nu ridicola....ingrozita!
Mirosul imi dansa prin toate colturile mintii, incordandu-mi fiecare muschi si pulsand veninul in gura mea . Arsura era insuportabila si trebuia sa inceteze! Toata fiinta mea era concentrata in jurul acelei senzatii chinuitoare care imi anihila ratiunea, desteptand inauntru instinctele monstrului care imi asigura vesnicia.
I-am prins mijlocul cu o mana ci ceafa cu cealalta, facandu-mi drum spre gatul ei. Ea impingea cu mainile mici in pieptul meu, facandu-ma sa experimentez simultan amuzament si mila. Omul din mine ii compatimea lupta inutila, simtind remuscari pentru groaza care ii alerta bataile inimii, dar monstrul se amuza de impresia disperata ca ma poate opri cu acele oase firave, acoperite de muschi slabi. Dar rezistenta ei nu facea decat sa ma intarate mai tare. Nasul meu se culcase pe pielea fina, largind narile ca sa ma umplu cu aroma irezistibila. Am impins-o, incapabil sa-i dau drumul si m-am aruncat peste silueta ei intinsa pe banca. S-a ghemuit si continua sa se zbata, urland atat de violent ca ii simteam vibratia plamanilor, gata sa se sparga. Dar parcul era gol, nu era nimeni sa o salveze. Pentru o clipa am regretat asta.
Cati copii nu se vor naste cu moartea ei? Cate persoane vor suferi? De ce ma simteam atat de ciudat ca ma intrebam asta?
Era aproape lesinata de lipsa de aer si atat de vulnerabila!...
- Nu, te rog, opreste-te, fie-ti mila! suiera lipsita de speranta.
Mila? Nu puteam concepe intelesul cuvantului in acel moment. Nu gandeam din cauza ei. Ea era singura responsabila pentru durerea care avea sa o simta. De ce exista? De ce si-a incrucisat pasii cu ai mei, in aceasta noapte rece de toamna? Ce cauta singura in parc, la aceasta ora tarzie?
Am despartit buzele, lasand dintii sa straluceasca in ochii ei panicati. Atunci si-a dat seama ca nu eram un simplu atacator. Povestile spuse in copilarie, au efect asupra inconstientului, asa ca fata a renuntat la lupa ca sa isi acopere gatul cu palmele. Cateva falange blege nu o sa stea intre mine si lichidul care circula prin ea! Ah, daca nu ar fi avut oase, i-as fi stors trupul pur si simplu ca sa ma delectez cu sangele ei! Alt tipat ascutit.
Monstrul! Sunt un monstru. Nu merit sa exist! Amara mai era remuscarea inaintea faptului si inutilitatea de a actiona!
Am indepartat obstacolul ca pe o frunza si mi-am impletit degetele in parul ei lung. Era ud si atat de moale! I-am tras capul pe spate si m-am apropiat de locul de unde ma striga pulsul fierbinte.
Nu trebuia sa sufere din cauza mea. O sa fac asta repede. Nu o sa simta durere. Macar atat ii datoram.
- Te rog, te rog, te rooog! a rasunat cu ecou rugamintea ei.
Atunci am realizat ca vocea imi era practic straina. O auzisem mai devreme, dar...atat. Nu puteam fii in mintea ei ca sa ii citesc gandurile. Nu auzeam etapele torturii ei. Cine credea ca sunt? Vre-un demon? Cel putin, nu aveam sa port povara ultimelor ei amintiri cu mine dupa ce aveam sa termin cu asta. "Povara"? Ce eram pe punctul de a face? O, doamne, Carlisle, familia mea, tot efortul de a fi diferit! Daca i-as auzi lamentarile, daca as vedea fetele celor pe care ea ii iubeste si este obligata sa ii lase in urma, mi-ar fi mai usor sa...incerca sa...ii dau drumul...?
Fulgerul de luciditate a stralucit prea slab si vantul nu era de partea lui. Fata a inghitit in sec, predandu-se.
Mi-am umplut si ultimul coltisor al fiintei cu drogul aromei ei. Era prea mult pentru mine! I-am zgariat pielea de sub ureche si am facut cu limba loc sangelui sa iese. Poate doar cateva picaturi vor fi de ajuns?
Autoamagire!
Caldura emanata de lichidul nenorocit mi-a revigorat gatul. M-am retras sa o privesc. Vroiam sa ii cer voie. Daca ar fi stiut tortura mea, daca ar fi inteles, poate m-ar fi lasat... Nu ma puteam opri! Ochii de cicolata topita, priveau in gol.
- Iarta-ma! am murmurat vlaguit de vointa.
- Ah!
Geamatul ei arata ca intelesese. Se resemnase mortii, stiind ca nu mai are nicio scapare. Mi-am reluat pozitia, ca un maniac si am continuat sa sug incetul cu incetul, viata, acestei biete straine, pana cand s-a terminat...
Am auzit vocea familiara a unor ganduri tulburate si niste pasi imposibil de rapizi.
- Edward, opreste-te! O omori!
Tarziu. Alice ajunsese prea tarziu.
I-am lasat corpul din brate si mijlocul i-a atarnat rece. Ii rupsesem cateva coaste in stransoarea mortala. Privirea inexpresiva si parul incalcit, m-au cutremurat. Mi-am privit mainile: albe, perfecte, puternice si pline de parul ei rupt. Ce am facut? Mi-am sters ca o bestie gura cu manseta camasii, colorand-o in rosu aprins si am fugit...
Daca v-a placut si suntetzi curiosi, restul ficului il gasiti la adresa de AICI!
