2.O schimbare

( Edward )

A doua zi m-am trezit destul de tarziu, si Charlie plecase deja la servici. In timp ce coboram scarile, mi-am adus aminte de cele trei tentative ale lui de a ma trezi. Ceasul nu reusea niciodata din prima, asa ca fara interventii, dormeam aproape toata ziua. Am deschis usa de la frigider. Comestibil: doar o cutie de lapte, asa ca am pornit vanatoarea prin dulapuri. Am impuscat o punga cu cereale, desfacuta de ceva timp, caci erau ca piatra. Le-am aruncat intr-un castron si le-am lasat sa se inmoaie in lapte, cat timp m-am spalat pe dinti, m-am schimbat si mi-am dat de doua ori cu gel prin par. Le-am infulecat fara sa ma gandesc prea mult la gustul lor si am iesit pe usa.
Norii de pe cer, parca se bateau, care sa se sparga mai intai deasupra masinii mele. Erau negrii si acoperisera detot soarele, ca parea seara si in niciun caz dimineata. "Nu am bani de spalatorie, asa ca usurel cu glumele." Am ridicat volumul la muzica si am pornit spre scoala.
De data asta, am parcat langa BMW, pentru ca pe Jeep-ul rosu nu l-am gasit in toata parcarea. Nu vroiam sa creada ca fug de concurenta, dar din moment ce proprietarul nu venise azi la scoala, am ales un loc la intamplare.
Am cautat-o pe fata cu parul aramiu prin toata scoala, cu ochii bineinteles, doar nu era sa intreb in stanga si in dreapta. Nu am gasit-o. Nu a venit nici la pranz, asa ca am presupus ca nu venise la scoala toata ziua. Ma scotea din sarite ca nu stiam mai multe despre ea, dar nu as fi intrebat pe nimeni, nici in ruptul capului. Ma descurcam si singur sa intru in vorba cu ea, fara pregatiri anterioare. Nici nu imi dadeam seama exact de ce vreau sa o vad. Ce as fi putut sa o intreb: "Hey, stiu ca esti o ciudata, dar ce naibii ti-am facut de te porti asa?", sau: "Vroaim sa te intreb care este problema ta cu mine, fata fara creier!", etc. Toate sunau de parca eram ofticat de atitudinea ei. Vezi sa nu!
Am mai facut cunostiinta cu cateva persoane in ziua aceea si mi-am dat seama ca deja ma stia tot liceul. Pana joi, eram prieten cu toata lumea.
Trecuse toata saptamana si nici urma de fata ciudata. Ma uitam ca un idiot la scaunul gol la ora de biologie si nu intelegeam de ce aveam impresia ca absenta ei avea legatura cu mine. Restul Cullenilor stateau in fiecare zi la masa lor, de parca nimeni nu ar lipsi de acolo. Din cand in cand, o surprindeam pe fata cea micuta, Alice, cum ma studia. Era ciudat, pentru ca nu parea rusinata cand o descopeream, ci astepta pana o vedeam ca sa isi mute privirea.
Pentru vineri, aveam de facut un eseu despre "La rascruce de vanturi" si toata clasa se stresa. Invitasem pe mai multi in oras, dar refuzasera pentru ca nu aveau timp sa scrie. Era una din cartile mele preferate si o citisem de cel putin cinci ori, in perioada in care eram fraierul-tuturor. As fi stiut sa dezbat povestea in lafel de multe feluri, dar nu aveam chef. Am dat drumul computerului ca sa vad daca am vreun mail. Pana am asteptat sa se incarce batranul, am scos un cd din colectia pe care o luasem cu mine si l-am introdus in cd-player: Debussy.
Ploua tare, stropii se loveau nervosi de geamul meu si eu m-am aruncat de-a doua pe pat. Visam la petrecerile de la sfarsit de saptamana si speram sa nu ma dezamageasca, pentru ca aveam sa amortesc daca continuam in ritmul scoala - acasa.
In cele din urma, computerul a ticait. Doua mail-uri: unul era de la mama. Iubisem intotdeauna firea ei spontana si naiva pentru ca ma crescuse fara reguli si interdictii stupide. Nu isi impunea autoritatea lafel ca ceilalti parinti, pentru ca "autoritate" pe langa mama, nu dadea deloc bine. I-am raspuns ca sunt bine si ca o sa vorbim la telefon de acum, pentru ca stiam ca nu se prea descurca cu internetul si nu asta era sigura metoda de comunicare. Imi era dor de ea. Cateodata chiar imi parea rau pentru cat o facusem sa sufere crezand ca sunt irecuperabil, dar decat sa ma pierd pe mine, preferam sa fiu considerat de catre toti un pierde-vara. Iar celalalt mesaj era de la... Tanya?
"Buna, Eddie, a trecut ceva timp de cand nu am mai auzit nimic de tine. Cum o mai duci? Eu nu asa de bine, sti... m-am despartit de Tom. Mi-am dat seama cat am gresit cu tine si ma gandeam ca poate ai vrea sa imi mai dai o sansa? Eu inca nu te-am uitat. Te pup si astept raspunsul tau."
Am inchis cu asa o rapididate calculatorul, incat m-am mirat ca nu a facut scurt-circuit. La amintirea minciunilor si tradarii ei s-a trezit tot dispretul pe care ma facuse sa il simt pentru ea si odata cu asta, pentru toate fetele.
Am luat o foaie si pix si am scris eseul, defaimand-o pe Catherine la sange si laudandu-l pe Heathcliff.
Trebuia sa ma descarc intr-un fel sau altul si cum nu aveam nicio fata langa mine, am facut din personajul cartii ultima femeie de pe pamant. Am terminat in mai putin de un sfert de ora, apoi am impins paginile de pe pat si m-am aruncat cu capul pe perna, masandu-mi incheietura.
Nici nu apucasem sa ma relaxez, ca am auzit usa de jos si am coborat sa il intampin pe tata.
- Cum a fost azi la scoala?
- Nimic interesant la orizont.
Charlie si-a lasat haina, dar pusca o tinea, inca sub brat.
- Asculta, Edward, nu vreau plangeri cu privire la felul tau de a trata fetele. Oamenii sunt mai...sensibili pe aici.
- Da, da, am vazut.
Am adaugat soptit, gandul zburandu-mi la fata Cullen.
- Char...tata, ce stii despre familia Cullen?
- La ce te referi?
- La scoala spun ca sunt niste...ciudati.
- Cum am spus mai devreme, oamenii de aici sunt sensibili, dar unii pot fi si chiar batuti in cap. Doctorul Cullen este un medic foarte priceput si avem noroc ca a ales aceasta clinica neinsemnata sa isi practice meseria. Sotia lui este pe atat de buna, pe cat este de frumoasa si a facut multe opere de caritate aici.
- Si copii?
- Am inteles ca au rezultate foarte bune la scoala si nu au dat niciodata batai de cap.
Mai bine o lasam moarta, oricum Charlie nu avea cum sa stie nimic despre fata si pe mine asta ma interesa. O idee ambitioasa incepea sa mi se contureze in cap. Am venit aici ca sa imi recapat increderea in mine, nu ca o fata oarecare, sa ma faca sa imi bat capul, doar pentru ca arata de zece ori mai bine decat Megan Fox. Am fost intrerupt din ganduri.
- A, intr-o ora trebuia sa ajunga Billy ca sa ne uitam la meci impreuna. Eu merg sa fac un dus, asa ce te-as ruga sa il intampini tu.
In timp ce urca scarile lenes, a adaugat cu ras in glas:
- Aduce si pizza!
Pentru doi burlaci care locuiesc impreuna, gatitul este cea mai cruda tortura- te loveste chiar in barbatie. Aveam nevoie de o femeie in casa!
- Hey, tata, sa stii ca daca ai avut vre-o draguta care iti gatea pana acum, din partea mea nu e nicio problema sa o faca in continuare.
Charlie a mormait nervos si apoi a trantit cu putere usa de la baie.
Peste mai putin de zece minute, a batut cineva la usa. Cand am deschis, barbatul din scaunul cu rotile si-a deschis bratele la mine. Oamenii din orasele care abea se vad pe harta, sunt mereu exagerat de primitori. In spatele lui, era un tip inalt, cu piele cafenie si ochii negrii. Corpul ii era destul de dezvoltat, dar dupa figura si voce nu ii dadeam mai mult de saisprezece ani. Semana foarte mult cu barbatul, asa ca am presupus ce erau rude.
- Ti-l prezint pe fiul meu, Jacob.
- Jake?
Obisnuiam sa terorizam toata plaja in cele doua saptamani pe care le petreceam in fiecare vara la tata. Asta se intampla pana la cei paisprezece ani ai mei, cand am descoperit ca sunt lucruri mai interesante de facut cu fetele, decat sa le stropesti cu apa si sa le sperii cu ramele.
- Edward!
Strangerea lui de mana a fost ferma, dar nu zdrobitoare. Aveam senzatia ca o sa ne intelegem bine, pentru ca semana putin cu vechiul eu: glumet, deschis, copilaros, si mai era si la varsta oarba. Trebuia sa il previn cat mai repede cu privire la fete, sa nu cumva sa faca si el aceeasi prostie de a se indragosti. Mai bine premeditam acum, decat sa il consolez apoi.
Eram cu totii infometati, asa ca ne-am luptat ca vulturii pe pizza. Dupa, batranii au trecut pe canapea in fata televizorului, iar eu l-am invitat pe pusti la o plimbare.
Aerul umed era destul de enervant, dar l-am ignorat, caci spatiul deschis ma relaxa. Am lasat masina si am continuat sa facem cativa pasi prin rezervatie.
- Jacob, cum se face ca nu te-am vazut prin liceu saptamana asta?
- Eu merg la scoala in rezervatie.
- Ce aiurea, ar fi fost baietie sa cunosc o persoana intreaga in liceul acela.
- Mi-ar fi placut si mie, dar asa respect traditia, nu pot sa incalc ...
Spre sfarsitul propozitiei tonul vocii i-a scazut aproape la o soapta.
- La ce te referi?
- A, un fleac, sunt niste povesti cu privire la descendenta tribului meu.
- Trebuie sa fie interesant.
- O sa te plictiseasca.
- Nu mai mult decat sunt deja, crede-ma!
Jacob a tras aer in piept, expirand apoi plictisit, de parca nu dadea doi bani pe ce urma sa zica.
- Bine: batranii spun ca descindem din lupi.
Nu mi-am putut abtine un ras zgomotos.
- Imi pare rau, doar ca este de-a dreptul stupid!
- Poate ca este, poate ca nu...Oricum, nimeni nu are voie sa ne calce teritoriul, lafel cum nici noi nu il putem calca pe al lor.
- "Pe al lor"? Al cui?
- Alte mituri.
- Buhu, Forks este un oras mitic.
- Bun venit! a accentuat cu glas ingrosat, imitand vocea de pe fundalul unei emisiuni cu fenomene paranormale.
- Pe acestea nu le pot garanta, or sa ti se para stupide.
- Se poate ceva mai stupid decat am auzit deja?
- Se spune ca stramosii tribului nostru au gasit cu secole in urma o specie, pe care o numeau "Cei Reci". Ei nu erau lafel ca ceilalti din neamul lor, asa ca li s-a permis sa ramana pe pamanturile noastre, cu o conditie: sa nu incalce teritoriul oamenilor aflati sub protectia tribului nostru....
- Jake, Jake, tu ti-ai pus in plan sa ma faci sa nu dorm in noaptea asta? Pentru ca daca este asa, iti spun ca dorm ca un ingeras, asa ca povestile tale de groaza nu ma inspaimanta deloc.
Baiatul a inceput sa rada si m-a batut pe umar, aproape sa mi-l dizloce.
- Iti spun ce am auzit si eu, frate! Am crescut cu povestile astea, pentru ca fac parte din istoria alor mei.
Am aprobat serios, ca unui nebun pe care nu te obosesti sa il contrazici, pentru ca Jake imi picase foarte bine, ca sa il jignesc. Am mai facut cativa pasi in linsite, dupa care am ajuns in fata casei la fix, pentru ca Billy de pregatea sa plece.
- Edward, maine te astept la La Push. Facem o serata in aer liber si esti invitat.
- Sigur!
Imi aduceam aminte de fuga in jurul focului de tabara si de vinul dulce al lui Billy.

( Bella )

Nici nu am parcat bine Jeep-ul, ca am rupt portiera in incercarea de a o inchide. A zburat ca o frunza in vant, atunci cand i-am dat cu piciorul si am fugit in casa. Emm o sa incerce sa ma omoare.
In sufragerie m-a intampinat Esme.
- Bella, s-a intamplat ceva? De ce ai venit asa devreme de la scoala si singura?
- Emse, nu o puteam privi in ochi, asa ca mi-am aruncat ochii peste clapele pianului, eu... am vrut sa omor un om!
Cea mai buna femeie din lume a inghetat mai mult decat era deja, uitandu-se tinta la mine. Dupa cateva momente de liniste, m-a rugat sa ma uit in ochii ei.
- Dar nu ai facut-o!
- Mi-a lipsit putin. Doar putin si as fi dat cu piciorul la tot ce a obtinut Carlisle prin atata munca.
- Ia loc langa mine!
Mi s-a parut stupid ca ma pune sa ma asez. Nu simteam disconfortul, stand in picioare, de ce trebuia sa ne prefacem aici, cand nu era nimeni sa ne vada? Mi-am dat seama ca doar vroia sa creeze acea atmosfera de calm, care sa ma linisteasca asa ca m-am dus langa ea si mi-am pus capul in poala ei. Era atat de buna cu mine, de parca eram copilul ei adevarat. Dintotdeauna ma simtisem nedemna de iubirea ei coplesitoare, dar acum, era de nesuportat. I-am povestit ce s-a intampla si puterea cu care ma ademenea mirosul lui, in timp ce ea isi trecea degetele subtiri prin parul meu. Nu a stiut ce sa imi raspunda, ea nu experimentase niciodata asa ceva. M-a indemnat sa merg sa vorbesc cu Carlisle, dar aveam o problema: nu era sa fug tot drumul pana la spital pentru ca as fi dat de banuit si nici cu Jeep-ul fara portiera nu ma puteam deplasa.
Am furat, deci, masina nou-nouta a lui Alice, pe care abea o condusese de trei ori, un Porshe galben, primit cadou de Craciun. Speram doar sa o inapoiez fara nicio zgarietura, altfel, daca Emmett doar ar incerca sa ma omoare, Alice ar si reusi.
Tatal meu adoptiv, numai ce iesise dintr-o operatie si am asteptat pana s-a schimbat. Il admiram atat de mult pentru taria lui. Ajunsese imun la mirosul sangelui si profitand de asta, ajuta oamenii. Era o fiinta minunata. De ce pentru ceilalti trebuia sa fie atat de greu?
- Sa nu te gandesti la ce e mai rau!
- Bella?!
- Astazi, a venit un coleg nou la liceu si...nu stiu de ce s-a gasit sa se aseze tocmai cu mine in banca, in laboratorul de biologie. Carlisle, a fost insuportabila aroma pe care o emana spre mine...eu...
Ochii aurii ca mierea ai lui Carlisle s-au ingustat si o cuta adanca i-a brazdat fruntea.
- Este in regula, fata mea, cu totii gresim.
- Nu am facut-o.
- Nu?!
- Nu ma intreba cum am reusit, pur si simplu am fugit de acolo, tindandu-mi respiratia. Dar a fost iadul pe pamant!
- Am mai auzit despre asta. Credeam ca sunt doar mituri.
Credea ca sunt mituri si nu le-a crezut? Nu eram si noi tot niste "mituri", si defapt, iata-ne aici in carne si oase?!
- Ai experimentat vre-odata asa ceva?
Stiam ca el nu gustase niciodata sange uman, lafel ca mine, ceea ce insemna ca reusise sa se abtina.
- Nu eu, ci Emmett. Povestea ca mirosul avea o intensitate inexplicabila si ca ii era imposibil de rezistat. Dar tu, nu ai gustat niciodata sange daca nu a fost de animal si totusi, ai fost in stare sa lupti. In cazul tau ar fi trebuit sa fie irezistibil.
- Nu ma lauda, Carlisle, stii bine ca a fost doar noroc.
- Hm, sa stii ca am fi intrat in ceva belele daca l-ai fi omorat pe fiul sefului de politie din Forks.
- Fiul cui?
- Da, baiatul nou, numai ce s-a mutat din Pheonix.
Il cunosteam din vedere pe Charlie, era din acea specie de oameni buni. Daca i-as fi omorat singurul copil, cuvantul monstru nu m-ar fi caracterizat indeajuns. Carlisle mi-a mangaiat mana cu blandete.
- Am nevoie de un sfat, ce sa fac sa evit o tragedie?
- Am incedere ca vei lua decizia cea mai buna.
Da. Tipic lui: nu constrangea pe nimeni sa ii accepte ideile, deii mereu erau cele mai bune.
- Eu...poate ar fi mai bine daca as sta departe o vereme?!
M-a aprobat din cap, chiar daca nu ii placea ideea sa fiu departe de ei. Nici mie nu imi era deloc usor, dar era cel mai corect lucru de facut. Nu puteam sa ii expun pe toti.
- Unde te vei duce?
- Inca nu stiu.
Am schitat un zambet tras de par, de despartire si am plecat. Cand am iesit din spital, am cautat masina. Nu era nicaieri. Era posibil sa uit unde o parcasem? Era imbosibil! I-am auzit turatia motorului. Sunetul venea de la cel putin un kilometru. Am fugit prin padure si am gasit-o pe o poteca ratacita. Alice era urcata pe capota, plimbandu-si aratatorul pe tabla de parca desena.
- Pleci!
- Alice...
- Nu am vazut unde.
- Inca nu m-am hotarat.
- Nici cand o sa te intorci.
Figura ei bosumflata aproape egala sentimentul de vinovatie pe care il traiam cu privire la fiul lui Charlie. In firea ei mereu vesela, tristetea nu isi avea locul. M-am urcat si eu langa ea, in pozitia turcului. Intelegeam acum de ce preferase sa ne intalnim aici. Puteam fi noi insine atunci cand trebuia sa ne luam..."la revedere".
- Imi pare rau ca l-am luat fara sa iti cer voie. Emm, cum se simte?
- Glumesti? S-a certat cu Rose si nu vrea sa ii repare portiera, asa ca va dura ceva pana o va putea lua iar la scoala. Vom merge cu BMW-ul lui Rose.
- Asta inseamna ca, pot sa mai tin Porshe-ul tau?
- Numai daca ai de gand sa mi-l si inapoiezi!
- O sa imi lipsesti, dar stii asta deja, i-am spus zambind amar.
- Stii ca esti sora mea preferata!
- Esti sigura ca nu este Rose prin preajma? am dus degetul la gura si m-am uitat in toate partile amuzata.
Rosalie nu ma prea avea la suflet. Concret, nu era niciun motiv pentru asta, dar cu tot cu asta, antipatia exista. Se simtea amenintata de prietenia mea cu Emmett. Relatia noastra era mai usoara decat aerul. Ne intelesesem bine din prima clipa. Carlisle il salvase dupa ce un urs aproape ii luase viata. Norocul facuse ca tatal nostru sa vaneze in padurile acelea si sa il gaseasca. Cum a deschis ochii, eu am fost acolo ca sa il sprijin. Niciodata nu existasera discutii mai mult decat amicale intre noi. Eram frati!
Isi gasise jumatatea, pe Rose, pe o strada laturalnica, in plina iarna. Nu o putuse schimba el, dar avusese taria sa i-o aduca lui Carlisle. Erau facuti unul pentru altul, putea vedea oricine asta, doar ca ea nu suporta atunci cand atentia iubitului ei era indreptata spre altineva inafara de ea. Nu imi reprosase nimic niciodata, pentru ca nu ar fi avut ce, decat supozitii nefondate, dar asta nu o impiedica sa ma ignore in majoritatea timpului. Nu consideram nici eu ca Rose ar fii o fiinta prea interesanta, asa ca nu ii simteam lipsa. Doar ca spre deosebire de ea, cu toate astea eu o iubeam si avea sa imi fie dor de ea.
- Esti sigura ca nu vrei ca eu si Jazz sa te insotim?
- Esme nu merita sa ramana si fara voi, plus ca eu nu stiu cat timp imi va lua, si nu va pot ...
- Sa nu spui "incurca si pe voi"...Sa nu spui asta!
Am tacut. Imi doream doar sa fug.
- O sa te astept cu o garderoba nou-nouta!
- Alice!
Stia sa fie ea insasi in orice moment. A coborat grabita si s-a indepartat doi pasi.
- Sti ca nu imi plac despartirile, ne vedem curand, Bells!
In mai putin de trei minute iesisem din oras. "Ti-ai dorit o schimbare, Bella, sper ca esti multumita acum!".
Am condus pana cand niciun peisaj nu mi-a mai fost cunoscut. Am dus masina lui Alice intr-o parcare privata de lux, demna de un Porshe, ca sa nu vina sa o ia dupa ce avea sa imi vada decizia de a o lasa, si apoi am luat-o la fuga prin padure, lasandu-ma prada instinctelor de libertate.
Un fosnet slab si indepartat a fost suficient ca sa aprinda torta din gatul meu. Uitand-o pe Bella inchisa in masina, am luat cu mine doar vampirul, asa ca m-am pregatit de atac. Nu m-am oprit la o singura victima, caci abea ma dezmortisem.Am vanat cateva carnivore, nu inainte de a ma juca putin cu ele. Simteam nevoia sa eliberez violenta pe care o trezise in mine mirosul sangelui de om si sa dau frau liber adevaratei mele naturi.
M-am asezat apoi, pe cea mai inalta ramura a unui copac, ca sa privesc cerul noptii. Varful ascutit al semilunei atingea delicat o stea.
Era luna noua- un nou inceput.
Admiram astrele intunericului. Pacat de oamenii care, asa cum obisnuiesc, iau asta ca pe un lucru banal. Daca si ochii lor ar fi in stare sa perceapa detaliile de care se bucurau ochii evoluati ai vampirilor, si-ar fi dat seama ca nu cunosc deloc lumea in care traiesc si poate asa, ar aprecia-o mai mult. Oameni.
El!
Toata fuga, suferinta si motivul pentru care eram aici, se datora lui: unui baiat, tipic. Unul care cu siguranta nu este in stare de sentimente profunde si care habar nu are despre amalgamul de emotii care mi se zbat acum in piept . Oare ce face in momentul acesta? La ce partida de bataie pierduta se gandeste, la ce flirt reusit sau la ce banc sec si stupid?
Cu toate ca il detestam pentru ca ma luase de langa ai mei, stiam ca nu era vina lui ca naruise un echilibru imaginar. As fi putut sa il intalnesc in oras, in noapte, doar eu si cu el si atunci as fi preferat o suta de ore de biologie langa el in locul gustului sangelui din gura mea.
Si totusi, amintirea ochilor lui verzi, ma coplesa. Claritatea privirii lui nuanta un interes sincer. Mushii fetei lui s-au relaxat de parca au lasat o masca sa cada. Am avut impresia ca vedea dincolo de mine. Era pierdut peste figura mea, in timp a lui mi se sculpta in creier. Trasaturile lui nu le mai intalnisem la nimeni, pentru ca nu semana cu niciun baiat obisnuit. Poate era doar un om, dar asa era normal sa fii. Nu o fiinta nemuritoare careia ii era peste puteri sa fie inofensiva, precum eram eu. . Edward Masen. Edward...
Zgomot!
M-am ridicat pe varfuri, cu genunchii indoiti. Mi-am umplut narile cu aer ca sa simt mirosul fiintei care se apropia. Nomazi? Prin zonele acestea, asa aproape de asezarile umane? Nou- nascuti?! Am scrasnit din dinti si m-am lasat sa balansez incet pe ramura, in directia vantului. Acum nu doar adulmecam, eram adulmecata. Pasii lor rapizi se oprisera cand imi simtisera mirosul si acum se deplasau cu prudenta. Dupa numarul de lovituri ale calcaielor pe pamant, pareau trei.
- Avem ganduri de pace, ratacitorule!
A vorbit un barbat de la poalele copacului.
- Lafel si eu, nu am stiut ca acesta este teritoriul vostru de vanatoare.
- Coboara sa iti vedem fata!
Am fost jos dintr-o saritura.
- Cum ti se spune?
- Bella.
- Eu sunt Laurent, iar acestia sunt Victoria si James.
Femeia era flamanda, caci m-a intampinat cu ochii negrii, prea putin prietenosi, iar barbatul era agatat de gatul ei, privindu-ma pofticios si suierand:
- Molto bella!
M-am mirat ca ea nu a reactionat la complimentul lui lipsit de rafinament.
- Suntem frati, m-a lamurit scurt, fluturandu-si nepasatoare parul de un rosu salbatic.
- Ce este cu tine singura pe aici? Dupa haine, nu pari una de-a noastra! m-a intrebat Laurent, cel care parea liderul.
- Nu, nu asta este viata mea, dar am hotarat sa o incerc pentru o vreme, din motive...personale.
- Unde este clanul tau?
- Familia mea, am accentuat pe cat posibil cuvantul pentru a evidentia legatura afectiva care ma lega de ai mei- sunt "vegetarieni" stabiliti in Washington.
- "Vegetarieni", da, am auzit cu ceva timp in urma o poveste asemanatoare. Cum il cheama pe liderul vostru?
- Carlisle.
- O, Carlisle, desigur, desigur. M-a scapat de o datorie cu Volturii, acum cateva decenii si ii sunt profund recunoscator. Te poti alatura noua, daca doresti. O membra a familiei lui Carlisle este intotdeauna binevenita sa hoinareasca cu Laurent.
- Va multumesc, dar tind sa cred ca nu este o decizie permanenta.
- Noi vom hoinari un timp in padurile acestea, interveni James, asa ca te poti bucura de protectia noastra pana cand vom pleca.
Nu imi convenea sa am o disputa cu ei daca aveam sa ii mai intalnesc pe aici, in fond nu aveau ce rau sa imi faca, putina companie straina nu mi-ar fi stricat. Cum nu ma cunosteau, nu aveau sa isi permita sa ma deranjeze atunci cand o sa am nevoie de momente de singuratate.
- Bine.
***
Cat timp am lipsit de acasa, le-am petrecut in compania lor, obligandu-ma sa asist la scene nemaivazute ca sa alung setea de sange uman din gat. Dintotdeauna traisem in mediul cald al unei familii, asa ca nu aveam habar despre manifestarile vampirilor nomazi. Desi am continuat cu dieta mea, am luat parte la scene macabre, in care camarazii mei se ospatau pe saturate cu maruntaie umane. Ma obligam sa privesc, imaginandu-mi ca eu sunt monstrul fara mila, pentru a goni gandurile despre cat de comestibil era colegul meu de banca. Dupa cateva zile, nu stiu ce ma impingea mai tare sa plec: dorul de casa, sau groaza.
Joi noaptea, dupa un ospat cu carnivore, la care toti trei s-au strambat, i-am anuntat ca le multumesc pentru amabilitate si ca ma intorc acasa. James m-a tras de o parte agitat:
- Cand te vei intoarce?
- Sper ca niciodata, James.
- Dar de ce? Eu vreau sa te mai vad! Nu este un secret ce simt pentru tine, Bella, raspica pe ton auoritar.
- Nu, nu este, avusese el grija sa fie mai mult decat evident- dar eu nu simt lafel.
Si-a largit narile, unindu-si sprancenele blonde.
- De ce? a marait.
- Pentru ca stii si tu, inimii nu ii poti pornunci.
- Cine vorbea de dragoste? Cum poti, tu vorbi despre ea, cand noi nu avem o inima batand in care sa se nasca?
Am tacut. Asa era. Cum puteam? Vazusem filme, citisem carti despre dragoste, dar nu experimentasem niciodata mai mult de sentimente ca :respect, afectiune, gratitudine.
- Este altcineva?
- Nu conteaza, James, te rog, respecta-mi decizia!
Si-a stapanit iesirile impulsive, rezumandu-se doar sa smulga un copac din radacini. Nu stiam de ce nu ii lamurisem clar ca nu exista nimeni.
Mi-am luat ramas bun de la ceilalti si am fugit spre Forks. "Acasa"!
***
- Bella!
Bratele subtiri ale lui Alice s-au infasurat strans in jurul umerilor mei. Au urmat-o Esme, Carlisle si Jazz. Rose statea plictisita pe canapea, atenta la unghiile ei, iar Emmett...Emm! Disimula absenta cu ochii pierduti pe fereastra. Dupa distanta dintre el si Rosalie puteam vedea ca erau inca certati, iar Jeep-ul trebuia sa fi ruginit pana acum in garaj.
- Am fost atat de fericita sa vad ca te-ai intors! Nu m-au lasat sa iti fac o petrecere de bun venit, adevarul este ca am vazut si eu ca nu aveai sa fi prea incantata de ea, dar, Bella, ce a fost in capul tau sa hoinaresti cu nerafinatii aia?
- M-au ajutat mult.
- Te-au chinuit!
- Cel putin, acum stiu cu siguranta ce nu vreau sa fiu.
- Suntem mandrii de tine, a adaugat tatal meu, cu bratul cuprinzand talia lui Esme. Acum crezi ca...
- Da, sunt pregatita.
- Surioara cea mica este dinnou acasa, mi-a zambit Jasper.
Cand restul au fost preocupati sa isi gaseasca locul pe canapea, m-am grabit sa indrept subtil scutul meu spre el.
- Cum a fost la scoala?
A fluierat cu o grimasa de nepasare, ca raspuns si apoi mi-a facut cu ochiul.
Nu puteam face asta fara concentrare si nu vroiam sa ne vada nimeni pentru ca stiam cat suferea Jazz sa se simta "veriga slaba".
- Emm!
- Hm?
Mi-a raspuns fara sa ia ochii de la geam, doar ridicand lenes coltul gurii.
- Simt de aici mirosul de rugina al Jeep-ului, ce ai zice daca am lua portiera si am schimba-o impreuna in noaptea asta?
- Am facut deja comanda de trei zile pentru piesa de schimb.
- A...pai, eu ma gandeam ca poate, am putea sa o "imprumutam" de la cineva.
- Te-am auzit, striga Carlisle.
- M-am gandit si eu, continua Emmett dezamagit, dar cine are Jeep in Forks?
Avea dreptate. Altfel, nu ar fi trebuit sa depinda de Rosalie. Nu il impacasem. Inca era suparat pe mine.
- Ma gandeam ca in week-endul acesta, ar merge o lupta cot la cot cu un grizzley! am insistat maraind ca sa ii ridic moralul.
S-a intors uimit spre mine.
- Dar nu iti place sa ii vanezi. Preferi mereu pumele.
- Mereu "repetir", o schimbare de meniu este binevenita, am replicat muscandu-mi buza de "pofta". Nu intelegeam niciodata ce vede atat de interesant la niste creaturi mari si greoaie. Nu as schimba lupta cu o puma in care ii imiti miscarile de onduire gratioasa a spatelui si ragnetul vibrant pentru niciun urs iritat de la hibernare.
Emm a cascat gura, dar a inchis-o repede. Intre noi, gesturile amabile aveau mereu un substrat de santaj, dar de data asta, doar vroiam sa ma revansez. Plus ca, ii simtisem lipsa la vanatoare.
- Cum vrei...
A parasit "superba" panorama de la geam ca sa se cufunde plictisit in fotoliul de langa mine. Nu mi-a pasat ca Rose era langa el, chiar nu vroiam sa il mai vad bosumflat. Era fratele meu de suflet.
- Hei, big guy, de la dieta mea copioasa, pun pariu ca te pun la skandemberg!
- Ti-ai dori!
Intr-o secunda a doborat tot ce era pe masuta din sufragerie si si-a pozitionat cotul. Victorie!
- Nu, nu, nu aici, numai ce am inlocuit-o dupa meciul cu Jasper si abea am mai gasit acelasi model! a sarit Esme.
- Intrecere pana la rau! Ultimul mananca pamant! am tasnit pe usa din spate, lasand in urma un " Ah, a naibii afurisita mica!" , dupa care m-au urmat o pereche de pasi greoi.
Pe la miezul noptii, toti erau la vanatoare inafara de mine, Alice si Emm, care privea captivat un meci de wresling, . Sora mea preferata fugea de colo-colo ca un spriridus supersonic, alegandu-mi garderoba pentru maine. Zicea ca dupa o absenta indelungata, aparitia mea trebuia sa socheze si ca de obicei, prima socata eram eu, din cauza latexurilor pe care putea sa le aleaga. De diminata aveam sa ma fac dinnou ca uit si ma imbrac in blugi.
- Nu stiu de ce te stresezi atat pentru ca oricum, nimeni nu este atent la mine.
- Asa crezi tu, dar eu stiu sigur, ca ti s-a dus dorul in liceu si stii ca sunt mai precisa decat un ceas elvetian!
- Ce tot spui?
Alice isi musca buza ca sa-si ascunda un zambet.
- Poate ar trebui sa las destinul sa isi urmeze cursul, fara sa intervin.
- Nu e genul tau sa stai de o parte, Al, asa ca lasa modestia si toarna!
- Oricum, am vazut deja ca o sa te sperii.
- De ce? Lui Mike Newton i-a fost dor de mine?
- A, te-a cautat de cateva ori in prima zi, apoi s-a consolat repede cu Lauren.
- Domnul Banner, atunci?
- Bella, era logic ca nu ma refeream la "admiratorul tau fidel" !
- Nu imi sune ca...
- Poate!
- Adica...
- Aham...
- Soricelul din laborator?!
- Esti irecuperabila!
Am bufnit in ras, cazand pe pat cu mainile stranse in jurul burtii.
- Trebuia sa iti fi vazut fata!
Obrajii ei umflati mai aveau putin si explodau de nervi.
- Uita-te in oglinda!
M-a impins in dreptul monumentului incadrat in rame de argint. O fata cu par inchis la culoare, se privea cu ochi curiosi. Degetele lui Alice mi-au eliberat gatul de bucle si apoi au coborat sa imi indrepte umerii.
- Esti foarte frumoasa.
Am oftat, pentru ca sa incerc sa o contrazic pe fata-medium era o lupta pierduta inainte de a incepe! Nimic deosebit: eram lafel de alba si zvelta ca orice vampir. Aspectul fizic iesit din comun, se datora doar veninului care imi circula prin vene."Foarte frumoasa..."imi suna cunoscuta replica. Un fior stangaci si uman mi-a strapuns stomacul.
- Acum, esti sau nu curioasa sa stii cine ti-a dus dorul?
- Nu, nu sunt!
- Edward!
Am impietrit. Sperasem sa aud numele acela, aproape ca il ghicisem. De ce? Imi pusesem cam mult intrebarea aceasta in ultima vreme, care este nelipsitul semn de intrebare al adolescentului, dar eu nu eram un om in tranzitie prin aceasta perioada, ci eram blocata pentru totdeauna in ea. Nu imi puteam permite sa fiu atat de...umana.
- De unde iti vin ideile astea? Nici nu te prea uiti la filme...
- Inceteaza, ti-am vazut strafulgerarea de extaz de pe fata!
- Obisnuiesti sa vezi numai ce vrei in ultima vreme.
- Am gresit si asta se intampla rar: viziunea mea arata ca ai sa te sperii nu ca ai sa te panichezi in halul acesta. Bella, de ce negi eventualele sentimente ale acestui baiat? Nu a spus nimeni ca trebuie sa ii dai nas. Sau...este ceva ce trebuie sa imi spui?
- Si de unde ai ajuns la concluzia ca mi-a simtit lipsa?
- La fiecare pranz, prima privire era directionata spre masa noastra, mai precis spre scaunul tau gol.
- Mai nou citesti si gandurile?
- Nu, dar vad viitorul in functie de decizii si nu imi ajung degetele de la amandoua mainile sa numar de cate ori s-a hotarat sa se ridice de la masa si sa vina sa imi ceara socoteala. Si dupa replicile din capul lui, pot sa te asigur: baiatul are caracter.
- Socoteala?
- L-am provocat nitel. Stiam cand avea sa se uite spre masa noastra, asa ca il intampinam si i s-a parut destul de ciudat. Sigur s-a gandit ca toata ziua nu faceam altceva decat sa il analizez si asta l-a scos din sarite.
- Bine, am auzit destul!
Vroiam sa bag pretextul ca sunt obosita si vreau sa dorm! Ma nelinistisera teoriile ei si nu mai vroiam sa le ascult. Sunt asa curioasa ce parere si-a facut despre mine si familia mea de "ciudati".
- Maine ai biologie. Ai ocazia perfecta sa aflii!
- Ei, nu e corect, nu ma hotarasem inca!
- Ba eu cred ca da.
- Veghe placuta, Al!
- Fugi de mine, Bells?
- Ne vedem cand rasare soarele!