Nuantele Intunericului

 Hello!!!:*:*:*!!!

Dupa cum am promis, AICI aveti Prefatza noului fic. Inainte sa o cititi puteti verifica Despre:) -ul ca sa stiti in ce va bagatzi. Astept comentarii si parerile voastre sincere ca de fiecare data!

In principiu exista ideea si un capitol din fic, dar as vrea sa stiti ca daca va "suna bine", o sa continui cu placere povestea:P...

Aaa si era sa uit!
Ca sa fac personajul mai interesant, m-am gandit sa impart cu voi infatisarea lui. L-am ales ca model pe actorul Ben Barnes, poate si pentru ca mi-a placut rolul sau din filmul Dorian Gray, in care are acest aer malefic. Eu il consider ft atragator si sper sa joace bine rolul lui Damian Salazar!:D
Megapupiceiii!!!

by Shtrumph!

40. O zi fara sfarsit

(Damian)

  Alchimistul de Paulo Coehlo.
  Multa zarva in jurul acestei carti si totusi, eu nu o gaseam deloc atractiva. Am inchis-o si am aruncat-o pe birou, langa teancul terminat noaptea trecuta si m-am ridicat sa pun un Cd care de obicei ma relaxa. Tatal meu mi-l sugerase, era Debussy si acordurile melodiilor lui ma linisteau, insa in momentul acela, nici nu a apucat secunda cinci ca am inchis sistemul.
  Liniste din nou. Sau poate doar linsite in jur.
  Setea devenise insuportabila de la an la an, mai ales dupa perioada in care cresterea mea a stagnat. Mama si tata erau alaturi de mine mereu si ma sprijineau in exercitarea autocontrolului. Credeau ca ma descurc bine, insa greseau. Pana acum fusesem in preajma oamenilor fara prea mari probleme, insa pentru scurte momente. Mereu se gasea un motiv ca eu sa parasesc sufrageria atunci cand Charlie sau Rene veneau in vizita. Cu ei era putin mai usor, deoarece ma obisnuisem cu mirosul, insa cu persoanele straine, simturile mele violente pareau sa intreaca pe cele ale vampirilor obisnuiti si chiar pareau sa intreaca propria-mi ratiune.
  Stiam adevarul de mic. Adevarul despre cine sunt, sau ceea ce sunt. O cunosteam pe femeia care s-a sacrificat pentru a ma naste din poze, iar James ma vizitase de vre-o doua ori pana atunci. Cand venea in Londra, stateam pe veranda din spate si priveam ploaia, in majoritatea timpului, in tacere. Ma intreba lucruri banale despre viata mea de copil si imi mai povestea din aventurile lui, insa niciodata nu eram comod cu el in preajma. Insasi silueta lui pe veranda micuta a mamei imi parea ca nu isi are locul acolo si imi doream sa plece cat mai repede. La inceput el a propus sa ne intalnim intr-un loc retras, insa nu am fost de acord. Eu incercam sa ma tin cat mai departe de viata necivilizata pentru ca imi era teama sa dau frau liber instinctelor. Intr-o padure, nu m-as fi simtit decat un aminal care dupa ce a fost dresat si tinut in cusca atata timp, este eliberat si in loc ca acest lucru sa ii priasca, il inrautateste. In fata persoanelor obisnuite, cu acel aer de motociclist, James parea un barbat dornic de calatorii si nestatornic, cand defapt, era un salbatic, un nomad dintre cei mai periculosi. Poate acesta era motivul pentru care nu il suportam aproape, pentru ca imi amintea din ce provin- un vanator.
- Damian, am auzit glasul mamei soptindu-mi numele din gradina.
  Am traversat casa cea mare intr-o secunda si am ajuns langa femeia care statea in spatele tufei de trandafiri. Era atat de frumoasa, incat numele Bella i se potrivea pe deplin. Nu doar infatisarea ei ma facea sa o iubesc, ci felul tandru de a se purta cu mine, care putea fara probleme sa topeasca toate starile proaste pe care deseori le aveam si sa-mi creeze o dispozitie de visator. Mi-a intins un buchet de trandafiri rosii ca sangele si cu un parfum imbatator. As fi pariat ca in nicio alta gradina din Anglia aceasta floare nu putea mirosi mai frumos. M-a rugat sa ii pun in vaza din dormitorul lor pentru cand avea sa vina tata din America.
  Am privit ceasul. Daca avionul ateriza intr-o ora, ar fi ajuns cu celebrul sau Volvo aici intr-o ora si cinci minute. Imi era dor de el. Edward imi putea citi gandurile si stia de fiecare data ceea ce ma framanta, reusind cu cuvintele potrivite sa ma faca sa ma simt mai bine, fara circ si teorii plictisitoare. Il apreciam pentru curajul de a alege de buna voie o viata ca aceasta si ii multumeam, pentru ca daca nu ar fi for ei, nu stiu ce s-ar fi ales de unul ca mine.
  Era trecut de miezul zilei si nici nu am apucat sa las petalele trandafirului dintre degete, ca el a intrat pe usa.
- Tata! i-am sarit in spate si el a facut cateva scheme de lupte imaginare cu mine in timp ce isi arunca paltonul pe cuier.
- Ce am pierdut? m-a intrebat scuturandu-mi mintea cu ochii, apoi a continuat, da, ai dreptate, Debussy este cam demodat si mi-a facut cu ochiul.
  Dupa o discutie scurta, a fugit precum un copil in gradina de unde o auzea pe mama rostogolind pamantul cu lopata mica la radacina folrilor. Stiam ca venirea lui nu o putea surprinde, insa micul gest de a-l lasa sa-i cuprinda talia delicat si tresarirea la atingerea lui au fost cat se poate de adevarate.
 M-am intors cu spatele sa le las intimitatea necesara pentru a reveni la cartea mea.

(Edward)

   Dupa ce am dat bastos cu Damian, am ramas o clipa indelungata cu ochii intr-ai lui. Era el: micul monstru pe care il urasem atat, pe care chiar ajunsesem sa-mi doresc sa-l ucid eu insami si pe care apoi, il invaluisem cu toata dragostea paterna care exista in mine. Nu as putea vedea viata fara el si el stia asta.
   Un zgomot din spatele casei.
   Iubita mea...Bella...m-am grabit in intampinarea ei.
  Nu ma mai obisnuiam cu senzatia de nedescris pe care o traiam atunci cand silueta ei se rasucea intre bratele mele dorindu-si sa o strang mai tare. In cele doua zile in care Carlisle ma rugase sa il insotesc la o conferinta importanta de afaceri pentru a citi gandurile partenerului, trei sferturi din mintea mea era dedicata ei si doar una activata pe prezent.
- Mi-a fost atat de dor de tine, i-am spus realizand ca parca departarea duruse, iar cum, acest moment era ca o baie rece dupa o zi de truda, daca mai tineam bine minte senzatia.
- Dor...nu vreau sa mai stiu ce inseamna, a spus pe un ton de copil rasfatat incalcindu-si degetele in parul meu.
  Am privit in jur in timp de miroseam parfumul buclelor de mahon ale fetei mele si am realizat ca acesta este Paradisul meu.
  O gradina minunata, in mijlocul careia susura mica fantanita in forma de floare de lotus, cararile pietruite, pomii inalti in care deseori ne urcam pentru a privi stelele mai de aproape. Si acum imi amintesc prima noapte in care Bella mi-a aratat cerul, pentru ca ea mi l-a aratat. Inainte de a deveni vampir, parea ca nu il vazusem cu adevarat, dar in acea noapte alaturi de ea, ii percepusem o profunzime greu de estimat in ani lumina sau mistere, asa ca ii facusem o intrebare prosteasca: "Oare vampirii pot supravietui pe Luna?". Rasul ei de clopotel inundase padurea, insa dupa ce s-a linistit mi-a raspuns serioasa: "Vampirii sunt fiinte nemuritoare, pentru ca sunt mai puternice decat oamenii, deci in concluzie, ei sunt deosebiti aici, pe Pamant, pentru ca sfideaza regulile de existenta ale acestei planete. Dar in orice alt loc al Spatiului, putem fi chiar mai neinsemnati decat o furnica." Dandu-mi seama de stupiditatea intrebarii mele, am ras si eu, insa nu inainte sa ii lamuresc ca daca ea ar fi o furnica, as fi la fel de bucuros sa fiu si eu o furnica, numai pentru a ramane alaturi de ea.
- Bella, am soptit dulce pe pavilionul ei gustos.
- Um? a reusit sa intrebe fara sa se desprinda din imbratisare.
- Cred ca am reusit sa am acea viata fireasca pe care tot mi-o cantai tu. Esti aici si asta este tot ce conteaza! i-am sarutat buzele nesatioase un timp, dupa care am luat-o de mijloc si am trecut inca o data pragul in brate.

(Bella)

   Eram hotarata sa nu ma mai gandesc la momentul in care corpul meu avea sa se obisnuiasca cu prezenta lui Edward, pentru ca stiam ca acest moment nu va veni niciodata. L-am condus spre pian si am ridicat mana intr-un gest care insemna ca doream sa-mi ascult balada, iar el si-a luat locul numai de cat.
  In timp ce clapele pareau valurile marii sub spuma degetelor lui fine, eu nu ma mai saturam contemplandu-l de pe canapea. Parul de bronz luase un parfum diferit de cel uman, la fel ca si pielea care se mai depigmentase putin, iar ochii se colorasera in auriul specific vampirilor vegetarieni. Era o statuie minunata, careia eu ii dadusem aceasta a doua viata si nu din egosim, ci pentru a-l salva. Stiam ca aveam sa il transform chiar si fara interventia neasteptata provocata de accident, dar ma simteam mult mai bine stiind ca nu o facusem chiar pentru a-mi fauri un sot pentru eternitate, ci in primul rand, pentru el...
  Am privit scarile pentru a ma concentra pe auz. Damian era la etaj, citind, cu i-pod-ul in urechi. Eram mandra de el si il iubeam pe zi ce trecea tot mai mult. Nici nu se punea problema sa il consider fiul lui Leah, dimpotriva, ma deranja si cand James venea sa il vada. Aveam senzatia ca nu are nici macar acest drept, pentru ca el este baiatul meu. Edward ma calma de fiecare data si stiam ca are dreptate.
  Pianul rasuna atat de frumos atunci cand era atins de el, incat nu imi dadeam seama cum reusea sa dea tata viata acelei melodii, doar prin atingere.
  Edward Cullen era sotul meu, tatal copilului nostru, barbatul care avea sa imi fie alaturi de acum inainte si in primul rand, a fost, este si va fi...iubitul meu!
- Bravo, am batut subtil din palme cuprinzandu-i fata si mi-am lasat magnetul buzelor sa-si caute jumatatea de la numai cativa milimetri distanta. Am inhalat aerul care ii iesise pe deschiderea subtire a gurii pentru a ma delecta cu aroma lui si m-am lasat dusa de val...un val, al carui tarm se gaseste dincolo de linia Orizontului...










*...THE END...*



                           

  

39. Pentru totdeauna incepe...acum

   Cei doi ingeri se plimbau pe malul nisipos care aproape ca se cristaliza sub talpile lor albe, de marmura rece. Degetele palmelor se intrepatrundeau cu o simetrie exacta si mintea le era conectata la un nivel spiritual suprem, definind o compatibilitate de androgin, ce apare o data la un secol. Trecusera cateva luni de cand ochii lui Edward isi pierdusera culoarea rosiatica, iar acum, auriul specific vampirilor il facea sa semene cu plaja granulata. Pielea sidefata stralucea intens, libera sa ii  lumineze ziua Bellei ca un al doilea soare. Oceanul se lovea cu pasiune de stancile indepartate. Pescarusii parca dansau in forma de inima pe cerul de un azuriu intens. Norii pareau ca se dau din calea pasilor celor doi indragostiti, care sfidasera legile naturii pentru a fi impreuna in dragoste!
   Trecusera doar zece ore de la nunta lor. Coborasera nerabdatori din avion si venisera aici cu un iaht privat inchiriat, dornici de a petrece aceasta luna de miere in intimitatea insulei Esme. Ceremonia fusese simpla, intre prieteni, cu familia Cullen, Charlie, Rene si Phil, la Londra, noua resedinta a cuplului din moment ce Edward a depasit stadiul de nou-nascut si putea avea autocontrol. Parintii umani stiau ca cei doi au primit o bursa la facultatea Cambridge si planuiau o viata in capitala Angliei. Clima le era favorabila si cand nu, luau avionul privat al familiei si calatoreau in locuri exotice si necalcate de om ca acesta.
  Erau printre putinele persoane care nu doar cunosteau dragostea, dar se si puteau bucura de ea. Cunosteau fericirea absoluta, pe care restul lumii o credea iluzorie si probabil asa si este, doar ca ei reusisera sa depaseasca suferinta de o asa mare intensitate, incat aceasta neobisnuita viata de cuplu le parea rupta din fantezie.Cuvintele spuse in fata altarului si in fata starii civile, nu se comparau cu nenumaratele soapte de amor declarate in acesti trei ani de "egalitate in forta".
- Esti fericita? o intreaba Edward si inima ei tacuta tresari cu aceesi nestare la auzul surpinzator al timbrului sau.
- 24 de ore din 24, afirma privind spre el.
  Ochii ei ii luminau pe ai lui si invers. Imaginea lui ranita, recent scoasa din masina accidentata i-a coborat colturile buzelor. Fusese intr-un soc de nedescris si nici acum nu reusea sa isi dea seama cum de reactinoase atat de rapid sa il salveze. Crezuse pentru acele secunde ca din cauza ei, totul era iremediabil pierdut. Se blestemase pentru faptul ca se lasase prada sarutului minunat care i-a amortit trupul desii auzise tirul apropiindu-se. Dar nu avusese cum sa stie ca soferul era beat si ca in cateva secunde avea sa confunde banda si ... Bella se miscase repede, tragand, distrugand si aruncand resturile Volvo'ului ca sa il scoata pe Edward de acolo si in momentul in care ii lasase capul pe iarba umeda, sunetul inimii lui nu ii paruse niciodata mai adevarat. Cand pleoapele grele de durere lasasera cele doua smaralde sa o salute pentru ultima data, vazuse in ei increderea si acceptul, asa ca nu a mai stat sa pierda timpul. Sangele lui Edward aproape rece ii navalea pe gat, intr-un flux turbat, dar geamatul lui a facut-o sa se opreasca la timp. Alice si Emmett i-au ajuns imediat si l-au dus acasa pentru a putea suferi procesul transformarii intr-un mediu adecvat. De ce oare se gandise ca macar aceast procedeu avea sa fie normal in toata relatia lor? Cum de avusese speranta sa isi imagineze ca il va transforma in patul lui, in camera lui si ca se va culca apoi pe pieptul lui moale, ascultand bataile inimii in metamorfozare? Parea ca viata le pune mereu obstacole, dar de data aceasta, trecusera victoriosi de ultima batalie, savurand acum triumful unei casatorii firesti. Buzele Bellei s-au ridicat intr-un zambet cand si-a amintit de primul lor sarut si noaptea deosebita petrecuta cand el a deschis ochii la o viata noua. Fiind om, niciodata nu exagerase cu pasiunea in momentele lor intime, chiar daca era constient ca Bella nu simtea durere. Mereu o tratase tandru si delicat, cu grija rasunand in fiecare atingere si la fel a fost si cand erau sot si sotie, desii nu se mai saturau unul de altul. Bella incerca apoi sa ignore faptul ca dupa ce Edward i-a vazut pe toti si a gustat din primele minute ca vampir, a intrebat de vesnicul Volvo, care saracul zacea in bucati in garaj. In cateva zile, insa, Emmett si Rosalie l-au modificat, l-au reparat si l-au transformat pe de-a-ntregul, in asa fel incat noul stapan avea o noua masina.  
   Ea inca ii ascundea faptul ca focul transformarii fusese suportabil datorita scutului ei care nu il parasise deloc in aceste zile. Vroia sa ii lase aceasta impresie spre binele egolui masculin. Buzele au raspuns din nou amintirilor si s-au deschis intr-un zambet larg, pentru momentul in care familia realizase ca Edward citeste gandurile. Emmett avusese idei nastrusnice de genul : "Oare in noaptea asta isi vor face de cap? Daca i-as spiona s-ar supara?" "Nicio sansa, frate!"a fost raspunsul lui. "Edward vorbeste singur?Nu ma mir ca a inebunit." gandise Rose. Atunci am realizat ca el raspundea gandurilor si nu frazelor raspicate. Bineinteles ca cea mai dezamagita persoana a fost tot Emmett, pentru ca a pierdut un adversar de lupta chiar inainte sa il aiba. Acum zicea ca triseaza pentru ca ii anticipeaza miscarile. Alice, insa, se intelegea pe zi ce trece tot mai bine cu Edward. Devenisera experti la conversatii tacite si cei mai buni prieteni din lume. Era mandra de el ca nu avusese probleme majore cu autocontrolul, fiind la un pas sa atace un om decat de cinci ori in acei trei ani. Au asteptat pana ce starea lui de spirit i-a permis calm si rabdare, pentru a se putea casatori si muta departe de familie fara frica.
- Ce iti lipseste, Bella, spune-mi, continua sa o intrebe pentru a fi sigur ca ii da tot ce are el mai bun.
- Pai, nu m-ai mai sarutat de...a facut o pauza privind soarele, de la ora 19.
- Si acum cat este ceasul? a pitigaiat tonul uimit.
- 20, s-a incruntat la el.
  Edward Cullen, i-a prins barbia delicat, ridicand-o la un nivel cu fata lui aplecata. Fata lui se mula ca un burete sub presiunea sarutului ei. Ochii ii erau ca doua boabe de aur topite in valuri de ceara, pielea ii mirosea ca sarea marii incalzita de apusul unei zile toride si fiecare terminatie nervoasa din corpul Bellei era un fir electric in cautarea intensitatii lui.
- Mama! i-a deranjat baietelul poalele rochiei albe ce ii mangaiau gleznele.
- Damian! s-a aplecat Bella sa-l mangaie pe crestet si manutele lui mici s-au si lungit spre parul ei - gest copiat de la Edward.
  Baietelul crescuse ca Fat-Frumos: "in luni cat altii in ani". Avea patru ani de viata, desii parea de aproape doisprezece. Parul negru avea in soare reflexe albastre, ochii de asemenea te faceau sa te ineci in profunzimea lor, iar sarmul propriu de a te cuceri intr-un minut dupa ce il cunosti era unic. Era deosebit de destept cu toate ca invata totul acasa cu familia ca profesor. Alice ii preda normal, Arte, Rosalie Literatura, Jazz Matematica, Carlisle Stiintele mediului, Esme ii recomanda carti, iar Emm, normal, Educatie fizica. Charlie si Rene stiau ca este un orfan lasat in grija familiei Cullen, de care Edward si Bella, desii niste adolescenti, se atasasera atat de mult incat hotarasera sa il adopte.

    Erau mandrii de el, simtindu-l fara dar si poate copilul lor de suflet. Se bucurau de faptul ca cercetarile lui Carlisle dusesera la concluzii satisfacatoare: Damian avea sa mai creasca cel putin 5 ani, ajungand sa stagneze la aparenta varsta de optsprezece si sa ramana asa pentru totdeauna.
   Edward l-a batut pe umar dupa ce au dat bastos si i-a facut cu ochiul, iar Damian a inteles imediat ca trebuia sa isi lase parintii singuri.
   Vampirul frumos, a cuprins talia sotiei cu inflacarare, simtindu-se mandru de a avea drept asupra ei atat legal cat si in fata Universului. Acum era a lui si el era al ei, asa cum fusese scris in Luna de veacuri, doar ca dintr-o greseala impardonabila, fusesera despartiti de timp, care mai apoi, ii si adusese impreuna. Barbatul ii privea fata mica in forma de inima, coplesind-o cu afectiune si protectie, stiind acum ca oricine ar face acel zambet minunat sa dispara, avea sa plateasca cu viata lui, mila neincapand in discutie. Si-a trecut degetele printre buclele parfumate de o sute de ori mai intens si i-a sorbit buzele de fiecare data noi, de fiecare data tremurande din cauza apropierii lui, de fiecare data doritoare, mereu pentru el.
- Te voi iubi pana cand moartea ne va desparti, a spus el incercand sa sune banal, dar zambetul strengaresc s-a facut vazut si ea a inteles, dandu-si ochii peste cap. Moartea niciodata nu ii va desparti.
- Am o surpriza pentru tine, a adaugat incruntandu-se.
  Edward planuia sa ii cante la pian Bellei o melodie pe care o compusese intr-una din datile in care ea si Alice plecasera din Forks. Pe atunci inca era un nou-nascut si avea dificultati in atenuarea emotiilor, asa ca pianul il ajuta sa se relaxeze. Ii reusise o balada ciudata. In tot timpul in care clapele fusesera lovite de degetele lui, si-o amintise pe Bella. De parca era vre-o sansa sa o uite! Isi amintise la fel ca in zilele transformarii, toata poveste lor, fericirea, suferinta, dragostea traite toate la intensitatea vampiriceasca de acum. Melodia incepea ritmat, aratand caracterul lui superficial si curiozitatea infantila pe care i-o provocase ea. Apoi continua violent, cand isi amintea cat de tare se framanta pentru "ciudata Cullen", urmand suspansul si indoiala cand a aflat cine este, continuand suav o data cu recapitularea primei lor intalniri si tot asa pana la despartire, unde atingea note acute si disperate, ajungand, insa, sa se incheie incet, pierdut, denotand continuarea perpetua.
- Ce s-a intamplat? a intrebat Bella vazandu-l atat de concentrat.
- Nimic, doar ca inca nu reusesc sa inteleg de ce tocmai tie nu iti pot auzi gandurile?
" Esti un increzut, Edward Cullen." i-a auzit el chicotitul mental o data cu prezenta scutului, dupa care Bella a continuat:
- Pentru ca fiecare femeie are secretele ei, a facut cu ochiul desprinzandu-si palma de a lui si luand-o la fuga spre apa care intalnea orizontul.
  In cateva clipe el a fost langa ea, trupurile umede presandu-se cu nerusinare unul de altul, ochii inchizandu-se pentru a intensifica senzatia, buzele cautandu-se disperate, mainile pipaind forme pline si soaptele...in urechi, dulci soapte pe care auzul omenesc nu le poate percepe, dar stiute numai de ei doi.
- Surpriza mea? a intrebat Bella cu rasuflarea grea.
- Mai tarziu, a raspuns la fel de rapus de pasiune si s-a lasat sa cada pe spate, cu ea de-asupra lui. Se impreunau in miscari ondulatorii, in gemete suave, in mangaieri pofticioase, pana cand cerul s-a intunecat si stelele s-au reflectat in apa.
- Te iubesc, a spus Edward sarutandu-i fruntea.
- Stiu, a raspuns Bella zambind.



Nota de autor: Sper sa va placa ultimul capitol si sa nu fiti dezamagiti :-s... Am in gand un Epilog, insa nu stiu pentru cand sa ii estimez postarea, asa ca nu vreau sa va tin in stres, desii sunt nerusinata si va rog sa vizitati blogul cat de des puteti, pt ca dupa ce voi fi adunat cva commuri cu parerile voastre despre Reverse, va voi cere alta parere, cu privire la un viitor proiect asemanator, dar diferit de aceasta saga:D... Nu va dau mai multe detalii pana nu aflu impresiile voastre despre "Pentru totdeauna incepe...acum".Megapupaceli si miii de scuze pt intarziere!!!

38. Sertarul cu amintiri

(Edward)




   Bella acceptase sa imi fie sotie! Parea pueril, poate, dar avusesem parte de tipicele emotii si intrebari chinuitoare ale burlacului care se teme sa fie respins. Cand ochii aurii s-au marit de fericire, mi-am vazut fata incadrata in pupilele invaluite de mister si am stiut inca o data ca vreau sa ma inec in ele pentru totdeauna. Bratul ma chinuia enervant la fiecare incercare de a o strange la piept, dar vazand ca ea nu obeserva ca sa imi faca observatie sa fiu cuminte, nici eu nu i-am dat importanta si am imbratisat-o cat pentru toate datile in care mainile mele statusera pe langa corp, goale.

- Mergem intr-un loc mai putin public? am zambit asa cum ii placea ei imitandu-i propunerea din Pheonix.

- Depinde. Trebuie sa am grija de mine pana la casatorie, si-a dat ea ochii peste cap.

Am urcat in Volvo si am pornit radio-ul. Rostile scoteau un sunet ciudat imprastiind apa de pe drum pentru ca ploaia numai ce se oprise, iar crainicul prezenta urmatoarea melodie dedicata indragostitilor: "Bryan Adams - Have You Ever Really Loved A Woman?"

- Ar fi prea romantic daca ti-as canta melodia asta? am intrebat fara sa-mi iau privirea din parbriz. "Edward Masen, uite ce a facut dragostea din tine!"

- "When you love a woman, tell her that she's the one..." a inceput ea pierzandu-se in note de soprana.

- "You are the one", am murmurat.

- "When you love a woman tell her that you'll always be togheter..." a continuat privind tot in parbriz.

- "And when you find yourself lying helpless in her arms..." i-am privit insinuant sanii ca un pervers ce eram si daca nu as fi stiut ca este un vampir, as fi pariat ca remarcasem doua pete rosii pe obrajii ei. Mi-am luat mana de pe schimbator si mi-am pus-o peste a ei, gandinu-ma cat de norocos aveam sa fiu tinand-o asa "for ever and ever and ever after".

- Vino mai aproape, i-am soptit si imediat, fata in forma de inima s-a apropiat de mine, cu o oarecare crispare am observat. Sunt atent la drum, am lamurit-o stiind ca il puteam parcurge si cu ochii inchisi si m-am intins spre buzele ei. Sarutul a fost lung, dar nu indeajuns.

   Farurile tirului m-au orbit. Am auzit caroseria distrugandu-se sub presiunea impactului si ultimul lucru vazut a fost volanul...prea de aproape. Intunericul m-a invaluit cu o mantie de inconstienta si eu nu m-am putut lupta cu el. "Edward?" "Edward, tine-te de mine..." auzeam fara sa pot raspunde...apoi, dupa un timp, am presupus, am reusit sa deschid ochii si i-am vazut fata Bellei pictata in panica. "Sunt in paradis...am gandit..."

- Edward, iubitul meu, Edward, raspunde-mi ma vezi?

 Simteam. Simteam umiditatea ierbii sub mine, durerea infernala de cap, dificultatea cu care respiram, rana deschisa de la brat, ochii intepandu-ma si singurul lucru bun, atingerea ei calmanta. Dar stiam ca toate aceste senzatii erau pe cale de a ma amorti. Simteam acel frig al sfarsitului si aproape auzeam cum biletul meu era rupt si mi se ofera locul din spate in autobuzul spre "dincolo". Muream?

  Am vrut sa rad. Pana la urma iesisera lucurile tot cum vrusese ea. Nu ma sacrifica din egoism, ci ma salva. Cu ultimele forte i-am intins incheietura si zambetul ei dulce s-a deschis larg, pana i-am vazut dintii.

- Am...incredere in tine...am soptit, sau cel putin am incerat sa o fac.

- Stiu, si eu am! a spus cuprinzandu-mi mana cu o expresie totusi timorata.

  Ultima atingere pe care am simtit-o ca om au fost buzele ei catifeate, pulsand veninul ca pe o potiune magica in venele mele, apoi...FOC!

  Eram paralizat de lava care izbugnea din inima mea. Parca organul central al corpului meu era un vulcan in plina eruptie, imprastiind cenusa fierbinte prin fiecare artera, vena, capilara existenta in mine. Fara zvarcoliri sau tipete! Bella nu trebuia sa-mi vada suferinta. Cand aveam sa deschid ochii treabuia sa o vad zambind, nu improscata cu remuscari. Rezistam decent pana acum si ma gandeam ca pentru asta existau doua variante: ori ma pregatisem atat de bine mental pentru a deveni un nou-nascut, ori in alta viata fusesem o vrajitoare condamnata sa arda pe rug!

  Infern! Degeaba bateam campii, mintea mea era prea activa si constientiza la capacitate maxima transformarea. Trebuia sa gasesc ceva mai putin plictisitor de gandit in aceste trei zile pe care aveam sa le petrec doar in creierul meu. Asa ca am cautat in cel mai luminat sertar al mintii si deschizandu-l, am simtit racoarea, calmantul, pe Bella mea.

   Prima zi de scoala la liceul din Forks. Marele afemeiat Edward Masen a uitat sa isi puna benzina in Volvo si a intarziat la scoala. In amintiri, coridoarele miroseau a ea. Cu toate ca eu atunci nu fusesem in stare sa percep parfumul si prezenta ei era in fiecare coltisor, desii ea si familia ei erau elevi retrasi, dar ochii mei fusesera prea superficiali ca sa le perceapa. La pranz, eram pregatit de vanatoare de puicute care sa ma scoata din plictiseala, insa ochii mei s-au oprit pe acea fata rupta din romanele clasice si nu au mai putut pleca. Cum ma privea curioasa si totusi suparata, cum ma intriga mintea ei si incercam sa-i deslusesc caracterul, cum incercam sa ii zambesc cuceritor dar ramaneam holbandu-ma ca un ma citez "tocilar la prima intalnire". Functiona. Racoarea amintirii ei revigorante alunga putin din focul veninului. Mai departe.

  Laboratorul de biologie. Crisparea ei atunci cand am ocupat locul liber din banca, privirea fioroasa, mentinerea distantei, lovitura enervanta pe care o daduse orgoliului meu si ciuda de moment pe care am prins-o pe ea. Incercam sa mi-o imaginez o ciudata, o bolnava, o fata cu probleme de acomodare si comportament, orice, doar pentru a nu accepta imaginea perfectinii pe care o infaptuia treptat in conceptia mea total gresita despre fete. Apoi, curiozitatea cu privire la persoana ei a devenit nepermis de mare. Cand a oprit masina lui Mike sa ma loveasca in parcare, i-am auzit vocea clar si am stiut de atunci ca era diferita, simtind energia degajata de scutul ei protector cum ma facea sa spun "da" mortii fara regret. Cand aceasta presupunere s-a dovedit a fi buna, m-am simtit mandru ca ma alesese partas la acest secret. Ma simteam legat de ea atat de mult, fara sa imi dau seama ca nu doar faptul ca ii cunoasteam adevarata natura facea aceasta legatura atat de puternica, ci insasi dragostea.

  Cu trecerea saptamanilor, ochii ei clari ca apa unui rau de munte mi-au devenit indispensabili. Acea noapte sub stele, prima in care am avut privilegiul sa aflu chinul ei pentru a ma tine la distanta desii fiecare nerv din corpul ei ma cere, dorinta dubla pe care incerca sa si-o stapaneasca si mai ales...i-am cunoscut buzele. Catifeaua acelor bucati de carne dulce in a caror proeminenta citisem pasiunea, pielea de un parfum unic, eleganta miscarilor, degetele ei prinse in parul meu care ii striga ca acolo este locul lor. Prima seara in care o invitasem oficial in camera mea...Focul era acum la egal cu racoarea. Bella ma ajuta chiar si fara sa stie.

  Frica. Temerile. Frustrarea. Nesiguranta prin care trecusem in fata esentei ei perfecte. Conflictele cu varcolacii, cearta cu Jacob, ziua cand am intristat-o cu rabufnirea mea nepermisa, zilele in care ma mintise ca este la vanatoare si ii dusesem dorul, perioada petrecuta cu Leah si rivalitatile dintre clanuri. Lupta data in Alaska si sentimentul de incapabilitate pe care il simteam pentru a nu o puteam ajuta. Dar dupa toate, venea noaptea. Acele cateva ore pe care le petreceam doar contemplandu-i frumusetea invidiata cu siguranta pana si de Afrodita. Magaierile, saruturile, discutiile, somnul in bratele ei.

  Am sarit din amintiri ultimele luni, pentru ca nu le petrecusem in compania ei si doar cand m-am gandtit la o minuscula parte din suferinta, focul a invins racoarea si asta nu ma ajuta deloc, asa ca am continuat cu Bella. Cu revederea noastra, cu sarutul care a degajat atatea sentimente ca m-am simtit coplesit si obosit dupa ce m-am desprins de ea si bineinteles, cu micutul acum al nostru. Acel ghemotoc indestructibil, dar in acelasi timp un bebelus doritor de afectiue. Noi nu eram dispusi sa ii dam doar afectiue. Deja il adoram! In curand voi putea fi un tata demn de a-l ocroti si un sot pe masura femeii care ma iubea. Speram doar sa nu se framante prea tare pentru mine in momentele acestea. As fi vrut sa o pot anunta ca mie imi este bine si ca o am aici, langa mine, in mine si sa nu isi faca griji, dar sa se pregateasca pentru noaptea nuntii!...

  Focul mocnea acum. Era doar sageti fierbinti in apropierea claviculei, de parca toata ardoarea se concentra in gat, inghetand inima. Dar parca mintea urma sa fie cea neatinsa, cea care va ramane la stadiul de acum? Ma bucuram ca recapitulasem toate clipele in care ma bucurasem de Bella, ca sa fiu sigur ca nu aveam sa uit nimic din ceea ce ea a insemnat pentru mine si toate impresiile pe care mi le-a creeat.

  Jar stins. Intensitatea flacarilor era inchisa in gat, facandu-ma sa inghit in sec din cauza setei. Aceasta era senzatia pe care Bella o invinsese pentru a nu-mi face rau? Trebuia sa ma iubeasca nebuneste, nu gluma! Am chicotit si culmea, am facut-o cum trebuie nu mental.

"A zambit?" s-a bucurat Esme.

"Ah, finala incepe peste zece minute, oare se va trezi pana atunci?" l-am auzit pe Emmett lamentandu-se.

  Imi reveneam? Trecuse totul? M-am concentrat mai mult pe mine, inchizand sertarul cu amintiri si am remarcat o serie de chestii diferite. Auzul meu capta o inima batand cu viteza luminii. Trebuia sa fie copilul nostru. Inca nu ii dadusem un nume? Ganguritul sau era nemaipomenit de dulce si dupa fosnetul miscarii sigur dormea langa mine. La o departare pe care o apreciam cam de 3 km captam radio-ul unei masini. BMW. Motor Diesel, evident. Genti antiaderente. Statea, insa, prost cu franele. Una din supapele de la motor nu este bine reglata si face un zgomot enervant. Cum de nu il aude, doar este in ea?!

  In camera erau alte respiratii regulate, dar afara de pomparea aerului in plamani nu le batea inima. Sa fie sase persoane? Da, toata familia imi asteptea trezirea. Daca as face un "bau" cand nu se asteapta nimeni? Oare m-ar ataca? Cred ca Emm si Jazz sunt pregatiti sa le apere pe fete de mine. Totusi, sunt un nou-nascut. Dar de ce sunt atat de rational?

"Nu s-a miscat de trei zile, ma intreb daca a functionat morfina", se intreba Carlisle, dar niciunul nu i-a raspuns.

  Camera mirosea a flori, dar nu doar ca mirosea, acum puteam inhala particulele de polen din aer si chiar ghicii in functie de aroma, culoarea plantelor din vaza de pe noptiera. O mana calda m-a atins delicat. Adusesera un om aici? Ce era in capul lor? Dar totusi, simtisem niste fiori electrici unici. Bella? Era incredibil cum o recunoscusem, desii acum aveam aceeasi temperatura!

"Te iubesc, Edward! Imi va lipsi bataia inimii tale!" a soptit suav si nimeni nu a comentat nimic la dulcegaria ei. Au facut-o spre binele lor! totusi, vocea nu parea sa vina de langa mine, ci de undeva din spate, sau chiar aproape de ureche, sau chiar din capul meu? Credeam ca inchisesem sertarul!

"Oare Alice vede deja cand se va trezi?" isi facea Rosalie griji despre mine? Pamantul se intorsese cu susul in jos?!!!

- Se va trezi in zece...noua... i-am auzit glasul duios micutului spiridus si am chicotit din nou.

Inainte sa ajunga la "0", mi-am strans pleoapele si am deschis ochii brusc ca sa o enervez pentru ca nu daduse dovada de precizie macar o data!

- Edward! a sarit Bella la gatul meu. Eram fericit, dar pacea si sentimentul de adineauri ca am totul sub control disparusera. Gatul dogorea de sete, pofta, curiozitate, nebunie! Dar si buclele ei dogoreau incalcite pe pieptul meu acum mut si asta chiar nu puteam trece cu vederea. M-am ridicat si i-am luat fata in palme pentru a o vedea clar.

  Asa cum sperasem. Imi zambea. Dar era schimbata, nu, nu acesta era cuvantul potrivit, doar ca pana acum, eu nu o vazusem deloc clar! Toata infatisarea pe care o consideram angelica si imposibil de intrecut, fusese intrecuta acum de propria imagine privita prin acesti ochi noi.

- Bella, am rostit ignorand suavitatea din tonul vocii mele, am gresit, iarta-ma! Tu nu esti doar perfecta! Esti...perfecta pentru mine!


Nota de autor. Veste buna: Urmeaza un ultim capitol sau epilog, insa as vrea sa va cer o parere: Sa il fac din persp Bellei si sa pov cum s-a simtit ea in momentul in care l-a muscat pentru a-l transforma, sau sa pov la pers a III-a, si astfel sa cuprind toate trairile celor din jur? Oricum, vestea mai putin buna este faptul ca acest ultim episod din Reverse va ajunge la voi in week-end, sau chiar mai trz, depinde cum voi putea scrie si posta in noul ambient in care o sa-mi petrec vacanta. Plec in Italia la tatal meu ca in fiecare vara si numai drumul cu masina pana acolo este de 2zile:((...Sunt putin trista din cauza plecarii si sper sa scriu fr fericirea personajelor, macar asa mai scap in fantezie pentru ultima scena Edward-Bella. Va rog mult comentatzi si nu fiti deprimatzi k se trm ficul, deoarece am o surpriza!Megapupicei:*!!!

37. Inapoi in Forks

(Edward)



   Inainte sa plecam spre Forks, trecusem cu Bella pe la Rene si Phil. Tineam foarte tare sa o cunoasca si profitasem de ocazie sa imi iau un tacit ramas bun de la ei, pentru ca nu stiam cat timp aveam sa fiu incapabil de sentimente si autocontrol dupa ce voi fi transformat. Impacarea cu Bella si revenirea in oraselul mic de sub cupola de nori a statului Washington insemnau pentru mine mai mult decat puteam cere de la viata. Pe langa aceasta fericire, mai simteam si implinirea venita prin micutul copil al Leah-ei, acum al nostru. Nu reuseam sa imi dau seama cum reusise sa ma cucereasca in cateva secunde si sa imi schimbe parerea despre el: din monstru care ii sugea fara mila viata prietenei mele, in copilasul adorabil si doritor de iubire de care nici eu nici Bella nu ne mai dezlipeam. Conceptul de familia devenea tot mai puternic in capul meu si ii intelegeam acum temerile iubitei mele. Ar fi fost ingrozitor sa fim privati de acest setiment tot restul eternitatii, pentru ca inainte sa il cunosti, crezi ca cei din jur exagereaza, insa o data ce o fiinta micuta si lipsita de aparare iti fura inima, devii dependent de ea si intelegi ce inseamna sa fii parinte.

  Am ajuns in Forks de dimineata si am stat la o discutie lunga cu Charlie. I-am spus ca am de gand sa incep o viata noua cu Bella departe de aici si ca nu ascult decat incurajari si nu incercari de a ma face sa ma razgandesc. Tata m-a batut pe spate si m-a strans puternic in brate, inganand ceva de genul: "Am presimtit asta." M-am gandit ca avea de a face cu sentimentul mentionat mai sus si rolul de parinte, asa ca nu l-am intrebat ce a vrut sa spuna exact, ci doar i-am multumit pentru intelegere.

  Camera mea era neschimbata si mirosul Bellei se imbibase in fiecare particica de covor, perna, draperie, mobila, haina de a mea. Pe semne petrecuse mult timp aici, ducandu-mi dorul. Mi-am aruncat geanta cu putinele lucruri de schimb aduse din Pheonix si am privit fereastra amuzat. Mi-am prins mainile de pervaz si am masurat din ochi distanta pana jos. "Abea astept sa-mi pot escalada decent propria fereastra." am inganat mustacind, dar cand sa inchid geamul pentru ca se anunta furtuna, am vazut o silueta aparand dintre pomi cu capul plecat.

- Jake? am strigat.

- Ai 1 minut?

- Sigur, intra!

- Prefer sa te astept aici, mi-a facut un semn cu mana rusinat si s-a asezat pe iarba in asteptarea mea.

Cand am deschis usa de la intrare, Jacob facuse deja cativa pasi in padure privind in urma ca sa il urmez. Dupa ce am mers aproape jumatate de km si eram siguri ca nimeni nu ne-ar putea auzi conversatia, am luat aer profund in piept si m-am pregatit sa-i dau vestea despre Lyly.

- Edward, spune-mi ca este teafara! i-am auzit vocea chinuita de frica.

- Jacob...

- Stiu ca a plecat cu tine in urma cu cateva luni. Mereu te urma, fara sa ii pese de ordinele date de Alpha. In noaptea aceea cand mi-ai cerut ajutorul iar eu am coborat ochii, l-am infruntat pe Sam dupa plecarea ta si eu am trimis-o pe Leah la tine. Dar stiu ca la intoarcere nu a mai fost aceeasi si abea asteptam transformarea in haita pentru a-i citi trairile si a vedea ce o negajeste atat. Numai ca ea a fugit si vorbind cu Charlie am aflat ca si tu parasisei Forks. Ati fost impreuna in tot acest timp, nu ma minti pentru ca stiu asta! O cunosc prea bine si daca as fi putut parasi rezervatia v-as fi gasit pentru ca stiu cum gandeste si ce decizii ar lua, dar..., a oftat adanc si si-a scarpinat ochii pentru a ma privi fix. Dar nu te-ai intors cu ea...De ce? tonul adoptat de Jacob Black era acum unul categoric, demn de liderul de drept al varcolacilor.

- Jake...mi-am adunat cuvintele cu greutate, Leah, intr-adevar a fost cu mine, dar esti sigur ca daca ceea ce iti voi povesti acum va ajunge la urechile lui Sam, nimeni nu va pati nimic si nu veti lua nicio decizie care nu va priveste?

- Nimeni? Cine ar putea pati ceva?

- Daca imi juri ca veti lasa lucrurile asa cum sunt, iti voi povesti evenimentele exact asa cum au fost!

- Ai cuvantul meu de Alpha! si-a pus mana pe inima si m-a privit cu durere, presimtind ceea ce urma sa ii zic.

  Discutia noastra a durat cateva ore bune. Eram doi barbati, trecuti prin destule, insa amandoi plangeam si intampinam dificultati in a vorbi printre suspine. I-am povestit despre temerile ei, despre ajutorul cerut, despre sarcina si viata noastra in Pheonix, despre ea ca persoana, ca femeie si ca mama, despre suferinta ultimelor ei clipe, pana cand am ajuns la moartea prietenei noastre. I-am descris copilul, i-am spus cat l-a iubit ea si cat de tare si-a dorit sa ramana in grija mea si faptul ca acum era la casa familiei Cullen.

- Nu stiu din ce motiv a avut atata incredere in mine, sau de ce m-a iubit cum m-a iubit, Jake, dar iti jur ca nu am de gand sa o dezamagesc.

- Edward, imi vine greu sa cred ca tot ce mi-ai povestit nu este o foaie rupta dintr-o carte de povesti.

- Te inteleg, Jake, l-am strans in brate si am stat asa ca doi pusti de doisprezece ani care isi plang catelul peste care a dat masina.

- Ultima dorinta a lui Leah se va indeplini intocmai, iar daca cineva protesteaza, voi avea eu grija de el! Cer doar ca existenta lui sa ramana un secret, pentru propria siguranta si sa nu stie nimeni in afara de haita ca a fost candva in Forks. Cand...?a continuat dupa o scurta pauza.

- Dupa balul de absolvire de vineri.

- Vom mai fi prieteni dupa aceea?

- Inca nu ai inteles ca natura nu sta impotriva sentimentelor, Jake? am zambit cald.

- Ai dreptate, vei fi mereu Edward Masen, prietenul meu de suflet! Adio, Ed!

- La revedere, Jake!

(Bella)



***

   Vineri seara. Micutul mereu vesel era intr-un patut langa mine, jucandu-se cu inelele mele si gangurind in limba lui. Era uimitor cum inima ii se sincroniza cu respiratia mea. Ma atasasem de el la un asa grad, incat il simteam al meu, nascut din mine si daca cineva i-ar face vreo-data rau, l-as omori fara sa stau pe ganduri. Toata ziua il tineam in brate si ii povesteam despre mama lui si despre mituri cu varcolaci, care sa il ajute sa isi inteleaga povestea mai tarziu. Mirosul lui nu aducea cu cel uman decat intr-o mica masura, aproape de nedetectat, asa ca niciunul din cei din casa care erau deja inebuniti dupa el, nu intampinam dificultati sa-l avem aproape. Emmett ii explica meciurile de Wrestling, Jazz si Carlisle ii aratau reviste stiintifice si se chinuiau sa ii arate numerele pe degete, Alice si Rose il schimbau de zece ori pe zi, iar Alice...

  Alice avea acum de lucru ca buclele mele sa fie mai ondulate ca niciodata. Stiam ca lui Edward ii placeau si nu aveam de gand sa mai renunt niciodata la ele. Dupa acest timp despartiti imi era un dor nebun de el si daca stateam 1 ora departe unul de altul. Familia mea se intorsese in Forks pentru celebrul bal de sfarsit de an si acum ne pregateam cu totii sa petrecem asa cum trebuie aceasta seara deosebita. Insemna sfarsitul liceului pentru noi toti, iar pentru Edward mai era si inceputul unei vieti ce avea sa dureze perpetuu. Cat il puteam iubi! Numai eu si el stiam, dar desii ne contraziceam in fiecare zi pe tema cine iubeste mai mult, stiam ca amandoi nu vedeam existenta fara celalalt. Acum toata nesiguranta si teama erau nisip in zborul vantului si aveam adevarul dragostei lui ca unic reper in fiecare zi si noapte. Edward Masen...Edward Cullen se potrivea mai bine. Imi suna asa de frumos, de parca asa ar fi trebuit sa il cheme dintotdeauna, iar eu nu aveam sa mai fiu domnisoara Cullen, ci doamna hyperextrasupermegaplusultrafericita Cullen. Colturile buzelor mele brusc s-au lasat in jos.

- Stai fara grija, o sa te ceara, si-a fluturat Alice mana.

- Citesti si ganduri? m-am intors spre ea euforica.

- Nu este greu sa iti dai seama. Te-a evitat ieri toata ziua, azi la scoala este mereu ganditor si framantat...si daca asta nu iti da de gandit, atunci mai este viziunea pe care...

- Al! As prefera totusi sa fiu surprinsa?!

- A da, stiu cum e. Saracul Jazz se chinuie sa se ascunda de mine cu asta de cateva luni bune.

- Serios? Doar nu o sa ii strici momentul si toate eforturile depuse!

- In iulie, la ora opt seara cand va apune soarele, pe plaja de pe insula lui Esme imi va intinde cutiuta. Nu este emotionant.?! Doamne ce o sa ma mai bucur! aplauda razand.

- Esti incredibila! mi-am pus mainile in san, visand la felul in care Edward avea de gand sa puna intrebarea. Acum ca Alice ma asigurase ca o va face, ma mancau buzele sa o intreb date exacte, dar m-am abtinut.

- Sunt gata fetele? a intrat Rosalie debordand siguranta si glamour.

- Aproape, a mormait Alice in gura cu agrafa pe care urma sa o infiga in scalpul meu.

- Baietii asteapta de aproape o ora. Edward este cel mai nerabdator, a adaugat zambind.

- A venit deja?

- L-am mirosit de la o posta, cum de nu ti-ai dat sema?

M-am uitat urat la Rose abtinandu-mi un marait.

- Ma refeream la colonia divina pe care a folosit-o, mi-a mangaiat ea capul aranjandu-mi ultimele fire rebele in bucle.

  M-am ridicat de pe scaunul de tortura al lui Alice, simtindu-ma de parca numai ce am iesit din mainile doctorului Mengele. Dar mi-a placut de fata pe care am vazut-o in oglinda. Rochia albastra cadea lejer in valuri metalizate peste coapsele si pulpele mele, decolteul se prelungea lasandu-mi o parte din spate gol, iar croiul imi contura elegant mijlocul. Acum ma simteam frumoasa in alt fel. Ma simteam frumoasa lui. Bella lui...  
  Am coborat scarile incet si cu gratie, simtindu-ma la una din receptiile date de parintii mei cu un secol in urma, iar la capatul lor, m-a asteptat nimeni altul decat cavalerul meu. Stiu ca am spus-o de nenumarate ori, insa daca inima mea ar fi avut viata, in momentul acela ar fi incetat sa mai bata la vederea lui.

  Fracul modern de culoare neagra ii evidentia paloarea placuta a tenului si verdele electric al ochilor ce ma priveau cu dorinta arzand pe gene. Cat de dor imi va fi de ei! Parul de bronz era atent dezordonat in adevaratul sens al pleonasmului si parfumul pe care il emana pielea lui spre mine era bulversant si terbil de atragator. Cotul lui era sprijinit la capatul balustradei si zambetul strengar care imi dadea aripi era acolo, ajutandu-ma sa ma impiedic de emotii. La o gluma de a lui Emmett pe care nu am putut-o auzi din cauza starii de nervozitate, buzele lui carboase s-au intins intr-un ras divin, cu sunet angelic, care a avut un efect inexplicabil asupra mea.

  Esme a venit cu bebelusul in brate si acesta a indepartat biberonul plin cu lichid rosu atunci cand ne-a vazut. A scos limba roz afara si s-a strambat de gustul sangelui. Inca nu stiam de ce avea nevoie sa il bea daca ii displacea atat de tare. Nu avea probleme sa manance orice alt aliment uman, insa sangele ii era vital si totusi... Parul de un brunet albastrui ii crescuse in carlionti moi ce ii acopereau gatul si ochii se inchideau la culoare cu fiecare zi. Este ciudat cum negrul de azi este mai intunecat decat cel de ieri, insa la el privirea avea un farmec aparte, aproape hipnotic. Edward si cu mine l-am sarutat inainte sa plecam. Crestea foarte repede si eram pregatiti in orice clipa sa inceapa sa vorbeasca.

- Ce ti-a zis Emm? l-am intrebat luandu-l de cot si indreptandu-ne spre usa.

- Sa am grija de tine ca el a practicat box.

- Si cum are de gand...

- Zice ca lupta va avea loc cand amandoi vom fi in egalitate de forta.

Am bufnit intr-un chicotit care a tinut tot drumul cu masina, iar cand am ajuns langa sala de festivitati, inainte sa intram, Edward mi-a cuprins mijlocul si si-a lipit gura calda de gatul meu.

- Esti cea mai frumoasa fiinta de sex feminin din Univers.

Intelesesem unde batea. Nu puteam fi doar o simpla femeie frumoasa, pentru ca eram o vampa. Dintre toate adik putinele vampe pe care le vazusem el, eu eram frumoasa, insa era o comparatie infirma in opinia lui, asa ca m-a facut cea mai frumoasa dintre femeile Universului de orice natura.

- Si daca ceea ce sunteti voi femeile pe Pamant, se cheama altfel in alt loc al spatiului, tot tu esti cea mai frumoasa, a adaugat zambind la aberatia lui.

- Iar tu esti cel mai iubit sot din Univers. Si daca in alt loc al spatiului se zice altfel la o fiinta dispusa sa se transforme intr-o ciudatenie pentru iubita lui, tot vei fi mai iubit decat acela.

  Am avut parte de un dans sau doua, lipita de pieptul sau cald si inhalandu-i aroma perturbanta care imi invada fiecare por, insa nu ca inainte. Setea era aproape inexistenta, chiar daca mereu prezenta, insa nu ii mai dadeam atentie. Prezenta lui in viata mea nu se mai invartea in jurul pericolului si al riscului, ci in jurul inimii lui care isi va da ultima bataie din iubire nemarginita pentru mine. La ora douasprezece fix, m-a tras dupa el in foisorul de afara, impodobit cu flori si lumini care il faceau sa para magic.

- Deci, pana la urma, esti romantic, am spus incercand sa ignor nebunia de emotii care se certau in pieptul meu.

- Pana la urma, da, mi-a luat barbia cu doua degete si mi-a sorbit buzele cu o pofta nerusinata care ma incanta la nebunie.

- Bella, stiu ca ceea ce urmeaza sa iti zic iti va parea...demodat, dar...

- Dar nu este.

- Alice?! si-a dat el ochii peste cap strigandu-i numele mai tare ca sa fie sigur ca este auzit de urechile ei ascutite ce oricum, in momentul acesta puteam paria ca erau ciulite in directia noastra.

Mi-a oprit rasul cu un alt sarut infocat ce m-a facut sa ma ridic pe varfuri si si-a continuat fraza abea peste cinci minute de mangaieri ale buzelor.

- Vrei sa fii sotia mea? a spus simplu si traditional, insa eu m-am simtit alunecand pe un curcubeu in care culorile erau mai multe nuante de fericire.

- DA! am raspuns raspicat.
 Mi-a ridicat palma dupa ce a scos o cutiuta mica din buzunarul din dos al hainei si cand a lasat-o in jos, inelarul meu purta o piatra de un verde minunat si teribil de cunoscut. Smaraldul acela trebuise sa coste o avere, dar nu l-am intrebat nimic.

- Ca sa nu iti fie dor de ochii mei, a adaugat sarutandu-mi bratul in imitarea lui Gomez din familia Adam si bratele lui calde mi-au incins talia ca o curea de fier luat recent de pe foc, menit sa ma lege de el pentru totdeauna.

- Ca dar de nunta pot sa iti cer ceva?

- Orice!

- As vrea ca in noaptea nuntii sa fim, asa cum spune Emmett in egalitate de forta, a zambit strengareste si mi-a sarutat cu pasiune clavicula.

- Pot sa refuz?

- Ia vezi, poti?! a soptit apasat pe pielea mea incitand sarutul si i-am auzit inima alertandu-se.

- Daca imi indeplinesti si tu una, am incercat sa par stapana pe situatie.

- Orice! mi-a copiat tonul.

- Ca ma vei iubi intodeauna.

S-a desprins de mine incruntat.

- Doar atat?

- Pana in anul 3000 si apoi, vedem daca mai lungim contractul! mi-am pus tampla pe umarul lui si mi-am presat nasul de gatul cald, sufland vise peste pielea lui alba, in curand straluctitoare.


Nota de autor: Maine seara va veni urmatorul cap asa cum am promis, adica RAPID! Va rog comentatzi!!!Mega pupiceiii:*:*:*>:D<:X:X:X!!!

36. "La revedere" si "bine ai venit"

(Edward)




   Am oprit motorul Volvo-ului si am coborat grabit. Intunericul nu imi paruse niciodata mai frumos si linistea unei paduri in plina noapte nu fusese niciodata atat de ademenitoare. Stiam ca ochii aurii scuturau aceasta besna in cautarea mea si asta ma facea sa ma simt fericit. Inaintand prin iarba uscata, incercam sa gasesc asemanarea dintre aceasta intalnire si multele de acest gen avute in Forks. Poate era diferita, dar simtamintele care se inghesuiau in mine erau aceleasi: entuziasm, nerabdare, neliniste si dor, un mare, exagerat si nestavilit dor care ma ardea fizic.

In Pheonix padurile erau mai mult parcuri retrase care inconjurau orasul, nu se comparau in vegetatie si mistere cu cele din micul orasel ploios, insa stiind ca ea era acum acolo, arborii luau viata intr-o asa maniera ca daca ma concentram, as fi fost capabil sa aud soaptele frunzelor.

  Primul arbore. Leagan de fericire. Mi-am numarat pasii pana la radacinile lui si am auzit un zgomot timid chiar in spatele meu. Din umbra, din absenta luminii, din vasta noapte, a aparut Luna mea. Acel crai nou care fugise de pe cer lasandu-l rece si gol, acum imi scalda inima intr-o mare de batai puternice, gata sa ma sufoce. Parul lung si drept precum o fasa aruncata pe un umar, il lasa pe celalat vulnerabil in fata privirii mele doritoare. Si-a trecut mana mica nervos printre firele matasoase si parfumul lor mi-a rascolit gatul intr-o pofta nebuneasca de a-l inhala in plamani. Ochii mari si curiosi ma priveau fix, fara sa incerce sa ma intimideze, doar citind adevaruri negraite. Cele doua buze au tremurat ca doua petale de trandafir rosu intr-un dans pe lacul linistit, atunci cand mi-a pronuntat numele.

- Edward...

Si vocea: pura, clara, accentuata de apropiere, parea o melodie sublima, imposibil de reprodus, creata numai pentru urechile mele murioare.

- Bella...m-am apropiat incet cu frica sa nu ma respinga si am intins bratul spre ea.

- Stai! a facut un pas in spate. Luni de zile fara sa stiu nimic despre tine, nenorocite de luni in care m-am luptat cu mine insami sa nu iti incalc rugamintea de a te lasa in pace si acum...imi este foarte greu, a plecat capul imbratisandu-se.

De ce nu ma lasa pe mine sa o fac?I-as fi incalzit bratele de frigul singuratatii, senzatie provocata de mine...

- Nu am stiut cum altfel sa procedez.

- Ai facut ceea ce trebuia, stiu ca asa a fost si nu te invinovatesc, dar...numai ce ma obisnuisem sa fii o amintire si acum...

- Acum sunt aici!

- Da, esti, dar de ce iei viata dintr-o data si dispari la fel de usor? si-a strans dintii prinzand buza inferioara la mijloc. Nu este corect...

- Nu am cuvinte pentru acest timp in care am fost despartiti, stiu doar ca am trait ca o naluca, m-am balbait soptit.

- A fost ingrozitor...am crezut ca nu poti muri ca vampir, dar absenta ta mi-a aratat ca am fost la un pas de a muri...din dragoste.

- Imi pare rau...nespus de rau pentru suferinta ta...

- Minti?

- Nu...

- Nu te bucura faptul ca am suferit deloc? a ridicat din spranceana.

- Dar pe tine? am realizat ce vroia sa zica.

- Sunt in cautarea egoismului, asa ca da, a zambit.

Insemna ca ne pasa, ca iubirea noastra inca era acolo, din ambele parti.

- Regret ca nu poti uita, am adaugat. As face orice sa ierti si sa...

- Edward, daca as fi putut plange, as fi adunat un ocean de lacrimi, a soptit.

- Am adunat eu unul si pentru tine.

- De ce mereu trebuie sa fim in contratimp? Asa cum ai spus si tu...de ce eu trebuie sa fiu...perfecta?

- Bella, nu...

- Sh...Vreau sa incerc ceva, fata i s-a luminat de curiozitate. Nu te misca! mi-a pus mana pe gat si s-a presat de trupul meu. Nasurile noastre erau lipite si ii respiram pe fata. A inhalat puternic strangand din ochi pentru a-si domoli focul si m-a atins si cu cealalta mana. Dupa cateva secunde, bratele ei erau incolacite in jurul umerilor mei si fetele noastre se alintau cu simpla apropiere. I-am simtit pieptul rece langa al meu si tresarirea coapselor atunci cand le-am cuprins. Am aplecat barbia, dar...

- Nu te misca! a soptit profund rupta din concentrare si am ramas cuminte.

Ce vroia sa incerce? Parea ca s-a reobisnuit deja cu setea puternica pe care i-o provoca mirosul meu. Daca avea de gand sa ma chinuie asa toata noaptea...era dreptul ei. Eu eram doar bucuros ca aveam privilegiul de a fi folosit de ea.

- Imi pari ireala...am spus incet in gura ei intredeschisa.

- Tu esti singura realitate pe care o cunosc! mi-a raspicat inainte sa-mi piarda urmatoarea rasuflare, pe care am eliberat-o intre buzele ei dulci. Senzatia sarutului a fost indescriptibila: dorul s-a simtit in fiecare muscatura, in fiecare dara de saliva ce ricosa plenitudinea gurilor, in fiecare geamat disperat ca momentul sa nu se mai termine, in fiecare clipa in care trupurile noastre desi lipite ce doreau unite, patrunse, complete! Mi-am mutat palmele in cascada de fire rebele in cautarea buclelor mele, insa nu le-am gasit, asa ca m-am oprit de o parte si de alta a fetei in forma de inima. Degetele ei mi-au gasit insa parul acum putin crescut de la ceafa si mi-au provocat fiori cu urmari ireversibile de patima atunci cand au tras pana cand m-a durut scalpul.

- Ah, dorul nu se mai astampara! a gemut fara sa reziste mai mult de o secunda despartita de gura mea.

- Te iubesc, Bella si asa va fi pentru totdeauna. Si asculta-ma: orice as fi, te voi iubi pentru totdeauna, orice...am spus lamurindu-i ca nu imi mai pasa deloc de transformare in clipa aceea. Stiam doar un singur adevar: Imi aveam in brate nu jumatatea, ci intreaga viata; Alfa si Omega, ingerul si diavolul, binele si raul, dragostea si suferinta, TOTUL meu, era constituit in Isabella Cullen.

- Te iubesc! mi-a raspuns alintandu-se sub bratele mele si mangaindu-mi obrajii.

Cateva momente, am facut parte din linistea imperturbabila a padurii, retraind senzatia de plenitudine pe care amandoi o credeam pierduta, pana cand...

- Bravo! am auzit doua batai puternice din palme si vocea feminina mi-a zgariat timpanele. Instantaneu, Bella m-a aruncat in spatele ei maraind violent.

- Victoria! i-am spus numele de parca am scuipat.

- Edward! si-a lins buzele rosii cu pofta si ochii turbati de sete mi-au patruns prin vene. Esti tot om? Bella, ma dezamagesti!

- Ce cauti aici? vocea iubitei mele s-a schimbat radical.

- Sunt o nomada: azi acolo, maine aici..., dar daca tot m-ai intrebat direct, o sa iti raspund la fel: M-am despartit de fratele meu din cauza incurcaturilor provocate de iubirea ta cu omul acesta. Sunt singura si nu mai am nimic de pierdut, asa ca pot face orice ma taie capul, iar eu il vreau pe el!

- Este al meu! coltii de un alb imaculat au salutat-o pe roscata cu putina delicatete.

- Oare? Nu sunt proasta, Bella. Stiu ca te-a parasit pentru varcolaca...pentru Leah, a gesticulat ca si cum ar vomita si adrenalina mi-a pulsat in tample amintindu-mi cum ma "salutase" prietena mea inainte de plecare.

- Nici sa nu indraznesti sa ii mai spui numele! am sarit ca ars din spatele Bellei.

- Nu fi prost si alege acum partea de care iti convine sa fii! Eu iti pot da lucrul cu care ea te amageste de atata timp...Am putea colinda pamantul impreuna.

- Sau? am intrebat-o sarcastic.

- Sau imi continui planul initial sa te omor.

- Lasa-ma sa ma gandesc, mi-am muscat buzele nervos. Eram in fata unei alte decizii si ochii Bellei ma priveau perplexi.

- Sa fiu vampir este tot ceea ce imi doresc, dar asta cu un motiv: pentru a fi alaturi de Bella tot restul existentei mele, altfel ar fi doar un blestem.

- Uman, a fluturat ea mana neimpresionata de spusele mele, dar nu i-am dat importanta, pentru ca ma pierdusem in auriul ochilor Bellei, care ma idolatrizau.

- Atunci, asuma-ti rolul de om, si-a lins buzele inca o data, fii cina mea!

Ambele vampe si-au luat pozitia de atac cocosandu-se si transmitand vibratii amenintatoare prin marait.

- Nu te teme, eu te voi proteja, fie ce va fi! mi-a soptit Bella fara sa-si ia ochii de la Victoria. Hai sa terminam o data cu asta!

  Mainile roscatei s-au lungit in jurul gatului ei si a azvarlit-o in tulpina noduroasa a arborelui din spatele meu. Bella s-a ridicat rapid si inainte sa pot procesa miscarea, trupul Victoriei flutura pe cerul noptii, lovindu-se cu zgomot de pamant. Privindu-se in ochi, amandoua au calculat distanta pana la adversara si au pornit o fuga la viteza vampiriceasca, iar o data ajunse corp la corp, au inceput evitarile, bararile, palmele, fuga. Bella o urmarea pe Victoria oriunde, insa niciodata nu parasea zona apropiata mie, cu toate ca vampa ii intindea capcane. Iubita mea lupta sa imi apere viata si parea o amazoana a timpurilor moderne, pregatita sa moara din dragoste, dar la fel de pregatita sa omoare pentru ea.

- Te plictisesti, Edward? am auzit vocea barbateasca in urechea mea.

- James! am inghitit in sec.

Mana lui s-a infipt cu putere in jurul gatului meu si aerul ma parasea cu fiecare secunda.

- Unde este Leah?! a strigat.

- Nu...stiu, incercam sa ii desfac degetele, dar eram suspendat in aer, fixat de privirea salbatica a monstrului.

- De ce oare nu te cred? si-a inclinat capul largindu-si narile.

- Parca tu si Victoria...

- Da, ne-am despartit si nu voi ierta niciodata pentru ce mi-a facut, dar cu toate astea este sora mea si nu ma bag intre ea si prada ei. Am venit aici doar sa ii vorbesc Leah-ei!

- Tu ai adus-o! am grait cu dificultate pentru ca limba incepuse sa mi se umfle si ochii ma dureau.

- M-a urmarit fara sa imi dau seama!

- Imposibil! am tusit fara sansa.

- Bine, poate stiam ca ea este pe urmele tale si cum eu o cautam pe Lyly, am acceptat amandoi un acord tacit, care nu mai implica parteneriat, decat ajutorul in interese comune.

- Ticalosule! Pentru tine este Leah!

- Spune-mi unde se afla acum, sau..., mi-a prins bratul intre unghiile care mai de graba pareau cutite si mi-a taiat fasii de carne din brat. Urletul meu a desconcentrat-o pe Bella si inainte ca vampirul sa-si arate dintii, am simtit ca lovesc pamantul si valul electric mi-a invaluit mintea, destresandu-ma. James a localizat-o pe Bella zambind satisfacut.

Victoria i-a venit prin spate in acel moment de neatentie menit sa ma protejeze pe mine, i-a cuprins mijlocul si a aruncat-o ca pe o marioneta, lasandu-i parul de mahon sa-i fluture fara viata in aerul noptii.

- Bella! am strigat sugrumat de frica si mi-am infipt unghiile adanc in pamantul rece de sub mine. Nu...am rostit aproape lesinat...de ce tocmai acum...suspinele mi-au navalit ca niste tatari in piept si inima le-a raspuns cu batai lente, aproape inexistente. Bratul ma ardea si sangele lovea in picaturi tari solul si mainile mele. James mi-a tras capul pe spate facandu-si loc spre jugulara, iar eu nu mai faceam nimic pentru a-l impiedica, stiind ca efortul ar fi oricum inutil. In departare, ochii incetosati de lacrimi vedeau silueta vampei fugind spre mine, spre ultima tinta pentru a-si atinge scopul. Flacarile parului ii ardeau demonic si tot trupul ei raspundea apropierii de lichidul care imi compunea organismul si care era ca un drog pentru natura ei. Am inghitit cu greutate nodurile lacrimilor si mi-am imaginat-o pe Bella, pentru a-i pastra imaginea in irisi pentru totdeauna. "Te iubesc, Bella mea..." am soptit si am privit din nou spre asasina din fata mea, pregatit sa imi infrunt moartea, insa... O umbra neagra a indepartat-o ca pe o torta stinsa si tipatul ei a rasunat departe de mine... Apoi, aceeasi umbra l-a impins pe James in arbore si a cazut greu la picioarele mele, facand pamantul sa se zguduie de rasuflarile grele. Mi-am luat degetele din pamant ca sa le trec duios prin blana ei.

- Leah? am intrebat nevenindu-mi sa cred...Abdomenul si picioarele din spate ii erau scaldate in sange, iar botul era crapat si mai uscat decat o stafida. Doua firicele subtiri ii umezeau narile si coborau pe dintii iesiti de sub falci...A raspuns la numele ei cu un marait moale si familiar, miscand putin botul sa se alinte sub palma mea. Inca o data apari atunci cand cred ca totul este pierdut...inca o data...am suspinat aplecandu-ma sa-i sarut ochii mari in care se reflecta fata completa a lunii.

- De fiecare data trebuie sa apari tu! a bolborosit roscata venind spre intruparea aminala de langa mine.

Totul s-a intamplat repede, Victoria a venit ca o hiena prin spatele lupoaicei aflate la pamant, dar inainte sa o atinga, mainile fratelui sau i-au frant gatul si i l-au rupt de pe umeri cu zgomotul cu care desfaci dopul unei sticle de Cola, imprastiindu-i rapid restul ramasitelor.

- Tu! Moare din vina ta! a marait barbatul disperat ca nu putea varsa lacrimile atat de dorite!

- James! am auzit vocea de inger.

  Bella mea nu patise nimic. Poate parea ca intarziase ore, insa de la atacul Victoriei nu trecuse mai mult de un minut, desii mie imi parusera secole. Suferinta pentru Leah si fericirea ca iubirea vietii mele este teafara se luptau in mine facandu-ma sa ma simt un nemernic...un nevrednic de dragostea primita de la aceste doua femei minunate.

- Lasa-ma sa cred ca ce am citit eu ieri in ochii tai nu este minciuna!

- Bella, este doar vina lui! Pentru suferinta ta, pentru suferinta mea! Pentru faptul ca eu a trebuit sa-mi omor sora...Omul trebuie sa plateasca! a facut un pas spre mine, dar Bella i-a cuprins fata incet, tragandu-i barbia in jos pentru ca ochii lor sa fie la acelasi nivel.

- Uita-te in ochii mei! A fost alegerea Leah-ei sa il salveze pe Edward, iar tu, eu, sau intreaga omenire nu aveam cum sa o impiedicam! Este iubire, James si iubirii nu i te poti impotrivi!

Vampirul s-a lasat in genunchi, cu mainile zgariindu-si tamplele, evitand sa priveasca femeia care acum pufaia slabita in bratele mele. Carlisle a aparut si el din besca cu servieta medicala in brate si fata in jos.

- I-am spus ca dupa nasterea de care a avut parte, nu are voie sa se transforme cel putin un an pana la vindecarea completa. Iar ea in loc sa ma asculte, a facut-o de doua ori.Nu m-am putut intelege cu ea, stia ca esti in pericol, mi-a pus doctorul mana pe umar.

  Priveam socat de focul si pustiul care imi invadau sufletul cum prietena mea de suflet, isi dadea...sufletul... Luase chip omenesc si incerca sa isi rasuceasca capul pentru a-l gasi pe James. Atmosfera de lupta se schimbase. James stia acum ca este in minoritate si ca nu avea cum sa imi faca rau, dar inafara de asta, nici nu isi mai dorea sa ma omoare. Acum, cu totii inconjuram trupul fara vlaga al Leah-ei.

- Inca ai sansa sa ii vorbesti, James, a spus Bella, se duce, asa ca fa-o pana nu este prea tarziu!

A fost intr-o secunda langa noi, doar privind-o profund si mangaindu-i fruntea rece de sudoare.

- Te voi iubi mereu...i-a soptit inainte sa dea foc ramasitelor surorii lui si sa priveasca in directia soselei. Inainte sa faca un pas, Carlisle fost langa el si l-a prins de mana.

- Lyly, am soptit mangaindu-i nasul, gatul, obrajii. De ce trebuia sa fii atat de incapatanata?

- Prietenul...la nevoie...se cunoaste...a mormait stins si mi-a facut cu ochiul.

- Iti...

- Nu...eu iti multumesc pentru tot...si te rog, nu uita ce mi-ai promis!

   Imi privea cu ochii mici gura si buzele ei frante se indreptau spre ultima rasuflare. Stiam ce imi cerea, pentru ca si eu as fi cerut acelasi lucru. Nu ii puteam nega sarutul, asa ca m-am aplecat si i-am sorbit moliciunea celui din urma respir. Durerea care imi macina interiorul era infernala. Leah mea... Temperatura ei ridicata ce imi incalzea inima precum un soare, acum scadea o data cu secundele, care o transformau intr-un material dur si fara viata. Febra durerii fizice si mentale m-a ametit si toata padurea a inceput sa se invarta cu mine. M-am simtit o frunza batuta de vant, gata sa loveasca pamantul, cand doua brate subtiri mi-au prins umerii si m-au presat pe un piept moale si aromat. Am adormit...





(Bella)



  Ii mangaiam suvitele rebele care se ondulau de-alungul perciunilor dupa ce Carlisle i-a pansat bratul. Mirosul sangelui sau cu care ma dezobisnuisem nu ma bulversase nici in momentul intalnirii si nici curgand afara din corp. Probabil groaza ca l-as putea pierde din nou a impiedicat pana si setea fireasca a monstrului din mine sa isi faca de cap. Era aici, langa mine, teafar si gata de a incepe o eternitate cu Bella lui.

- Bella? a murmurat trezindu-se din somn.

- Sunt aici!

- Visez? a intins mana pentru a-mi gasi fata.

- Nu o sa te mai las sa pleci niciodata!

- Niciodata inseamna mult timp...a zambit strengareste in incercarea de a-si dezlipii ochii.

- Am carti de joc si un computer! am spus razand.

- Cu tine nu m-as plictisi nici daca nu as avea voie sa te ating, ochii de smarald mi-au acaparat inima o data eliberati de chenarul gros de gene. Inainte sa ii raspund, insa, un gangurit somnoros s-a auzit de pe fotoliul de langa noi.

- Ce...? s-a ridicat Edward pe coate sa priveasca persoana ce facuse acel sunet.

- Nu uita de promisiunea ta! am spus si am mers sa iau bebelusul in brate.

  Sentimentul pe care il traisem prima data cand Carlisle mi l-a aratat fusese sublim. Toata nevoia de ocorire si dragoste materna capatasera un sens pentru mine. Capul ii era putin mai mare decat pumnul unui barbat, cei doi ochi negrii imi aruncasera o privire curioasa si plina de afectiune, iar manuta mica imi prinsese o suvita de par si o dusese la nas. Lui ii placea felul in care miroseam. S-a zbatut pana cand l-am dus langa gat si s-a cuibarit acolo pufaind dulce in urechea mea in timp ce intra in tara viselor.

Bratele lui Edward il asteptau si s-au mulat imediat in jurul siluetei plapande insafurate in patura.

- Am crezut ca era servieta lui Carlisle...a inganat uimit si ...ca nu a supravietuit.

- A fost cat pe ce, dar Leah a fost foarte curajoasa.

Auzind vorbindu-se de ea la trecut, ochii lui s-au ingreunat, dar in loc sa suspinde, a sarutat micutul pe frunte.

- James l-a vazut?

- Inainte sa plece i l-am pus in brate si i-am spus ca este fiul lui. M-a rugat sa iti cer iertare din partea lui si sa iti spun ca te roaga acelasi lucru ca Leah- sa ai grija de el. El este un nomad si nu poate creste si educa un copil de o asa valoare atat pentru stiinta cat si pentru voi ca si ...cuplu. A vrut doar sa aiba ocazia sa il vada cand se va simti pregatit.

- Deci tu mi-ai dat atata bataie de cap? De ce ai fost atat de rau? Esti...minunat...ii soptea Edward cu ton iubitor.

  M-a privit ca pe o sotie si l-a intins mai aproape de mine pentru a imparti acest moment cu el. Copilul avea parul ondulat si negru ca noaptea, doi ochi plini de intrebari, iar pielea inca subtire ii era parfumata cu mosc. Era o fiinta unica pe pamant si o simteam atat de...a noastra.

- Mama ta a vrut sa am grija de tine si ma gandesc sa imi tin promisiunea, deci, ai face bine sa ma placi! i-a spus baietelului si acesta a inceput sa rada inghitind sughituri si ridicand manutele pentru a-l atinge.

- Seamana cu amandoi, am spus.

- Ce...este? a intrebat Edward timid.

- Este mai mult vampir, a intervenit Carlisle. Are pielea alba ca noi si la fel de sensibila la soare, dar dupa cum poti simti, nu este rece si emana aceasi temperatura ca un varcolac. Inima ii bate foarte puternic, de parca ar avea o micuta pasare Colibri prizoniera acolo, doar ca...inca nu imi dau seama ce dieta prefera.

- Cum asa?

- L-am hranit cu sange si pare sa il bea, insa in acelasi timp ii este parca scarba de el si ar vrea sa il scuipe.

- Asta a mostenit-o de la unchiul Jacob, a chicotit. Dar, este sanatos?

- Are abea trei zile si pare de cateva luni. Creste repede, insa nu stim care ii va fi durata de viata.

- Trei zile? Atat am dormit?

- Daca te simti bine, deseara pornim spre Forks, l-am mangaiat pe ceafa tragandu-l aproape pentru a-i simti buzele.

- Dar el? Ce vor zice cei din La Push? l-a strans mai aproape de pieptul lui cu sprancenele unite.

- Pentru moment va sta la noi, a spus tatal meu. Apoi...

- Nu vreau sa afle despre existenta lui niciodata! a raspicat Edward privindu-ma in ochi.

- Ai dreptate sa te ingrijorezi, dar cineva trebuie sa explice moartea lui Leah...

- Am sa ma gandesc maine la asta, fruntea i s-a netezit si mi-a luat mana sa mi-o sarute apasat. Acum, vreau doar sa ma bucur de tine. M-ai iertat?

- Convinge-ma sa o fac! mi-am muscat buza si Carlisle a luat baietelul adormit dintre noi si a iesit din camera pentru a ne lasa intimitate.

  Am citit pe buzele lui Edward ultimul sarut daruit acum cateva zile si am suferit din nou. Stiam ca o facuse pentru ea, stiam ca o iubea si el si nu am putut privi scena, dar stiam acum foarte bine locul ocupat de mine in inima lui si era pe cea mai inalta treapta. Trecutul era doar trecut, iar viitorul, avea sa fie o eternitate.

- Edward? Dupa balul de absolvire? am zambit sugestiv.

A mustacit incruntat.

- Balul de absolvire al lui Emmett, Jazz si Rosalie, am adaugat referindu-ma la anul acesta, adica peste cateva saptamani.

- Si maine daca se poate, mi-a soptit pe buze si mi-a strans mijlocul cu o singura mana.

  Buzele noastre s-au impletit intr-un vals salbatic, ce l-a mirat, dar nu a avut curajul sa se intrerupa pentru a ma intreba de unde atat autocontrol. Ma iubea cum il iubeam si eu...adica enorm!

35. Deznodamant in agonie

(Bella)




   Aveam din nou nevoie sa fug. Stiam ca ma misc in cerc, fara scapare, fara sa ajung la el, conceptul pacii mele, dar nu ma puteam oprii. Eram singura in Forks si singura persoana care m-ar mai putea linistii, nu aflase inca de revenirea fizica a lui Edward in viata mea. Carlisle spusese ca era mai bine sa nu afle nimeni despre plecarea lui si daca previziunile ei nu o anuntasera, nu aveam eu sa o fac, chiar daca ii duceam atat de tare dorul...Alice... Fusesem o ticaloasa egoista si ii negasem sansa de a ma sprijinii in tot acest timp si nici nu vroiam sa ma gandesc la penitentele pe care aveam sa le platesc pentru a-i obtine iertarea.

- Bella? am auzit vocea cunoscuta in spatele meu. Iarasi urcata in copac? a continuat si toti muschii mei au raspuns tonului dusman. Am sarit langa el cu un marait salbatic, dar inainte sa il ranesc s-a dat inapoi adoptand o pozitie degajata.

- Ce dracu' cauti aici, James? am racnit.

- Dor de casa? a incercat un ranjet.

- Scuipa odata!

- Nu am venit aici cu ganduri negre, Bella!

- Acelea sunt singurele pe care le ai, deci ma indoiesc!

- O cautam pe Leah...

- Leah? am ramas fara cuvinte.

Insemna ca pricepusem bine ca intre cei doi existase ceva. Vrusesem sa-l intreb pe Edward, dar nu am mai apucat...

- De La Push nu ma pot apropia fara ca varcolacii sa sara pe mine si ma gandeam ca Edward ar putea stii ceva despre ea.

- Ceri ajutorul unui om? am bufnit.

Dialogul nostru parea unul normal, insa noi ne priveam fix in ochi si ne urmam pasii in cerc, pregatiti in orice moment sa ne desclestam maxilarele pentru atac.

- Mi-am dat seama de multe lucruri in aceste luni si am nevoie sa ii vorbesc!

- Leah a plecat din Forks...cu Edward, am impiedicat ochii sa cada grei pentru a nu-mi pierde concentrarea.

- Ce? a marait. Leah mea cu omul tau?!

- Masoara-ti tonul! i-am raspuns cu un alt marait.

- Explica-mi!

- De ce as face-o? De unde stiu ca daca i-ai gasi nu le-ai face rau?

- Ea este importanta pentru mine, poate cea mai importanta si as inebuni stiind ca am pierdut sansa de a-i spune asta! O iubesc. Ceea ce s-a intamplat intre noi mi-a dezvaluit emotii pe care le credeam uitate...

- Tu? Iubesti? mi-am muscat apoi buzele. Pana si animalele iubesc in felul lor. De ce ma simteam singura demna de a simti iubire? De ce pana si Jamesc nu ar putea iubi? Eu...stiu unde sunt...

- Spune-mi, te rog, s-a apropiat si l-am lasat sa o faca.

Citeam in ochii aceia rosii ardoarea de a afla raspunsul si lacrimile inexistente. Sinceritatea lui iesea prin totii porii intr-o asa masura, ca nu il cunosteam pe vampirul din fata mea.

- Unde este Victoria?

- Deci, contra cost?

- Nu chiar, nu sunt dispusa sa il ranesti pe Edward daca il intalnesti.

- Din noaptea aceea in Alaska ne-am desparit...nu stiu unde se afla.

- Sa te cred?

- De ce iti pasa atat? Te-a parasit, a plecat cu ea!

- A...

Lumina!

- Ai spus mai devreme "ceea ce s-a intamplat intre noi"...?

- Da, lucru care intre tine si om nu cred ca a avut loc...a chicotit.

- Tu si...adica un vampir si un varcolac?

- Si ce-i cu asta? a ridicat din umeri nonsalant. El chiar nu avea idee ca asa ceva nu se intamplase niciodata si nici nu stia despre consecintele care...

  Rationament, Bella! James si Leah se intalnesc singuri. Intre cei doi are loc un act interzis de naturile ambelor firi, mai ales de tribul Quilletaire. Edward paraseste Forks cu Leah. Au trecut 7 luni, nu indeajuns, dar suficient...iar Carlisle este in Pheonix pentru ca Leah este pe moarte...din ce cauza? Un amestec de stari mi-a cuprins trupul, dar mi-am scuturat capul inainte sa devin prea vulnerabila si James sa profite de asta. Era oare posibila teoria care mi-o construiam in mine? Fusese Edward capabil de un altrusim atat de mare, ceea ce insemna ca ma iubeste inca? Sau profitase de ocazie pentru a renunta la mine in favoarea unei vieti firesti? Nu fusese egoist si eram atata de bucuroasa de aceasta constatare, cu toate ca niciodata nu il considerasem asa si niciodata nu il acuzasem de pasul facut. Ca varcolac, Leah nu putea ramane in La Push si pastra...sarcina?...Avea nevoie de un prieten care sa ii fie alaturi si acesta a acceptat cu pretul de a renunta la iubire...de ce nu mi-a spus? De ce a tinut mai mult la sanatatea ei decat la binele meu psihic? Avea speranta ca il voi astepta? James nu avea idee de evenimentele puse cap la cap din capul meu si era aici numai pentru a-i marturisii lui Leah ca o vrea peste tot si toate, dar puteam risca eu sa ii gaseasca? Daca ea il vrusese departe nu o puteam pune acum in pericol. Dar in pericol era deja, cu aceea fiinta din burta ei pe care o naste chiar acum cu ajutorul lui Carlisle?! Edward probabil este ravasit...mi-a dus dorul? S-a bucurat de farama din mine aflata langa el? Vampirul doctor i-a amintit de Forks, macar putin?

- James...

Plecase...Unde?...I-am luat urma cat de rapid am putut. De ce ma scapase gura sa ii spun ca se aflau impreuna? Acum stiam spre ce...spre cine se indrepta.



***

  Am cercetat atenta casa Masen. Nu o vazusem de ieri noapte, cand urcasem zidul pentru a ma strecura pe fereastra, dar de data aceasta cautam in ea intrusul. Nu se auzeam zgomote, decat televizorul vechi al lui Charlie si pasii lui prin bucatarie. Am tras aerul profund si nenecesar si am batut la usa.

- Bella? m-au intampinat uimiti ochii negrii ai barbatului.Nu ii puteam privi indelung, imi aminteau prea mult de fiul lui si de zilele fericite pe care le petrecusem scaldandu-mi imaginea in ei.

- Buna, Charlie, am inspectat zona peste umarul lui si am putut mirosi ca James trecuse pe aici.

- Astazi este ziua vizitelor, intra, te rog.

- Nu stau mult, am spus cordial, doar ca am pierdut un prieten si ma intrebam daca nu cumva a trecut pe aici.

- Baiatul cu iritatia aceea ingrozitoare la ochi era prietenul tau? s-a scarpinat in cap. Mi-a spus ca il cunoaste pe Edward.

- Te-a intrebat de el?

- Da...

- Ce?

- Unde este.

- Si i-ai spus?

- Nu trebuia sa o fac?

- Nu!

- De ce nu? si-a luat simtul de politist si m-a studiat intens cu privirea.

- Pentru ca cei doi nu se prea...au la inima si cred ca vroia doar sa te tachineze...mi-a parut bine ca te-am vazut Charlie!

Am fugit inainte sa apuce sa imi raspunde, trantind portiera Chevy-ului cu forta exagerata. Mii de fluturi imi zburau aleatoriu in corp si simteam cum ma transpun in aripi ca sa ajung ma repede la el. Urmatoarea oprire: aeroportul!

(Edward)



  Noapte!Tipete de agonie!Imi presam palmele de tample ca sa nu ii mai aud chinurile, dar imi era peste masura sa le ignor. Imi venea sa ii smulg pantecele cu totul ca sa inchei o data aceasta suferinta stupida din care presimteam ca nu va iesi bine. Ma bucuram ca in acest bloc nu locuiau mai mult de trei familii la etajele mult superioare, iar restul locuintelor erau abandonate sau inchise.

- Ed...imi cauta mana printre pernele azvarlite in jurul ei si i-am dat-o numai de cat. Ma strangea cand durerea era mai mult decat insuportabila, pentru ca insuportabila era deja, iar eu ii sarutam fruntea in timp ce Carlisle incerca sa o salveze.

- Daca va fi nevoie de o alegere...? mi-a soptit doctorul  privindu-ma in ochi cu regret.

- Ea, Carlisle! l-am impiedicat sa termine intrebearea. A aprobat cu tristete si apoi s-a concentrat pe instrumentele ascutite de pe cearsaf.

- Te rog, Ed, ai grija...de el...il vreau teafar...dupa atata timp...vreau macar sa il tin in brate.

Doar imaginandu-mi ce creatura respingatoare putea sa ii faca atat rau si adaugand-o in bratele slabite ale lui Lyly mi-a tremurat inima de spaima si sentiment de neinsemnatate pentru ca nu o puteam ajuta decat cu prezenta, ca pana acum.

- Delirezi! am spus ferm.

- Nu...si tu stia ca asta imi doresc, daca il lasi sa il omoare nu o sa te iert niciodata! mi-a raspicat printre suspine si racnete disperate.

- Va fi bine, veti trai amandoi, am spus printre lacrimi.

- Imi promiti?!

- Normal ca vei trai!

- Nu asta...a balansat capul violent din cauza loviturilor venite din pantece, imi promiti...ca il vei salva?

- De ce imi ceri asta, Lyly?

- Jura! mi-a strans mana ca sa ma grabeasca.

- Pentru ce...cu ce rost...?

- Desi varcolac, vreau sa fiu o femeie implinita, vreau sa ii daruiesc...un copil...si il vreau pe el...il iubesc!

- Bine...am mormait rapus de mila.

Ea a clipit recunoscatoare si mi-a strans mana mai tare.

Telefonul mobil al lui Carlisle vibra pe masuta din partea cealalta a patului.

- Trebuie sa fie Bella, a spus doctorul in timp ce taia in carne vie.

  Ochii mi s-au mijit pe cadranul luminat care se misca nervos pe lemn si simteam parca starea emotionala a persoanei de la celalalt capat al firului. Am avut un impuls de a ma ridica, dar mana lui Leah ma tinea cu forta si simteam ca dandu-i drumul as lasa sa-mi scape si ultima speranta ca se va face bine si ca imi voi pastra prietena si dupa noaptea aceasta.

- Trebuie sa fie o urgenta daca ma suna...a continuat Carlsile, Edward, te rog, raspunzi tu pentru mine?

  Am privit telefonul: Nokia, micut, de culoare albastru-metalizat si realizam cum o intrupa pe ea, pe Bella si tot ceea ce ea insemna pentru mine.

  Am privit apoi mana agatata de a mea: falangele proeminente, venele umflate, uda de sudoarea efortului, cocarjata in jurul incheieturii mele precum o creanga uscata pe care daca o misti paraie sec.

Ochii mei continuau sa se miste intre cele doua repere in jurul carora imi traisem viata in ultimele luni si stiam ca pentru prima data, trebuia sa fac o alegere!

Dar brusc, palma lui Leah s-a desclestat usor, lasandu-ma liber. Momentul acela mi-a daruit o eliberare si un entuziasm de nedescris avand in vedere ceea ce tocmai se intampla langa mine. Nu am stat sa mai analizez ce gandea inima mea si am sarit numai de cat sa apas tasta verde.

- Alo?!

-...

Zgomot de miscare si niciun sunet.

- Bella? am continuat incercand sa ignor nodul din gat.

- D...a?

- Sunt...Edward, am spus ca un tampit. Cine altineva putea fi?

- Stiu, mi s-a parut ca aud un chicotit infundat de iritatie si mi-am tinut respiratia pana cand a continuat. Carlisle? a intrebat amabil.

- Nu poate vorbi acum, am ridicat tonul pentru a acoperi sunetele de lamentare ale lui Leah.

- Edward, asculta-ma cu atentie, este foarte important sa plecati de acolo. Vine James!

- J...mi-am inghitit cuvantul ca sa nu auda Leah. Ce sa caute el aici? m-am intors spre dulap si am soptiti accentuat.

- Vrea sa vorbeasca cu Leah si stie ca sunteti impreuna. Eu...numai ce am aterizat si mi-e teama ca i-am pierdut urma.

- Ai...ce? m-am blocat.

- Sunt in Pheonix, Edward, a adaugat moale, fara sa realizeze din nou senzualitatea pe care fiecare sunet eliberat de buzele ei o emana. Fiorii mi-au coplesit simturile.

- Nu inteleg...esti...aici?

- Are un zbor de sase ore avans, ma mir cum de nu v-a gasit pana cum, imi pare rau ca nu v-am putut anunta mai devreme, dar nu mi-a mai stat gandul decat...sa ajung cat mai repede.

- Ai masina? gandurile au inceput sa mi se clarifice. Parea atat de naturala aceasta discutie a noastra, de parca ii auzisem vocea in fiecare zi, in fiecare clipa si nu ma mai saturam ascultand-o vorbindu-mi. In acelasi timp, mi se parea si ireala reintrarea ei in viata mea, dar binevenita, ca o minune.

- Nu ar fi o problema sa fac rost, aproape i-am auzit zambetul strengar, dar nu m-am lasat sa ma bucr de el. Trebuia sa o impedic sa "inchirieze" vreo masina pentru ca de cand realizasem ca Bella mea se afla atat de aproape, picioarele mele nu mai vedeau momentul in care sa ii iese in intampinare.

- Vin sa te iau eu!

- Bine, dar spune-i lui Carlisle sa aiba grija. De seara trecuta cand a ajuns el, James inca ii poate simtii urmele si ii poate da de urma.

- Asteapta-ma!

- Nu ma misc de aici...

- Bella...?

- Da?

- Ma bucur atat de mult ca...abea astept sa te vad..., cata nerusinare in cuvintele mele, dar ma rugam sa nu ma respinga.

- Poate este mai bine sa ne intalnim intr-un loc mai...putin public?

- Unde vrei tu.

- Natura?

- Este o padure la nici un km de aeroport.

- Ma gasesti in primul arbore, pe ramura cea mai inalta...a soptit stingherita si a inchis.

- Carlisle, au aparut complicatii, merg dupa Bella, ai grija la musafiri nepoftiti! l-am privit atent si nu a fost nevoie de mai mult ca vampirul sa ma inteleaga si a aprobat din cap.

   In momentul in care am inchis usa apartamentului, am auzit un urlet care intrecea orice nivel de disperare. Orice s-ar fi intamplat inauntru nu-mi mai statea in puteri sa repar, doar sa plang...Nu m-am putut intoarce...mi-am desclestat degetele de clanta si am miscat teleghidat picioarele pe scari...pasii mei se indreptau acum spre Bella, asa cum trebuia sa fie...

34. Voci

(Bella)




  Vocea lui...Edward? In ultima vreme fusese doar coloana sonora pentru filmuletele din mintea mea, asa ca aveam senzatia ca ma aflu in fata unei revelatii divine in momentul in care o puteam capta in alta parte decat in capul meu si mai ales, la celalat capat al unui fir telefonic. Dupa ce mi-a aruncat o privire bine cantarita, Carlisle si-a dres glasul si a continuat conversatia.

- Edward, cu ce te pot ajuta?

- Imi pare rau ca te deranjez, se auzeau pe fundal tipete inecate, dar...nu stiu cum sa...iti spun...am mare nevoie...te rog...poti veni in Pheonix? a inghitit cu zgomot.

- S-a intamplat ceva? Esti in pericol?

Am tremurat in interior si am strapuns cu unghiile pielea valizei pe care tocmai o faceam, ca sa ma tin departe de a-i infasca mobilul din mana tatalui meu ca sa il intreb ce se intampla. Dar el,  nu ma sunase pe mine...nu vroia sa ma auda pe mine...

- Nu stiu cum sa iti explic acum, dar...am nevoie de tine in calitate de medic....te rog! vocea lui era vlaguita de starea de iritatie si frica si imi puteam da seama ca abea vorbea pentru ca atentia ii era impartita intre conversatia noastra si ce se intampla langa el.

- Da-mi adresa ta. Voi fi acolo imediat ce apune soarele!

Dupa ce i-a dictat cu glas stins strada si imobilul in care locuia, a oftat atat de profund, incat am crezut ca a blocat toata reteaua de comunicatie telefonica. El suferea si eu inviam...pentru ca il auzisem...inca exista...inca era acolo, undeva si il puteam auzi...

- Nu! Va fi prea tarziu...este Leah, Carlisle, moare...grabeste-te!

- Moare? Edward tu esti bine?

- Da, da, eu nu am nimic, dar te rog, vino cat de repede poti...nu stiu cat o sa mai reziste...

- Plec chiar acum!

Dupa ce a apasat tasta rosie, a impaturit hartia pe care notase adresa inainte sa o introduca in buzunar, si-a luat servieta medicala si actele si a pornit spre usa. Eu mi-am lasat genunchii moi si am atins podeaua.

- Bella, vrei sa vii cu mine?

- Nu m-a chemat...

- Pare ca intampina o urgenta.

- Nu are rost, am spus sec, simtind cum toate stelele cosmosului sunt inghitite de gauri negre la fel ca fiintea mea, oricat de tare as tine cu dintii de sperante...am adaugat, oricat de experta as fi in a ma amagi singura, el nu ma mai vrea...

Palmele lui Carlisle mi-au cuprins umerii si m-a ridicat la nivel cu el.

- Am sa te sun de cum ajung si te voi tine la curent cu tot ce se intampla, bine? Pana atunci, te rog sa nu pleci in Alaska la ceilalti pana nu ma intorc eu?!

- Da...am aprobat ca o papusa comandata de un ventrilog.



  Am ascultat pasii spre usa camerei, usa de la intrare, usa garajului, portiera masinii...pana cand mi s-au infundat urechile de presiune si gatul de jar mocnind. Usi...atatea usi si toate duceau spre...el. Mi-am prins tamplele cu forta si am lasat ochii sa se minta ca pot gasi somnul din nevoie de a uita...Edward...Edward al meu, ingerul meu...
   O mie de intrebari imi ameteau mintea: "Ce se intamplase de il sunase pe Carlisle?", "De ce parea atat de legat spiritual de Leah?", "Era ceva mai mult intre ei decat o prietenie asa cum imi promisese?", "De ce nu intrebase de mine?"...Se spune ca pustiul este ceva care nu exista, dar totusi, "este ceva". Acum intelegeam: pustiul inimii mele durea, iar chinul provocat de rana era machiavelic.

(Edward)



- Sh, linisteste-te, va fi bine, eu voi avea grija de tine...nimeni nu iti va face rau, iti jur! bolborosea Lyly prin delir facandu-ma sa imi vina sa o strang de gat. Umflatura aceea hidoasa era gata sa o faca bucati si ea ii vorbea cu dragoste!

- Ce sa iti aduc?

- Nimic...

- Ceva trebuie sa te ajute sa te simti mai bine? am urlat.

- M-ar ajuta daca nu te-ai panica atat. Parca s-ar naste copilul tau, a lasat buzele stranse de plans sa i se urce intr-un colt.

- Daca iesi bine din asta...pe ce am mai scump...iti zic...Leah...ca ce ai primit mica de la Jacob o sa fie minciuna pe langa ce o sa primesti de la mine!

- Calmeaza-te, o sa ies bine din asta si o sa-ti fac placerea... mi-a prins mana strans.

   Eram stupefiat de incapatanarea cu care suporta miscarile violente si nestavilite dinauntr-ul pantecelui ei. M-am uitat la ceas: 20:01. Soarele asfintea in jurul orei 21, dar Carlisle plecase de ceva timp din Forks si zborul dura aproximativ sase ore. Dupa calculele mele, in mai putin de doua ore trebuia sa fie aici.

   Pana sa ajunga el, Leah a pierdut cunostiinta de cateva ori, dar asa macar suporta mai usor durerile ingrozitoate. Usa apartamentului a facut doua zgomote delicate si am sarit sa o deschid. La vederea lui Carlisle, am inmarmurit. Fata alba de o paloare minunata, parul blond intors masculin la varfuri, ochii ce te invitau sa cazi in ei, mirosul fin, toate, imi aminteau de Bella mea.

- Eu...intra, l-am invitat si am izbit usa in urma lui, auzind un zgomot metalic.

"Eram sigur ca nu voi pleca de aici pana cand numarul acela ruginit care abea se tinea de usa nu isi va blestema soarta rostogolindu-se pe scari."

- Esti bine, fiule?! mi-a pus mana pe umar cercetandu-mi ochii cu sprancenele unite, arati obosit.

- Carlisle, imi pare atat de bine sa te vad, dar... nu eu sunt pacientul, i-am indicat directia si m-am grabit sa-l duc in camera lui Leah.

Din prag, vampirul a studiat femeia varcolac, pe jumatate moarta intre perne moi si imediat si-a dat seama de motivul pentru care il chemasem. Pantecele ei isi incetinise zbuciumul, dar continua sa se miste ca intr-unul din filmele Alien.

- Edward...ce Dumnezeului...?

- James, am spus sec.

- Imposibil, a suierat cu ton uimit intinzand bratele spre burta ei si nu mi-am putut abtine un bufnit nervos. Cum putea sa se mire un vampir de asa ceva, cand eu insumi, un simplu om, as fi pariat pe orice ca in lumea asta nu mai exista nimic care sa ma surprinda.

- Nu atinge! am sarit. Este foarte irascibil si numai ce a incetat sa o loveasca!

- Este de mult in starea aceasta?

- De aproape o ora.

- Ce calmante a luat? Morfina?

- Nu...nimic.

- Cum? m-a studiat atent.

- A suportat in tot acest timp pe viu toate chinurile. Nu a vrut sa riste ca vreo substanta sa il afecteze, asa ca nu a luat nimic.

Doctorul a clatinat capul dezaprobator si a ramas in tacere.

  I-am povestit totul: motivul plecarii, o parte din viata mea aici, despre sarcina lui Lyly, tot ce era nevoie ca el sa stie spre binele ei si al fatului, dar mai ales, spre binele meu.Vorbind cu Carlisle, eram sigur ca Bella existase si ca inca era acolo, in Forks, traind aceeasi viata cu absenta mea ca unica schimbare cu care deja pana acum probabil se acomodase.

- Vom astepta sa adoarma fatul ca sa pot face operatia.

- Operatie?

- Ca un fel de cezariana. Fara rana deschisa, imi este teama ca nu am idee in ce conditii s-ar putea naste copilul acesta.

- Pe urechi in niciun caz, am adaugat lipsit de umor, dar aducandu-mi aminte de spusele lui Leah.

Dupa ce ne-am asezat amandoi, pe patul ingust, am departat buzele fara curajul de a rosti intrebarea.

- Da, Bella era langa mine cand m-ai sunat, a spus inainte sa scot vreun sunet si nu stiam pe Carlisle sa aiba puterea de a ghici ganduri.

- Eu...

- Imi pare rau, a ridicat mana pentru a ma opri, dar...prefer sa nu iti spun mai mult.

- O iubesc, iti jur, Carlisle!

- Stiu. Acum inteleg de ce ai plecat si pot spune ca oamenii ca tine intalnesc o data la o sute de ani, a mustacit.

- M-a uitat?

- Ceea ce am uitat eu este ca trebuia sa o sun imediat ce aveam sa ajung aici, iarta-ma, s-a ridicat sa formeze si a plecat spre usa.

- Poti...as vrea, sa o aud, atat...

- Alo, Carlisle? a raspuns vocea angelica pe interfon si mi-a topit dorul cu un singur cuvant. Inima mea galopa nebuneste intre maduva si coaste, negasind locul pe care sa zboare si sa ajunga la ea. Ah, cata suferinta imposibil de suportat!

- Bella, esti inca in Forks?

- Ai spus sa te astept. Este...totul bine acolo?

- Ma ocup de asta.

- El...este bine?

- Este langa mine.

- Ah, s-a auzit intrerupt si cioburile inimii mele s-au spart din nou. Iti multumesc pentru tot si spune-i ca...nimic...nu-l deranja...nu-i spune nici macar ca ai vorbit cu mine...dar este...fericit?

- Acum, as putea spune ca da...foarte, i-a raspuns Carlisle privindu-mi ochii incetosati de lacrimi.

- Foarte bine...asa trebuie, ma bucur. Te pot ajuta cu ceva, Carlisle, este nevoie sa...vin acolo?

Cioburile s-au reunit, transformandu-se din nou in organul vital, dedicat ei. Ma vroia aproape, inca...

- Ma descurc, Bella, ai grija de tine si nu spune nimanui despre plecarea mea.

- Bine, la revedere.

Tonul.

Cat de clar auzeam acum! Parca fusesem o naluca in totate aceste luni. Brusc, zgomotele erau asurzitoare, culorile prea puternice, aerul prea parfumat, chiar si in mirosul igrasiei.

- Multumesc.

- Si ea te-a auzit pe tine inainte, deci sunteti chit acum, a spus Carlisle pe ton cordial, dar facandu-mi cu ochiul.

Si-a mutat ochii pe umfalura care pufaia moale sub stratul de piele al lui Leah.

- Este timpul!