34. Voci

(Bella)




  Vocea lui...Edward? In ultima vreme fusese doar coloana sonora pentru filmuletele din mintea mea, asa ca aveam senzatia ca ma aflu in fata unei revelatii divine in momentul in care o puteam capta in alta parte decat in capul meu si mai ales, la celalat capat al unui fir telefonic. Dupa ce mi-a aruncat o privire bine cantarita, Carlisle si-a dres glasul si a continuat conversatia.

- Edward, cu ce te pot ajuta?

- Imi pare rau ca te deranjez, se auzeau pe fundal tipete inecate, dar...nu stiu cum sa...iti spun...am mare nevoie...te rog...poti veni in Pheonix? a inghitit cu zgomot.

- S-a intamplat ceva? Esti in pericol?

Am tremurat in interior si am strapuns cu unghiile pielea valizei pe care tocmai o faceam, ca sa ma tin departe de a-i infasca mobilul din mana tatalui meu ca sa il intreb ce se intampla. Dar el,  nu ma sunase pe mine...nu vroia sa ma auda pe mine...

- Nu stiu cum sa iti explic acum, dar...am nevoie de tine in calitate de medic....te rog! vocea lui era vlaguita de starea de iritatie si frica si imi puteam da seama ca abea vorbea pentru ca atentia ii era impartita intre conversatia noastra si ce se intampla langa el.

- Da-mi adresa ta. Voi fi acolo imediat ce apune soarele!

Dupa ce i-a dictat cu glas stins strada si imobilul in care locuia, a oftat atat de profund, incat am crezut ca a blocat toata reteaua de comunicatie telefonica. El suferea si eu inviam...pentru ca il auzisem...inca exista...inca era acolo, undeva si il puteam auzi...

- Nu! Va fi prea tarziu...este Leah, Carlisle, moare...grabeste-te!

- Moare? Edward tu esti bine?

- Da, da, eu nu am nimic, dar te rog, vino cat de repede poti...nu stiu cat o sa mai reziste...

- Plec chiar acum!

Dupa ce a apasat tasta rosie, a impaturit hartia pe care notase adresa inainte sa o introduca in buzunar, si-a luat servieta medicala si actele si a pornit spre usa. Eu mi-am lasat genunchii moi si am atins podeaua.

- Bella, vrei sa vii cu mine?

- Nu m-a chemat...

- Pare ca intampina o urgenta.

- Nu are rost, am spus sec, simtind cum toate stelele cosmosului sunt inghitite de gauri negre la fel ca fiintea mea, oricat de tare as tine cu dintii de sperante...am adaugat, oricat de experta as fi in a ma amagi singura, el nu ma mai vrea...

Palmele lui Carlisle mi-au cuprins umerii si m-a ridicat la nivel cu el.

- Am sa te sun de cum ajung si te voi tine la curent cu tot ce se intampla, bine? Pana atunci, te rog sa nu pleci in Alaska la ceilalti pana nu ma intorc eu?!

- Da...am aprobat ca o papusa comandata de un ventrilog.



  Am ascultat pasii spre usa camerei, usa de la intrare, usa garajului, portiera masinii...pana cand mi s-au infundat urechile de presiune si gatul de jar mocnind. Usi...atatea usi si toate duceau spre...el. Mi-am prins tamplele cu forta si am lasat ochii sa se minta ca pot gasi somnul din nevoie de a uita...Edward...Edward al meu, ingerul meu...
   O mie de intrebari imi ameteau mintea: "Ce se intamplase de il sunase pe Carlisle?", "De ce parea atat de legat spiritual de Leah?", "Era ceva mai mult intre ei decat o prietenie asa cum imi promisese?", "De ce nu intrebase de mine?"...Se spune ca pustiul este ceva care nu exista, dar totusi, "este ceva". Acum intelegeam: pustiul inimii mele durea, iar chinul provocat de rana era machiavelic.

(Edward)



- Sh, linisteste-te, va fi bine, eu voi avea grija de tine...nimeni nu iti va face rau, iti jur! bolborosea Lyly prin delir facandu-ma sa imi vina sa o strang de gat. Umflatura aceea hidoasa era gata sa o faca bucati si ea ii vorbea cu dragoste!

- Ce sa iti aduc?

- Nimic...

- Ceva trebuie sa te ajute sa te simti mai bine? am urlat.

- M-ar ajuta daca nu te-ai panica atat. Parca s-ar naste copilul tau, a lasat buzele stranse de plans sa i se urce intr-un colt.

- Daca iesi bine din asta...pe ce am mai scump...iti zic...Leah...ca ce ai primit mica de la Jacob o sa fie minciuna pe langa ce o sa primesti de la mine!

- Calmeaza-te, o sa ies bine din asta si o sa-ti fac placerea... mi-a prins mana strans.

   Eram stupefiat de incapatanarea cu care suporta miscarile violente si nestavilite dinauntr-ul pantecelui ei. M-am uitat la ceas: 20:01. Soarele asfintea in jurul orei 21, dar Carlisle plecase de ceva timp din Forks si zborul dura aproximativ sase ore. Dupa calculele mele, in mai putin de doua ore trebuia sa fie aici.

   Pana sa ajunga el, Leah a pierdut cunostiinta de cateva ori, dar asa macar suporta mai usor durerile ingrozitoate. Usa apartamentului a facut doua zgomote delicate si am sarit sa o deschid. La vederea lui Carlisle, am inmarmurit. Fata alba de o paloare minunata, parul blond intors masculin la varfuri, ochii ce te invitau sa cazi in ei, mirosul fin, toate, imi aminteau de Bella mea.

- Eu...intra, l-am invitat si am izbit usa in urma lui, auzind un zgomot metalic.

"Eram sigur ca nu voi pleca de aici pana cand numarul acela ruginit care abea se tinea de usa nu isi va blestema soarta rostogolindu-se pe scari."

- Esti bine, fiule?! mi-a pus mana pe umar cercetandu-mi ochii cu sprancenele unite, arati obosit.

- Carlisle, imi pare atat de bine sa te vad, dar... nu eu sunt pacientul, i-am indicat directia si m-am grabit sa-l duc in camera lui Leah.

Din prag, vampirul a studiat femeia varcolac, pe jumatate moarta intre perne moi si imediat si-a dat seama de motivul pentru care il chemasem. Pantecele ei isi incetinise zbuciumul, dar continua sa se miste ca intr-unul din filmele Alien.

- Edward...ce Dumnezeului...?

- James, am spus sec.

- Imposibil, a suierat cu ton uimit intinzand bratele spre burta ei si nu mi-am putut abtine un bufnit nervos. Cum putea sa se mire un vampir de asa ceva, cand eu insumi, un simplu om, as fi pariat pe orice ca in lumea asta nu mai exista nimic care sa ma surprinda.

- Nu atinge! am sarit. Este foarte irascibil si numai ce a incetat sa o loveasca!

- Este de mult in starea aceasta?

- De aproape o ora.

- Ce calmante a luat? Morfina?

- Nu...nimic.

- Cum? m-a studiat atent.

- A suportat in tot acest timp pe viu toate chinurile. Nu a vrut sa riste ca vreo substanta sa il afecteze, asa ca nu a luat nimic.

Doctorul a clatinat capul dezaprobator si a ramas in tacere.

  I-am povestit totul: motivul plecarii, o parte din viata mea aici, despre sarcina lui Lyly, tot ce era nevoie ca el sa stie spre binele ei si al fatului, dar mai ales, spre binele meu.Vorbind cu Carlisle, eram sigur ca Bella existase si ca inca era acolo, in Forks, traind aceeasi viata cu absenta mea ca unica schimbare cu care deja pana acum probabil se acomodase.

- Vom astepta sa adoarma fatul ca sa pot face operatia.

- Operatie?

- Ca un fel de cezariana. Fara rana deschisa, imi este teama ca nu am idee in ce conditii s-ar putea naste copilul acesta.

- Pe urechi in niciun caz, am adaugat lipsit de umor, dar aducandu-mi aminte de spusele lui Leah.

Dupa ce ne-am asezat amandoi, pe patul ingust, am departat buzele fara curajul de a rosti intrebarea.

- Da, Bella era langa mine cand m-ai sunat, a spus inainte sa scot vreun sunet si nu stiam pe Carlisle sa aiba puterea de a ghici ganduri.

- Eu...

- Imi pare rau, a ridicat mana pentru a ma opri, dar...prefer sa nu iti spun mai mult.

- O iubesc, iti jur, Carlisle!

- Stiu. Acum inteleg de ce ai plecat si pot spune ca oamenii ca tine intalnesc o data la o sute de ani, a mustacit.

- M-a uitat?

- Ceea ce am uitat eu este ca trebuia sa o sun imediat ce aveam sa ajung aici, iarta-ma, s-a ridicat sa formeze si a plecat spre usa.

- Poti...as vrea, sa o aud, atat...

- Alo, Carlisle? a raspuns vocea angelica pe interfon si mi-a topit dorul cu un singur cuvant. Inima mea galopa nebuneste intre maduva si coaste, negasind locul pe care sa zboare si sa ajunga la ea. Ah, cata suferinta imposibil de suportat!

- Bella, esti inca in Forks?

- Ai spus sa te astept. Este...totul bine acolo?

- Ma ocup de asta.

- El...este bine?

- Este langa mine.

- Ah, s-a auzit intrerupt si cioburile inimii mele s-au spart din nou. Iti multumesc pentru tot si spune-i ca...nimic...nu-l deranja...nu-i spune nici macar ca ai vorbit cu mine...dar este...fericit?

- Acum, as putea spune ca da...foarte, i-a raspuns Carlisle privindu-mi ochii incetosati de lacrimi.

- Foarte bine...asa trebuie, ma bucur. Te pot ajuta cu ceva, Carlisle, este nevoie sa...vin acolo?

Cioburile s-au reunit, transformandu-se din nou in organul vital, dedicat ei. Ma vroia aproape, inca...

- Ma descurc, Bella, ai grija de tine si nu spune nimanui despre plecarea mea.

- Bine, la revedere.

Tonul.

Cat de clar auzeam acum! Parca fusesem o naluca in totate aceste luni. Brusc, zgomotele erau asurzitoare, culorile prea puternice, aerul prea parfumat, chiar si in mirosul igrasiei.

- Multumesc.

- Si ea te-a auzit pe tine inainte, deci sunteti chit acum, a spus Carlisle pe ton cordial, dar facandu-mi cu ochiul.

Si-a mutat ochii pe umfalura care pufaia moale sub stratul de piele al lui Leah.

- Este timpul!