40. O zi fara sfarsit

(Damian)

  Alchimistul de Paulo Coehlo.
  Multa zarva in jurul acestei carti si totusi, eu nu o gaseam deloc atractiva. Am inchis-o si am aruncat-o pe birou, langa teancul terminat noaptea trecuta si m-am ridicat sa pun un Cd care de obicei ma relaxa. Tatal meu mi-l sugerase, era Debussy si acordurile melodiilor lui ma linisteau, insa in momentul acela, nici nu a apucat secunda cinci ca am inchis sistemul.
  Liniste din nou. Sau poate doar linsite in jur.
  Setea devenise insuportabila de la an la an, mai ales dupa perioada in care cresterea mea a stagnat. Mama si tata erau alaturi de mine mereu si ma sprijineau in exercitarea autocontrolului. Credeau ca ma descurc bine, insa greseau. Pana acum fusesem in preajma oamenilor fara prea mari probleme, insa pentru scurte momente. Mereu se gasea un motiv ca eu sa parasesc sufrageria atunci cand Charlie sau Rene veneau in vizita. Cu ei era putin mai usor, deoarece ma obisnuisem cu mirosul, insa cu persoanele straine, simturile mele violente pareau sa intreaca pe cele ale vampirilor obisnuiti si chiar pareau sa intreaca propria-mi ratiune.
  Stiam adevarul de mic. Adevarul despre cine sunt, sau ceea ce sunt. O cunosteam pe femeia care s-a sacrificat pentru a ma naste din poze, iar James ma vizitase de vre-o doua ori pana atunci. Cand venea in Londra, stateam pe veranda din spate si priveam ploaia, in majoritatea timpului, in tacere. Ma intreba lucruri banale despre viata mea de copil si imi mai povestea din aventurile lui, insa niciodata nu eram comod cu el in preajma. Insasi silueta lui pe veranda micuta a mamei imi parea ca nu isi are locul acolo si imi doream sa plece cat mai repede. La inceput el a propus sa ne intalnim intr-un loc retras, insa nu am fost de acord. Eu incercam sa ma tin cat mai departe de viata necivilizata pentru ca imi era teama sa dau frau liber instinctelor. Intr-o padure, nu m-as fi simtit decat un aminal care dupa ce a fost dresat si tinut in cusca atata timp, este eliberat si in loc ca acest lucru sa ii priasca, il inrautateste. In fata persoanelor obisnuite, cu acel aer de motociclist, James parea un barbat dornic de calatorii si nestatornic, cand defapt, era un salbatic, un nomad dintre cei mai periculosi. Poate acesta era motivul pentru care nu il suportam aproape, pentru ca imi amintea din ce provin- un vanator.
- Damian, am auzit glasul mamei soptindu-mi numele din gradina.
  Am traversat casa cea mare intr-o secunda si am ajuns langa femeia care statea in spatele tufei de trandafiri. Era atat de frumoasa, incat numele Bella i se potrivea pe deplin. Nu doar infatisarea ei ma facea sa o iubesc, ci felul tandru de a se purta cu mine, care putea fara probleme sa topeasca toate starile proaste pe care deseori le aveam si sa-mi creeze o dispozitie de visator. Mi-a intins un buchet de trandafiri rosii ca sangele si cu un parfum imbatator. As fi pariat ca in nicio alta gradina din Anglia aceasta floare nu putea mirosi mai frumos. M-a rugat sa ii pun in vaza din dormitorul lor pentru cand avea sa vina tata din America.
  Am privit ceasul. Daca avionul ateriza intr-o ora, ar fi ajuns cu celebrul sau Volvo aici intr-o ora si cinci minute. Imi era dor de el. Edward imi putea citi gandurile si stia de fiecare data ceea ce ma framanta, reusind cu cuvintele potrivite sa ma faca sa ma simt mai bine, fara circ si teorii plictisitoare. Il apreciam pentru curajul de a alege de buna voie o viata ca aceasta si ii multumeam, pentru ca daca nu ar fi for ei, nu stiu ce s-ar fi ales de unul ca mine.
  Era trecut de miezul zilei si nici nu am apucat sa las petalele trandafirului dintre degete, ca el a intrat pe usa.
- Tata! i-am sarit in spate si el a facut cateva scheme de lupte imaginare cu mine in timp ce isi arunca paltonul pe cuier.
- Ce am pierdut? m-a intrebat scuturandu-mi mintea cu ochii, apoi a continuat, da, ai dreptate, Debussy este cam demodat si mi-a facut cu ochiul.
  Dupa o discutie scurta, a fugit precum un copil in gradina de unde o auzea pe mama rostogolind pamantul cu lopata mica la radacina folrilor. Stiam ca venirea lui nu o putea surprinde, insa micul gest de a-l lasa sa-i cuprinda talia delicat si tresarirea la atingerea lui au fost cat se poate de adevarate.
 M-am intors cu spatele sa le las intimitatea necesara pentru a reveni la cartea mea.

(Edward)

   Dupa ce am dat bastos cu Damian, am ramas o clipa indelungata cu ochii intr-ai lui. Era el: micul monstru pe care il urasem atat, pe care chiar ajunsesem sa-mi doresc sa-l ucid eu insami si pe care apoi, il invaluisem cu toata dragostea paterna care exista in mine. Nu as putea vedea viata fara el si el stia asta.
   Un zgomot din spatele casei.
   Iubita mea...Bella...m-am grabit in intampinarea ei.
  Nu ma mai obisnuiam cu senzatia de nedescris pe care o traiam atunci cand silueta ei se rasucea intre bratele mele dorindu-si sa o strang mai tare. In cele doua zile in care Carlisle ma rugase sa il insotesc la o conferinta importanta de afaceri pentru a citi gandurile partenerului, trei sferturi din mintea mea era dedicata ei si doar una activata pe prezent.
- Mi-a fost atat de dor de tine, i-am spus realizand ca parca departarea duruse, iar cum, acest moment era ca o baie rece dupa o zi de truda, daca mai tineam bine minte senzatia.
- Dor...nu vreau sa mai stiu ce inseamna, a spus pe un ton de copil rasfatat incalcindu-si degetele in parul meu.
  Am privit in jur in timp de miroseam parfumul buclelor de mahon ale fetei mele si am realizat ca acesta este Paradisul meu.
  O gradina minunata, in mijlocul careia susura mica fantanita in forma de floare de lotus, cararile pietruite, pomii inalti in care deseori ne urcam pentru a privi stelele mai de aproape. Si acum imi amintesc prima noapte in care Bella mi-a aratat cerul, pentru ca ea mi l-a aratat. Inainte de a deveni vampir, parea ca nu il vazusem cu adevarat, dar in acea noapte alaturi de ea, ii percepusem o profunzime greu de estimat in ani lumina sau mistere, asa ca ii facusem o intrebare prosteasca: "Oare vampirii pot supravietui pe Luna?". Rasul ei de clopotel inundase padurea, insa dupa ce s-a linistit mi-a raspuns serioasa: "Vampirii sunt fiinte nemuritoare, pentru ca sunt mai puternice decat oamenii, deci in concluzie, ei sunt deosebiti aici, pe Pamant, pentru ca sfideaza regulile de existenta ale acestei planete. Dar in orice alt loc al Spatiului, putem fi chiar mai neinsemnati decat o furnica." Dandu-mi seama de stupiditatea intrebarii mele, am ras si eu, insa nu inainte sa ii lamuresc ca daca ea ar fi o furnica, as fi la fel de bucuros sa fiu si eu o furnica, numai pentru a ramane alaturi de ea.
- Bella, am soptit dulce pe pavilionul ei gustos.
- Um? a reusit sa intrebe fara sa se desprinda din imbratisare.
- Cred ca am reusit sa am acea viata fireasca pe care tot mi-o cantai tu. Esti aici si asta este tot ce conteaza! i-am sarutat buzele nesatioase un timp, dupa care am luat-o de mijloc si am trecut inca o data pragul in brate.

(Bella)

   Eram hotarata sa nu ma mai gandesc la momentul in care corpul meu avea sa se obisnuiasca cu prezenta lui Edward, pentru ca stiam ca acest moment nu va veni niciodata. L-am condus spre pian si am ridicat mana intr-un gest care insemna ca doream sa-mi ascult balada, iar el si-a luat locul numai de cat.
  In timp ce clapele pareau valurile marii sub spuma degetelor lui fine, eu nu ma mai saturam contemplandu-l de pe canapea. Parul de bronz luase un parfum diferit de cel uman, la fel ca si pielea care se mai depigmentase putin, iar ochii se colorasera in auriul specific vampirilor vegetarieni. Era o statuie minunata, careia eu ii dadusem aceasta a doua viata si nu din egosim, ci pentru a-l salva. Stiam ca aveam sa il transform chiar si fara interventia neasteptata provocata de accident, dar ma simteam mult mai bine stiind ca nu o facusem chiar pentru a-mi fauri un sot pentru eternitate, ci in primul rand, pentru el...
  Am privit scarile pentru a ma concentra pe auz. Damian era la etaj, citind, cu i-pod-ul in urechi. Eram mandra de el si il iubeam pe zi ce trecea tot mai mult. Nici nu se punea problema sa il consider fiul lui Leah, dimpotriva, ma deranja si cand James venea sa il vada. Aveam senzatia ca nu are nici macar acest drept, pentru ca el este baiatul meu. Edward ma calma de fiecare data si stiam ca are dreptate.
  Pianul rasuna atat de frumos atunci cand era atins de el, incat nu imi dadeam seama cum reusea sa dea tata viata acelei melodii, doar prin atingere.
  Edward Cullen era sotul meu, tatal copilului nostru, barbatul care avea sa imi fie alaturi de acum inainte si in primul rand, a fost, este si va fi...iubitul meu!
- Bravo, am batut subtil din palme cuprinzandu-i fata si mi-am lasat magnetul buzelor sa-si caute jumatatea de la numai cativa milimetri distanta. Am inhalat aerul care ii iesise pe deschiderea subtire a gurii pentru a ma delecta cu aroma lui si m-am lasat dusa de val...un val, al carui tarm se gaseste dincolo de linia Orizontului...










*...THE END...*