10. Inceput in forma de inimioara

(Bella)




Reuniune in sufrageria familiei Cullen. Soarele mai avea trei ore si rasarea, iar eu aveam nervii intinsi la maxim pentru ca noaptea va trece fara sa il pot privi pe Edward dormind.

- Deci, incepe ragusit Rosalie, cum a fost?

- Foarte placuta compania lui, multumesc pentru intrebare, Rose, i-am raspuns amabil.

Ea a dat ochii peste cap, ridicand o spranceana.

- Nu ma intereseaza decat un lucru.

- Stie de noi? a fost Jasper mai direct.

- Nu, a raspuns Alice in locul meu.

- As prefera sa imi explice Bella, a continuat el scuturand-o pe Alice din pragul usii cu o privire sobra. Mereu cand discutam ceva important ea statea ori in tocul usii, ori langa usa. In viata de om, statuse inchisa si in intuneric in acel ospiciu, ascultand tipete si traind in tensiune, asa ca in momente ca acestea prefera sa se stie libera, cu posibilitatea de a fugi oricand daca era cazul.

- Unde te-a dus? a inceput Rosalie.

Stiau ca ma pricepeam la mintit ca Emmett la cuafat si vroiau sa imi vada reactiile.

M-am uitat ciudat la Alice pentru ca nu le zisese chiar absolut nimic. Eram bucuroasa pentru ca imi tinuse intimitatea la adapost, dar asta imi ingreuna putin lucrurile. Cand aveam de vorbit mult si trebuia sa mint, ma incurcam in cuvinte si imi iesea o mareee placinta.

- In padure. Picnic.

- Bella, draga mea, nu esti la interogatoriu, a intervenit Esme, asa ca nu astepta sa ti se puna intrebari. Povesteste doar ceea ce ne intereseaza pe noi, intelegem ca restul este confidential.

Un zambet de la mama mea adoptiva a fost destul ca sa ma simt stanjenita si tradatoare. Dar cand ochii lui mi-au cucerit dinnou mintea, mi-am adus aminte ca promisesem sa lupt, pentru ca merita. La urma urmei, nu ii puneam in pericol si nu trebuia sa aleg.

- Stie despre noi!

Alice a scapat un tipat mic. Nu se astepta sa spun asta. Normal, o surprinsesem cu decizia mea spontana. Rosalie a spart bolul de pe masa in palme, iar Jasper s-a ridicat in picioare, lasand scaunul sa se loveasca de podea, fara sa se oboseasca sa il ridice dupa cele trei minute de liniste mormantala. Carlisle si Esme s-au strans mai tare de mana si s-au privit ingrijorator in ochi, iar Emmett doar s-a incruntat.

Spre surprinderea mea, nimeni nu a inceput cu amenintari, comentarii, planuri de mutat si alte idiotenii vampiricesti. Doar asteptau sa continui. Era acum ori niciodata, ori... ACUM!

- A auzit prima data de la fiul lui Black din tribul Quilletairie despre "Cei Reci" si apoi, frecvantand rezervatia, a aflat din ce in ce mai multe detalii. S-a documentat si si-a dat seama ca multe dintre ele coincideau cu noi, cu mine, mai exact, dar a tinut asta numai pentru el.

- Si tu crezi ca omului ii pasa de noi? a sarit Rosalie ca arsa.

- Lui Edward, i-am accentuat numele, ii pasa de mine si implicit de voi. I-am povestit despre fiecare dintre voi in parte, ca fiind membrii familiei mele.

- Iti spun eu cum stau lucrurile, Bella, a venit in fata mea, raspicandu-mi cuvintele la doi centrimetii de gura. Tu si "cartofi prajiti" aveti o idila care daca se va termina prost, ne va face pe toti sa suferim.

- Las-o mai moale, Rose, a indepartat-o Emmett si i-a luat locul, cuprinzandu-mi bratele cu palmele lui uriase.

- Bella, vrei sa spui ca, s-a strambat ca la un animal ierbivor lipsit cu sangele amar, tu il iubesti pe acel Edward?

Aceste cuvinte veneau atat de extraterestre din gura fratelui meu putin insensibil, incat i-am apreciat efortul de a le rosti si aproape mi-a venit sa-i spun lui ca il iubesc.

- Il iubesc si este totul pentru mine, am ridicat capul si am facut doi pasi in spate ca sa ii las pe toti sa imi vada fata. Era senina, mandra, usurata, calma, o simteam mult mai usoara fara acea ingrijorare permanenta.

Am luat aer profund in plamani, fara sa mi se mai para un gest stupid si inutil de data asta, ci pur si simplu uman. Eu eram pe jumatate om si nu aveam de gand sa mai ascund aceasta latura, ci dimpotriva, eram nerabdatoare sa o redescopar.

- Si o sa lupt impotriva celui care vrea sa ii faca rau, am marait spre Rosalie si Jasper, dupa care mi-am lasat ochi moi si rugatori peste parintii mei, sper ca ma veti intelege.

Pe Alice am ignorat-o acolo in spate, pentru ca stiam ca este de partea mea, insa atunci cand si-a pus palmele micute peste umerii mei, am simtit ca imi cresc aripi in locul acela.

- Si eu voi lupta cu acela care va incerca sa o impiedice pe Bella sa fie fericita, ochii ei il masurau doar pe Jasper.

Stia ca nu ar fi fost in stare sa se lupta cu el. Il iubea cel putin la fel de mult cum il iubeam eu pe Edward si pentru prima data intelegeam acest sentiment.

- Unde esti tu, sunt si eu, a aprobat Jazz zambind amar.

- Si eu sunt mereu de partea invingatorului, a spus Alice chicotind.

Micul spiridus reusise ce-si propusese.

- La dracu! Cu ce schimba iubirea ei marturisita toate temerile pe care deja le-am discutat inainte?

Faptul ca Jazz renuntase o enervase la culme pe Rosalie, dar inca nu era singura de acea parte a barierei. Emmett statea pe canapea langa Carlisle si Esme asistand muti.

- Singura temere era ca el ne-ar putea revela secretul, am spus, dar acum il stie si nu il intereseaza.

- Inca nu ai apucat sa il vezi la scoala, imprastiindu-l prin cantina.

- Nu o va face! am tipat exasperata.

- Poti sa ne garantezi tu ca secretul nostru va fi in siguranta la el si ca ne vom bucura de linistea si normalitatea de pana acum? a intervenit Carlisle cu ochii in pamant.

Se indoia si el. M-am pus in fata lui, in genunchi plimbandu-mi privirea cand la el cand la Esme.

- Poate iubirea sa fie un rau? Va intreb, pentru ca stiu ca a voastra dainuie de un secol si iat-o, inca tanara si indestructibila, am spus facand un semn spre mainile lor impreunate. Va intreb, pentru ca am incredere in raspunsul si in sfatul vostru. Va intreb si vreau sa imi spuneti un singur cuvant, care va conta pentru toti ceilalti si pentru mine ca un verdict de respectat de aici incolo. Nu ma judecati, dar nici nu ma menajati! Spuneti-mi, poate iubirea sa fie un rau? Da sau nu?

"Nu", mima Esme scuturandu-si capul cu ochii ei mari si dulci, aproape curgandu-i pe obrajii albi.

- Carlisle? am intrebat cu vocea pierduta.

El nu isi luase ochii de la covor si statea nemiscat.

- Vrei sa pun familia in pericol pentru un om, cand ei sunt atat de schinmbatori...Vrei sa ma incred fara nicio baza si sa risc, sa risc, Bella, ca totul sa se duca de rapa? Tu nu imi dai niciun argument, nicio dovada solida ca va fi cum spui tu. Iubirea nu este un rau, iubirea merita orice sacrificiu si iubirea este tot ce leaga de nedezlegat pe acest pamant. De aceea, eu, o sa imi protejez familia mai presus de orice, pentru ca o iubesc....

- Carlisle... simteam durerea lui si parca era chiar mai mare decat a mea, dar fara el, fara sprijinul lui ma simteam o nenorocita. Nu puteam sa le-o iau pe Alice si pe Jazz, pentru ca nu as fi fost in stare sa ii destram familia, dar nici nu il puteam lasa asa.

Edward...Edward era important, el era mai important decat familia mea, el era totul pentru mine si eram dispusa sa trec prin toate ca sa il am pe el. Nu ma interesa ca maine se va razgandi si ma va vrea departe de el, am sa fac totul ca "astazi" sa dureze o eternitate, din iubire...



(Edward)



   Noaptea mea a fost groaznica. Adica, am avut un somn...normal, dar tinand cont ca eu si fata-cea-frumoasa incepeam de astazi sa ne iubim oficial, ar fi trebuit sa hibernez, cel putin! Oricum, am coborat destul de bine dispus la micul dejun, chiar cu gandul de a-i spune lui Charlie de Bella, dar plecase la lucru, sambata? Lasase doar un bilet:

"A trebuit sa plec pentru o urgenta. Mai devreme de 12 o sa fiu acasa. Nu-ti face planuri in week-end, mergem la pescuit. Pana vin eu, scoate cortul si uneltele din garaj si fa cateva cumparaturi."

Tocmai acum ?! Cum o anuntam pe Bella de asta? Tata nu ar fi acceptat un refuz, desi primul instinct a fost acela de a ma imagina certandu-ma cu el si aruncandu-i jigniri numai ca sa ma lase in pace. Imi aduceam aminte de o discutie de a lui cu Billy, in care spunea ca ar vrea sa petreaca timp cu mine, departe de oras. Ar fi fost nepoliticos si crud din partea mea sa ii iau sansa la aceasta initiativa de apropiere.

Aveam timp exact, asa ca am facut ce ma rugase in bilet, incercand sa ma relaxez pana vine el de la lucru si sperand ca Alice ii va spune Bellei decizia de ultima ora si motivul absentei mele.



***



Luni.

Am exagerat putin cu colonia si m-am grabit spre liceu.



- 'Neata, domnule Masen! am auzit cand abea inchisesem Volvo-ul si ma grabeam sa o intalnesc pe ea, dar cu siguranta imi auzise motorul si asa imi venise in intampinare.

Bucle. Parfumate bucle ii dansau de-alungul fetei si gatului, sfarsindu-se sub coaste.

- Pentru prima ora a diminetii, acela este cel mai frumos zambet pe care l-am primit vreo-data, am spus, in timp ce mi-am impleticit degetle intr-ale ei si am tras-o spre mine, atingandu-i buzele delicat o singura data.

- Delicios, a murmurat chicotind.

- Cumpatat, am corectat-o facandu-i cu ochiul.

- Vrei sa ma vrajesti?

- Nu esti deja? m-am prefacut jignit.

- Iremediabil.

Nicio urma de ingrijorare pe fata ei. Chiar era hotarata sa se daruiasca complet.

- Atunci, suntem doi, am lamurit-o fara sa zambesc ca sa o fac sa simta seriozitatea din spatele cuvintelor mele.

- Da, suntem doi care vom intarzia la engleza, m-a tras ea spre liceu.

- "Vom"?

- Te-ar deranja daca in locul lui Mike, as fi eu colega ta la trigonometrie? mi-a copiat zambetul strengaresc. L-a copiat? Ii iesise prea bine ca sa para copiat, inima mea agitata putea sa confirme asta.

- Ti-a spus Alice, nu?

- Da, mi-a fost tare dor de tine, a murmurat.

M-as fi asteptat sa imi faca o vizita in timpul week-endului care cu Charlie a fost mai mult decat plictisitor. Speram sa vina si Jacob, dar tata spusese ca "are ceva de rezolvat", dupa cuvintele lui Billy care a lipsit de asemenea. M-am gandit ca Bella ar fi putut sa traga o fuga pana la mine si chiar am asteptat-o, insa nu aveam de gand sa ii spun asta, sigur a avut lucruri mai importante de facut cum ar fi sa isi informeze familia despre NOI.



Ne-am plimbat de mana pe coridoarele liceului, fiind subiectul principal de discutie al elevilor. Daca eu apucam sa surpind cateva soapte mai putin joase, ma intreb ce auzea Bella.

- Ce spun? nu am rezistat curiozitatii.

- Um, si-a muscat buza imediat dupa ce am trecut de gasca mea si eu i-am salutat, ar fi un adevarat roman...

- Macar prefata! Te rog, am soptit in urechea ei, lovindu-ma insa de aroma parului moale.

Ea a zambit, dar nu din cauza mea, ci de ceea ce asculta.

- "Ma intreb cum este sa tii de mana un cub de gheata", by Mikey, a murmurat amuzata, dar eu nu vedeam unde era gluma.

- El sa imi spuna asta, i-am dat drumul la mana si m-am intors spre Newton, care statea rezemat de dulapul lui, langa Lauren si Ben, si l-am presat bine de el cand mi-a scapat pumnul in arcada lui. Fara niciun cuvant, m-am intors pe calcaie, am luat-o pe Bella dinnou de mana si am mers la ora. Chiar daca Bella mea se putea apara singura si inca cum, nu doar din cauza fortei ci si cu ajutorul scutului, intr-o oarecare masura simtea ca exista inegalitate si respecta oamenii obisnuiti, asa ca o faceam eu in locul ei.

- Va sti acum senzatia, am spus sec si regretand ca il facusem sa scape asa usor.

- De ce ai facut asta? Te pot suspenda!

- Am nevoie de o vacanta, am chicotit privind-o, ca sa maschez nervii pe care dobitocul acela mi-i facuse intr-o zi asa de importanta.

- Si Charlie... Bella a facut o pauza mica, privindu-l pe Mike cu coada ochiului, oh...nu o sa te spuna directorului.

- Isi vrea revansa! am ras.

- Dupa ore, m-a mustrat Bella cu privirea, de parca era Rene, dar nu am apucat sa o linistesc, pentru ca a profesorul deja venise si a trebuit sa ne asezam in banca.

Amandoi, in banca, de mana, toata ora.



   Inainte de pranz am avut ore diferite si abea asteptam sa o intalnesc in cafenea. De cum am intrat, am cautat-o la masa la care ma asteptase ultima data. Era logic sa stam doar noi singuri, din moment ce Lauren, Mike, Eric, Taylor si Jessica erau un roi de viespii ce bazaiau la vesnica lor masa, iar parerea familiei ei cu privire la mine nu o discutasem inca.

Dar ea era acolo, facand ca masa Cullenilor sa fie completa.Toti cei cinci membrii. Un gol mi-a astupat stomacul. Nu ma asteptam la asta. Ma lasa singur la pranz ca sa continuam cu rutina zilnica? Sau avea de gand sa ma invite pe nepregatite la masa lor? Intarziasem doar cinci minute pentru ca avusesem test ora anterioara. De ce nu ma asteptase?...Cand a auzit usa, a ridicat privirea si mi-a intalnit ochii. Auriul ei era atat de senin si pur, incat si de la distanta, puteam citi pe fata ei atat de clar, precum se vedeau pietrele intr-un rau limpede de munte. Era...multumita.

Am facut doi pasi in fata, dar am luat directia mesei din coltul celalalt al salii, aruncandu-mi ghiozdanul sub scaun. Fiorii mi-au intepat partea dreapta a spatelui si am stiut ca ocoleste masa si se aseaza langa mine.

- Cum a fost la test? m-a intrebat curioasa.

- Ce faceai la masa lor? am intrebat sec, privindu-mi mainile. Nu era genul meu sa evit contactul vizual, dar mi-a fost rusine imediat dupa ce am rostit acele cuvinte. Erau familia ei.

- I-am salutat, Edward, adu-ti aminte ca nu am venit cu ei.

- Da, stiu, am replicat.

- Imi pare rau daca ai crezut ca nu o sa stau cu tine la pranz, doar ca, trebuia sa fac ceva, a afisat un zambet larg.

Era minunat atunci cand il lasa liber. M-am ridicat sa-mi iau tava cu mancare, cerand acelasi fel si pentru ea, pentru ca oricum nu avea preferinte.

Cand m-am intors, fata cu parul zburlit in toate directiile mi-a zambit dulce. De data asta, nu mai era acel zambet enervant si tampit, pe care nu il intelegeam, dar stiind ca prevedea viitorul, m-am gandit ca i-as putea juca o mica farsa, indoindu-ma, de reusita. Ea era singura care nu era impotriva mea, puteam spune sigur din cauza faptului ca spre deosebire de restul, ea nu ma evita, ci chiar ma saluta cu privirea in fiecare zi, asa ca merita si sa ii raspund la acel salut. Cand am ajuns langa Bella, m-am straduit sa ma hotarasc sa continui cu pasii pana la masa Cullenilor si sa-i spun lui Alice "Buna". Cand sa ajung la jumatatea drumului dintre cele doua mese, fata a marit ochii si a ramas nemiscata. Dupa ce a avut viziunea, mi-a mimat un alt "buna" inapoi cand a fost sigura ca nimeni nu o vede, iar eu m-am intors la masa mea, amuzandu-ma pe ceea ce defapt nu facusem.

- Multumesc, a fost frumos din partea ta. Si nici nu stii cat o sa aprecieze Alice asta.

- Restul ce parere au?

- A...

- Blonda ma uraste, este mai clar ca lumina zilei si nici iubitul ei sau iubitul lui Alice nu ma plac prea tare, altfel ar fi facut un efort sa nu ma ignore sau sa nu imi arunce priviri amanuntite ca unui extraterestru. Dar restul? Parintii tai adoptivi?

- Oh, ei? a lasat cuvintele in aer, fiind brusc interesata de tava cu mancare din fata ei.

- Da? am luat o gura din portia mea, ca sa ii par relaxat si astfel sa inceapa sa imi povesteasca fara teama ca nu as putea intelge. Eram pregatit si sa imi spuna pana si ca plecase de acasa pentru ca ei nu fusesera de acord cu asta. Asa s-ar fi explicat si faptul ca nu venise cu fratii si surorile ei la scoala.

- Pai...





(Bella)



***

- Intepenisem in sufragerie, iar Carlisle a ridicat in sfarsit capul ca sa-mi intalneasca privirea.

Ultimele lui cuvinte fusesera mai mult decat clare: "De aceea, eu, o sa imi protejez familia mai presus de orice, pentru ca o iubesc...."

Inainte sa ma ridic, m-a prins de mana.

- Si tu faci parte din acea familie, Bella, deci te iubesc, asa ca o sa iti dau o sansa. Am incredere in tine!

- Oh, Carlisle, daca ai stii cat de fericita ma faci!

- Stiu, tocmai de asta, sunt dispus sa las totul in mainile tale.

- Multumesc, l-am luat in brate si mi-am lipit buzele de obrazul lui. Aceste manifestari erau doar ritualuri de aniversare la noi, atunci cand ne felicitam, asa ca a ramas surprins.

Timpul trecuse repede si soarele colorase camera in lumina, asa ca am fugit sa ma schimb ca sa fiu gata sa il intalnesc cat mai repede. Ajunsa in pragul camerei, langa Alice, mi-am adus aminte!

- Carlisle, am strigat!

- Da?

- Premiul tau din anul 1942.

- Ce este cu el?

- Edward a vazut poza la arhiva orasului.

- Trebuie distrusa! s-a agitat Rosalie.

- A ars-o, am zambit larg adaugand mandra, dovada...



Fara niciun motiv, Edward ne facuse un bine, scapand de poza care arata clar anisorii lui Carlisle, iar asta avea sa cantareasca ceva pentru el.



Eram pregatita sa pornesc masina cand m-a strigat Alice din casa ca sa imi spuna despre plecarea lui Edward. Ah, deja imi era dor de el dupa cateva ore, a trebuit sa ma abtin ca sa nu merg dupa el. Locul, Alice nu il vazuse exact, dar eu l-as fi gasit repede urmandu-i mirosul. Cu toate astea, m-am gandit ca ar fi fost mult prea posesiv din partea mea sa intervin neinvitata in mica lui excursie. In natura, cu siguranta avea sa isi limpezeasca gandurile si sa se relaxeze. Nu vroiam sa para ca il urmaresc sau ca il fortez. Stiam ce inseamna sa accepti o realitate pe care el incerca acum sa o digereze si aveam sa ii las timpul lui.



***


  Am ajuns la scoala inaintea tuturor pentru ca eram incredibil de nerabdatoare sa il vad. Ma obisnuisem sa il privesc dormind de o vreme incoace, incat noptile fara el erau pentru mine de zece ori mai intunecate si plictisitoare. M-am bucurat cand am vazut ca ne sincronizasem si am fost langa el inainte sa apuce sa inchida Volvo-ul. Nu vroiam ca cineva din parcare ca isi dea seama ca fugisem de acasa pana aici, vazandu-ma fara masina si fara familia mea, deci trebuia sa creada ca ma adusese Edward.

Ochii lui au curs pe ai mei cand m-a vazut. Si-a trecut o mana prin parul dezordonat, imprastiindu-mi aroma lui proaspata in fata. Aceea fusese prima vraja facuta in ziua aceea.

   Sarutul lui de intampinare, desi nu se compara cu cel de seara trecuta, a fost ca o pastila care m-a trezit din boala. Buzele voluptoase si moi, unite strans, cu grija sa nu ii mai intampin respiratia calda s-au presat fin peste ale mele. Cum inima mea nu putea reactiona la gesturile lui, o facea mintea mea, cu o intensitate inzecita. Daca nu ar fi avut degetele unite cu ale mele, impulsul de a-i mangaia parul ar fi fost greu de stapanit. Am respirat adanc langa el, drept avertizare ca aveam sa imi petrec incepand de acum toate zilele in preajma lui. Imi mutasem orele in asa fel incat sa le avem pe majoritatea impreuna si nu a parut deranjat.

Dupa incidentul cu Mike, pot spune ca am fost intr-o oarecare masura mandra de el, dar si suparata pe mine. Am fost usurata cand am vazut ca pana la urma, Edward chiar nu tinea la parerile celor din gasca lui si nu ma vroia ca pe un premiu, fiind intr-un fel rusinata ca m-am putut gandi la asta, din moment ce promisesem sa las totul de o parte si doar sa incerc.

Inainte de pranz, am avut ore diferite si cum Edward a intarziat dupa test, l-am asteptat in cantina, profitand sa vorbesc cu ceilalti. M-am asezat fara acea senzatie de repetare exagerata pe scaunul meu, stiind ca este doar pentru putin si ca incepand de azi o sa iau mereu pranzul cu Edward.

- Cum a fost dimineata ta? m-a intrebat Alice.

- Insorita, cu tot cu norii acestia grei, am spus zambind.

Rosalie mi-a intors spatele, pozitionandu-se de tot spre Emmett, care mi-a aruncat o privire incurcata.

- Hey Bells.

- Um? am spus deconcentrata, cu ochii prinsi in aceleasi nume scrijelite pe masa mea.

- Lui Edward ii plac meciurile de wrestling?

- Poftim? m-a surprins intrebearea lui.

- Ma gandeam ca, nu stiu, putem viziona unul impreuna intr-o zi.



  Am fost usurata sa aud cuvantul "vizionat" si nu "concurat" sau "intrecere", tipice lui. Jazz l-a privit uimit, lafel ca mine, iar iubita lui s-a intors cu spatele si la el, focalizandu-si acum enervarea spre Jazz. I-am multumit din priviri fratelui meu mai mare, pentru incercarea de a-mi arata ca este alaturi de mine.

- O sa ii spun.

   Am luat in mana furculita si am impins putin coltul tavii lui Alice ca sa imi fac loc. Langa toate acele nume scrijelite am adaugat inca o pereche "Edward & Bella", plus o inimioara mica de efect :X...