13. "Daca...?"

(Bella)




- Emmett, te-ai ramolit! am strigat agatata de gatul ursului. Felul cum mormaia in urechea mea ar fi surzit un om, dar eu continuam sa-l strang in incercarea de a-l dobori.

- Bells! a strigat el inainte sa il ia de cap si sa-l pupe cu rapiditate apasat pe bot.

- Esti o figura, am cazut pe spate, razand.

Dupa ce s-a hranit in liniste, Emmett a venit langa mine pe iarba, fara sa scoata un cuvant si muscandu-si buzele regulat.

- Vrei sa vorbim despre Edward?

- Da! a aprobat bucuros ca il intelesesem, mi-ar placea daca m-ai lamuri...

- In legatura cu ce?

- Pai, nu e ca pricep foarte clar ce ti se intampla cu el...

- Il iubesc.

- Dah, a spus plictisit, pentru ca imi premeditase raspunsul.

- Este acelasi lucru pe care il simti tu pentru Rose, doar ca la mine, exista pericol.

- Te inteleg, mie mi-ar fi mila sa dau si bastos cu el, a bufnit. Deci, cum...? si-a ridicat sprancenele ca un clovn.

- Nici macar nu se pune problema asta! am sarit ca arsa.

- Atunci, ce problema se ...pune? m-a intrebat curios.

Am tacut. Dragostea mea pentru Edward nu era ceva pe care Emmett l-ar fi priceput dintr-un simplu dialog, mai ales atunci cand mie imi era greu sa descriu amalgamul de emotii care o compuneau.

- La varsta lui, a inceput Emm cu ton academic, oamenii au creierul tulburat de hormoni, iar la noi, intensitatea cu care simtim fiecare stimul este amplificata. Ma intreb ce o sa iese atunci cand amandoi veti fi intr-o pasa proasta?

- Nu-mi pot permite sa-i fac rau! am soptit.

- Bella, doar stim amandoi ca exista sute de cazuri in care femeile vampir au innebunit barbati oameni, oferindu-le mai mult decat un sarut pe obraz.

- Dar mirosul lor nu insemna pentru ele ce inseamna mirosul lui Edward pentru mine. Este ca o chemare si provoaca in fiinta mea o lupta permanenta, din care de fiecare data ies invingatoare pentru ca pastrez distanta.

- Esti ciudata, Bella.

- Da! am ras.

- I-ai spus?

- Despre?

S-a bosumflat devenind o ieftina imitatie a lui Alice.

- Despre invitatia mea.

- A, meciul. Stiu ca ai zis-o doar ca sa ma incurajezi, nu ma supar daca vrei sa amani.

- O, haide, Bells! Doar nu crezi ca i-as face rau? Vreau sa il cunosc! Sti ca nu vorbesc frumos de dragul bunei impresii.

- Ceilalti?

- Jasper si Carlisle pleaca intr-o ora la un simpozion de medicina, iar Rosalie cu Esme sunt in Port Angels la cumparaturi.

- Fara Alice?

- Ea a "vazut" ca vine Edward pe la noi si ramane sa il salute, a ranjit copilaros, facand gropite.

Am oftat si el m-a imitat.

- Ii este frica de mine? a avut Emm o reactie de jignire profunda.

- Nu...

- Nici macar nu i-ai spus, a ridicat spranceana la mine.

- O sa ii spun, doar Alice a vazut deja, nu? am recunoscut infranta.

Nu puteam sa mai tin mult timp aceasta prapastie intre familia mea si Edward. Daca ei erau de acord sa imi dea sansa pe care o cerusem, mai lipsea sa ii cer lui acordul.



Pe la trei dupa-masa am batut la usa lui. Cand mi-a deschis, avea o fata posomorata si nici macar nu isi schimbase hainele de noapte.

- S-a intamplat ceva?

- Tu, bati la usa? a zambit moale, cu ochii pe buzele mele.

- Nu asa se primesc musafirii?

A deschis usa larg, sprijinindu-se cu mana dreapta in spatele tocului, pe perete. Si-a apropiat gura de a mea si a lasat un oftat cald sa imi incalzeasca fata.

- Bella? i-am auzit vocea putin panicata.

- Sunt sus! l-am auzit razand, in timp ce urca incet scarile pe care eu le vazusem in urma cu 3 secunde. M-a ajuns din urma in camera lui. Cand i-am simtit mirosul mai puternic, m-am asezat pe balansoar cu capul pe spate si ochii inchisi. Imi trebuia ceva curaj sa ii fac invitatia din partea lui Emmett.

- Cum a fost? s-a lasat pe pat, respirand greu.

- Edward! Ce ai patit la mana? m-am grabit spre el cand i-am vazut bandajul infasurat in jurul incheieturii. Ah, tocmai acum trebuia sa fie Carlisle plecat!

El si-a mascat tristetea cu viteza luminii, insa am apucat sa ii prind urma.

- Ce a vrut Jacob? am intrebat convinsa de motivul vizitei lui.

- Hm, sa ma salute.

Regretam ca nu ramansesem in imprejurimi sa ascult din dorinta de a-i oferi lui Edward intimitate. Rezultase ranit si furia imi pulsa in tample.

- Si cum te-ai lovit?

- Nu m-am lovit...am incercat sa...a oftat apasat lungind expiratia cu un marait nervos, Jake este varcolac.

- O, m-am indepartat spre marginea patului.

- S-a transformat in fata mea ca sa imi arate. Stiu ca sti! m-a privit pe sub sprancene.

- Imi pare rau, am soptit.

- Pentru?

- Pentru toate adevarurile greu de acceptat pe care trebuie sa le suporti.

- Nu este vina ta, Bella, s-a rastit scos din minti. Inceteaza sa incerci sa ma protejezi de lucruri care nu stau in putearea ta sa fie impiedicate, cum ar fi natura ta sau a prietenului meu! Este ceea ce este si tu esti ceea ce esti! a sarit de pe pat, trantind in urma lui usa de la baie. Trosnituri si tuburi de medicamente de loveau de gresie, imprastiind continuturi pe jos.

M-am asezat iarasi pe balansoar, cu degetele pe pleoape. Ochii mei erau umflati si ma intepau, de parca ar fi fost perne de ace. As fi plans...as fi plans...:(

Se saturase. Ma miram ca rezistase si pana acum in aceasta lume nou descoperita. Se vroia normal si traind in normalitate. Dar nu puteam sa plec. Trebuia sa il astept ca sa imi spuna in cuvinte ceea ce isi doreste.

Dupa cinci minute Edward a iesit cu ochii in pamant, si-a tarat greoi picioarele pana la mine si a ingenunchiat, punandu-si capul in poala mea. I-am dezmierdat parul fin si am inspirat din plin parfumul lui, pentru a ma obisnui cat mai repede cu el.

Tacere, pentru mai bine de o jumatate de ceas.

- Emmett, vrea sa te cunoasca, am soptit, fara sa stric atmosfera cu un ton ridicat.

- Bine, a spus prompt, sa mergem!

Mi-a pus un sarut scurt pe barbie si s-a grabit sa se schimbe. Tot nu stiam cum capatase rana de la mana si de ce avusese acea iesire, dar nu l-as fi fortat niciodata sa faca ceva ce nu vroia, nici macar sa imi dea explicatii atunci cand muream dupa ele.

- Esti sigur ca nu vrei sa iti vada un medic mana?

- Sigur, a luat blugii si o bluza neagra cu maneca lunga din dulap si a plecat spre baie.

I-as fi spus atunci cat de mult il iubesc, caf sufar atunci cand il vad trist, frustrarea fara margini care ma macina atunci cand nu ii stiu motivul si, dinnou, ca IL IUBESC!

As mai fi in stare sa plec acum daca mi-ar cere-o?

- Sunt gata! m-a intrerupt din sirul framantarilor.

(Edward)




"La dracu', la dracu', la dracu', cat poate sa doara!" inganam cand Bella mea a batut la usa. Numai ce imi dadusem gheata jos si imi infasurasem mana in bandaj. Nu parea sa fie rupta, dar amorteala de la frig trecuse si se trezise durerea.

In pragul usii, ea era mai frumoasa ca dimineata, cu parul ondulat umed si tenul rozaliu de la vanatoare. Ma surprindea de fiecare data. Cand ma obisnuiam cu aparitiile ei misterioase, atunci batea la usa ca o fata normala.

Dar nu era...o fata normala si ma enerva cand incerca sa para. Vroiam sa fiu el cel care se schimba in bine pentru a fi demn de atentia ei, nu vroiam ca ea sa decada, pentru a-mi atinge nivelul...inferior.

Nu ma gandisem insa daca sa ii spun despre discutia in contradictoriu cu Jake atunci cand mi-a vazut rana. Parca lovisem un zid de beton, maxilarul lui nici macar nu se clintise. Cuvintele lui creasera filmulete mute in mintea mea, iar imaginile lor imi provocasera senzatii ciudate, inconfortabile si la un anumit punct, dureroase.

Puteam eu sa fiu o jucarie in mainile Bellei? O disctractie de moment? Chiar m-ar fi inlocuit cu unul de-al ei daca ar fi avut sansa, ca pe un bibelou spart? Si cea mai dura: cat m-ar afecta asta?



As mai putea sa fiu...om dupa abandonul ei?



Nici nu puteam concepe, nu exista asemanare. Ceea ce imi facuse Tanya fusese o joaca de copii, iar apoi, o rebeliune adolescentina, pentru ca nu fusesem in stare sa infrunt realitatea. Li s-a intamplat la sute de baieti, dar nu, eu am fost cel care trebuia sa faca toata lumea sa sufere in jurul lui, ca o repercursiune a faptelor unei blonde oxigenate. Nici sentimente de ura nu mai avea pentru Tanya, pentru ca acum imi dadeam seama ca nu ma inselase din rautate, ci din inconstienta. Fusese vina mea sa pun atata baza intr-o relatie de pusti. Acum realizam si puteam face analiza exacta a sentimentelor mele anterioare, avand-o pe Bella ca punct de comparatie. Ceea ce ea trezise in mine, nu crezusem ca ar putea exista vreodata, nici in cele mai frumoasa povesti de dragoste...

Si o simteam atat de alunecoasa, printre degetele mele, atat de efemera...

Jacob imi era cel mai bun prieten si nu m-ar fi mintit, stiam ca toate vorbele care mi le aruncase avusesera scopul de a-mi deschide mintea, dar apoi, era ea...

Erau ochii adanci ca o mare de miere in care mi se oglindea tristetea chipului. Erau buzele mici care tremureau de nervi si curiozitate. Se intreba oare de ce ma port asa? O raneam?

Ii pasa. Era imposibil sa ma considere un Ken de plastic, fara inima. Atunci cand exasperarea mea s-a revarsat pe ea si acea cuta amara i-a ingreunat fruntea alba, m-am simtit cel mai mizerabil barbat de la Adam incoace. Un primitiv!

Nu ma puteam privi in oglinda din baie, fara sa vreau sa-mi cos buzele dupa ce i-am aruncat acele cuvinte stupide.



Un fior mi-a infasurat maduva spinarii cand am realizat ca putuse sa plece intre timp. Ma innebunea ideea ca daca ar fi vrut sa fuga, sa ma lase in urma, nu as fi putut sa o impiedic sau sa o urmaresc. Nu meritam nici macar simpla ei prezenta, dar cu toate astea, m-a asteptat. Cufundata in tapiteria balansoarului, ca o regina pe tronul inimii mele, simteam cum imi cauta ochii. Nu puteam sa ii las sa se bucure de ai ei. Ea riscase pentru mine, facuse eforturi de-a-dreptul supraomenesti ca sa se poata bucura de mine si eu...? Eram un simplu om, superficial, nepasator, impulsiv, de nimic...

Mi-am presat obrazul de pulpa ei, simtindu-i raceala pielii prin blugi si i-am cuprins coapsele, implorand-o sa ma mangaie.

Nici de iertare nu aveam forta, nu stiam cum sa rostesc rugamintea... Dar ea mi-a facut lucrurile mai usoare decat aerul, asa cum facea de fiecare data. Electricitatea mi-a naucit gandurile negre si m-a linistit treptat. Dupa tacerea insuportabila, vocea de clopotel a racorit aerul incecacios al camerei mele. Ma invita la ea.

Normal ca vroiam sa ii cunosc familia! Chiar daca nu eram ca ei, nu vedeam motivul pentru care ar fi crezut ca nu sunt demn de Bella.



Doar pentru ca nu puteam face intrecere cu lumina, sau strivi fierul ca pe o pluta, nu insemna ca nu eram in stare sa o iubesc cu tot ceea ce insemnam. Si ea trebuia sa afle cat mai repede de asta!

"Te iubesc, Bella, mea", am raspicat in gand tot drumul in masina spre casa ei.