O vampa iubeste un... Edward:X

O vampa iubeste un... Edward:X

vineri, martie 19, 2010

9. Rendez-vous

(Bella)




- Rosu sau verde? intreba Alice tinand in mana doua umerase cu doua bluze asemanatoare, dar de culori diferite.

- Alice!

- Alege!

- Verde...i-am luat bluza din mana si m-am imbracat cu ea. In jos aveam blugi si bascheti si ea nu paruse sa obiecteze nimic. Eram sigura ca stia unde urma sa ma duca Edward, dar vroia sa ramana surpriza, asa ca  nu am schitat nici macar o intentie de intrebare.

- Cat este ceasul? l-a cautat impacientata prin camera.

- Vine peste o jumatate de ora, am spus oftand.

- Ce este? i-a pierit glasul si s-a asezat pe pat langa mine, luandu-mi mainile intr-ale ei.

- Nu stiu ce mi se intampla.

- Esti doar fericita.

- Da, si asta.

   Era ceva care nu ma lasa sa ma bucur, dar nu reuseam sa imi dau seama ce anume, doar ca nu puteam ignora sentimentul de precautie si teama.

- O sa fie bine, crede-ma, stiu cat iti doresti sa te intalnesti cu el, asa ca nu te mai preface cu mine!

- Aham, asa cum ai stiut si de masina.

- Da!

- Doar ca nu era nevoie sa iei ultimul model!

   Ieri intelesesem de ce atat secret cu convorbirile telefonice si chicoteli cu Jazz. Mi-au facut cadou masina, ca rezultat al unei viziuni de-a lui Alice. Cu toate ca exagerase cu banii, facuse o fapta buna elevilor de la liceul Forks. S-au plimbat in jurul ei toata ziua, presupunand tot felul de metode prin care o masina ca aceea ar fi putut ajunge in mainile mele: "Loterie", "Cadou de la rude bogate", "Furt","Carlisle- mafiot sub acoperire" ...etc.

  Pranzul fusese cel mai frumos moment al zilei. Pana acum. Statusem tot cu Edward la masa ca sa il intreb ce mai facuse zilele in care eu fusesem plecata. Nu a adus vorba despre visul lui si nici eu nu despre La Push. La sfarsitul zilei ne-am luat ramas bun in parcare ca doi prieteni buni si acum urma sa ne vedem pentru o intalnire.



***

Claxon!

Ma simteam ca intr-un film american din anii '50 si tot ce imi mai lipsea ca sa intrun in rolul protagonistei era rochita stil rock'n'roll.

Ma astepta in masina cu geamul coborat dar a iesit si mi-a deschis portiera inainte sa ajung.

- Buna, i-am spus in timp ce inhalam parfumul lui in spatiul mic.

- Buna, a raspuns complimentand cu un zambet strengar care mi-ar fi taiat rasuflarea.

I-am studiat tinuta: blugi, geaca si adidasi.

- Imi place cum iti sta parul, aproape a soptit, ramanand cu ochii in parbriz, dar afisand aceeasi grimasa strengareasca.

- Alice, am spus scurt. O lasasem sa se joace cu placa prin el putin.

- Desi, imi placea si ondulat.

Mai clar, ii placea mai mult bucle decat acum. Ma mandream ca isi dadea cu parerea despre mine si de acum o sa mi-l las doar bucle, pentru el.

Timp de zece minute a fost liniste, pana cand, masina s-a oprit.

- De aici continuam pe jos.

   Din soare nu se mai vedea pe cer decat o dungulita portocalie, care se termina intr-o stea. Desii plouase destul astazi, vazduhul serii era senin si aerul destul de cald pentru o toamna tarzie. M-am tinut dupa el cativa metrii pe o poteca stramta, pana am ajuns.

Auzisem pocnetul lemnelor de pe foc de la distanta, dar nu stiam ce ma asteapta. O patura verde era intinsa peste sacul de dormit gros, acoperita cu perne mici de toate formele si culorile. Era un picnic fara mancare, ceea ce ma facea sa fiu din ce in ce mai sigura ca Edward banuieste ceva despre mine.

- Ia loc, m-a indemnat in timp ce el isi dadea geaca jos si isi incalzea mainile la foc. M-am lasat pe spate ca sa privesc stelele ce aparusera intre timp. Nu. Nu mai reprezentau niciun interes cand el era langa mine.

- Ochii mei.

- Poftim? m-am ridicat sa il privesc, dar el era cu spatele la mine si punea lemne pe foc.

- Priveste-ma in ochi.

   Imi era cam greu sa o fac din cauza pozitiei lui, dar am reusit sa ii vad profilul. Irisul parea de culoarea sangelui. Flacara dansa in ei, in nuante de portocaliu si rosu, luandu-le verdele de care ma indragostisem.

- O fetita din La Push s-a speriat cand stateam asa langa foc si capatau culoarea rosu. Mi-a spus chiar ca sunt "unul de al lor" . Asa am ajuns sa aud povestea despre "Cei Reci". Se zice ca ei sunt diferiti de altii ca ei si ca traiesc printre noi fara sa faca rau, desi ar putea foarte usor. M-au intrigat aceste legende locale, mai mult pentru ca nu stiu din ce motiv le relationam cu tine, asa ca am cercetat la arhiva orasului.
  
   Fusese cea mai lunga prelegere auzita din gura lui pana acum. Vroia sa termine repede cu asta si nu mai lungise vorba. Era pregatit sa imi spuna ce stie, dar eu eram oare pregatita sa il ascult?
- Si ce ai gasit? am intrebat nonsalant.

- Doar o poza datand din 1942. Una in care doctorul Carlisle Cullen era premiat pentru o cercetare stiintifica. Atunci mi-am zis ca daca tatal tau poate avea un stramos care ii seamana identic si chiar ii poarta numele,  totul este posibil.

Poza era de ultima data cand statusem in Forks. Credeam ca avusese grija sa distruga probele inainte de a ne intoarce.

- Nu este stramosul lui, am spus facand primul pas spre adevar.

- Ma gandam eu ca nu.

S-a intors cu fata spre mine ca sa ma lase sa ii citesc calmul.

- Edward...

- Bella, spune-mi, te rog, toate aceste mituri...tu esti...adica...

- Da, eu sunt dovaza vie, daca se poate spune asa, ca povestile de groaza exista.

   Ochii lui de un verde salbatic ii cantareau pe ai mei fara niciun cuvant, fara nicio expresie. Uram cand isi masca trairile ghipsandu-si trasaturile fetei. Imi doream doar sa nu fuga. Sa ma jigneasca, sa nu ma creada, sa rada, dar sa nu ii fie frica de mine. M-as fi simtit mai monstru ca atunci cand am fost gata sa il omor.

Imi era atat de greu sa par inofensiva, pentru ca niciodata nu avusesem nevoie sa disimulez si stiam ca nu imi iesea prea bine, dar m-am ridicat cu mainile ridicate.

- Ce faci? aproape ca a urlat incruntat si s-a ridicat in picioare intr-o secunda.

- Nu o sa iti fac niciun rau, Edward, te rog, linisteste-te!

- Ia loc! mi-a poruncit.

Ce era in capul lui acum daca nu frica? M-am pus dinnou pe spate, simtindu-ma de zece ori mai usoara fara povara secretului despre natura mea. Dupa un timp nepermis de lung de stat in liniste, a acoperit cerul, aplecandu-se deasupra mea. Ochii lui ma cercetau seriosi, cu nicio urma din frica pe care ar fi trebuit sa o simta normal.

- Asta ce presupune? mi-a grait.

- Vrei sa...

- Da, vreau sa imi povestesti absolut totul. Vreau sa cunosc totul despre tine.

   Am facut dinnou prostia nenecesara de a trage aer adanc in piept si aschiile incinse din gat m-au salutat cu durere. Am inghitit cu zgomot ca sa indepartez veninul.

- Am sa incep cu...sfarsitul, cred. Am murit in anul 1900 in Chicago ...

  Am continuat cu intalnirea cu Carlisle, cu transformarea mea, cu integrarea in familia Cullen si stilul nostru de viata diferit si apoi, cu tot ce implica viata de vampir, mai precis convietuirea permanenta cu monstrul insetat de sange uman. I-am povestit ce insemnase pentru mine prima ora petrecuta langa el la biologie si fiecare gand care imi trecuse atunci prin minte; despre faptul ca eu nu gustasem niciodata sangele uman si cum asta ingreuna lucrurile. Nu aveam sa ii infrumusetez nimic, doar adevarul. L-am informat si despre minciuna cu plecatul in Florida si motivele care ma facusera sa stau departe de el aceste zile.

- Am visat asta, puteai sa imi spui de la inceput.

- Te-ai suparat ca te-am mintit?

- As fi preferat ca imi spui adevarul si sa te vad in aceste zile. Nu mi-a placut...fara tine, a continuat incurcat.

   Apoi am inceput sa ii zic despre fiecare membru al familiei mele in parte si ce inseamna fiecare in viata mea, despre nomazii care ii dadusera tarcoale si circumstantele in care ii cunoscusem. A fost oarecum bulversat de lumea periculoasa de fantezie in care s-a trezit ca traia. Cred ca am vorbit numai eu, timp de o ora, fara ca el sa ma intrerupa decat cu cateva intrebari. Era atat de calm la sfarsit, incat eram sigura ca intrase in stare de soc.

- Esti bine?

- Cred, a murmurat...amuzat?

In tot acest timp statusem culcati pe spate,cu ochii spre cer. Asta vazuse Alice: noaptea confesiunilor. Cedasem.

- Spune-mi, s-a ridicat sprijinit in cot, lasandu-si fata putin mai jos, spre fata mea, acum iti este greu?

-  Mai usor decat pana acum. Imagineaza-ti ca amigdalitele tale mocnesc in jar incins.
- Si asta inseamna "mai usor"?

- Da, am spus rusinata. Timpul petrecut in compania ta ma facea sa ma acomodez cu mirosul si este mai usor de suportat

- De ce mi-ai povestit toate astea?

- Deja stiai si nu avea rost sa incerc sa te mint. Nici nu pot sa o fac.

- Poza cu Carlisle de la arhiva...am ars-o. Si am cautat apoi in computer sa vad daca mai era vre-o dovada, dar nu.

- Multumesc.

- E in regula.

- Daca tot este seara secretelor, m-am strambat rusinata, mai am sa iti zis ceva.

- Ma indoiesc ca m-ar mai putea surprinde.

- Nu stiu daca ti-ai dat seama ca iti lipseste lucrarea la literatura?

- De ce ai luat-o? mi-a zambit.

- Imi pare rau, doar ca Rose a citit-o impreuna cu profa si ma enerva despre stilul tau misogin. Am fost curioasa.

- Ce mi-ai spus despre Rosalie se potriveste perfect cu parerea pe care mi-o facusem deja despre ea. Dar nu ce am scris in eseu sunt adevaratele mele conceptii. Defapt, conteaza foarte mult ce dispozitie am atunci cand scriu. Acum, Shakespeare ar fi novice daca as nota pe o foaie ce simt.

  M-am rupt fara sa vreau din privirea lui ca sa o evit cu ajutorul stelelor. Erau lipsite de stralucire in compania lui, dar nu vroiam ca el sa imi citeasca tristetea din ochi. Era nefondata. Dispozitia lui fusese cauzata de acea deceptie, eram sigura de asta.

- Am gresit cu ceva? s-a indepartat brusc.

- Nu...

Nu il vroiam departe de mine. Puteam sa indur, doar ca imi aduceam  aminte de discutia noastra de la biologie cand spusese ca venise aici ca sa fuga de trecut.

- A...intelesese ca ma refeream la...Ea?
(Bella)




- Rosu sau verde? intreba Alice tinand in mana doua umerase cu doua bluze.

- Alice, te rog mult, nu ma tortura!

- Alege!

- Verde...i-am luat bluza din mana si m-am imbracat cu ea. In jos aveam blugi si bascheti si ea nu paruse sa obiecteze nimic. Eram sigura ca stia unde urma sa ma duca Edward, dar vroia sa ramana surpriza, asa ca nici macar nu am schitat o intentie de intrebare.

- Cat este ceasul? l-a cautat impacientata.

- Vine peste o jumatate de ora, am spus oftand.

- Ce este? i-a pierit glasul si s-a asezat pe pat langa mine, luandu-mi mainile intr-ale ei.

- Nu stiu ce mi se intampla.

- Esti doar fericita.

- Da, si asta.

Era ceva care nu ma lasa sa ma bucur, dar nu reuseam sa imi dau seama ce anume, doar ca nu puteam ignora sentimentul de precautie si teama.

- O sa fie bine, crede-ma, stiu cat iti doresti sa te intalnesti cu el, asa ca nu te mai preface cu mine!

- Sti tot ce imi doresc, asa cum ai stiu si de masina.

- Da!

- Doar ca nu era nevoie sa iei ultimul model!

Ieri intelesesem de ce atat secret cu convorbirile telefonice si chicoteli cu Jazz. Mi-au facut cadou masina, ca rezultat al unei viziuni de-a lui Alice. Cu toate ca exagerase cu banii, facuse o fapta buna elevilor de la liceul Forks. S-au plimbat in jurul ei toata ziua, presupunand tot felul de metode prin care o masina ca aceea ar fi putut ajunge in mainile mele: "Loterie", "Cadou de la rude bogate", "Furt","Carlisle- mafiot sub acoperire" ...etc.

Pranzul fusese cel mai frumos moment al zilei. Statusem tot cu Edward la masa ca sa il intreb ce mai facuse zilele in care eu fusesem plecata. Nu a adus vorba despre visul lui. La sfarsitul zilei ne-am luat ramas bun in parcare ca doi prieteni buni si acum urma sa ne vedem pentru o intalnire.



***

Claxon!

Ma simteam ca intr-un film american din anii '50 si tot ce imi mai lipsea ca sa intrun in rolul protagonistei era rochita stil rock'n'roll.

Ma astepta in masina cu geamul coborat si mi-a deschis portiera inainte sa ajung.

- Buna, i-am spus in timp ce inhalam parfumul lui in spatiul mic.

- Buna, a raspuns complimentand cu un zambet strengar care mi-ar fi taiat rasuflarea.

I-am studiat tinuta: blugi, geaca si adidasi.

- Imi place cum iti sta parul, aproape a soptit, ramanand cu ochii in parbriz, dar afisand aceeasi grimasa strengareasca.

- Alice, am spus scurt. O lasasem sa se joace cu placa prin el putin.

- Desi, imi placea si ondulat.

Mai clar, ii placea mai mult bucle decat acum. Ma mandream cand isi dadea cu parerea despre mine si de acum o sa mi-l las doar bucle, pentru el.

Timp de zece minute a fost liniste, pana cand, masina s-a oprit.

- De aici continuam pe jos.

Din soare nu se mai vedea pe cer decat o dungulita portocalie, care se termina intr-o stea. Desii plouase destul astazi, vazduhul serii era senin si era un aer destul de cald pentru o toamna tarzie M-am tinut dupa el cativa metrii pe o poteca stramta, pana am ajuns.

Auzisem pocnetul lemnelor de pe foc de la distanta, dar nu stiam ce ma asteapta. O patura verde era intinsa peste sacul de dormit gros, acoperita cu perne mici de toate formele si culorile. Era un picnic fara mancare, ceea ce ma facea sa fiu din ce in ce mai sigura ca Edward banuieste ceva despre mine.

- Ia loc, m-a indemnat in timp ce el isi dadea geaca jos si isi incalzea mainile la foc. M-am lasat pe spate ca sa privesc stelele ce aparusera intre timp. Nu. Nu mai reprezentau niciun interes cand el era langa mine.

- Ochii mei.

- Poftim? m-am ridicat sa il privesc, dar el era cu spatele la mine si punea lemne pe foc.

- Priveste-ma in ochi.

- Imi era cam greu sa o fac din cauza pozitiei lui, dar am reusit sa ii vad profilul. Irisul parea de culoarea sangelui. Flacara dansa in ei, in nuante de portocaliu si rosu, luandu-le verdele de care ma indragostisem.

- O fetita din La Push s-a speriat cand stateam asa langa foc si capatau culoarea rosu. Mi-a spus chiar ca sunt "unul de al lor" . Asa am ajuns sa aud povestea despre "Cei Reci". Se zice ca ei sunt diferiti de altii ca ei si ca traiesc printre noi fara sa faca rau, desi ar putea foarte usor. M-au intrigat aceste legende locale, mai mult pentru ca nu stiu din ce motiv le relationam cu tine, asa ca am cercetat la arhiva orasului.

- Si ce ai gasit?

- Doar o poza datand din 1942. Una in care doctorul Carlisle Cullen era premiat pentru o cercetare stiintifica. Atunci mi-am zis ca daca tatal tau poate avea un stramos care ii seamana identic si chiar ii poarta numele, atunci, totul este posibil.

Poza era de ultima data cand statusem in Forks. Credeam ca avusese grija sa distruga evidentele inainte de a ne intoarce.

- Nu este stramosul lui.

- Ma gandam eu ca nu.

S-a intors cu fata spre mine ca sa ma lase sa ii citesc calmul. Impietrisem.

- Edward...

- Bella, spune-mi, te rog, toate aceste mituri...tu esti...adica...

- Da, eu sunt dovaza vie, daca se poate spune asa, ca povestile de groaza exista.

Ochii lui ii cantareau pe ai mei fara niciun cuvant, fara nicio expresie. Uram cand isi masca trairile ghipsandu-si trasaturile fetei. Imi doream doar sa nu fuga. Sa ma jigneasca, sa nu creada, sa rada, dar sa nu ii fie frica de mine. M-as fi simtit mai monstru ca atunci cand am fost gata sa il omor.

Imi era atat de greu sa par inofensiva, pentru ca niciodata nu avusesem nevoie sa disimulez si stiam ca nu imi iesea prea bine, dar m-am ridicat cu mainile ridicate.

- Ce faci? aproape ca a urlat, incruntat si s-a ridicat in picioare intr-o secunda.

- Nu o sa iti fac niciun rau, Edward, te rog, linisteste-te.

- Ia loc! mi-a poruncit.

Ce era in capul lui acum daca nu frica? M-am pus dinnou pe spate, simtindu-ma de zece ori mai usoara fara povara secretului despre natura mea. Dupa un timp nepermis de lung de stat in liniste, a acoperit cerul, aplecandu-se deasupra mea. Ochii lui ma cercetau seriosi, cu o urma din frica pe care ar fi trebuit sa o simta normal.

- Asta ce presupune? mi-a grait.

- Vrei sa...

- Da, vreau sa imi povestesti absolut totul. Vreau sa cunosc totul despre tine.

Am facut dinnou prostia nenecesara de a trage aer adanc in piept si aschiile incinse din gat m-au salutat cu durere. Am inghitit cu zgomot ca sa indepartez veninul.

- Am sa incep cu...sfarsitul, cred. Am murit in anul 1900 in Chicago ...

Am continuat cu intalnirea lui Carlisle, cu transformarea mea, cu integrarea in familia Cullen si stilul nostru de viata si apoi, cu tot ce implica viata de vampir, mai precis convietuirea permanenta cu monstrul insetat de sange uman. I-am povestit ce insemnase pentru mine prima ora petrecuta langa el la biologie si fiecare gand care imi trecuse atunci prin minte; despre faptul ca eu nu gustasem niciodata sangele uman si cum asta ingreuna lucrurile. Nu aveam sa ii infrumusetez nimic, doar adevarul. L-am informat si despre minciuna cu plecatul in Florida si motivele care ma facusera sa stau departe de el.

- Am visat asta, puteai sa imi spui de la inceput.

- Te-ai suparat ca te-am mintit?

- As fi preferat ca imi spui adevarul si sa te vad in aceste zile. Nu mi-a placut...fara tine, a continuat incurcat.

Apoi am inceput sa ii zic despre fiecare membru al familiei mele in parte si ce inseamna fiecare in viata mea, despre nomazii care ii dadusera tarcoale si circumstantele in care ii cunoscusem. A fost oarecum bulversat de lumea periculoasa de fantezie in care s-a trezit ca traia. Cred ca am vorbit numai eu, timp de o ora, fara ca el sa ma intrerupa decat cu cateva intrebari. Era atat de calm la sfarsit, incat eram sigura ca intrase in stare de soc.

- Esti bine?

- Cred, a murmurat...amuzat?

In tot acest timp statusem culcati pe spate,cu ochii spre cer. Asta vazuse Alice: noaptea confesiunilor. Cedasem.

- Spune-mi, s-a ridicat sprijinit in cot, lasandu-si fata putin mai jos, spre fata mea, acum iti este greu?

- Mai usor decat pana acum. Imagineaza-ti ca amigdalitele tale mocnesc in jar incins.

- Si asta inseamna "mai usor"?

- Da, am spus rusinata.

Timpul petrecut in compania lui ma facea sa ma acomodez cu mirosul si era mai usor de suportat.

- De ce mi-ai povestit toate astea?

- Deja stiai si nu avea rost sa incerc sa te mint. Pe langa asta, nu te pot minti.

- Poza cu Carlisle de la arhiva...am ars-o. Si am cautat apoi in computer sa vad daca mai era vre-o dovada, dar nu.

- Multumesc.

- E in regula.

- Daca tot este seara secretelor, m-am strambat rusinata, mai am sa iti zis ceva.

- Ma indoiesc ca m-ar mai putea surprinde.

- Nu stiu daca ti-ai dat seama ca iti lipseste lucrarea la literatura?

- De ce ai luat-o, mi-a zambit.

- Imi pare rau, doar ca Rose a citit-o impreuna cu profa si ma enerva despre stilul tau misogin si am fost curioasa.

- Ce mi-ai spus despre Rosalie se potriveste perfect cu parerea pe care mi-o facusem deja despre ea. Dar nu acelea sunt adevaratele mele conceptii. Defapt, conteaza foarte mult ce dispozitie am atunci cand scriu. Acum, Shakespeare ar fi novice daca as scrie pe o foaie ce simt.

M-am rupt fara sa vreau din privirea lui ca sa o evit cu ajutorul stelelor. Erau lipsite de stralucire in compania lui, dar nu vroiam ca el sa imi citeasca tristetea din ochi. Era nefondata. Dispozitia lui fusese cauzata de acea deceptie, eram sigura de asta.

- Am gresit cu ceva? s-a indepartat brusc.

- Nu...

Nu il vroiam departe de mine. Puteam sa indur, doar ca imi aduceam tot mai mult aminte de discutia noastra de la biologie cand spusese ca aici fugea de trecut.

- A...

Intelesese ca ma refeream la Ea?
Tacea.

- Imi pare rau ca am avut atitudinea asta, ma simt ridicol.

   Ridicol nu era cuvantul potrivit. Simteam ca as smulge fiecare copac din padure si odata cu ei cate o parte din mine. Nu stiu ce insemna asta.

- Hm, a balmajit incurcat.

Nu aveam dreptul sa ii cer sa imi povesteasca despre sentimentele lui. Promit ca nu voi lua decat ce va fi dispus sa imi dea si in schimb, doar ma voi darui.

- Mi-ar placea daca nu am vorbi despre asta.

In sfarsit o fraza concisa dupa cele doua interjectii pe care mi le daduse drept raspuns.

- Inteleg, am spus desi dinnou, nu intelegeam o iota.

- O cheama Tanya.

- Dar, ai spus ca nu vrei sa vorbesti?

- Tu mi-ai spus lucruri mai grave. Nu este cine stie ce. Am iubit-o, dar m-a inselat.

"Am iubit-o..." ceva pocnise in pieptul meu. Imi crapase inima? :(

- Singurul motiv pentru care nu vreau sa vorbesc despre asta este pentru ca nu valoreaza nimic, nici nu merita pomenita si nu as vrea ca tu sa te gandesti la asta.

Macar eram sigura de un lucru. Nu avea de gand sa ma respinga.

- Crezi ca, ar iesi urat daca as incerca acum sa ...si-a lasat cuvintele in adierea vantului si mi-a cuprins barbia.

Am pus interdictie aerului in caile mele respiratorii si am obligat fiecare muschi din corp sa se relaxeze. Respiratia lui fierbinte mi-a mangaiat fata, provocandu-mi o senzatie divina, nemaintalnita pana acum. Si-a umezit buzele moi.



(Edward)



   Eram atent la pielea ei in lumina lunii. Era mata, dar parea suflata cu sidef. Socul a fost destul de mare cand am realizat nu fapul ca ea era vampir, ci faptul ca eu, Edward Masen, ma indragostisem iremediabil de Bella Cullen.

  M-a suparat atitudinea ei dupa ce mi-a marturisit totul, de parca ii era frica sa nu rup padurea in doua de fuga. Dimpotriva, eu eram cel timorat ca odata ce i-am lamurit ca stiu, va pleca de dragul pastrarii secretului. Nici daca ma chinuiam, nu puteam sa ma indepartez de Bella de...frica? Nu exista nimic la ea care mi-ar fi putut inspira altceva decat sentimente frumoase. Compania ei imi suprima orice gand exterior, obligandu-ma sa ma dedic in intregime acelor ochi crem precum alunele, care ar fi pacalit foarte usor o veverita cu dulceata lor.

  Initial, am incercat sa pastrez distanta ca sa nu ii fac lucrurile mai grele printr-o apropiere nepermisa, cand defapt as fi vrut sa o coplesesc cu tot ceea ce simteam pentru ea. Dar citind in ochii ei dorinta de a se darui, de a se elibera de tot ce tinuse inchis pana acum, am primit imboldul ce care aveam nevoie.

  I-am cerut permisiunea, pentru ca vroiam sa faca cunostiinta cu cavalerul pe care il nascuse in mine. Am studiat toate gesturile fetei ei ca sa anticipez consecintele proximitatii treptate. Culcata pe spate, cu bratele de-alungul corpului, parea o nimfa coborata de pe aripile unui fluture. Mi-am prins degetele in parul ei moale, dandu-le sansa sa faca acest gest atat de tanjit si m-am imbatat cu parfumul lor. Mi-am umezit buzele si ea facut la fel. Era posibil sa fie primul ei sarut? Pentru mine era ultimul lucru care conta.

Acel specific val de electricitate ne-a invaluit pe amandoi, parca lipindu-ne.

  Mi-am potrivit buzele intre ale ei. Simetrie perfecta. Gurile noastre se completau ca doua piese de puzzle. Dupa, totul a venit de la sine, atat de natural, de parca repetam asta de sute de ani. Raceala buzelor ei mici imi potolea extazul si ma frecam de carnea lor roz, ca de vata de zahar.

  Bella a scapat o rasuflare racoritoare peste fata mea, dar aroma florala delicata mi-a folosit drept elixir vrajit. I-am cuprins talia cu cealalta mana si m-am pozitionat mai bine ca sa o strang la piept. Buzele ei subtiri se miscau timid peste ale mele incat dragul de ea crestea intr-un mod exasperat. I-am supt buza inferioasa usor, trecand varful limbii peste ea putin, fara sa exagerez cu pasiunea si ea m-a copiat imediat. Atmosfera se schimbase si la fel si senzatiile: din curiozitate in concretizare, asa ca ea si-a incurcat degetele reci in parul meu. Acolo apartineau si le vroiam acolo mereu! Am strans mana peste talia ei ca sa o trag mai aproape si ea mi-a impins ceafa, pana cand gurile noastre erau complet presate. Exprimam cea mai intensa emotie de pana acum si simteam fizic, cum acest sarut ma transforma. Am eliberat un geamat chinuit de placere in gura ei.
Greseala!

S-a incordat atat de brusc, incat am deschis ochii uimit de cum putuse cineva sa o inlocuiasca pe Bella din bratele mele cu o statuie? M-a indepartat usor in discordanta cu rapiditatea cu care a disparut de langa mine. Am ramas singur si frustrat, experimentand jumatate din senzatia de abandon a mirelui la altar.

- Imi pare rau, i-am auzit vocea venind de foarte aproape si ridicand capul, i-am intalnit ochii. Se asezase pe cea mai inalta creanga a copacului de parca era intr-un leagan. Nu am ezitat si am fost langa ea in cateva clipe. Si-a luat distanta, ramamand la capatul ramurii.

- Este vina mea, am fost imprudent.

- Stiam cum stau lucrurile si m-am hotarat sa incerc oricum. Stiam care sunt riscurile, stiam, stiam...repeta in soapta.

- Nu da inapoi acum! aproape am tipat, dar ea nu ma privea, ci continua sa se lamenteze si sa se desconsidere in cele mai groaznice moduri. M-am aplecat inspre in fata ca sa ii vad ochii, dar se ascundea dupa par precum o fetita de clasa a doua.

- Asta vrei? Sa renunti? mi-a tremurat glasul de nervi si tristete. La auzul tonului meu, s-a intors brusc cu uimirea urlandu-i pe fata. Chiar nu credea ca imi pasa?

- Era cat pe ce sa...si pe tine te-ar deranja daca m-as indeparta?

Cum puteam sa o fac sa inteleaga? Singurele doua cuvinte care ar fi spus totul, sigur i s-ar fi parut deplasate, dar pentru prima data, eu eram pregatit sa le rostesc.

- Bella, eu te...

- Da, stiu ca ma intelegi si asta ma face de zece ori mai egoista. Te pun in pericol cu buna stiinta.

- Ce vrei sa faci Bella, sa ma gonesti?

Tacea. Nu acceptam proverbul "Si tacerea este un raspuns!"

- Si cum ai de gand sa ma indepartezi? Vrei sa pleci?

- Momentan, vreau sa plec acasa...

- Nu te las, am incercat sa ma apropii, iar ea a inchis ochii.

Cand mi-am pus bratele peste umerii ei a tresarit.

- Mi-ai face numai rau, am soptit.

Ea si-a lasat capul in pieptul meu, oprindu-si respiratia.

- Nu as putea sa suport asta.

Mi-am pus un sarut apasat pe parul ei de mahon.

- Inseamna ca esti fata cu care voi avea cea mai mare grija.

  I-am simtit buzele intinzandu-se intr-un zambet pe gatul meu.

- Uite, am exclamat strangand-o mai tare, imbratisarea nu pare sa fie o problema. O sa o luam incet, doar...ramai! am staruit.



(Bella)





    Imbratisarea nu parea sa fie o problema? Poate era mai bine sa creada asta si sa nu cunoasca in profunzime dualitatea emotiilor pe care le starnea in mine in clipele acelea. Era caldura pielii moi si ticaitul inimii care imi tineau setea omniprezenta, iar pe langa asta, era electricitatea incantatoare care ma facea sa ma simt completa.

Sarutul lui fusese sublim, fusese pentru mine ca motivul existentei mele de pana acum, de parca trecusem prin nemurire numai ca sa pot ajunge la el.



Nu mai exista Univers, acum exista doar Edward.



   Dar nu venea numai cu fericire si aducea cu el si focul din gat, care nu doar ma chinuie, dar imi intuneca vederea si imi aduce gustul lui pe limba. Era totul perfect, cand slabiciunea mea ma adusese la un pas sa il atac. Veninul aproape imi clocotea de pofta si cineva acoperise cu o mana latura rationala a mintii mele, trezindu-mi instinctele de vanator. Chiar si asa, instinctul cel mai puternic era acela de a-l apara pe el, pana si de mine daca era nevoie.

In momentul in care vocea i s-a subtiat de tristete si i-am auzit staruinta sa raman, m-am simtit mai monstru decat intr-o suta de ani.

Cand a vrut sa ma ia in brate si sa ma linisteasca, nu eram inca pregatita pentru alta doza din mirosul lui, asa ca mi-am activat scutul ca sa il indepartez. Functionase cu oameni inainte si il folosisem ca sa evit contactul fizic in zilele in care din lipsa vanatoarei, dubitam de rezistenta mea. Nu a fost o mirare asa mare ca nu a functionat cu el.

M-am lasat, deci, in voia destinului.

Ma saturasem de sacrificiu. Il vroiam, mai ales cum, cand si el ma vroia pe mine.

Acela fusese punctul zero. De acum, ori inapoi, ori inainte.

El era cea mai atragatoare fiinta din lume pentru mine, in toate sensurile pe care cuvantul "atragator" il poate avea si imi era imposibil sa stau departe de el. Eram hotarata ca acesta fusese ultimul moment de regret.



  Maine va fi o zi noua, pe care o voi incepe si o voi termina iubindu-l si cum ziua mea nu se incheie niciodata...nu voi odihni si nu voi inceta sa-l iubesc... :X

5 comentarii:

  1. fain:)timp,inspiratie,rabdare si ce my vrei tu:)

    RăspundețiȘtergere
  2. este super astept continuarea

    RăspundețiȘtergere
  3. OMG OMG OME OMFE!!!
    Este mai mult decat extraordinar. Ai un talent fantastic! :X:X:X:X:X Dracu' stie cum ai reusit sa-l faci pe Edward sa fie barbatul in relatie, dar in acelasi timp, omul, fiinta mai slaba! E totul atat de natural... Nu l-ai facut pe Edward slab si vulnerabil cum se intampla in majoritatea ficurilor cu situatii inversate. Este absolut divin acest fanfic:X:X:X Iar tu fato ai sa ajungi o scriitoare de succes:X De abea astept urmatoarele capitole! Bafta la scris!!
    Kisses, Andru:*:*

    RăspundețiȘtergere
  4. Ador capitolul asta, il iubesc :x:x:x

    RăspundețiȘtergere
  5. oooooooooooo ce frumossssssssss

    RăspundețiȘtergere