5. Romantism

- Buna!


Profunzimea vocii lui era amplificata de apropierea dintre noi si mi-ar fi ridicat parul pe mine daca as fi fost o fata normala. Mi-am departat incet scaunul, incercand sa fac gestul sa nu para vizibil, pentru ca mirosul lui imi aprinsese torta din gat. Nici o mie de unghii zgariindu-mi gatlejul nu ar fi egalat senzatia chinuitoate de sete care ma usca pe interior.

Nu am ricosat privirea de la microscopul de pe catedra, incercand sa clipesc lenes. Stiam ca oamenii sufera mai tare din cauza indiferentei, decat din cauza unor vorbe aruncate si astfel imi aratam dezinteresul. Eu nu imi propuneam sa ii fac rau, pentru ca stiam ca nepasarea mea nu avea sa il intereseze foarte mult. Persoana mea nu era nici pe departe la fel de importanta pentru el, avand in vedere cum stateau lucrurile INVERS. Asa ca eram dispusa sa il enervez intr-atat incat sa creada ca povestile prietenilor lui sunt adevarate si sa se indeparteze.

     Inca nu imi venea sa cred stupiditatea gestului meu facut cu o zi inainte, dar impulsul de a raspunde la propriul nume nu iti lasa timp de gandire. Ochii lui s-au transformat in doua oceane azurii care spuneau doar: "Evrika!"

Era un baiat receptiv, in comparatie cu gloata superficiala si neinteresata din jurul lui. A analizat fiecare detaliu al expresiei mele si mi-a transmis o certitudine pe care nu i-o puteam permite. Am rupt legatura cu ochii lui, dar nu am putut face la fel cu Alice. Decizia lui fusese prea prompta si ea nu ii vazuse hotararea pentru a putea anticipa. Eram si asa destul de intoarsa impotriva ei, iar asta pusese capac.

Trecand peste faptul ca aproape m-a imbracat fortat cu bluza aceea stil Rosalie, am mai incercat la pranz sa imi comand alt fel de mancare decat cel pe care il vazuse ea, dar coincidenta a facut sa am de ales doar intre spaghetti si...spaghetti. Mereu era cu un pas inainte, chiar daca uneori in loc sa ma ajute, doar ma calca pe nervi.

De ce tocmai acum a trebuit sa dea gres?

Ii era usor sa spuna: "Nu sunt atotstiutoare, Bella!", pentru ca nu ea avea sa infranga mai tarziu curiozitatea ochilor lui si mahnirea de a se face sa nu le observa frumusetea. Dar nu a fost nevoie de asta.

Ieri, Edward nu venise la biologie. I-am numarat pasii fermi in spatele meu, pana cand s-au pierdut. Spre uimirea mea, m-a scutit de toate grijile si dialogurile fictive create ca posibila eschivare. Trebuia sa il fac sa creada ca sunt doar o ciudata. Nimic mai mult. Datoram asta lui Carlisle, pentru ca stiu cat ar suferi daca sentimentele mele pentru un om ne-ar distruge familia.

In seara aceea plecasem singura dupa vanatoarea cu Alice. Supararea pe ea a fost doar de moment. Cum puteam sa am cu adevarat resentimente fata de singurul meu sprijin in lupta contra acestor sentimente care incepeau sa imi roada pieptul? Desi, nu era corect spus "contra", pentru ca Alice incuraja aceasta dragoste. Ea era singura care stia ce creste in mine, cu fiecare zi tot mai puternic.

Toata noaptea nu am facut decat sa stau intinsa pe iarba, cu fata spre cer. Norii incadrau luna ca doua perne mari de catifea, ce sprijina un diamant. Nu erau stele si aveam atata nevoie de ele! In noaptea asta planuiam sa fug in cautarea lor, cat mai departe de umiditatea acestor locuri care acoperea frumusetea vazduhului. Gandurile m-au purtat departe, peste ani, incercand sa gasesc un viitor pentru sperantele mele. Nu mi-as fi permis niciodata luxul sa il cuceresc, chiar daca ajutata de aparenta incantatoare nu ar fi fost imposibil de realizat. Nu vroiam asta! Nu vroiam ca el sa placa statuia, imaginea pe care o postam. Si atunci ce vrei sa placa, Bella? Goliciunea din interior? Inima care nu bate? Sau monstrul?!

In absurditatea pe care o incuraja adolescenta din mine, vroiam sa ma iubeasca pentru cine sunt...asa cum sunt. Lucru de neimaginat. In paralel cu aceasta dorinta egocentrica, incercam sa imi dau seama ce isi imagineaza el cu privire la mine. Incidentul din parcare putuse trece neobservat pentru martori, dar el a fost cuprins de scutul meu si pentru cateva secunde a facut parte din mine. Ochii lui spuneau clar ca a simtit diferenta.



Astazi, la pranz, Edward nu s-a uitat deloc la mine. Alice spune ca nici macar nu avut intentia de a ma privi, iar acum, ma saluta. Acel simplu "buna", pentru mine era incarcat cu milioane de semnificatii. Jumatate din mine era fericita ca nu renunta usor, iar cealalta jumatate suferea pentru ca imi ingreuna lucrurile in loc sa mi le faca mai usoare asa cum crezusem initial.



Profesorul Banner fusese chemat la secretariat si lasase clasa "in linste" sa continuie studiul cu microscoapele. De obicei, cand ma aflam in situatii asemanatoare, observam cum fiecare isi gasea cate o ocupatie, sau se adunau in mici grupuri si eu intorceam fata spre fereastra, iubind ploaia.

Acum, cand se petrecuse Schimbarea, nimic nu mai intra in categoria "de obicei", pentru ca atentia mea era concentrata in totalitate in jurul lui, sa ii descifrez fiecare gest, fiecare miscare, incercand sa il...cunosc. Puteam sa il iubesc fara ca el sa stie sau sa aiba vreun aport in asta. Eram in stare sa fructific iubirea si fara interventia lui care putea fi fatala.

Un clipocit imposibil de incet si respiratia lui suierand eliberata. Tocmai ii auzisem sunetul buzelor, cand le-a despartit pregatit sa vorbeasca.

- Esti romantica?

M-am intors din cauza nedumeririi. Nu intelesesem sensul intrebarii si speram sa il iau de pe figura lui.

- Romantica?

Inca in ceata. Isi neutralizase toate trasaturile, facandu-mi cititul fetei imposibil.

- Romanticilor le place sa priveasca ploaia.

Observase ca eram mereu cu ochii pe fereastra. O faceam pentru a scapa de mirosul lui, sau sa ma deconectez de cei din jur. Acum imi dadeam seama ca demult nu mai privisem ploaia asa cum obisnuiam, doar din placere.

- Ma ajuta sa ma calmez.... am raspuns ambiguu.

- Si te intristeaza.

Am simtit o nuanta melancolica in afirmatia lui. Pana la el, nimeni inafara de fratii si surorile mele nu ma observase in amanunt. Vazuse si diferenta dintre mine si restul elevilor si asemanarea izbitoare dintre membrii familiei mele?

- Tie nu iti place ploaia?

Greseala. Mi-a scapat o mica dorinta de a sti ceva despre el, de la el si nu din "auzite".

- Ma obisnuiesc repede.

Nu raspunsese ceea ce vroiam eu sa aud. Desi stia ca mie imi placea ploaia, nu fusese de acord cu mine doar ca sa imi intre in gratii.

Sinceritate si un zambet strengar. Am luat o lamela si am fixat-o in aparat, ca sa fug de frumusetea lui.

- Profaza, am spus si m-am grabit sa notez.

- Are si partenerul voie sa isi dea cu parerea? mandria ii netezise fruntea, ridicandu-i doar putin de varful sprancenelor.

- Sigur, l-am intins cu grija sa nu imi atinga pielea.

- Profaza, a aprobat de parca asteptam verdictul lui. Pot sa pun eu cealalta lamela? a intins mana spre mine, ceea ce m-a facut sa aud pulsul usor alarmat. Veninul mi-a umplut gura si m-am intors mai mult decat era necesar pentru a ajunge lamela, profitand de fiecare gura de aer curat.

- Anafaza! a spus la nici doua secunde dupa ce s-a uitat. Vroia sa ma impresioneze?

- Da, anafaza, am confirmat, apoi, mandra ca stiuse raspunsul.

Era destept, nu doar sensibil. De ce atunci, aceasta masca de superficialitate? Ceva imi spune ca era o legatura intre deceptiile de care se ascundea in Forks si misoginismul de care vorbea Rosalie. Trebuia sa vad acea lucrare la literatura cu orice pret.

- Ai mai facut exercitiul acesta? am intrebat dezinteresat. Vroiam sa ii vad reactia. Frustrare? Negare?

- Doar am citit despre el.

O usoara urma de jignire, iar spre final, prepotenta. Caracter.

- Metafaza, a spus calm. Vrei sa verifici?

- Am incredere in tine.

I-am lasat intins fisa sa completeze el spatiul ramas. Buzele pline i s-au intins intr-o dunga discreta. Ce il facuse fericit?

Venele i s-au pronuntat in incheietura din cauza incordarii necesitate de scris. Am urcat cu ochii mai sus, inghitind la intervale regulate ca sa scap de venin. Tricoul negru de astazi ii cadea la fix pe umeri, iar maneca scurta ii lasa la vedere muschii definiti. Anchiorul in "V", incadra grosimea gatului si liniile geomerice ale fetei, lasandu-i ceafa sa para goala si neprotejata. Il simteam atat de cald langa mine, ca pe o mangaiere, una nepermisa.

- Gata, a aruncat pixul pe masa, in dreptul lui.

- Da, gata, am inclinat din cap. M-as fi intors spre fereastra din nou, dar sigur ar fi luat-o ca pe o impolitete, din moment ce tocmai ma facuse atenta la acest detaliu.

- Ma gandeam...s-a oprit.

De ce te temi cel mai tare nu scapi. Incepea sa puna intrebari. Auzisem discutia lui cu ceilalti de ieri de la pranz. Si Taylor imi auzise strigatul. Cum putusem sa gresesc atat?

- Vrei sa iesi cu mine in week-endul acesta?

Putea o statuie sa ramane mai statuie decat era deja? Eu am putut.



( Edward )



Am asteptat sa plece din cantina, ca sa o urmez. Pasii ei marunti si ritmici, parca urmau numaratoarea valsului pe coridoarele liceului. Gratia ii invaluia toata faptura, lipsita de orice stangacie omeneasca. Buclele de mahon se balansau lenes pe spate pana la mijlocul ingust, de parca si el ar fi dorit sa il imbratiseze la fel cum imi doream si eu. Un nebun. Cum poate o persoana necunoscuta sa imi inspire atata nevoie de afectiune?

La amintirea bratelor ei in jurul meu, am simtit din nou duritatea corpului inert din fata masinii si atingerea rece. Cu toate ca temperatura mainilor mici ma luase prin surprindere, nu acela fusese motivul tresaririi mele, ci groaza citita in ochii ei. Nu am realizat pericolul pana cand nu trecuse si i-am putut deslusii nelinistea.



Am simtit ca apartin acele imbratisari.



Mainile mele pe rotunzimea miniona a umerilor ei, barbia mica ce se sprijinea pe gatul meu permitandu-mi sa-i respir parfumul si proximitatea . Toate pareau atat de firesti! Si apoi, imbratisarea a venit cu valul acela linistitor de electricitate care parca mi-a parfumat mintea.

Dar ceva in legatura cu Bella nu era asa cum ar fi trebuit sa fie. Era chiar mai bine.

Nu vroiam sa o angajez intr-o conversatie in care sa nu am argumente. Aveam nevoie sa par sigur pe ce urma sa spun, ca sa reusesc sa aflu adevarul. Cand fata a cotit la stanga si a fost cu mana pe cleanta de la laboratorul de biologie, eu am cotit la dreapta spre iesirea din liceu.

O parte din mine a plecat nerebdator sa caute dovezile de care avea nevoie, dar cealalta a ramas la biologie, fiindu-i greu sa isi nege o ora intreaga alaturi de ea.



M-am bucurat pentru ca Charlie avea program fix si nu isi putea face aparitia acasa in orice clipa . Nu as fi dat doi bani pe morala lui din cauza absentelor, dar aveam nevoie sa ma concentrez sa gasesc un raspuns acestor intrebari. Brusc, m-am simtit Indiana Jones. "Esti patetic, Edward, pe zi ce trece tot mai patetic".



Tatal tuturor raspunsurilor: Google.



Am tastat singurul punct de inceput pe care il aveam cat de cat clar in minte: "Cei Reci".

S-au deschis mai multe pagini de cat daca numele introdus ar fi fost Pamela Anderson. Am citit in acea dupa-masa legende, mituri si idiotenii cat pentru toata viata, toate despre...vampiri. Le-am relationat cu spusele lui Jacob, eschivarile Leahei si incertitudinea micutei Emily. Aceasta din urma se temuse de ochii mei, din cauza focului care le daduse nuante de rosu aprins. Concluzia: "Cei Reci" erau vampiri, urmati de vesnica descriere: piele palida, frumusete nefireasca, forta si sete nesfarsita de sange.

Experimentasem impresia unei frumuseti socante, precum si imbolilitatea unei stanci. Dar unde incapeau ochii aurii si blanzi, mirosul care iti taie rasuflarea, sau dorinta inexplicabila de a ma afla in preajma ei?



Tribul Quillataire ii apara pe oameni de propriile lor cosmaruri...



Am urcat in masina, conducand direct spre Biblioteca centrala, oprindu-ma doar la sectia Arhiva.



***



Biologie. Mi-am aruncat ghiozdanul fiind sigur ca nu la locul potrivit, dupa zgomotul cartilor atingand linoleul si am luat loc langa ea. Era foarte atenta la domnul Banner in timp ce ne explica despre experimentul pe care urma sa il facem cu diapozitive, pentru a studia fazele mitozei. Toata ziua m-am abtinut sa o privesc. Nu vroiam sa se simta incatusata de insistenta mea si nu mi-a fost chiar imposibil sa rezist tentatiei de a ma cufunda in profunzimea ochilor mari, pentru ca m-a concolat gandul orei de bio.

- Buna! am soptit numai pentru ea, nevrand ca restul clasei sa se holbeze la conversatia noastra.

A ridicat barbia, ramanand cu privirea inainte si fara sa imi raspunda.

In alte circumstante i-as fi "urat" toate cele bune, pa-pa si la gara. Dar stiind... vroiam doar sa o inteleg.



Plecarea profesorului a fost mai mult decat mi-as fi putut dori. I-am observat privirea melancolica, in timp ce se plimba cu ochii de-alungul clasei si apoi s-a intors spre fereastra. Nu ii puteam permite sa imi evite contactul cu ochii. Erau atat de expresivi, incat reprezentau singura legatura cu interiorul ei incalcit. Cum de nu realizasem de prima data ca nu este o fata ca toate celelalte? Drept vorbind, observasem, dar acum, aveam si certitudinea.

Si-a tras scaunul cat mai departe de mine, dispusa sa ma ignore din nou, asa ca am incercat psihologia pe ea. Am sarit peste intrebarile banale de tip "ce faci", "cum ti se pare vremea", care nu imi ofereau decat raspunsuri simple si am recurs la afirmatii care sa o faca sa imi nege sau sa imi aprobe spusele prin argumente elevate. Am fost oarecum amuzat sa aud ca ploaia o ajuta sa se calmeze. Aici ploua tot anul si ea este intr-o continua stare de disconfort. Cum ar fi fost intr-un loc insorit precum Pheonix?

Cand am inceput exercitiul de echipa, m-a deranjat felul in care m-a intrebat daca il facusem inainte. De parca ii era greu sa creada ca eram in stare sa descifrez o faza de alta. Mi-am dat apoi seama, ca fata pe care ma obisnuisem sa o afisez, intrase in felul in care ma catalogau ceilalti . Nu ma interesa cum eram pentru restul: mitocan, vulgar, afemeiat. Pentru ea, vroiam sa fiu eu insumi si chiar ma straduiam sa ii fac cunostiinta cu adevaratul Edward, cel ascuns in spatele aerianului care aterizase de curand in Forks. Dupa ce am dat ultimul raspuns corect, un zambet mic i-a suflat tristetea si m-a facut sa tresar.

- Vrei sa verifici? am intrebat incercand sa fiu amabil.

- Am incredere in tine.

Imi doream sa vorbeasca serios in legatura cu acele patru cuvinte, pentru ca aveam nevoie de asta. Trebuia sa ii castig increderea si asta nu se putea decat daca as petrece timp cu ea. Aveam intrebari sa ii pun si raspunsuri de analizat, dar nu vroiam sa o hartuiesc cu ele. Putea veni totul de la sine, desi nu as fi indraznit sa aspir ca atentia ei s-ar putea vreodata focaliza pe mine.

Cu toate astea, meritam lamuriri si ea stia asta. Le vedeam in ochii ei, ingroziti ca le-as putea cere acum. Dar nu as fi pus-o niciodata intr-o situatie jenanta. Asa ca am facut ceea ce cu siguranta nu s-ar fi asteptat: am invitat-o la o intalnire.

Uimirea a fost o constanta timp de trei minute pe fata ei. Nu era nicio urma de inganfare, chiar nu ii trecuse prin cap ca as putea fi interesat de ea? I-am evitat din nou privirea, pentru ca nu intelegeam de ce de fiecare data cand ochii nostrii se intalneau, se intrista. Poate interveneam fara permisiune in viata ei si asta o deranja. Dar era prea tarziu sa infranez toate instinctele care o vroiau aproape. Cand era la distanta, parca-mi ieseau din corp inca zece brate cautand sa o lipeasca de mine.

A intredeschis buzele, pregatita sa imi raspunda, dar le-a strans repede si cu atata ciuda, de parca si-ar fi dorit sa le coase. A inghitit cu zgomot si ochii s-au colorat intr-un negru impenetrabil.

- Sa ies cu tine? mi-a raspuns sarcastic cu o alta intrebare.

Dulceata figurii ei fusese spalata de un val de ...ura? Ma privea cu ochi de laser, dorindu-si sa ma strapunga. Daca acea privirie ar fi trebuit sa ma sperie, pe mine dimpotriva, m-a durut.

- Da, am continuat ferm.

- Ce te face sa speri ca o sa accept?

Tonul vocii ei era fortat. Desi incerca sa para sever, candoarea lui era imposibil de trecut cu vederea. Nu stia sa minta. Aceasta remarca m-a bucurat, pentru ca insemna ca atitudinea defensiva de acum, era doar o masca cu scopul de a ma indeparta.

- Nu doar speranta nu moare niciodata, am raspicat cuvintele sugestiv.

Liniste. Parca a tacut toata clasa si noi ne purtam conversatia pe axa pamantului. Cuvintele mele i-au gravat stupefactia, spunand clar: "stiu".

- Clasa, liniste! domnul Banner a intrerupt momentul, facandu-ma sa imi retin un impuls de a-i arunca pixul in chelie.

Bella si-a reluat locul cat mai departe de mine, in timp ce el ne-a laudat munca de echipa.
In doua minute s-a sunat de iesire si fata a disparut inainte ca eu sa apuc macar sa imi ridic cartile de jos.