7. Zile insorite

(Bella)

    In cateva minute ma vedeam cu Edward la masina. Urarile de bine ale lui Rosalie ma intrerupsesera la pranz. Comenta pe seama intalnirii mele cu el. Ma hotarasem sa imi dau o sansa, realizand in sfarsit ca nu mai pot continua prefacandu-ma ca nimic nu s-a schimbat. Dupa incidentul din padure si discutia cu Black, am informat pe restul familiei ca aveam de gand sa fiu singura cu un om. Ei normal, nu stiau despre sentimentele mele, asa ca fusesera de acord, crezand ca este doar o misiune de cercetare, ca sa aflu daca Edward ne cunoaste adevarata natura. Eu speram din tot sufletul sa nu fie asa si dublul inteles din vorbele lui sa nu fie decat in inchipuirea mea.


   Iata-l, asteptandu-ma ca un mire la altar. Blugii i se mulau fantastic de bine pe picioare, mai bine m-as fi concentrat pe altceva. Dar ce alltceva? Zambetul radiant care ma chema la el? Era mai hipnotizant ca o mie de pendule leganandu-se in fata ochilor mei. Nu cumva era si el un vampir? Da, unul care imi tulbura mintea si ma facea sa uit de tot. Sau vreun inger sub acoperire, menit sa ma mantuiasca? Era inca greu sa-mi cred ochilor ca acele trasaturi perfect omenesti nu erau de natura divina sau demonica...

- Buna, a plecat capul delicat, privindu-ma pe sub sprancene, cum a fost la literatura?

- Shakespeare, am fluturat mana lejer.

Un gest omenesc destul de intalnit atunci cand vrei sa nu dai importanta unui subiect.

- Credeam ca iti place, a replicat incurcat.

- Da? Adica, imi place, dar ce te-a facut sa fii atat de sigur? "Ce te-a facut sa te intristezi?"

- Este reprezentantul de vaza al romantismului... a dat din umeri, venind spre mine. S-a asezat pe portiera insotitorului cu fata spre mine, balansand natural brelocul cu chei pe aratator.

Tinuse minte discutia despre romantism din laboratorul de biologie. Nu vroia sa ma prefac cu el. Reactia lui fusese dezamagitoare pentru ca avusese impresia ca presupunerea lui este gresita si parea sa vrea sa ma cunoasca cu adevarat.

- Tu ce parere ai, i-am copiat miscarea. Fascinant, cat de usor imi venea sa fiu eu insami cand lasam la o parte tensiunea.

- Prea tragic. Ca un exemplu, Romeo ar fi putut sa o planga mai mult, nu doar in cateva replici. Daca o iubise nebuneste pe Julieta, nu i-ar mai fi ajuns zielele sa sufere pentru pierderea ei. Dar el a fost egoist si las. Ca sa-si curme durerea, a preferat sa moara decat sa incerce sa mearga mai departe.

- Credea ca o va intalni in moarte.

- O idee stupida. Nimeni nu stie ce este dincolo. Puteau sa se plimbe impreuna in gradina Eden, sau sa fie despartiti de o eternitate de intuneric. Oricum, viata ar fi fost o alegere mai glorioasa, zic eu.

- Iubirile interzise sunt celebre.

A aprobat melancolic.

- Edward, te-ar deranja sa ma duci acasa?

L-am vazut mirat, dupa care i-a cautat pe fratii si surorile mele prin parcare. Plecasera deja, avusesem grija de asta.

- Doar ca sa stii ce unde sa ma iei vineri, am continuat.

- Sigur, mi-a deschis portiera si a inchis-o in urma mea, fara sa ii pese ca toata parcarea se holba la Volvo-ul lui ca la o demonstratie de-a lui David Copperfield.

"Ce gesturi are Masen, ar face orice sa o incalzeasca putin pe Fata-de-gheata", auzeam comentariile.

Nu si-a pus centura si a iesit din ingramadeala de masini cu sprancenele unite. Era foarte posibil sa ii fie rusine cu ciudata Cullen. Aschii incinse imi zgariau interiorul gatului. Mi-am oprit respiratia. Mirosul era aproape insuportabil in stramsoarea masinii. Aproape.

- Mai intai ies din Forks, nu?

- Da.

Mi-a zambit in timp ce isi cauta un cd ca sa ascultam muzica.

- Paramore, i-am spus cand a vrut sa lase cd-ul din mana pentru Jennifer Lopez. Pentru ca eram fata nu insemna ca iubeam doar latino-americanele bronzate. Cel putin, imparteam si cateva gusturi in muzica cu el. A zambit dinnou si l-a pus, deruland pana la Misguided ghosts.

- Acum mergi pe A13.

La refren, am fredonat amandoi in soapta.

- Maine nu o sa mai am onoarea sa te aduc acasa, nu?

- A, nu o sa vin maine.

- De ce? m-a scuturat din ochi.

- Fii atent la drum, mi-am oprit la timp impulsul de a-i intoarce fata cu mana, merg cu Alice si Rosalie in vizita la niste rude in Florida.

   Mda, de parca as putea pleca undeva cu James si surioasa lui prin preajma. Aveam sa stau inchisa in casa pe timpul zilei, pentru ca soarele avea sa lumineze Forks-ul restul saptamanii, iar noaptea, ma asiguram ca nomazii nu incalca regulile. Era chinuitor sa stau departe de el, dar aveam alinarea ca ii puteam veghea somnul.

Si-a muscat buza inferioara, dupa care si-a netezit fruntea.

- Stanga, i-am indicat directia.

Dupa ce am intrat in padure, intorcea fata spre mine mai des atunci cand vorbeam. Nu eram circulat si trecea o masina o data la cinci ore.

- Ai grija de tine, i-am spus putin prea dramatic.

- O sa am, a murmurat.

Cand am ajuns in fata casei, i-am auzit:

Alice: "Au ajuns, au ajuns, da-te de langa fereastra, Emm, nu vad nimic de tine!"

Esme: " Alice, nu este frumos sa spionezi."

Rosalie: "De ce atata entuziasm? Doar nu vin din luna de miere."

Cu ea si luna de miere ar fi acra.

Jasper, insa, a fost cel care mi-a doborat moralul: "Nu este nimic de bucurat, Al, stii doar cum ne-a fost vorba! "

- Ne vedem...vineri.

Prea mult pana atunci, sper sa ma ierti ca voi intra ca o hoata la tine in camera.

- Distractie placuta in Florida si...

M-am intors ca sa isi termine fraza.

- ...si sper sa treaca repede zilele acestea.

I-am zambit. Imi lamurea ca ii va fi dor de mine. Nu se compara cu dorul meu, dar ma facea fericita ca ii voi lipsi, chiar daca nu aveam cine stie ce interventie in viata lui. Am coborat din masina.

- Bella?

Melodie.

- Tine! mi-a intins Cd-ul pe care il ascultasem, sa iti tina de urat pe drum.

- Multumesc, l-am luat cu grija ca sa nu ii ating pielea.

Era o antiteza totala cum evitam fiinta de care nu m-as fi dezlipit pentru nimic in lume.



(Edward)
    Zilele au trecut incredibil de incet fara ea. Practic nu eram bun de nimic cand nu aveam speranta sa o vad. Mereu irascibil, preferam sa il evit pe Charlie ca sa nu creez un conflict major. Intr-una din seri, a vrut chiar sa vorbeasca cu mine despre starea mea de spirit. I se paruse ca eram mai potolit de cand venisem in Forks, dar ca acum ii paream un adevarat zombie frustrat. Dupa doua replici ironice s-a lasat pagubas, salvandu-se cu "O sa continuam maine, lucrurile nu pot ramane asa".

Abea asteptam sa vina noaptea. Patul ma chema de pe la ora noua. Ma odihneam incredibil de bine. La putin timp dupa ce ma bagam sub patura, simteam confortul in fiecare muschi. Aveam genul acela de somn, ca atunci cand esti mic si adormi in castronul cu cereale.

Scoala, era ca o rutina lipsita de sens. Nu mai vedeam motivul pentru care i-as suporta pe cei din jurul meu si nu mai simteam nevoia sa ma aseman cu ei, dimpotriva. Daca inainte Jessica ar fi fost tentanta, acum parca era o lipitoare care se prinsese de talpa mea, intr-o zi insorita la plaja.

- Ed...ward?

- Da, Jess...ica.

Pranzul era cel mai greu de suportat.

- Ma gandeam, vrei sa vii cu noi la film deseara?

- Ce zi e azi?

Intrebare pusa ca sa o enervez, pentru ca stiam foarte bine ca este joi. Inca o zi fara Bella.

- Joi... este seara cu reducere.

- Nu am bani.

- Fac eu cinste.

- Cine mai vine? am ridicat din spranceana.
 
Trebuia sa ii clarific urgent ca nu putea fi vorba de o intalnire in doi.

- Angela si Ben.

...ci de una in patru?

- Eric ce a zis?

- Ce legatura are Eric?

I se citea scarba in glas. Baiatul ala era topit dupa ea, chiar nu isi dadea seama?

- Cred ca i-ar fi facut placere sa il inviti.

Timp de un moment a trecut informatia prin filtrul ratiunii si cred ca l-a si inscris pe Eric in topul baietilor indragostiti de ea, pana ca continuie:

- Dar nu ma intereseaza daca i-ar fi facut placere sau nu, eu vreau sa ies cu tine!

M-am uitat repede la ea, nu cumva sa ii fi iesit ochii din orbite dupa terminearea frazei atat de rapid si categorig.

- Jessica, nu ma intelege gresit, dar, noi doi...adica, nu ar functiona.

Mereu frazele intrerupte aveau un impact mai putin dramatic. Aratau ca iti pasa sa nu o ranesti, dar totusi esti stingherit pentru ca NO WAY!

- Oh, a intepenit cu furculita in mana.

Eram doar noi doi si celalalt cuplu in discutie la masa. Ei, bineinteles ca s-au facut ca nu aud dialogul nostru, dar era imposibil sa nu ii vezi vena de pe tampla Jessicai.

- Deci, pana la urma, tu si Bella, hm?

- Eu si Bella "hm" ce?

Fata a facut ochii mari de parca ar fi zis "Nu ti-e rusine sa imi spui in fata ca o placi pe ea?"

- Sunt curioasa, cum o sa se termine chestia asta, a spus prefacandu-se indiferenta, dar invidia ii clocotea sub pleoape, mai sa planga.

Intelegeam. In orasul acesta mic, ea era fata megapopulara si hypercurtata. Cred ca ii daruisem primul ei refuz. "Edward, sunt mandru de tine." Eram sadic, da, stiu.

- Curiozitatea a omorat pisica, m-am ridicat sigur ca daca aveam sa imi termin pranzul langa ea, nu imi va tihni mancarea.



La iesirea din liceu, dupa ore, ma astepta nimeni altul, decat Jacob.

- Edward, o zi frumoasa, nu?

- Rara, deci frumoasa, da.

Am dat mana cu el, simtind dinnou temperatura lui neobisnuit de ridicata, dupa care s-a intors mandru spre motocicleta lui, ca si cum mi-ar prezenta viitoarea sotie.

- Ce zici?

- Super! nu mi-am putut masca uimirea, era un adevarat maestru sa transforme gunoaie in piese tari.

- Am luat-o cu doar cinci dolari si uite ce minunatie am facut din ea!

- Kawasaky?

- O tura pana in La Push, nu o sa iti para rau!

- Dar masina mea?

- Te aduc inapoi la liceu in cel mult doua ore.

- Care este urgenta? Nu poti sa ma astepti pana o las acasa si fac un dus?

- Nu, acum.

- Jacob Black, ce urmaresti?

- Bine, bine, inca este Leah acasa si tine mult sa te vada, apoi pleaca.

- Pleaca, unde?

- Colegiu.

- O femeie matura, i-am dat incet un pumn in umar razand.

- Tot ce vrei, si-a supt Jake degetul mare cu zgomot ca dupa o friptura suculenta.

- Bine, sa mergem!

Aveam nevoie sa scap de rutina si imi aduceam aminte ca Leah era o fata simpatica, cu care puteai vorbi deschis si nu vanatorul de baieti pe care il afisa Jake. Ma interesa ca prietena, avand in vedere varietatea de fete care ma bantuiau la scoala.

Jacob mi-a facut loc in fata, sa conduc eu. Nu stiu daca a fost doar impresia mea, dar cand am accelerat, un marait inabusit i-a scapat printre dinti. M-am uitat in spate sa vad cine il suparase, dar parcarea era aproape goala.

Ma urcasem doar de vreo doua-trei ori, pe un motor inainte, dar cu toate astea, am riscat un 200/h pana in La Push.