33. Frumoasa

(Edward)




   Vazand fugitiv din Volvo micuta padure din dreapta mea, mi-am adus aminte de unul din dialogurile pe care le avusesem cu Jacob in cadrul unui peisaj asemanator.

- Vrei sa imi spui ca daca era o fata normala, te indragosteai de ea? Daca nu te tinea la distanta si sarea pe tine ca restul, ai mai fi fost atras de ea?






- Nu stiu!






- Iti spun eu: NU! Ai fi tratat-o lafel ca pe toate fetele de care ti-ai batut joc pana cum si iti vei mai bate joc si in continuare.






- Ce vrei sa spui, Jacob, ca eu nu sunt in stare sa iubesc?



   Il contrazisesem atat ca sa ajung la ce concluzie? O lasasem...Eram in stare sa iubesc? Eram, da, pentru ca Bella intregea fiecare molecula din organismul meu, dar eram in stare si sa lupt pana la capat pentru iubire? Sa ii implor iertare pentru toata suferinta provocata? Oare ea se mai gandea la mine sau imi luase de bun sfatul si gasise pe altcineva? Ar fi fost insuportabil! Nu aveam pe cine sa sun, cum sa aflu despre ea, cand eu ii cerusem sa nu ma caute. Nu fusesera putine momentele in care luasem in calcul sa fug inapoi in Forks, sa ii spun cum stau lucrurile si sa o iau cu mine aici. Dar asta insemna sa ii tradez increderea Leah-ei si m-as fi simtit teribil de egocentrist si ticalos sa o las balta intr-o situatie ca aceea pe care o intampina acum.

Zile treceau, dupa ele saptamanile, apoi lunile...

   Viata in Pheonix era...nu era. La scoala tot ce faceam era sa privesc absent prin laboratoare si sali de clase, iar cand venea ora pranzului ma asezam la masa cea mai indepartata de soare si o cautam pe ea. In fiecare eleva incercam sa gasesc macar una din trasaturile Bellei, dar nu o puteam compara cu niciuna din fetele bronzate, blonde, cu strat gros de gloss roz si cu priviri lipsite de profunzime. In acei ochii aurii uitati in Forks, puteam citi mii de secrete, mii de povesti, mii de inimi iubindu-ma doar pe mine si eu le-am frant pe toate...

Imi blestemam firea umana. Daca as fi fost ca Bella mea, nimic din toate acestea nu s-ar fi intamplat. Daca ea m-ar fi transformat la timp, Leah nu mi-ar fi cerut ajotorul imposibil de negat si as fi ramas langa ea fara ca nimeni si nimic sa ne poata despartii vreodata. Dar timpul isi urmase cursul firesc si se intamplase asa cum vrusese destinul.

Am ridicat volumul la radio-ul din masina si mi-am inchis ochii pentru cateva secunde, concentrandu-ma pe melodie: "I'm miles from where you are." Versurile plus coloana sonora cu ritmuri dezechilibrate si voci in ecouri ma faceau sa cred ca ma aflu in mintea mea, ascultand o balada compusa in onoarea Bellei. Ii duceam dorul ca un nebun si nu stiam ce sa mai fac pentru a scapa de emotiile care ma copleseau de dimineata pana seara. Azi imi puneam in plan sa nu ma gandesc de loc la ea, maine sa mi-o amintesc mai mult pentru a recupera si a simti existenta ei in fiecare por, iar poimaine ma navaleau regretele si intrebarile de genul "si daca?" Si daca in momentul in care o voi revedea nu ma va ierta? Si daca o voi gasi in bratele altuia? Si daca nu o voi mai vedea niciodata?

Un claxon violent mi-a inclestat instantaneu mainile de volan si am virat brusc pentru a evita impactul cu un Ford ce venea in depasire. "Daca te omori nu esti absolvit de vina, Edward!" mi-am spus printre dinti si am oprit muzica.

   In prezent, la sapte luni de cand o parasisem, ma aflam in acest torid si aglomerat oras, unde imaginea ei era imposibil de conceput. La plecare, ii dadusem lui Charlie motivul ca nu mai vroiam o relatie cu Bella, ca ma plictisisem aici si ca simteam disperata nevoie de a "reveni la viata". Il trezisem in toiul noptii pentru a-l anunta ca aveam bagajele gata. Aproape m-a implorat sa nu ii fac asta si sa raman cu el, dar in incercarea de a-i indeparta pe toti care ma iubeau si trebuiau dezamagiti ca sa ma uite...un timp, nu aveam in fata ochilor decat stomacul umflat cu cine stie ce grozavie al lui Lyly. L-am mintit ca il voi suna de la Rene imediat ce ajung, insa noi nu aveam de gand sa ramanem la ei. Cum le-am fi putut explica faptul ca doi adolescenti cauta refugiu, cand fata este insarcinata, mai ales ca nu stiam la ce sa ne asteptam de la faptura din ea? Nu o puteam pune pe Leah intr-o postura proasta, asa ca folosindu-ne de banii economisiti pentru facultate, ne-am inchiriat un apartament mic intr-o zona laturalnica a orasului si am incercat sa traim modest. Eu ii sunam pe ambii parinti regulat. Charlie nu stia pe cine adusesem cu mine, ca sa evitam sa afle cei din La Push. Cei din haita credeau ca Leah ca o fire impulsiva ce era, a hotarat sa fuga pur si simplu, iar parintii mei credeau ca am o criza adolescentina si erau multumiti ca macar nu renuntasem la liceu ca sa intervina drastic in viata mea.

Am intrat in bloc si am vazut numarul ruginit care statea sa cada, agatandu-se de usa noastra intr-un colt. Cautasem o saptamana dupa locul acesta care trebuia sa fie la parter in caz de urgente. De cum am inchis usa de lemn cu scartaituri, narile mi s-au incretit de mirosul igrasiei.

- Ghiceste! i-am auzit din dormitor vocea slabita ce incerca sa para normala si mi-am aruncat ghiozdanul langa cuierul plin de sus pana jos cu abtibilduri cu Pokemon.

- Pizza? am incercat.

- Mancare chinezeasca!

La inceput, se distra experimantand in bucatarie si ii straluceau ochii atunci cand savuram gustul bun al mancarurilor facute de ea, dar acum ii era imposibil sa faca efort si comanda mereu cate ceva.

Am trecut holul de doi metrii si am intrat in camera, privind-o din prag.

Leah statea intinsa, cu o perna sub cap si alte doua de o parte si de alta a burtii, inconjurata de ambalaje si cartoane.

- Yamy! a exclamat cu doua betisoare chinezesti in nari si incrucisandu-si ochii.

Am aprobat imediat bufnind in ras si m-am aruncat langa ea incepand sa infulec primul fel ciudat de mancare din fata mea. Ea si-a inclestat dintii cuprinzandu-si burta cu toata lungimea bratelor si a tinut pleoapele stranse pana cand uriasul balon s-a oprit din rasuflat. Sarcina o slabise mult: in primele luni durerile erau rare si suportabile, dar acum, nu mai putea parasi nici patul, pentru ca la orice zgomot puternic sau miscare brusca, chestia din ea avea crize de spasme si ii lovea interiorul fara mila. Orice ar fi crescut inauntrul ei, era foarte usor de enervat si se agita in pantece timp de cateva ore in sir, pana obosea sau ii pierea cheful. Leah nu putea nici macar sa tipe, deoarece sunetele inalte ii faceau si mai rau si risca sa o sparga. Cel mai adesea, monstrul ne rapea jumatate din noapte si acela era motivul pentru care tot auzeam cuvantul zombie atunci cand treceam la scoala pe langa grupuri de baieti. La inceput am crezut ca toti vorbesc despre un film de groaza, dar apoi mi-am dat seama ca faceau referire la aspectul meu.

- Imi pare rau, Lyly, nu mi-am dat seama!

- Nu este vina ta, este doar...a sasea oara astazi...

- Lyly, am oftat dezaprobator.

- Pot deja sa miros cearta venind, a fluturat ea mana.

- Nimeni nu s-ar certa daca nu ai fi atat de masochista!

In loc sa imi raspunda, s-a intins sa imi pipaie pieptul.

- Exact cum credeam, nu ai sani, nu este femeie, deci NU AI CUM SA STII!

- Sa nu ai impresia ca daca m-ai facut sa zambesc discutia noastra se incheie aici!

- Poate ca nu, dar ma bucur foarte tare ca am reusit sa-ti fur un zambet, a soptit. Da-mi mana, Ed!

- Nu! am sarit ca ars de pe pat.

- Dar nu l-ai atins niciodata!

- Sti bine ce parere am: este sinucidere curata ceea ce faci tu!

- Nu, nu este!

    Eram in luna iunie si pantecele ei se marise considerabil, sugandu-i toata viata din corp. Fata rotunda de odinioara evidentia acum niste forme ascutite, iar ochii mari se pierdusera de tot in fundul capului. Buzele erau stafidite si crapate, desii o obligam sa bea cat mai mult lichid in fiecare zi ca sa nu se deshidrateze si tot parea o curmala ambulanta. Ce tot spun? Ambulanta inseamna sa poate merge si ea nici macar nu era in stare sa stea in picioare... In fiecare zi o ajutam sa mearga la toaleta, sa isi mute pozitia, sa se schimbe, ea practic fiind imobilizata de creatura diabolica pe care se straduia sa o aduca pe lume.

- Atunci, vrei sa te treaca cineva in Cartea Recordurilor pentru stupiditate, sa inteleg? am ridicat tonul.

- Iti este dor de ea? a spart tacerea fara sa ma priveasca in ochi.

- Leah, discutia spre care bati nu imi face bine, te rog...

- Ma invinovatesti pentru ca a trebuit sa o parasesti? Adica, stiu ca sunt vinovata, dar, vreau sa spun, ma urasti pentru asta?

- Nu, niciodata. Sunt aici cu tine pentru ca tin la tine si nu vreau sa te pierd, am oftat invins de dorul ei care nu putea fi ascuns.

- Ed, eu iti voi fi mereu recunoscatoare...a lasat ochii negrii inlacrimati sa cada in jos.

- Nu fi copil, i-am ridicat barba si i-am sarutat fruntea.

- Esti un bun...prieten, Edward Masen, mi-a zambit multumitor.

Remuscari.

"Daca ai stii de cate ori am vrut sa te las aici dormind si sa fug la Bella..."

- Stiu ca te consideri vinovat si mai stiu si de toate datile in care te-ai gandit sa pleci...

M-am balbait sa o intreb ce vrea sa zica, dar am lasat-o moarta. Inca o data Leah imi demonstra cat de bine ma cunoaste si cat de tare semanam.

- Esti om, e normal sa ai indoieli.

"Om. Pana cand o sa ma bantuie cuvantul acesta?"

- Iarta-ma, si-a sters lacrima inainte sa ajunga pe obraz.

Era dureros sa o vad pe Leah suferind. Parca ma vedeam pe mine intr-o oglinda sparta.

- Ce ai zice sa vedem un film? si-a schimbat repede atitudinea.

Nu era genul care sa se lamenteze de propria persoana si nici sa astepte sa fie impacata.

- Mi-ar placea, m-am asezat cuminte la picioarele ei.

- Temele?

- La noapte.

- Edward!

Cand se incrunta asa parea copia fidela a lui Rene.

- Deci, ce ne-a ramas de ieri? am ignorat-o.

Aveam nevoie de o distragere a atentiei, de orice sa nu ma chinui cu remuscarile.

- O comedie romantica si...opera, a ranjit ea scotand doua carcase inchiriate de sub pat.

- Opera?

- Este defapt o piesa de teatru in franceza. Nu ti-am spus ca imi place teatrul?

- Cum se cheama?

- Notre-Dame!

Esmeralda si Quasimodo. Povestea unei femei superbe si a unui barbat hidos, nedemn de dragostea ei. Perfect, dar decat o comedie romantica...

   Am pus dvd-ul si m-am pozitionat sa dorm reusind sa o fac, doar ca in vis, cineva ii striga numele. O voce grava si melodioasa o chema pe Bella, sau mai bine zis, parca o invoca. Am intredeschis ochii pentru a vedea cat mai era din piesa. Scena era luminata slab si trei barbati isi cantau adulatia pentru aceasta rroma pe nume Esmeralda, de o frumusete izbitoare. Ii spuneau "frumoasa", "belle" in limba franceza si fiecare povestea cum i-a inebunit prin farmecul ce incita dorinta carnala, asemanand-o cu crucea rasei umane, cu pacatul original, cu calea urmata pentru a te izbi de infern.

Noduri stranse de lacrimi inecacioase mi-au umplut gatul la amintirea momentelor noastre impreuna. Vampa neasemuit de frumoasa ce isi daruise ce avea mai de pret unui om care nu putuse fi la inaltimea asteptarilor ei. Nu o invinuiam pe Leah, nici pe Bella, nici chiar fatalitatea sortii, ci doar pe mine...eu...

Cand m-am trezit, aveam deja totul pregatit. Nu puteam continua asa, trebuia sa pun capat acestei sinucideri lente intr-un fel sau altul si desii stiam ca ea nu va fi de acord, trebuia sa o conving.

- Nu! a raspicat inainte sa-mi termin propozitia.

- Nu mai fii orgolioasa si gandeste-te ca l-am protejat degeaba daca moare acum...sau mori tu?! Cine stie cum se va naste, sau...

- Vezi sa nu il nasc pe gura, Ed!

- Nu este de glumit cu asta! m-am rastit la ea.

- Deci, propui sa ne intoarcem de unde am plecat. Cu ce folos toate aceste luni, atunci?

- Leah...

- Edward, nu ma simt suficient de curajoasa sa risc, intelegi?

- La dracu' am urlat lovind cu pumnul in tablia patului.

- Au! s-a ridicat ca trasa de sfori incepand sa se zbata in spasme necontrolate. Tinea in pumni cearsaful patat de sange din cauza ughiilor care ii strapunsesera carnea palmelor de la forta cu care strangea.

- Esti bine? i-am prins fata in palme. Leah, esti bine, ce se intampla? Iarta-ma!

- Doar...putin si...imi...trece, vorbea sacadat si broboade de sudoare ii acopereau fruntea.

   Stomacul se misca violent sub asternut si i-am prins in palme forma rotunda pentru a-l impiedica sa o loveasca. Nu a mai mers metoda. Leah spunea ca nu il atingeam niciodata din propria initiativa, dar in momente ca acestea imi presam palmele strans in jurul ei pana se linistea umflatura nervoasa dinauntru. O tineam imobilizata pana cand respiratia ii venea la normal. Dar acum era prea mult, nu reuseam sa impiedic sa o loveasca!De data aceasta balonul se zbatea violent facand sa se auda golurile de aer dintre pantece si stomac si toata mancarea digerata i-a venit pe gat inapoi. Am ridicat-o putin ca sa nu se inece si am sters-o cu o fata de perna, dar tortura nu inceta. Leah se zvarcolea lipsita de speranta intre bratele mele si eu... nu o puteam ajuta.

- Il doare, lasa-l, il asfixiezi, Edward!

- Trebuie sa inceteze sa iti mai faca rau! am urlat.

- Nu, Edward, da-i drumul! plangea ravasita.

- Merge de fiecare data..., imi auzeam vocea tremurand.

- Acum nu, soptea ragusit...Nu...nu a fost zgomotul...vorbea printre dinti si muscandu-si limba...este...timpul...se...naste!



   Am impietrit. Venise clipa de care ma temeam, clipa in care trebuia sa actionez, dar nu stiam cum sa fac asta?! Fara sa ii mai astept aprobarea, am infascat telefonul mobil de pe noptiera si am marcat numarul!

- Alo?! a raspuns vocea linistitoare de la capatul firului.

- Alo, Carlisle? am inghitit cu zgomot.




Nota de autor: Imi cer scuze pentru lipsa de imagini, dar tot ce pregatisem pt acest cap mi s-a sters o data cu intrarea virusilor la me in comp:D Scz si pt eventualele greseli de scris. Megapupaceli si va rog muult COMENTATATZI!:*:*:*

;;)