15. Te iubesc...

(Edward)




   O zeita coborata de pe Muntele Olimp ca sa imi vrajeasca mintile. Nemiscata, asa cum statea acum intinsa pe iarba, Bella se confunda cu o sculptura in fildes.

- Galateea...am soptit pe pielea umerilor ei.

- Acum cine este romanticul dintre noi doi?

- Eu sunt:Pygmalionul tau.

- Stii povestea?

- Vrei sa o asculti? i-am suierat pe pavilionul urechii.

- Da...s-a intors cu fata spre mine si am inceput sa vorbesc, agatat in privirea ei de miere:

- Pygmalion era un om de rand, un simplu sculptor care a faurit o statuie atat de frumoasa, incat s-a indragostit de ea. Suferea cand o vedea fara viata, asa ca i-a cerut zeitei iubirii, Venus, sa o faca femeie ca sa o poata lua de sotie. Zeita a coborat pe pamant si a suflat peste buzele de fildes ale statuii, ca sa le dea harul unor sarutari calde si moi.

- Umane...

- Pygmalion s-a tinut de promisiune si a trait cu ea fericit, pana la adanci batraneti...i-am sarutat pleoapele reci.

- Sti, exista si o alta parte a povestii...care spune altfel, a continuat ea trista. Unele carti povestesc cum ca Galateea, fiind doar o statuie preschimbata in om, nu avea inima si nu putea iubi. Nu i-a raspuns niciodata cu aceleasi sentimente lui Pygmalion, iar el a suferit toata viata din cauza racelii ei...

- Bella, i-am prins obrajii in palmele mele si i-am ridicat fata, lasand cuvintele sa sublinieze schimbarea subiectului si referirea la propria noastra poveste: prefer deceptia in locul neimplinirii.

- Te pot face sa suferi neinchipuit de mult, nu s-a lasat batuta.

- Si eu pot, am spus. Pot sa iti cer sa pleci. Chiar acum!

- Edward? i-am citit panica la cuvintele mele serioase.

- Depindem unul de celalalt, Bella, am calmat-o cu sarutari scurte pe toata fata.

   Ea mi-a sarutat la randul ei gatul, facandu-ma sa am furnicaturi pe tot spatele. Cand m-am apropiat alertant de buzele ei, toti muschii i s-au incordat brusc si a inghitit cu zgomot veninul. Am realizat ca nu era deloc infricosator sa ma simt in pericol in clipele acelea, daca pericolul erau saruturile ei.

  Ca sa nu o intristez dinnou si sa ii gonesc frustrarea care nu intarzia sa apara, am deschis un subiect, un blestemat de subiect, care ar fi trebuit sa aiba lacat si panouri de averizare!...



(Bella)



  Dinnou. Il refuzasem dinnou, desi il doream cu disperare. Mi-am muscat buzele nervoasa si am incercat din rasputeri sa-mi calmez valul de anxietate care traversa la viteze bulversante prin mine, cu scopul de a ma innebuni de frustrare. Am oftat infundat si mi-am pus iar capul pe pieptul lui.Inima ii batea normal. Devenise simfonie pentru mine. Una care ma chinuia, dar ma alina in acelasi timp.

- Inseamna ca singurul animal de casa pe care l-am putea avea va fi un sconcs? a bufnit Edward trimitand un val de respiratie calda in parul meu.

Isi facea planuri de viitor. Ma acceptase in toata puterea cuvantului si simteam o explozie in desfasurare in pieptul meu.

- Edward, am bufnit si eu la randul meu, nu m-as injosi intr-atat incat sa mananc animalul de casa. As putea face un efort sa nu-ti mananc cainele.

Dupa un minut in care si-a tinut respiratia, s-a ridicat.

- "Sa nu-ti mananc cainele..." Bella, ce reprezint eu pentru tine? Ca investitie pe termen lung, ma refer?

Vorbea precum o facea un client cu un agent imobiliar. Tonul era parasit de dulceata si candoare. Era sec, agresiv, chiar.

- Ce tot spui? Tocmai am vorbit despre noi doi locuind impreuna?

- Sti la ce ma refer!

- As vrea sa stiu! am raspicat.

Pe semne era noaptea adevarurilor si trebuia sa terminam ce incepusem.

Edward a bufnit nervos si s-a lasat pe spate. Luna ii ingreuna tristetea din ochi si facea umezeala din ei sa sclipeasca.

- O sa fie cum vrei tu, am muiat glasul.

- Lasa ce vreau eu, Bella, spune-mi tu! Ce ai de gand?

- Eu...la ce se referea?

- Um, sa incepem cu viitorul apropiat: se termina liceul?

- Mergem impreuna la colegiu, am spus categoric.

- Cariera? Loc de munca?

- Imi doresc tot ce este mai bun pentru tine.

- Si ce este mai bun pentru mine? Sa continui sa ma "intalnesc" cu fata din liceu? La 30, 40, 50 de ani?

- O sa ne casatorim! am strigat si m-am oprit socata.

Eu il cerusem pe el.

- Da, Bella, este si visul meu! si-a schimbat vocea ca sa ma faca sa recunosc in ea inflexiunile molcome care imi amorteau gandurile.

- A, inteleg, am batut in retragere. Problema este ca eu nu pot concepe?

- Copii. Crezi ca fericirea mea se rezuma la procreeare? La servici, cina in familie, concediu in vara si alte banalitati? Nu asa vad eu continuitatea relatiei noastre!

- Atunci?

- Nu ma intereseaza o viata normala, mai bine zis, asa cum crezi tu ca ar fi normala.

- Edward Masen, ce vrei? am raspicat.

- Pe tine...fiecare parte din tine, in fiecare moment, pentru totdeauna...

Intelegeam, dar refuzam sa cred ca el imi cere asta.

- S-a facut destul de tarzui, mai bine ne intoarce acasa.

- Devreme, tarziu, tot va trebui sa iei o decizie, Bella...

- Nu-mi face asta, te rog, l-am implorat vlaguita.

- Nu-mi face tu asta, Bella, nu hotari pentru mine!

- Ultimul lucru pe care l-as face este sa te ranesc...

- Dar poti sa imi negi ceva ce vreau cu disperare?

- Si acel ceva ar fi ce? Moartea?

- Viata alaturi de tine!

- Acum ai viata alaturi de mine.

- Una trecatoare, care te va lipsi de mine in cativa ani.

- Edward...

- Bella, te rog!

- Adica sa te sacrific din egoism?

- De ce acela este sigurul mod in care poti vedea lucrurile? Bine, daca doar asta intelegi, atunci, sacrifica-ma! Fi calaul meu! Fi cea care ma condamna sa te iubesc o eternitate!

- Nu pot...

- M-am saturat sa nu te pot ocroti de ceea ce iti face rau, sa nu pot imparti cu tine lucrurile care iti fac placere, sa trebuiasca sa fii mereu atenta sa nu ma ranesti mortal. Candva, tot vei pierde acest vestit autocontrol. O sa am eu grija de asta!

- Ai inebunit detot? Vrei sa ma faci sa te ranesc?

- Poate o mana rupta o sa te ajute sa te razgandesti.

- Ma lasi fara cuvinte...

   Am ramas in liniste. Cuvintele dureau prea tare atunci cand erau in dezacord. Cand racoarea s-a intetit, ne-am ridicat si ne-am dus spre masina.

A oprit in fata casei mele, fara sa isi ia ochii din parbriz. Credeam ca ma va lasa sa-i fiu supraveghetor de vise si in noaptea aceasta, dar nu. Pe semne avea nevoie sa se gandeasca in liniste si prefera sa nu fiu cu el.

- Ne vedem maine, a murmurat cu trasaturile fetei impietrite.

- Bine, am aprobat, trantind portiera.

Nu vroiam sa-i neg sansa la cateva ore de singuratate. Ma consideram o perversa, care a intrat in viata lui si i-a tulburat mintile intr-atat incat sa-l fac sa-si doreasca nenorocirea.

Fugeam!



- Te iubesc, am auzit cand deja ma pierdusem printre arborii din spatele casei mele.



Vocea lui...soapta...declaratia aceasta ma facuse sa imi dau seama ca aveam suflet. Aveam, da, pentru ca la auzul ei, am simtit ca imi paraseste corpul in cautarea lui Edward. Emotii incoerente si neconrolate mi-au puscat din piept si m-am prins cu mainile de scoarta unui copac pentru a ma linisti.



- Si eu, te iubesc, am soptit, dar el nu ma auzea, nici daca as fi urlat.



Parca un tepus mi-a strapuns inima si nu am mai incaput in trup. De ce facuse asta? De ce imi arata cum ar fi sa nu-l am atunci cand tanjesc sa-i spun cat de mult inseamna pentru mine...?