21. "La Push, Baby, is...La Push"

(Edward)




    Marti dimineata, nu am gasit-o langa mine. Uram sa ii simt inca parfumul, dar nu si prezenta. Vroiam ca Bella sa fie primul si ultimul lucru pe care il vad inaintea ochilor, fie zi sau noapte. Cand nu era acolo, experimentam o senzatie de abandon, de durere, care desii nu isi avea rostul, ma macina in fiecare dimineata cand dintr-un motiv sau altul, pleca inainte sa ma trezesc.

   Dupa ce am trecut sa o iau de acasa la ora matinala a Forksului ( de dragul protocolului ignoram amandoi faptul ca ea putea ajunge singura chiar pana la granita cu Canada in mai putin de o ora) am petrecut ziua de luni ca doi liceeni normali, indragostiti.

La plecare, Alice mi-a furat cheia Volvo-ului din mana.

- Totul pana la masina!

- Care masina? m-a intrebat ea ridicand din spranceana arcuita diabolic si indicand directia din spatele meu, unde ma astepta nimeni altul, decat Chevy-ul Bellei.

Liniste. Maxilarul meu parasise mandibula de cateva minute.

- M-am gandit ca sigur ti-ar placea sa il incerci, a schitat o atitudine nonsalanta, cand defapt astepta sa strig ca dupa castigul la loterie.

- Glumesti? Pot sa o conduc? m-am intors spre Bella ca sa nu ii dau satisfactie.

- Nu stiu, ia vezi, poti?

Am luat-o in brate, invartind-o in doua piruete, dupa care am sarutat-o scurt si am fugit spre Fulgerul soseselor.

- Voi nu veniti?

Bella m-a privit lung.

- Zile insorite? am privit cerul incercand sa disimulez tristetea de a fi privat de prezenta ei la scoala din cauza soarelui.

A inclinat negativ din cap.

- Vanatoare? am intuit.

- Da.

- Cat timp?

- Cateva zile. Mergem pe munte, cu totii, iar masina este un imprumut, pana ma intorc. Ai grija de tine si...de inima mea, am lasat-o pe undeva prin bord...

Dupa ce s-a asigurat ca nu era nimeni atent la noi, a zburat pana la mine si mi-a strans capul in palme, ca pe un copil, alintat, pe care il impaci dupa o cazatura.

- Ma gasesti aici, i-am sarutat obrajii, fruntea si am lasat delicatetea buzelor trandafirii la urma, pentru a pastra gustul lor viu, tot timpul in care ea avea sa absenteze. Mi-a inchis pumnul in care tineam cheile celor doua masini si a fugit dupa Alice.

"Este normal sa plece, Edward. Consoleaza-te doar cu gandul ca in curand o vei putea insoti si tu." imi spuneam ca sa nu imi fac vizibila adevarata parere cu privirea la despartirea aceasta brusca. As fi preferat sa ma pregateasca dinnainte, dar m-am gandit ca sigur fusese o decizie brusca de-a lui Carlisle, asa ca eu nu aveam niciun cuvant de spus.

   Ziua a decurs...greu...dar in cele din urma, dupa mult efort: calculator, carti, cd-player, numaratul oilor, am reusit sa adorm fara supraveghetorul visurilor mele.

   Miercuri dimineata, un zgomot ascutit, robotic, ritmic si interminabil imi tulbura materia cenusie, ducandu-ma la disperareee!

M-am repezit ca un zombie la telefonul din bucatarie.

- DA! am racnit.

- 'Neata, Edward, o voce subtire, clara si iritant de calma, in ciuda tonului meu.

- Te-ai trezit? a continuat entuziasta.

Ca raspuns, doar am mormait, fara sa inteleg sau sa imi aduc aminte nici eu ce anume vroiau sa insemne acele sunete ininteligibile din partea mea. O injuratura retinuta, poate.

- Vezi sa nu iti curga balele pe receptor, ugh!

- Cat este ceasul, Leah?

- Si jumatate.

- Cat?

- Si jumatate.

- Cat? am repetat mai tare.

- SI JUMATATE, a raspuns sacadat.

- Cat si jumatate?! am racnit, desfundanu-mi gatul, urechile si caile respiratorii.

- O, asa mai merge. Acum chiar te-ai trezit. Zece si jumatate, aproape ii auzeam rasul satisfacut si machiavelic din glasul exagerat de amabil.

- De ce dracului ai sunat?

- Am zis ca poate iti vine sa bei apa si sa nu mori de sete in somn.

Pauza. Liniste. Nervi.

- Poftim?

- Apoi m-am gandit ca de la atata lene ai ramas intr-o singura pozitie si ai amortit, asa ca m-am gandit ca ai mai vrea si sa te muti pe alta parte ca sa nu faci vre-o cangrena, ceva.

- Pe toti sfintii, Leah!

Am izbit receptorul de furca lui.

Nu am apucat sa urc nici trei trepte ca telefonul a sunat iar.

- Alo!

- Ok, asta a fost foarte nepoliticos. Nici de la Jacob nu m-as fi asteptat la asa ceva.

- Esti o pacoste! Ce vrei???

- De ce esti atat de morocanos?

- Poate pentru ca...ce stiu eu...dormeam?!

- Scoala nu servesti?

- Nu!

- Fara ea nu are niciun farmec, nu?

- Nu este treaba ta!

- Vroiam doar sa te aud zicand cuvintele magice. Apoi poti vegeta in continuare.

- Despre ce tot vorbesti? Leah, nu cumva esti somnambula si crezi ca visezi?

- Stii tu, ca am avut dreptate, bla bla...

- In legatura cu ce?

- Doar nu ai impresia ca nu stiu ca au plecat?!

- A...m-a bufnit rasul si mi-am dres glasul ca sa ii intorc amara politete. Familia Cullen a parasit resedinta pentru cateva zile, din cauze personale. Alte intrebari?

- Vrei sa spui ca se vor intoarce? galanteria disparuse complet.

- Dap, sa le transmit salutari din partea ta?

- Sa te ia dracul, increzutule!

Tonul.

Dupa ce am infulecat niste felii de paine cu unt de arahide si cateva cani de lapte care mi-au acoperit si micul-dejun si pranzul, m-am imbracat si inainte sa plec, m-am agatat cu cheile Chevy-ului de firul telefonului. L-am ridicat si am marcat numarul de fix.

- Alo? a raspuns Leah.

- Ce mai faci? am continuat nonsalant, de parca conversatia de adineauri nici nu avusese loc.

- Jucam table cu baietii.

- Aveti nevoie de inca un jucator?

- Nu avem nevoie, dar daca vrea sa vina este bine primit.

- Ne vedem in zece minute, fa-te frumoasa! am tachinat-o si am inchis inainte ca raspunsul ei sa fie atat de veninos, incat sa risc un accident rutier pana in rezervatie, din cauza negativismului ei.

M-am bucurat de masina Bellei din plin, profitand acele clipe de singuratate ca sa imi amintesc de ea si sa imi astampar dorul. Inca nu intelegeam de ce plecase atat de grabnic, sau motivul pentru care totul mi se paruse invaluit in mister, dar ma chinuiam sa nu ma framant cu asta acum si sa astept sa vina ca sa o intreb personal. Ochii ei nu puteau mintii.

Leah ma astepta in pragul casei, cu mainile in san si barbia ridicata.

- Nu spui blesteme mental, nu?

- Caraghiosule, s-a strambat. Am tot asteptat un semn de la tine, a continuat cu privirea spre cer, dar trebuia sa ma gandesc ca erai prea ocupat ca sa imi raspunzi.

- Am primit biletul. Foarte...caligrafic, ca sa zis asa.

Pumnul din umar a fost destul de dureros ca reactie la gluma mea.

- Serios, Leah, aveam de gand sa trec prin La Push. Nici mie nu mi-a placut cum ramansesera lucrurile intre noi. Poti fi tare stupido-enervanto-impulsivo-terorizanta uneori.

- Ce a fost asta? m-a privit acrita, dar imediat a bufnit intr-un hohot isteric de ras ascutit.

- Um?

- "Stupido-enervanto-impulsivo-terorizanta"? a repetat printre respiratii scurte si strangandu-si stomacul cu bratele ca sa isi potoleasca amuzamentul. Snoaba Edwarda, a continuat apoi mai tare, balansandu-se vlaguita de lipsa de aer in plamani.

- Asa deci? am prins-o de brate si mi-am infipt varfurile degetelor peste coastele ei.

- Ma gadili, termina, Edward! se zvarcolea tanguitor, dar vocea era mica de la chicoteli.

- Ti se pare, am replicat continuand cruda tortura.

- Ai grija sa nu iti iei oja de pe unghii, nu se dadea batuta desii aproape mai soptea.

- O sa mi le refaci tu, ca doua prietene bune ce suntem!

- Gata, ma predau! s-a lasat pe genunchi si eu am imitat-o, asezandu-ne amandoi pe prag.

- Intrerup ceva? am auzit vocea lui Jake prin crapatura usii.

- Edward tocmai imi spunea ca se simte in stare sa il provoace pe Sam la o partida de sah, mi-a luat-o Leah inainte.

- Sah? Provocare? Unde? Cand? Cu cine? a aparut de nicaieri, un barbat inalt, cu tenul si parul lafel ca al lui Jake, insa ochii lui carau o profunzime matura, plina de secrete.

- Sam adora sahul. Dupa vanatul vampirilor acesta este a doua lui pasiune. Bafta! m-a batut ea pe umar si am stiu ca aceasta nu fusese decat o razbunare.

- Esti sigur, Edward? m-a intrebat Jacob nesigur. Sam te poate tine si doua zile cu ochii pe acea tabla cu patratele daca este nevoie si daca pierde, isi cere revansa la nesfarsit.

- O sa mi-o platesti, i-am murmurat lui Lyly printre dinti si am oftat adaugand: abea asteptam sa te cunosc, Sam.



***



- BELLA!



  M-am trezit de propriul tipat, tusind cateva minute intr-una pana cand mi s-a calmat respiratia. Am cercetat patul si incaperea, in cautarea ei, dar am realizat apoi ca nu era in Foks si m-am cufundat in perne. Erau leoarca si cocolosite la fel ca restul asternuturilor. In jur, doar intuneric. Mana era in regula, nu mai sangerasem de data aceasta.
Lumina orbitoare mi-a scos o injuratura involuntara.

- Edward, esti bine?

- Da...tata, nu dormi la ora asta?

- M-ai trezit cu tipatul acela, am crezut ca...ah, esti bine, da?

- Sunt in regula, doar nu ai crezut ca suntem jefuiti?

- Cu toate aceste atacuri ciudate de prin padure...noapte buna, fiule! a stins becul si usa a scartait in drumul ei de a se intalni cu tocul.

- Stai! Atacuri ai spus? Credeam ca a fost unul singur, sambata.

- Vorbim maine.

- Dar...?

Intuneric dinnou.

  Un firicel rece mi-a gadilat buza superioara si am simtit pe limba un gust de rugina si sare. Sangele curgea din ambele nari siroind pana la barba si gat. Am presat capul in perna, dar nu am oprit curgerea, asa ca am mers la baie. M-am spalat pe fata de cel putin zece ori, inainte sa ma privesc in oglinda. Irisii verzi erau sustinuti de firicele rosii, pleoapele pulsau de fierbinteala lacrimilor, iar globii oculari inflamati, erau afundati de cearcane circulare violet. Parul ravasit, vocea ragusita, corpul rece si imbibat de sudoare. Aveam nevoie de un dus, altfel nu as mai fi avut nicio sansa sa adorm la loc.

  Tamplele dureau infernal, dar apa in siroaie fierbinti parea ca da rezultate, asa ca am luat sapunul cu parfum de flori salbatice si iarba. Mirosea aproape atat de natural ca Bella. Cu toate ca nu trecuse decat o zi, absenta ei incepea sa devina tragica. Fusese si asa destul de greu sa imi vina somn fara ea, ca acum sa imi mai vina si toate cosmarurile acestea idioate.

Am oprit apa.

Cosmaruri?

Aratam deplorabil, simteam extenuarea atat fizic, cat si psihic, dar nu tineam minte ce visasem...?

Mi-am sters fata cu prosopul aproape o jumatate de ora, incercand sa ajung in acel colt al mintii mele in care imaginatia imi regizase acele vise urate, insa nu aveam acces. Era frustrant, anormal.

Ma simteam inchis in propria cutie craniana, izolat...manipulat.