18. Incompatibilitate

(Bella)




- Aliceee! am racnit desii mi-ar fi auzit si simplul pocnet al degetelor, dar nu mai suportam asteptarea! Trebuia sa stiu cum se simte Edward! Desii era o rana la mana, speram pentru binele lui Black sa nu ii lase semn!

- Vin "Rosalie"! am auzit vocea de un calm exagerat al surorii mele, urmata de maraitul blondei la auzul comparatiei, iar in mai putin de o secunda a fost langa mine, asezandu-se degajat pe canapeaua din fata mea.

- Ei bine? am fugit langa ea.

- Carlisle a scos cioburile si acum il panseaza, este bine, Bella, i-am vazut narile captand aerul negat din biroul de la etaj si i-am facut semn sa mergem la o plimbare prin padure. Asa avea sa isi racoreasca simturile de mirosul sangelui. Uram aceasta postura care imi sublinia slabiciunea fata de el! Nu ii puteam fi alaturi din cauza blestematului foc ce imi cuprinsese gatul de cum intrase in casa.

La nici o jumatate de ceas dupa ce venisem din La Push, Alice m-a anuntat ca Edward se indreapta spre spital si am pus imediat mana pe telefon. A fost stupid de-a dreptul sa-l invit sa fie ingrijit intr-o casa de vampiri, dar Carlisle avea astazi zi libera de la spital, asa ca nu puteam fi sigura ca avea sa fie tratat cum se cuvine de catre altcineva. Spre surprinderea mea, vocea lui moale, a acceptat fara sa obiecteze. Aveam incredere in autocontrolul tatalui meu, care era lafel de vestit printre vampiri, precum era Ioana D'Arc printre francezi, dar cu toate acestea, Edward era om si avea tot dreptul sa riposteze, gandindu-se la propria viata care putea fi pusa in pericol... dar nu o facuse. "Vin in mai putin ce cinci minute" am auzit inainte de ton. Nu am mai stat sa ma gandesc cu ce viteza va conduce sa ajunga atat de repede.

Emm il luase pe Jazz la vanatoare ca sa evite o scena violenta, iar Rose se inchisese indiferenta in camera ei. Alice era singura care putea rezista tentatiei, asa ca am trimis-o pe ea sa stea langa Carlisle in timp ce eu, din sufragerie, imi doream sa-mi pot roade unghiile sau zmulge parul ca sa-mi calmez nervii.

Cand Edward intrase pe usa, avea ochii mariti de o tristete profunda, care ii umplea pupilele negre cu mai mult intuneric. Am ramas ca un animal ingramadit in cusca de teama, facuta una cu semineul, in timp ce el, condus de Carlisle, a urcat grabit la etaj. Sora mea i-a urmat de graba, anticipandu-mi rugamintea.

- Simti vre-un ciob ramas in carne? il intreba Carlisle cu voce calda.

- Nu simt nimic, il auzeam apatic.

- O sa te supere putin, trebuie dezinfectata rana.

Liniste, am presupus ca a strans din dinti.

- Nici nu o sa ramana cicatrice, am simtit zambetul lui Alice.

- Multumesc, Al, i-a raspund Edward rasufland greu. Chiar avea o stare de spirit destul de proasta, ma intreb ce se intamplase de-i cauzase rana, si mereu prin preajma lui Black! Doar Edward ma tinea lipita de semineu, astfel nu as fi fredonat nici prima silaba din "Silent night" si capul varcolacului ar fi zburat de la un capat la altul al rezervatiei.

- Gata, l-am auzit pe doctorul la datorie aprinzand un chibrit si am presupus ca pentru a arde tampoanele de vata folosite. Alice a inteles ca va face plimbarea de una singura si doar mi-a atins umarul cu un zambet incurajator.

Am inchis usa de la intrare in urma ei, cand pasii domoli ai lui Edward s-au oprit ca sa ma fixeze din capul scarilor. Si-a eliberat intr-o miscare degajata mana stransa de piept ca sa para ca nu il deranja catusi de putin, dar nu a reusit sa ma pacaleasca. Citeam crisparea provocata de usturime pe fruntea lui incordata.

- Esti in regula? s-a oprit inainte de ultimele trepte indicant rana.

- Inca miroase a spirt si sangele deja incepe sa se cuaguleze, pana maine nu o sa mai fie o rana deschisa care sa implice miros, am zambit de parca povesteam ca substanta de la dentist imi provoaca greata si greata mi-a fost de mine.

A trecut si de restul scarilor si s-a indreptat spre usa.

- Pleci? Deja? am inmarmurit.

"Era doar o intrebare. Promisesem sa nu il retin niciodata! Va veni si va pleca oricand, fara sa se simta catusi de putin obligat!"

- Charlie...i-a spus numele ca pe un alibi, ma asteapta.

- Te simti bine?

- Vorbim deseara, a aprobat din cap raspunsul la intrebarea mea.

- As prefera sa vorbim acum, Edward, am spus pentru binele sanatatii mele psihice si a lui Alice, am adaugat in gand si mi-am intins scutul spre el ca sa-i invalui mintea intr-o stare de pace si confort.

- Nu este nevoie, sunt bine, mi-a spus si parca elasticul energetic s-a plesnit cu forta fizica de mine, o data ce l-a refuzat.

- Black?!

- Cum a ramas cu vampirul necunoscut? a schimbat el subiectul.

- Daca se va intoarce vom fi pregatiti, am folosit cel mai persuasiv ton.

- Sti ca aseara aproape mi-a omorat tatal? a ridicat ochii verzi incatusandu-i pe ai mei cu siguranta ca deja stiam.

- Jacob nu a spus nimic despre asta...

Cum putuse sa omita partea cea mai grava? Stia ca pentru mine avea importanta tot ceea ce are legatura cu Edward si o facuse doar ca sa ma excluda intr-un fel sau altul!

- Leah l-a atacat la timp pentru a-l impiedica sa atenteze la viata lui.

- Cine este Leah? am profitat sa aflu cine era fata al carui nume Black il repetase ori de cate ori fusese sigur ca eu sunt destul de aproape incat sa il aud.

- O prietena...a lasat glasul suspendat undeva in atmosfera incomoda a sufrageriei si am avut un deja-vu cu o scena din filmele de dragoste in care ea il controleaza pe el in telefonul mobil:

" Cine este Amanda?"

" Doar o pietena, iubito..."

- Edward, am pus stop presupunerilor si am facut doi pasi spre el, blestemand gatlejul care receptase sangele cald si ademenitor de sub bandaj. Spune-mi ce te supara, te rog, nu iti imaginezi cum este pentru mine sa te stiu dincolo de teritoriul nostru, langa acei varcolaci impulsivi, care pot oricand sa-si piarda controlul...m-am oprit apoi, dandu-mi seama ca eram pe exact acelasi loc cu ei, iar el a ghicit motivul pauzei, ranjind amar. Nu am mai putut decat sa oftez, lasand capul in jos.

- Iarta-ma, imi pare rau, du-te la Charlie, inteleg daca vrei sa petreci toata ziua cu el...

- Defapt, te astept la mine la sapte.

Nu am intrebatnimic, vazand ca desparte dinnou buzele pentru a completa.

- Vreau ca el sa te cunoasca...formal, Bella! O sa vin sa te iau in jur de sase jumatate. Te iubesc! a deschis usa si s-a pierdut cu pasi grabiti pe alee spre Volvo.



(Edward)



- Lasa-ma, Leah, sunt bine!

- Acum doua secunde fata mea de masa era alba, nu rosie, si tu spui ca esti bine? a strigat ocolind rapid masa ca sa-mi opreasca sangele care parea disperat sa-mi paraseasca trupul. I-am indepartat mana ca sa tin eu insumi prosopul presat de rana si m-am ridicat sa plec.

- Unde mergi in starea asta?

- La un spital!

- Dar nu poti conduce! Te duc eu! a intins bratul ca sa apuce geanta de la cuier.

- M-ai binedispus destul, ma descurc sa ma intretin de acum, am facut un gest sa o opresc si am plecat, lasand-o cu o privire trista. Ochii negrii ii acoperisera jumatate de fata din cauza uimirii si buza de jos a tremurat scurt. Mi-am aruncat geaca de pe umar in masina si am pornit. Imediat ce am calcat ambreajul m-am speriat de Jacob care statea nemiscat in fata Volvo-ului cu o privire jucausa. Nu aveam chef de el!

- Ce ai patit, frate? s-a incruntat la mana mea cand s-a aplecat pe geam sa ma salute.

- Te-ai intalnit cu Bella?

- Nu cred ca este o idee buna sa o vezi acum, a spus poruncitor.

- Ideile bune le au doar idiotii, Jake, fac ce vreau!

- Edward, ce este cu incapatanarea asta in a-ti face rau de unul singur? s-a abtinut sa nu loveasca portiera cu piciorul.

- Uite cum sta treaba, Jacob Black si asculta-ma bine ca nu am de gand sa iti mai dau explicatii niciodata: Eu o iubesc pe Bella si nu ma intereseaza ca tu sau Leah nu intelegeti nimic din ceea ce asta implica. Nu voi renunta la ea din cauza pericolului pe care acea parte din ea il reprezinta si cu atat mai putin din cauza unui razboi stupid de generatii! Asa ca nu indrazni, am accentuat cuvantul sagetandu-l cu privirea, sa ma faci sa aleg! am rotit cheile in contact si am pornit.

Baiatul a ramas cu gura deschisa privindu-mi masina pana cand m-am indepartat. Nu imi statea gandul la durere, sau la discutia de mai devreme pe care o avusesem cu prietenul meu. Il aveam in cap doar pe Charlie si sentimentul de neputiinta care ma macina lent. A fost la un pas de moarte din cauza unui monstru. Unul pe care acum il uram cu toata puterea si cu care m-as fi luptata chiar daca era in van, daca in momentul acela l-as fi avut in fata mea. Il uram pentru ca era doar un maniac insetat de sange si stiam ca nu se poate compara cu Bella. Bella mea: educata, rafinata, dulce, iubitoare. Acela era doar o bestie scapata din lanturile foamei care vedea oamenii la fel ca in desene: ca pe niste cotoaie mergatoare si nu ii pasa de raul pe care l-ar fi lasat in urma. Eu si tata eram diametral opusi, dar cu toate astea, iubirea pe care i-o purtam era involuntara si puternica. Mereu ii admirasem felul serios si misterios de a fi, care atrasese multe fete visatoare in tinerete, printre care si pe mama. Era bun la suflet si muncitor, reusind sa castige respectul intregului oras. Doar gandinu-ma ca in timpul in care eu eram acasa nepasator, el ar fi putut fi asasinat miseleste, mi s-a zbarlit parul pe ceafa si mi-am pocnit gatul tensionat.

La cateva secunde, mobilul mi-a vibrat in buzunar si am fost sigur de faptul ca, "cumnatica" mea imi daduse in sfarsit de urma.

- Bella? am raspuns fara vlaga.

- Trebuie sa vi la noi! Carlisle te va ingriji asa cum trebuie, te rog...i-am ascultat implorarea dureroasa si apoi linistea cu care astepta raspunsul meu.

- Vin in mai putin de cinci minute, am soptit, pocnind clapeta telefonului si apasand cu furie acceleratia.

Mainile tatalui ei adoptiv erau cu adevarat pline de gratie si fine pentru un barbat, mai ales pentru unul care poseda in ele puterea de a transforma fierul in cocoloase de hartie. Am vazut-o pe Bella ingradindu-se singura in spatele canapelelor cand am intrat. Trebuia sa fie din cauza sangelui, desii imi luasem precautiile minime si aruncasem prosopul imbibat cu roseata inainte sa ajung in casa. Trasaturile fetei nu indicau doar grija, dar si frustrare, chin...Pariam ca ar fi dorit sa ma ia in brate si sa imi dezmierde durere in momentul acela, in loc sa stea departe de parca reprezentam mai degraba o fobie decat un iubit - "Edwardofobie"...am spus in sinea mea ascultandu-mi tonul acru al gandurilor.

Alice m-a urmat indeaproape, studiindu-l atenta pe Carlisle. Dorea sa stie cum se face, chiar daca nu va avea niciodata taria necesara sa se ocupe ea insasi de un om ranit. I-am evitat privirea vesela, pentru ca nu ii puteam raspunde cu alta la fel si ultimul lucru pe care mi l-as fi dorit ar fi fost sa o jignesc neintentionat. Cand a terminat, i-am multumit lui Carlisle si am intins mana sa dau salut, insa am ezitatat nestiind care era cea mai putin vatamata ca sa o folosesc. In final, el m-a imbratisat cordial si a inchis usa in urma mea. Barbatul acesta era disperat dupa intimitate si spatiu personal!

Am cuprins cat mai mult aer de pe holul ce conducea la scari, pentru a-mi umple plamanii cu curaj. Stiam ca Bella ma asteapta jos, stand ca pe ace. Era prostesc, doar cateva cusaturi mici, dar stiu ca pana acum, ea si-ar fi ros unghiile daca ar fi putut. Eram pregatit sa o ocolesc si sa ies din casa fara sa ii vorbesc daca asa ii era mai usor sa suporte mirosul meu, insa ochii ei ma implorau sa raman. Cum i-as fi putut nega prezenta mea cand asta implica sa-i miros aroma fina chiar si diluata cu departarea?! Pentru ca nu aveam nici sa o strang in brate, nici sa o sarut. Aveam doar sa ma chinui cu distanta, de parca acel covor persan vechi si scump dintre noi, era granita dintre Germania si Elvetia si s-ar fi declansat un razboi daca am fi trecut de el. Atunci am privit-o: pielea alba care emana parfum de miere, parul unit in bucle rosiatice precum o lava stinsa, impietrita pe netezimea muntelui de argint, membrele lungi si subtiri, ondulandu-se dupa formele perfecte.

Inchipuita.

Neinchipuita.

Bella. Bella Cullen. Bella Masen? Bella mea...

Eu.

De necomparat.

Comun.

Uman...imperfect...efemer...

Slab!

Am dat sa plec, la fel ca un las, palind in fata frumusetii ei melancolice, involuntare, naturale, dar nu am avut puterea de a o lasa cu nedumerirea, doar pentru ca orgoliul meu fusese ranit. Doar pentru ca realizam pe zi ce trece diferentele evidente dintre noi doi si incopatibilitatea hotarata deja, fara ca noi doi sa avem vreun cuvant de spus in privinta asta.

Dar mai era Charlie. El isi dorise sa o cunoasca si eu imi doream asta mai tare ca el. Oricat de tragic luam lucrurile, ea era indispensabila, ca o manusa perfecta pe mana vietii mele. Filosofam ca un nebun in linistea surda a Volvo-ului, cu gandurile la Bella.

Durea sa nu fim egali, durea incredibil de rau...aproape insuportabil...aproape?...