33. Frumoasa

(Edward)




   Vazand fugitiv din Volvo micuta padure din dreapta mea, mi-am adus aminte de unul din dialogurile pe care le avusesem cu Jacob in cadrul unui peisaj asemanator.

- Vrei sa imi spui ca daca era o fata normala, te indragosteai de ea? Daca nu te tinea la distanta si sarea pe tine ca restul, ai mai fi fost atras de ea?






- Nu stiu!






- Iti spun eu: NU! Ai fi tratat-o lafel ca pe toate fetele de care ti-ai batut joc pana cum si iti vei mai bate joc si in continuare.






- Ce vrei sa spui, Jacob, ca eu nu sunt in stare sa iubesc?



   Il contrazisesem atat ca sa ajung la ce concluzie? O lasasem...Eram in stare sa iubesc? Eram, da, pentru ca Bella intregea fiecare molecula din organismul meu, dar eram in stare si sa lupt pana la capat pentru iubire? Sa ii implor iertare pentru toata suferinta provocata? Oare ea se mai gandea la mine sau imi luase de bun sfatul si gasise pe altcineva? Ar fi fost insuportabil! Nu aveam pe cine sa sun, cum sa aflu despre ea, cand eu ii cerusem sa nu ma caute. Nu fusesera putine momentele in care luasem in calcul sa fug inapoi in Forks, sa ii spun cum stau lucrurile si sa o iau cu mine aici. Dar asta insemna sa ii tradez increderea Leah-ei si m-as fi simtit teribil de egocentrist si ticalos sa o las balta intr-o situatie ca aceea pe care o intampina acum.

Zile treceau, dupa ele saptamanile, apoi lunile...

   Viata in Pheonix era...nu era. La scoala tot ce faceam era sa privesc absent prin laboratoare si sali de clase, iar cand venea ora pranzului ma asezam la masa cea mai indepartata de soare si o cautam pe ea. In fiecare eleva incercam sa gasesc macar una din trasaturile Bellei, dar nu o puteam compara cu niciuna din fetele bronzate, blonde, cu strat gros de gloss roz si cu priviri lipsite de profunzime. In acei ochii aurii uitati in Forks, puteam citi mii de secrete, mii de povesti, mii de inimi iubindu-ma doar pe mine si eu le-am frant pe toate...

Imi blestemam firea umana. Daca as fi fost ca Bella mea, nimic din toate acestea nu s-ar fi intamplat. Daca ea m-ar fi transformat la timp, Leah nu mi-ar fi cerut ajotorul imposibil de negat si as fi ramas langa ea fara ca nimeni si nimic sa ne poata despartii vreodata. Dar timpul isi urmase cursul firesc si se intamplase asa cum vrusese destinul.

Am ridicat volumul la radio-ul din masina si mi-am inchis ochii pentru cateva secunde, concentrandu-ma pe melodie: "I'm miles from where you are." Versurile plus coloana sonora cu ritmuri dezechilibrate si voci in ecouri ma faceau sa cred ca ma aflu in mintea mea, ascultand o balada compusa in onoarea Bellei. Ii duceam dorul ca un nebun si nu stiam ce sa mai fac pentru a scapa de emotiile care ma copleseau de dimineata pana seara. Azi imi puneam in plan sa nu ma gandesc de loc la ea, maine sa mi-o amintesc mai mult pentru a recupera si a simti existenta ei in fiecare por, iar poimaine ma navaleau regretele si intrebarile de genul "si daca?" Si daca in momentul in care o voi revedea nu ma va ierta? Si daca o voi gasi in bratele altuia? Si daca nu o voi mai vedea niciodata?

Un claxon violent mi-a inclestat instantaneu mainile de volan si am virat brusc pentru a evita impactul cu un Ford ce venea in depasire. "Daca te omori nu esti absolvit de vina, Edward!" mi-am spus printre dinti si am oprit muzica.

   In prezent, la sapte luni de cand o parasisem, ma aflam in acest torid si aglomerat oras, unde imaginea ei era imposibil de conceput. La plecare, ii dadusem lui Charlie motivul ca nu mai vroiam o relatie cu Bella, ca ma plictisisem aici si ca simteam disperata nevoie de a "reveni la viata". Il trezisem in toiul noptii pentru a-l anunta ca aveam bagajele gata. Aproape m-a implorat sa nu ii fac asta si sa raman cu el, dar in incercarea de a-i indeparta pe toti care ma iubeau si trebuiau dezamagiti ca sa ma uite...un timp, nu aveam in fata ochilor decat stomacul umflat cu cine stie ce grozavie al lui Lyly. L-am mintit ca il voi suna de la Rene imediat ce ajung, insa noi nu aveam de gand sa ramanem la ei. Cum le-am fi putut explica faptul ca doi adolescenti cauta refugiu, cand fata este insarcinata, mai ales ca nu stiam la ce sa ne asteptam de la faptura din ea? Nu o puteam pune pe Leah intr-o postura proasta, asa ca folosindu-ne de banii economisiti pentru facultate, ne-am inchiriat un apartament mic intr-o zona laturalnica a orasului si am incercat sa traim modest. Eu ii sunam pe ambii parinti regulat. Charlie nu stia pe cine adusesem cu mine, ca sa evitam sa afle cei din La Push. Cei din haita credeau ca Leah ca o fire impulsiva ce era, a hotarat sa fuga pur si simplu, iar parintii mei credeau ca am o criza adolescentina si erau multumiti ca macar nu renuntasem la liceu ca sa intervina drastic in viata mea.

Am intrat in bloc si am vazut numarul ruginit care statea sa cada, agatandu-se de usa noastra intr-un colt. Cautasem o saptamana dupa locul acesta care trebuia sa fie la parter in caz de urgente. De cum am inchis usa de lemn cu scartaituri, narile mi s-au incretit de mirosul igrasiei.

- Ghiceste! i-am auzit din dormitor vocea slabita ce incerca sa para normala si mi-am aruncat ghiozdanul langa cuierul plin de sus pana jos cu abtibilduri cu Pokemon.

- Pizza? am incercat.

- Mancare chinezeasca!

La inceput, se distra experimantand in bucatarie si ii straluceau ochii atunci cand savuram gustul bun al mancarurilor facute de ea, dar acum ii era imposibil sa faca efort si comanda mereu cate ceva.

Am trecut holul de doi metrii si am intrat in camera, privind-o din prag.

Leah statea intinsa, cu o perna sub cap si alte doua de o parte si de alta a burtii, inconjurata de ambalaje si cartoane.

- Yamy! a exclamat cu doua betisoare chinezesti in nari si incrucisandu-si ochii.

Am aprobat imediat bufnind in ras si m-am aruncat langa ea incepand sa infulec primul fel ciudat de mancare din fata mea. Ea si-a inclestat dintii cuprinzandu-si burta cu toata lungimea bratelor si a tinut pleoapele stranse pana cand uriasul balon s-a oprit din rasuflat. Sarcina o slabise mult: in primele luni durerile erau rare si suportabile, dar acum, nu mai putea parasi nici patul, pentru ca la orice zgomot puternic sau miscare brusca, chestia din ea avea crize de spasme si ii lovea interiorul fara mila. Orice ar fi crescut inauntrul ei, era foarte usor de enervat si se agita in pantece timp de cateva ore in sir, pana obosea sau ii pierea cheful. Leah nu putea nici macar sa tipe, deoarece sunetele inalte ii faceau si mai rau si risca sa o sparga. Cel mai adesea, monstrul ne rapea jumatate din noapte si acela era motivul pentru care tot auzeam cuvantul zombie atunci cand treceam la scoala pe langa grupuri de baieti. La inceput am crezut ca toti vorbesc despre un film de groaza, dar apoi mi-am dat seama ca faceau referire la aspectul meu.

- Imi pare rau, Lyly, nu mi-am dat seama!

- Nu este vina ta, este doar...a sasea oara astazi...

- Lyly, am oftat dezaprobator.

- Pot deja sa miros cearta venind, a fluturat ea mana.

- Nimeni nu s-ar certa daca nu ai fi atat de masochista!

In loc sa imi raspunda, s-a intins sa imi pipaie pieptul.

- Exact cum credeam, nu ai sani, nu este femeie, deci NU AI CUM SA STII!

- Sa nu ai impresia ca daca m-ai facut sa zambesc discutia noastra se incheie aici!

- Poate ca nu, dar ma bucur foarte tare ca am reusit sa-ti fur un zambet, a soptit. Da-mi mana, Ed!

- Nu! am sarit ca ars de pe pat.

- Dar nu l-ai atins niciodata!

- Sti bine ce parere am: este sinucidere curata ceea ce faci tu!

- Nu, nu este!

    Eram in luna iunie si pantecele ei se marise considerabil, sugandu-i toata viata din corp. Fata rotunda de odinioara evidentia acum niste forme ascutite, iar ochii mari se pierdusera de tot in fundul capului. Buzele erau stafidite si crapate, desii o obligam sa bea cat mai mult lichid in fiecare zi ca sa nu se deshidrateze si tot parea o curmala ambulanta. Ce tot spun? Ambulanta inseamna sa poate merge si ea nici macar nu era in stare sa stea in picioare... In fiecare zi o ajutam sa mearga la toaleta, sa isi mute pozitia, sa se schimbe, ea practic fiind imobilizata de creatura diabolica pe care se straduia sa o aduca pe lume.

- Atunci, vrei sa te treaca cineva in Cartea Recordurilor pentru stupiditate, sa inteleg? am ridicat tonul.

- Iti este dor de ea? a spart tacerea fara sa ma priveasca in ochi.

- Leah, discutia spre care bati nu imi face bine, te rog...

- Ma invinovatesti pentru ca a trebuit sa o parasesti? Adica, stiu ca sunt vinovata, dar, vreau sa spun, ma urasti pentru asta?

- Nu, niciodata. Sunt aici cu tine pentru ca tin la tine si nu vreau sa te pierd, am oftat invins de dorul ei care nu putea fi ascuns.

- Ed, eu iti voi fi mereu recunoscatoare...a lasat ochii negrii inlacrimati sa cada in jos.

- Nu fi copil, i-am ridicat barba si i-am sarutat fruntea.

- Esti un bun...prieten, Edward Masen, mi-a zambit multumitor.

Remuscari.

"Daca ai stii de cate ori am vrut sa te las aici dormind si sa fug la Bella..."

- Stiu ca te consideri vinovat si mai stiu si de toate datile in care te-ai gandit sa pleci...

M-am balbait sa o intreb ce vrea sa zica, dar am lasat-o moarta. Inca o data Leah imi demonstra cat de bine ma cunoaste si cat de tare semanam.

- Esti om, e normal sa ai indoieli.

"Om. Pana cand o sa ma bantuie cuvantul acesta?"

- Iarta-ma, si-a sters lacrima inainte sa ajunga pe obraz.

Era dureros sa o vad pe Leah suferind. Parca ma vedeam pe mine intr-o oglinda sparta.

- Ce ai zice sa vedem un film? si-a schimbat repede atitudinea.

Nu era genul care sa se lamenteze de propria persoana si nici sa astepte sa fie impacata.

- Mi-ar placea, m-am asezat cuminte la picioarele ei.

- Temele?

- La noapte.

- Edward!

Cand se incrunta asa parea copia fidela a lui Rene.

- Deci, ce ne-a ramas de ieri? am ignorat-o.

Aveam nevoie de o distragere a atentiei, de orice sa nu ma chinui cu remuscarile.

- O comedie romantica si...opera, a ranjit ea scotand doua carcase inchiriate de sub pat.

- Opera?

- Este defapt o piesa de teatru in franceza. Nu ti-am spus ca imi place teatrul?

- Cum se cheama?

- Notre-Dame!

Esmeralda si Quasimodo. Povestea unei femei superbe si a unui barbat hidos, nedemn de dragostea ei. Perfect, dar decat o comedie romantica...

   Am pus dvd-ul si m-am pozitionat sa dorm reusind sa o fac, doar ca in vis, cineva ii striga numele. O voce grava si melodioasa o chema pe Bella, sau mai bine zis, parca o invoca. Am intredeschis ochii pentru a vedea cat mai era din piesa. Scena era luminata slab si trei barbati isi cantau adulatia pentru aceasta rroma pe nume Esmeralda, de o frumusete izbitoare. Ii spuneau "frumoasa", "belle" in limba franceza si fiecare povestea cum i-a inebunit prin farmecul ce incita dorinta carnala, asemanand-o cu crucea rasei umane, cu pacatul original, cu calea urmata pentru a te izbi de infern.

Noduri stranse de lacrimi inecacioase mi-au umplut gatul la amintirea momentelor noastre impreuna. Vampa neasemuit de frumoasa ce isi daruise ce avea mai de pret unui om care nu putuse fi la inaltimea asteptarilor ei. Nu o invinuiam pe Leah, nici pe Bella, nici chiar fatalitatea sortii, ci doar pe mine...eu...

Cand m-am trezit, aveam deja totul pregatit. Nu puteam continua asa, trebuia sa pun capat acestei sinucideri lente intr-un fel sau altul si desii stiam ca ea nu va fi de acord, trebuia sa o conving.

- Nu! a raspicat inainte sa-mi termin propozitia.

- Nu mai fii orgolioasa si gandeste-te ca l-am protejat degeaba daca moare acum...sau mori tu?! Cine stie cum se va naste, sau...

- Vezi sa nu il nasc pe gura, Ed!

- Nu este de glumit cu asta! m-am rastit la ea.

- Deci, propui sa ne intoarcem de unde am plecat. Cu ce folos toate aceste luni, atunci?

- Leah...

- Edward, nu ma simt suficient de curajoasa sa risc, intelegi?

- La dracu' am urlat lovind cu pumnul in tablia patului.

- Au! s-a ridicat ca trasa de sfori incepand sa se zbata in spasme necontrolate. Tinea in pumni cearsaful patat de sange din cauza ughiilor care ii strapunsesera carnea palmelor de la forta cu care strangea.

- Esti bine? i-am prins fata in palme. Leah, esti bine, ce se intampla? Iarta-ma!

- Doar...putin si...imi...trece, vorbea sacadat si broboade de sudoare ii acopereau fruntea.

   Stomacul se misca violent sub asternut si i-am prins in palme forma rotunda pentru a-l impiedica sa o loveasca. Nu a mai mers metoda. Leah spunea ca nu il atingeam niciodata din propria initiativa, dar in momente ca acestea imi presam palmele strans in jurul ei pana se linistea umflatura nervoasa dinauntru. O tineam imobilizata pana cand respiratia ii venea la normal. Dar acum era prea mult, nu reuseam sa impiedic sa o loveasca!De data aceasta balonul se zbatea violent facand sa se auda golurile de aer dintre pantece si stomac si toata mancarea digerata i-a venit pe gat inapoi. Am ridicat-o putin ca sa nu se inece si am sters-o cu o fata de perna, dar tortura nu inceta. Leah se zvarcolea lipsita de speranta intre bratele mele si eu... nu o puteam ajuta.

- Il doare, lasa-l, il asfixiezi, Edward!

- Trebuie sa inceteze sa iti mai faca rau! am urlat.

- Nu, Edward, da-i drumul! plangea ravasita.

- Merge de fiecare data..., imi auzeam vocea tremurand.

- Acum nu, soptea ragusit...Nu...nu a fost zgomotul...vorbea printre dinti si muscandu-si limba...este...timpul...se...naste!



   Am impietrit. Venise clipa de care ma temeam, clipa in care trebuia sa actionez, dar nu stiam cum sa fac asta?! Fara sa ii mai astept aprobarea, am infascat telefonul mobil de pe noptiera si am marcat numarul!

- Alo?! a raspuns vocea linistitoare de la capatul firului.

- Alo, Carlisle? am inghitit cu zgomot.




Nota de autor: Imi cer scuze pentru lipsa de imagini, dar tot ce pregatisem pt acest cap mi s-a sters o data cu intrarea virusilor la me in comp:D Scz si pt eventualele greseli de scris. Megapupaceli si va rog muult COMENTATATZI!:*:*:*

;;)

32. Timp, incotro mergi?

(Bella)


   Am sarit cu usurinta pervazul ferestrei, aterizand direct in bratele lui. Caldura lor mi-a incins talia cu fermitate si instinctiv, buzele noastre au inceput sa se caute, continuand sa o faca si dupa ce deja s-au gasit. Setea care imi dogorea gatul nu mai exista, iar in aer plutea fumul gros al pasiunii.

- Bella, mi-a fost atat de dor, te rog...

- Sh, i-am pecetluit poarta cuvintelor nenecesare cu varful degetului, urmand apoi conturul ei plin care era bolnav de ispititor.

M-a acoperit cu trupul sau precum un asternut acopera patul, presandu-ma sub temperatura-i ce amana dorinta prin toti porii. Rezemati de perete, in unirea degetelor noastre de o parte si de alta a capului meu, a inceput clipocitul pofticios al gurilor. Firele de par moi s-au cuibarit rebele printre palmele mele deschise si am continuat sa-i mangai ceafa.

Zgomot!

  Charlie fusese la baie. Am privit in jur cateva clipe: intuneric, patul gol, absenta lui strigand in timpanele mele ca un isteric incuiat intr-o camera captusita. M-am cuibarit cu perna intre brate, imaginandu-mi din nou...pieptul lui viu rasufland greu sub capul meu si respiratia incalzindu-mi parul cu aroma afrodisiaca. Cat chin! Cata iubire! Cat dor!

  Acesta era un secret pe care numai Alice il stia. Charlie habar nu avea de prezenta mea nocturna in casa lui. De fiecare data ii miroseam tricourile, ii foloseam colonia si ma ingramadeam in mijlocul patului tanjind dupa atingerea lui. Toata lumea credea ca imi petrec noptile jucand rolul unei snoabe care se admira in oglinda, dar singurul motiv pentru care imi place sa imi privesc figura relfectata, este pentru ca am impresia ca ma oglindesc in doua irisuri verzi in care scrie doar "te iubesc". Sa il caut aici desii stiam ca nu aveam sa il gasesc nu imi facea rau, dimpotriva. Ziua ii ignoram pe cat posibil prezenta prin viata mea, insa cand soarele apunea, ma imbaiam in lumea lui de iluzii in care iubirea noastra era perfecta...perfecta...?...

"Bella, tu esti perfecta!"


"Nu, te rog nu..."


"Plec si te rog sa nu ma mai cauti niciodata!"

  Niciodata era un cuvant care imi dadea fiori. Daca voi avea puterea sa il ascult, va insemna sa stau departe pana cand el va... Nu sunt in stare sa concep o viata de om fara el si apoi o eternitate de vampir...la fel. Leah nu va sta langa el mereu. Va exista un moment in care drumurile lor se vor desparti si atunci, Alice va fi capabila sa ii intrezareasca viitorul. Il voi cauta, il voi spiona, il voi implora iubire, atunci cand va veni acea clipa?

  Un cadru bulversant mi-a intunecat ochii. O femeie caruia preferam sa nu ii dau fata, langa el. Cei doi erau uniti prin ceva mai important decat doua palme impletite. Faptura miniona dintre ei scotea exclamatii de mirare si isi etala dintisorii perlati acompaniati de gropite dulci. Sub fruntea ingusta acoperita de zulufi de bronz, clipeau doi ochi mari, al caror verde perturbant aveau aceeasi putere de a topi sau ingheta pe oricine sta in fata lor. Acea fetita minunata, era pe atat de frumoasa pe cat era de otravitoare. Prin nevinovatia ei, imi tortura locul inimii cu picaturi de frustrare si regret, facand insuportabil paralelismul dintre mine si el.

Am parasit camera, padurea, orasul, fugind...din nou, in cautarea unui loc pustiu in care sa nu fac altceva decat sa tip!



Aprilie...



Mai...



Iunie...



   Aceeasi viata de pana acum...aceeasi atmosfera dinaintea lui, aceeasi lupta cu secundele, aceasi existenta fara scop. Dar aceste zile calduroase, pentru mine nu insemnau inceputul vacantei, sau orice alt inceput, ci un tragic final al tuturor lucrurilor...Urma sa parasim Forks-ul. Rosalie, Jasper si Emmett se presupunea ca trebuiau sa plece la facultate, iar Carlisle primise un post in Alaska, deci noi ceilalti, aveam sa ii urmam. In spatele acestor decizii bruste, eram sigura ca statea si instinctul protector al tatalui meu de am ma scapa de suferinta. Nu o acuzasem pe Rosalie pentru ce facuse...Poate ca mi-a marturisint sperand ca o voi lua la fuga sa-l caut si astfel ea nu s-ar mai simti vinovata, dar...fusese decizia lui sa plece si nu conteaza sub ce presiuni, trebuia sa i-o respect!

   In curand, voi lasa in urma totul, "totul" meu fizic si desii imi era greu sa ma gandesc la asta, era cel mai ...corect lucru de facut. In tot acest timp, cu mare efort, ma tinusem de promisiune si nu il cautasem, nu ma informasem cu privire la el, nu facusem absolut nimic inafara de a plange in interior.

   Singurul lucru pe care il ignorasem pana acum pentru a-l pastra pentru final, era portretul lui. Acea hartie mazgalita cu creion de care el nici macar nu avea habar, ramasa ascunsa sub pat. Infatisarea lui prin prisma unor ochi indragostiti nebuneste, in curand ma va privi tandru si imi va zambi strengareste. Peste putin timp, imi voi face curaj sa il vad, in absenta camerei lui ce imi fusese confident atatea luni...

Adio, Forks!

(Edward's perspective about leaving Bella)





Eu o iubeam!



  Dupa plecarea lui Rosalie am ramas lipsit de emotii, de durere, ura, iubire...gol...gol...gol! Cel mai bine conturat si evident era adevarul. Blonda avea dreptate. Nu eram bun pentru Bella, dar puteam ajunge sa fiu. Eram pregatit sa astept oricat pana va fi gata sa ma trasforme si asa sa avem o eternitate fericita. Dialogul cu Rosalie, desii fusese menit sa ma faca sa ma indoiesc, nu reusise decat sa imi intareasca convingerea ca nu exista fiinta cu o importanta mai mare pe acest pamant pentru mine, decat Bella. Ea era ca o stea in mainile mele, un astru rece, dar de o lumina orbitoare, care mi-a incalzit inima si m-a invatat ce inseamna sa orbitezi in jurul unei singure persoane, care sa insemne TOTUL!

Inca o asteptam sa parfumeze draperiile cu buclele ei de matase si sa ma cuprinda in brate aratandu-mi cat de dulce era impacarea. Zgomotul pasilor pe iarba m-a facut sa sar din pat in intampinarea ei.

Am eliberat fereastra si i-am facut loc sa intre in camera, dar cand sa o cuprind in brate, mi-am dat seama ca oaspetele meu nu era persoana pe care o asteptam defapt.

- Leah? i-am prins fata in palme stergandu-i lacrimile care ii udasera obrajii.

- Ma simt pierduta, nu stiu ce sa fac, Edward, am nevoie de ajutor, sunt...nu stiu...eu...

- Shhh...linisteste-te, Lyly, totul va fi bine, vino aici! am strans-o tare la pieptul meu si mirosul de mosc mi-a invadat narile.

M-a tras spre pat iar genunchii i-au cedat la fix, lasand-o sa cada ravasita pe saltea. I-am prins tamplale si le-am masat incet, sarutandu-i fruntea.

- Ma sperii!

Tremura.

- Lyly, stii ca rabdarea nu este punctul meu forte.

- Iarta-ma pentru ceea ce o sa iti cer, Edward, iarta-ma!

Si-a ridicat fata la nivel cu a mea, dupa ce ne-am strans amandoi picioarele sub sezut si ne-am impletit mainile.

   A inceput sa vorbeasca cursiv, cu pleoapele lipite, suspinand si inghitindu-si lacrimile de parca imi spunea o rugaciune. In intunericul camerei m-am concentrat doar pe vocea ei, simtind cum fiecare acord se transforma in vibratie si-mi ajungea direct la inima.

Dupa lupta de vineri, Leah plecase pe urmele lui James. In doar cateva ore il ajunsese si odata in fata lui, si-a luat forma omeneasca pentru a-l putea imbratisa. In glas i se citea devotamentul si concomitent impotrivirea pentru ceea ce facuse, dar s-a lasat purtata de valurile de iubire care ii pulsau din corp si mi-a povestit cum a fost a lui. Padurea parca rasunase la uniunea focului cu gheata pielii lor si cei doi nu s-au oprit pana cand soarele nu a rasarit. A citit in ochii lui ca nu mai era James al ei, la fel cum si el a cunoscut o alta Leah, dar au stiut ca aces ultim gest avea sa ii ajute pe amandoi sa lase in urma frustrarile trecutului.

- Nu te invinovati...

- Asculta-ma pana la sfarsit, mi-a prins cuvintele in palma si a continuat: O data ajunsa acasa, m-am simtit ciudat. Totul se invartea cu mine, inclusiv stomacul isi avea axa proprie de rotatie. M-am gandit ca emotiile intense m-au slabit si m-am pus in pat crezand ca un somn bun ma va ajuta sa imi revin, dar nu m-am trezit abea pana acum cateva ore. Fiind singura acasa, niciunul din baieti nu a venit sa ma deranjeze si cand m-am ridicat din pat...

- Esti bine? am scuturat-o putin pentru ca umerii ii tremurau si glasul ii era aproape o soapta.

- Priveste!

Am inmarmurit cand si-a ridicat tricoul aratandu-mi abdomenul. O umflatura cat un pumn ii pulsa moale, de parca cineva ar fi respirat inauntrul ei.

- Pe toti sfintii, Leah! Ce ai in burta?

- Este copilul meu...si al lui James!

- Trebuie scos! Nu poti pastra asa ceva!

- De ce nu? s-a incruntat infasurandu-si protectiv mijlocul.

- Habar nu ai ce poate sa fie!

- Un bebelus?!

- O combinatie dintre un varcolac si un vampir ?! Se presupune ca voi nu va suportati nici macar mirosul, dar sa va mai si...sarutati, am spus ocolind cealalta actiune savarsita. Cine crezi ca stie ce porti tu in pantece? Un embrion uman normal nu creste atat de repede...ce tot spun, nici macar nu este uman...poate fi un monstru...

- Poate, dar este monstrul meu, Edward si nu am venit aici ca sa ma judeci! Daca aveam nevoie de asta ramaneam in La Push!

- Imi pare rau, mi-am pus palmele peste ale ei in dreptul burtii si am simtit cum micul ghemotoc s-a miscat.

- Simti? Este viu: respira, creste si eu deja il iubesc! Ajuta-ma! a coborat ochii grei spre palmele noastre unite peste fiinta ciudata dinauntrul ei.

- Leah...am oftat, sunt aici pentru tine...

    Am ramas asa tacuti o vreme, pana cand soarele asfintise, iar eu nu faceam nimic altceva decat sa ma gandesc la motivul pentru care ea venise la mine. Fiind varcolac, nu putea tine niciun secret de restul lupilor din cauza comunicarii lor telepatice si ii intelegeam dorinta de a-si proteja fatul. Daca Sam si restul ar fi aflat despre asta, l-ar fi omorat fara sa stea pe ganduri! Transformarea presupune acele cateva secunde in care varcolacul nu este nici om nici lup si fiind insarcinata, Leah nu putea risca sa-si schimbe forma pentru ca ar fi ucis copilul. Singurul lucru care ii provoca transformarea era proximitatea unui vampir, deci trebuia sa stea departe de cei din neamul ei, dar si de vampiri...

Intelesesem! Imi cerea fara cuvinte sa o insotesc, undeva departe, undeva unde sa nu ne luptam cu mituri, cu viata si moarte, intr-un loc unde sa-si nasca copilul sanatos, fericit, in siguranta. Eu eram singurul care ii puteam fi alaturi, dar asta implica sa las in urma tot ce ar fi putut-o pune in pericol...

- Stiu ca o iubesti, Edward, dar daca si ea simte lafel, te va astepta... Ei ii ramane familia, dar eu...sunt singura, eu nu te am decat pe tine. Poate ca nu intelegi, dar o femeie ar fi gata sa isi dea si viata pentru copilul ei, fie el de orice natura!

   Am simtit un siroi de lacrimi perforandu-mi gatul si ma durea traheea de la ardoarea cu care ma abtineam sa nu plang. Ma coplesea felul lui Leah de a fi si eram gata sa o ajut, dar ma durea, ma chinuia pana in strafundul simtirilor sa o parasesc pe Bella. Stiam ca ea nu va trebui sa stie motivul plecarii mele, asa ca singurul lucru ramas era sa o mint. Sa o fac sa ma urasca, pentru a trece usor peste asa zisa tradarea a mea.

Acel dialog dintre noi, acea ruptura, a insemnat moartea mea mentala si sentimentala. Eram mai mort decat ea, un mort viu...

  Primul lucru pe care l-am facut dupa ce Leah a plecat, a fost sa fumez. Mult, exagerat de mult, nu de nevoie, dar trebuia sa acopar mirosul ei si orice urma ca un varcolac sau Rosalie ar fi fost aici inaintea Bellei. Am lasat si geamul inchis ca sa nu se aeriseasca pana avea ea sa vina.

  Cand am auzit ticaitul de pe pervaz, parca mi-am auzit ultimele batai ale inimii. I-am deschis fereastra si am fugit pentru a-mi infrana dorinta de a o imbratisa care ardea in bratele mele de la pranz asezandu-ma pe pat si luandu-mi masca de fier: expresie neutra, ochii departe de ai ei. A fost inimaginabil de chinuitor sa nu ii infasor mijlocul nici atunci cand i-am simtit trupul presat langa mine si aroma florala a parului era cat pe ce sa imi anestezieze altruismul si sa ii povestesc totul. Dar nu o puteam trada pe Leah, ea avusese incredere in mine.

In principiu, m-am gandit sa o dezamagesc: sa ii reprosez exact complexele ei si am facut-o egoista, lipsita de corectitudine, reamintindu-i disproportia dintre noi, doar ca atunci cand mi-a spus ca era hotarata sa ma transforme, am clacat. Nu ma asteptasem la asta, bazandu-ma pe faptul ca puteam folosi altruismul ei in favoarea mea, pentru a-mi arata "adevarata fata" si lipsa de principii pe care le conduc. Ma rugam sa nu o faca, sa fi decis sa ramanem despartiti ca sa nu fiu nevoit sa o ranesc atat, dar firea ei buna laolalta cu rugamintile mele staruitoare au invins-o si asa cum spusese Rosalie, a decis sa faca asa cum vroiam eu.

Cand mi-a spus ca in curand putem fi egali, mi-am si imaginat doua maini reci, albe, fine, tinandu-se cat de strans vor, pentru cat timp vor...dar nu! Trebuia sa ii arat cat de slab, indecis, irational, schimbator, om...sunt!

- Ma urasti! a rostit intrerupta de suspine si parca totul in jurul meu a amutit.

  Cum putuse sa ajunga la aceasta concluzie cand ii repetasem de nenumarate ori tot ceea ce ea insemna pentru mine? Totul! Ma blocase. Pentru nimic in lume nu as fi aprobat asa ceva, nici pentru o mie de Leah nu as fi zis "Da, Bella, te urasc", asa ca am evitat raspunsul, cu o replica tipica precum "...nu stiu ce simt exact...". Eram constient ca era geloasa pe Leah, asa cum as fi fost si eu. Cu toate ca i-am dorit sa intalneasca pe altcineva, au fost doar silabe unite de vant, fara gram de adevar. La fraza cand i-am urat sa traiasca fericita si am spus ca ar fi "sanatos" sa isi gaseasca unul egal cu ea, mi-am dorit sa fiu mut ca sa nu trebuiasca sa disimulez niciodata acord in situatia in care Bella, Bella mea ar fi mangaiata de un altul...Nu! Trebuia sa ma gandesc ca ea nu o sa o faca niciodata, ca ea ma va iubi mereu, altfel avea sa mi se opreasca inima chiar atunci sub ochii ei dureros de...goi. Ce isi imagina oare in spatele lor? Viata fara mine? Iarta-ma!

  O alta lovitura de maestru i-am dat cand a trebuit sa-i resping sarutul. Era ca si cum i-ai arunca unui tuareg insetat ultima picatura de apa in desert; dar cu buzele nu o puteam minti, pentru ca atunci cand gurile noastre se uneau, rezulta un intreg, care nu spunea decat iubire, care m-ar fi dat de gol. Asa ca am impins-o, simtindu-ma cel mai jalnic om din lume. Dupa ce i-am spus ca plec si i-am dat cateva indicatii pentru a nu o face sa cerceteze, deja nu ma mai simteam. Eram o epava care vegheaza raceala sarata a marilor de lacrimi. I-am spus ce aveam de gand sa fac mai departe ca sa nu fie curioasa si sa ma asigur astfel ca nu ma va mai cauta. Nu i-am putut arata ca nu simt nimic, pentru ca ar fi fost marsav dupa toate momentele de vis petrecute impreuna, asa ca i-am privit pentru ultima data fata rostindu-i ca nu regret faptul ca am cunoscut-o, dar m-am razgandit in ceea ce imi priveste viitorul.

  Imaginea ei incadrata de intuneric imi va bantui zilele de acum inainte. Parul rostogolit in forme vaporoase pe umerii mici, silueta subtire si sidefata, vocea ei pura si vlaguita, ochii vineti micsorati de cantinatea exorbitanta de durere care ii rodeau interiorul... dar chiar si asa, a acceptat despartirea. Dupa felul in care ma comportasem cu ea si explicatiile nemultumitoare pe care i le dadusem, ea ma iubea inca... "Va fi asa cum vrei tu sa fie. Ti-am promis ca nu voi fi o piedica si ca te voi iubi mereu, chiar si din umbra."

"Bella, Bella mea...unica mea iubire, iarta-ma si nu ma uita niciodata! Am sa ma intorc candva, iti jur, dar nu ma uri pana atunci, te rog...nu ma uri...!"

31. Marturisiri

(Alice)




   Edward a plecat in ziua urmatoare, dupa ce a vorbit cu Bella. Mi-am multumit mie insami ca nu eram in stare sa-l "vad" cand era in compania unui varcolac, altfel sora mea m-ar fi interogat cu privire la el in fiecare secunda, sau...cel putin asa am crezut initial, dar...

Felul de a fi al Bellei s-a schimbat. Nu stiu sa apreciez daca in rau, dar mie una nu imi place! Deci in rau! Ascunde ce simte si se transforma cu fiecare zi intr-o cochilie tot mai dura, de nepatruns. Stiu ca o face ca sa nu ne raneasca pe noi si mai ales pe Esme, dar ma deranjaza la culme incapatanarea ei de a duce greul singura! Ma stiu si ca durere o remodeleaza incet si chinuitor precum vantul si ploaia cresteaza gauri in piatra...si sufar cu ea, chiar daca pentru a-i mai salva putin din orgoliu nu ii arat si o fac sa creada ca m-a pacalit cu presupusa ei resemnare.

  Marti dimineata, dupa ce i-am lasat toata noaptea ca timp pentru a-si asume plecarea lui, sau mai bine zis Jazz m-a tinut aproape legata de pat ca sa nu merg sa o consolez, am mers in camera ei satula de rabdat ca sa vad daca "se schimbase pentru scoala". In fata oglinzii statea o vampa cu parul lung si drept precum o tablita slefuita de lemn roscat, emanand un miros diferit de cel al ei. Firele atent aranjate se balansau pe spatele-i ingust, imbracat intr-un flanel negru subtire, cu umerii dezgoliti, care incepea cu un deget mai sus de oasele bazinului. Gambele pe care toate deceniile acestea incercasem sa le pun in evidenta erau infasurate in blug mulat, de culoare deschisa, iar in picioare purta o pereche de gizme imblanite. Chiar daca arata fabulos, nu puteam evita sa nu o compar cu o Fata Morgana: o iluzie care incerca sa se pacaleasca singura!

- Buna dimineata, si-a intors ea fata machiata spre mine.

Genele lungi si arcuite senzual ii incadrau auriul special al ochilor nostrii si buzele mici erau conturate cu o nuanta pala si moderata de rosu.

- Hei...ti-ai schimbat...?

- Da, oricum niciodata nu mi-au placut buclele, a mustacit ea teatral, dar farama de amintire si-a izgonit-o greu de pe figura si eu am prins-o de picior inainte sa dispara.

- Esti...vesela, am adaugat nestiind cum sa ii spun ca m-a surprins cu aceasta atitudine complet ciudata!

- Mda, superstitiosii spun ca nu e bine sa incepi ceva nou de marti pentru ca nu ajungi sa il duci la bun sfarsit, dar eu am nevoie de schimbarea asta si prefer sa ma gandesc la ea ca la o renastere, vorbea ea calm si pitigaiat privindu-si gecile de pe cele doua umerase carate in ambele maini.

- La urma urmei, ce vina au copii care se nasc marti...?

- Vorbesti fara noima, am intrerupt-o si aceasta atitudine nu te va ajuta.

- Ce sti tu? m-a privit cu ochi de laser urmati instantaneu de un zambet bland, care definea clar expresia confuza a unui nebun. Mai bine spune-mi: geaca imblanita sau de blugi? mi-a indicat umerasele afisandu-si dintii exagerat de mult.

- Imblanita, s-au miscat buzele mele moale, dar Bella, cred totusi ca trebuie sa vorb...

Nu mi-am terminat fraza ca ea a urcat volumul sistemului la maxim si a inceput sa danseze si sa se admire in oglinda. Am trantit usa nervoasa si am asteptat-o la masina. Emmett era gata sa ma intrebe ce s-a intamplat, dar l-am oprit cu un gest al mainii inainte sa o faca. Cred ca m-am uitat destul de urat la el, caci gropitele lui omniprezente au disparut in timp ce s-a grabit sa urce la volan.

  La scoala a fost mai rau. Cum am ajuns, a inceput sa salute pe toata lumea si sa se bage cat mai mult in seama cu elevii, incat ne-a stricat in doar o pauza de pranz toata munca depusa in acesti doi ani pentru a ne face aproape invizibili in liceul Forks. Radea cu toate snoabele si accepta amabila comentariile baietilor care o incercuiau de parca era singurul magazin cu reduceri din mall.

- Ugh, a gesticulat Emm, cu cine ati inlocuit-o pe Bella?

- Cu o Rosalie bruneta, mi-am incrucisat mainile la piept in timp ce am impins cu varful piciorului scaunul ei gol de langa mine.

- Te-am auzit! a marait blonda incet, dar atunci cand a crezut ca ochii mei ii parasisera pe ai ei, s-a intors si a privit-o pe Bella cu o emotie de nedescifrat. Mai bine zis, o cunosteam, dar nu o mai vazusem niciodata la Rose, asa ca imi era greu sa ma pronunt cu exactitate: parea remuscare. Simteam ca imi scapa ceva si in situatia de fata era chiar frustrant!

Sora mea se asezase la masa cu gasca lui Newton. Incredibil!

- Fata cu parul zburlit te priveste de parca este gata sa te omoare! Alice, nu-i asa? i-a dat Jessica un cot Bellei evitandu-mi ochii atunci cand ne-am intalnit privirile. Daca Emm tacuse, Jess a studiat masa un minut dupa ce am eliberat-o de conexiunea vizuala. Adica, hello! Cum adica "fata cu parul zburlit"?

- Cred ca este geloasa ca stai cu noi, a continuat prefacuta de Lauren.

- Este doar...putin indispusa a raspuns Bella fara sa ma priveasca. Doamne, ea chiar nu isi vedea fata in pupilele lor? Arata mai masca decat Jim Carrey in filmul "Masca".

- Inca nu imi pot reveni din soc, le-a intrerupt Michael, Bella Cullen la masa mea?

- Cineva sa-l intepe putin ca sa-si revina! am marait infundat.

- Adica, sunt onorat, dar carui fapt ii datoream onoarea? Am auzit ca a plecat...

- Mike, l-a intrerupt Bella, esti un baiat destept, asa ca sigur iti dai seama ca trecutul este doar asta: trecut.

- Nu vrei sa deschidem vechi rani, am inteles!

- Daca ma ridic de aici vei intelege cum este sa fii tot o rana! am marait din nou si am simtit degetele lui Jazz impletindu-se cu ale mele.

- Iarta-ma, fanteziile mele machiavelice nu te ajuta prea tare! l-am sarutat scurt si inainte sa apuce Bella sa scoata urmatorul sunet am fost iar cu ochii pe ea.

   Incepand din ziua aceea, Bella petrecea cat mai putin timp acasa, iar orele in care resedinta Cullen se bucura de prezenta ei, erau mereu cele in compania lui Emmett si a iubitei sale. Pe mine si pe Esme ne evita, ii para tentativa de analiza si calmare a sentimentelor lui Jasper cu scutul, iar de Carlisle fugea la propriu. In fiecare noapte, sistemul cu muzica bubuia in bassuri rock pana a doua zi si camera era plina de haine si accesorii pe care chipurile le proba toata noaptea. Eu insa, stiam unde era defapt. Stia si ea ca ii putea pacali pe toti ca este inchisa in spatele acelor usi ale dormitorului ei, dar nu si pe mine, cu toate astea, niciodata nu ma anunta despre activitatile ei. Ca un exemplu, de Sarbatori a plecat cu Chevy-ul calatorind pana aproape de Canada...cu masina, caci pe jos...a fugit ca scapata din lanturi. Nici macar eu cand am fost eliberata de intunericul acelui ospiciu nu am fugit atat de mult...Revenind la sora mea, stia ca eu voi sti unde se afla, dar nu s-a deranjat sa imi spuna. Adica, ma distrez si vorbind cu lumea asa cum fac toti oamenii si vampirii "normali" chiar daca le cunosc toata viata. Faptul ca citesc viitorul nu inseamna ca trebuie sa fiu ignorata, asa m-as inchide singura in pod si as trai toata viata doar in capul meu, la fel ca in jocurile virtuale!

Bella...

Nu imi doream nici sa se tarasca pe jos de durere, dar nu puteam sa ma obisnuiesc cu gandul ca isi cumparase aceasta masca umilitor de neadevarata.



(Bella)



"Calc-o, Bella, accelereaza, elibereaza-te!"

   Geamurile Chevy-ului erau deschise la maxim si CD-ul cu Paramore rula la melodia "Playing god". Ironiile nu incetau sa ma urmareasca. Aer! Aveam nevoie de el ca sa scap de mirosul lui impregnat in masina, dar ce imi trebuia sa ca-l indepartez din narile si mintea mea?

   Nu plangeam, pentru ca nu as fi putut, dar nici nu vroiam sa ma chinui iar cu o tentativa patetica de suspine, oftaturi si usturimi ale cailor respiratorii. Bass-ul imi infunda urechile atat cate se putea si drumul lung si gol din fata mea imi dadea senzatia ca ma indrept spre infinit. Aveam senzatia ca fug de cineva, dar in acelasi timp, speram sa il intalnesc acolo unde motorul avea sa se opreasca. M-am privit in oglinda retrovizoare: eram frumoasa. Acum asa ma vedeam si o stiam! Infatisarea mea exterioara era divina in comparatie cu sila si raceala din interior. Trebuia sa schimb totul, inclusiv pe mine ca sa pot continua.

  El ma parasise si incercasem sa il urasc pentru asta, dar fara nicio speranta de reusita, asa ca acum il pastram undeva departe de realitate, ca pe o icoana, una pe care nu aveam sa o uit niciodata, dar pe care ma straduiam sa nu o fac reperul existentei mele. Era insa de ajuns sa ma las purtata de valul amintirilor iubirii lui o ora, ca sa dau cu piciorul acestui plan maret si sa ma inchid in castelul memoriei care o data pasit, mi-ar fi greu, sau imposibil de parasit.

Alesese o viata fireasca, dar ma coplesa gandul ca putea cuprinde alte brate, ca ar strange langa el un alt mijloc, ca altcineva s-ar juca in parul lui moale...

"Gata! Accelereaza!"

Niciodata pana acum nu iubisem viteza atat de tare, dar acum eram dependenta de ea. Ma revigora si ma innoia cu firea!

   La liceu totul era o parada in costume, fara famfara. As si facut orice sa nu fiu nevoita sa stau la masa cu familia mea, acele cupluri perfecte si cel mai rau, eterne, pe care inainte le evitam privind numele scrijelite de pe masa. Nu le mai puteam privi acum, cand era si numele lui scris acolo, de mine..."Bella + ..."

   El era doar...momente si incercam pe cat posibil sa nu ii atribui nume, sa nu il fac prezent. Ar fi fost minunat sa fi putut pleca din Forks, dar egoismul meu nu ajunsese chiar atat de departe. Carlisle isi iubea slujba, Emmett putea vana grizzley pe pofte, iar restul se acomodasera foarte bine in aces orasel linistit, mereu acperit de nori, unde treceam aproape neobservati. Mai bine treceam peste amara suferinta aici, ca sa fiu sigura ca o data mutati in alt loc, nu mi-l voi mai putea inchipui pe el acolo si astfel, l-as putea lasa in urma...

  Zilele treceau incet, dar treceau si o data cu ele saptamanile si lunile. Eram in martie acum si primavara ma ajuta sa nu ma mai simt atat de mizerabil si de putreda sub aceasta coaja minunata. Savuram aromele naturii de pe ramura cea mai inalta a arborelui nostru. Acolo unde ne-am sarutat prima data, cand buzele lui, dulci buze...

"Realitate! Concentraza-te! Bella, poti fi stapana pe tine si ai demonstrat-o de multe ori, trebuie sa o faci si acum, sau macar sa incerci..." imi vorbeam singura.

- Hei!

- Rose! mi-am infundat maraitul defensiv din cauza aparitiei bruste.

- Miroase a viata, nu-i asa? a inhalat ea profund mireasma polenului in jur.

   De la un timp era curios de amabila cu mine, dar am pus asta in seama "tragediei" prin care treceam, ce probabil i-a ajuns la inima pana si ei. Ma intrebam cat de demna de mila eram ca sa o imblanzesc pe Rose, dar ii eram recunoscatoare pentru asta. Apropierea de ea ma ajutase foarte mult. Cu ea nu trebuia niciodata sa ating teme sentimentale de discutie, fiind de ajuns sa vorbim despre moda sau filme, sau alte subiecte superficiale si astfel orele treceau suportabil. Alice era suparata pe mine si simteam asta, dar nu imi puteam permite sa ii vorbesc prea mult, deoarece in fata ei masca atent maiestrita mi-ar fi picat si o data sparta, avea sa ma astepte doar letargia. Desconcentrare, negare, evitare, era tot ce aveam nevoie de la creierasul meu, iar sora mea reusea sa ma bulverseze cu o simpla dezbatere asupra unei perechi de pantofi, asa ca imi era cu adevarat frica de o discutie serioasa cu Al. Emmett era un tip distractiv, ca un medicament cand il am in preajma. Cu el mergeam la vanatoare atunci cand nu preferam sa o fac de una singura si ii multumeam ca atunci cand ne intorceam, ma simteam intraga si nu rupta in bucati colturoase de singuratate si dor...acela era sfasietor: dorul...

- Am ceva sa iti spun!

- Nu si tu, Rose!

- Este vorba despre mine si Edward!

- Tu si...? am tacut, numele lui rostit cu voce tare provoca in mine o mare in vartejuri de amintirilor.

- Cred ca te-a pasarit din cauza mea.

M-am incordat eliminand teorii stupide si nefondate din capul meu. Pe parcurs ce il goleam asteptam adevarata insiruire de fapte.

  O data cu cuvintele lui Rosalie, putusem sa imi imaginez dialogul dintre ei de parca i-as fi avut in fata ochilor: fiecare respiratie a lui, fiecare mimica, fiecare privire. In incheiere, am ramas amortita, ar fi prea putin spus lipsita de vlaga, pentru ca eram chiar lipsita de mine fizic. Nu eram in stare sa-mi duc mana la frunte in secunda aceea, cu atat mai putin sa articulez un raspuns pe care Rose il astepta nerabdatoare. Aceasta vulnerabilitate exagerata imi reamintea cum este sa fii om: distrus, slab, microscopic in fata lumii.

- Nu consider ca am gresit, dar vazandu-te atat de..."non-Bella", iti datoram adevarul.

- Multumesc, am miscat capul lent in aprobarea spuselor dupa aproape un sfert de ceas.

- Cum?

- Asa cum ai auzit, Rose, iti multumesc pentru asta!

- Nu este cazul sa fii ironica, Bella.

- Eu...sunt doar sincera, am rostit facand eforturi enervant de mari ca sa imi desclestez maxilarul de mandibula.

- Atat? ma privea stupefiata.

- Rose, ai facut-o pentru mine, de dragul meu si al persoanelor care conteaza pentru tine si stiu ca nu ai avut intentie rea, dar consecintele si...decizia lui nu te privesc. Daca dragostea ar fi fost puternica, ar fi ramas in ciuda vorbelor tale, dar ele, l-au trezit la realitate, realitatea pe care eu desii i-o strigam de fiecare data, negam sa o accept, iluzionandu-ma cu gandul ca el chiar isi doreste transformarea din iubire...am tras aer ca sa evit iesirea violenta a acelui suspin care statea sa-mi bubuie in piept.

- Dar, Bella...eu...

- Mai bine acum decat mai...prea tarziu, am completat sarind jos. Am atins solul fara sa ma dezintegrez, dar indata ce am vazut spatiul din fata mea, am simtit disperata nevoie sa ma descompun in pur oxigen, sa nu mai exist! Am luat-o la fuga!

Trebuia sa ma indepartez cat mai mult de tornada de emotii care ma urmareau!



Nota de autor: Imi pare rau pentru intarziere!:*:*:*

30. Lacrimi de sange

( Edward )




- Nici eu nu stiu, dar, iata-ma! si-a fluturat Rosalie parul.

- Iti era dor de cumnatul tau? am zambit ca sa o scot din sarite, pentru ca nervii si frica puneau stapanire pe mine si asta nu imi placea deloc. Nervi din cauza ca nu vorbea mai repede si frica de ce s-ar fi putut intampla ca Rosalie Cullen sa faca sacrificiul suprem de a veni la mine in camera?

- Sa nu ne tragem de sireturi, omule!

- Nu o spune de parca ar fi o boala incurabila!

- Pai logic este: om, egal, muribund, mi-a facut cu ochiul batjocoritor.

- Daca te plictseai, trebuia sa iti cauti jucarii in alta parte.

M-am dus la fereastra si am ridicat elegant draperia de un colt, indicandu-i iesirea.

- Va rog! am continuat.

- Pastreaza-ti scenele ironice pentru mai tarziu, avem de vorbit.

- Noi? am gesticulat haios.

- Nu, eu si...hey, mi s-a parut ca aud un sobolan pe aici, a mormait aplecandu-se sa se uite sub pat.

- Amuzant...vrei o gustare pana imi povestesti? Cu mustati sau cu antenute?

- Am sa fiu scurta si la obiect: te vreau departe de Bella!

Am ridicat dintr-o spranceana uimit si iritat in acelasi timp.

- Glumesti, nu?

- Niciodata.

- Vreau sa zic, am stiut din prima clipa ca nu ma agreezi si sentimentul este reciproc, dar doar nu ai impresia exagerat de naiva ca eu voi renunta la Bella in favoarea "vrerilor" tale?!

- Ba ai sa o faci...pentru ea, si-a dat ochii peste cap.

- De plictiseala azi noapte ai invatat chineza si o exersezi cu mine? Nu pricep o iota din ce incerci sa zici!

- Intelegi, Edward, dar nu vrei sa iti dai seama.

- Am invatat si eu ceva: OUT! am accentuat.

S-a ridicat de pe marginea patului direct spre gatul meu si m-a lipit violent de fereastra.

- Uite cum sta treaba, si-a hlizit dintii amenintator la nici un centimetru de fata mea, am sa iti explic cu fructe ca sa fiu sigura ca ma intelegi: Nu stiu de ce am decis astazi sa fac pe ingerul pazitor, dar pentru ca a fost ceva spontan, m-am gandit sa profit de sansa, pentru ca putea fi ultima. Imi iubesc familia si Bella face parte din ea. Tu i-ai pus in pericol, pe noi toti si treburile ar fi putut sa se incheie tragic vineri seara o data cu aparitia ta. Tu ai poate senzatia ca esti curajos, dar defapt esti un inconstient! Nu vei fi niciodata bun pentru sora mea, asa ca las-o in pace!

- De unde stii tu ce va hotari ea?

- Amandoi stim: te iubeste si va face ca tine. Te vei simti multumit pe moment, satisfacut, poate chiar patetic de fericit, dar in procesul in care te vei obisnui cu ideea, lucrurile se vor schimba: vei incepe sa devii sentimental gandindu-te la ce vei renunta, la persoanele pe care le vei pierde, la toata viata ta de pana acum, la monstrul cu care iti vei imparti existenta viitoare. Te vei transforma, da, dar numai pentru ca nu vei stii cum sa-i spui Bellei ca ai dat inapoi si o data vampir, o vei uri.

- Niciodata!

- Habar nu ai de simtamintele noastre! Noi putem trai senzatii diametral opuse simultan, fara sa ne simtim confuzi, noi iubim pana la sfarsit, dar uram si mai departe de atat! Suntem doar animale cu trup de om!

- Se pare ca nici tu nu esti prea incantata de tine insati! aproape am soptit intr-o incercare esuata de afisa un ton categoric.

- Nu conteaza ce mi s-a intamplat mie!

- Inceteaza! Nu o sa reusesti sa ma indepartezi! sunau cuvintele mele mai mult a rugaminte.

M-a eliberat prvindu-ma indurerata. Era socant sa o vad pe Rosalie trista si mai ales, aratandu-si tristetea in fata mea. Era sincera si protectoare?...

- M-am gadit si la asta. Uneori oamenii sunt atat de egocentristi, incat lupta cu dintii pana obtin un lucru si o data in posesia lor, isi pierd interesul si il arunca.

- Nu! Iesi! am tipat fara sa ma intereseze ca Charlie putea auzi de jos.

- Plec. Dar cand o vei face sa sufere, nu conteaza ca vei fi un adversar pe masura mea sau doar ... m-a privit de sus pana jos abtinandu-si comparatia "o portie de cartofi prajiti", te voi cauta Edward Masen! Te voi cauta si voi face din tine lumanarele parfumate!

Curentul care m-a lovit in fata de la rapiditatea cu care a fugit m-a facut sa ma simt ca nisipul uscat al desertului imprastiat de o briza rara. Pustiu...fara scop...singur...





( Bella )



"And when I shall die, take him and cut him up in little stars, and he will make the face of heaven so fine that all the world will fall in love with night and pay no worship to the garish sun."(Romeo & Juliette)



   Am ramas un timp sprijinita de zid si cu privirea in gol. Dupa plecarea lui Edward, mi-a alunecat spatele pe zugraveala rece si am cazut cu fata in palme, gandindu-ma la pasul pe care urma sa il fac. Era decisiv, asa ca o data hotarata, nu mai aveam cale de intoarcere. Urma sa fie doar inainte, mereu inainte, cu Edward de mana. Imi jurasem ca voi fi langa el atat cat imi va permite si nu aveam taria de a-mi incalca cuvantul. Il iubeam atat de mult, indescifrabil, inimaginabil, incomensurabil, la maxim...

Alice m-a ridicat din locul acela cand liceul era pustiu si toate luminile stinse.

- Sa mergem acasa, Bella!

- Acasa?

Edward era "acasa" pentru mine, Alpha si Omega, "totul" meu fizic.

- Ma bucur sa "vad" ca ai luat decizia corecta.

- Cum va fi? am intrebat-o fara temeri.

- Perfect, si-a dat ochii peste cap zambind.

- Inainte sa ii spun lui Edward, vreau sa vorbesc cu Carlisle si restul.

 ***

     Am respirat aerul nenecesar si am simtit cu las tot chinul sa plece din mine, ridicandu-se ca niste boltari cu aripi si lasandu-ma usoara, libera de framantari, sigura!

Spre uimirea mea, nimeni nu a schitat nimic impotriva, nici macar Rosalie. Privea absenta stropii de ploaie prelingandu-se timizi pe geam. Zapada durase putin, dar in cateva zile urma sa luam vacanta de Craciun si poate avea sa ninga din nou.

Oare ar fi fost deplasat sa-mi pun inima sub bradul lui Edward? Oricum era nenecesara, dar sigur un gest ca acela l-ar ingrozi. Da, ar fi fost foarte deplasat!

- Spune-i lui Edward ca este binevenit in familie, m-a imbratisat Esme.

- Daca ai nevoie de ajutor...

- Nu, Carlisle, o sa o fac eu, ii datorez asta, am spus incet, dar categoric.

Bineinteles ca vroiam sa fiu asistata pentru a nu-l pune pe Edward al meu nicio clipa in pericol, dar imi doream ca veninul meu sa fie cel care va curge prin venele lui de acum si pentru totdeauna.

- Va fi ciudat sa-l vad ca pe un cumnat si nu ca pe... s-a abtinut Jasper ranjind.

- Hei, in sfarsit voi avea cu cine sa comentez meciurile si sa vanez grizzley, a topait Emmett.

- Va multumesc pentru ca sunteti alaturi de mine.

- Cine s-ar risca sa te vada acra precum o muratura "for ever"?

- Originala ca intotdeauna, Al, am spus imbratisand-o.

- Pentru cand? a intrebat Carlisle.

- Oricand va vrea el, am raspuns iesind pe usa. Muream de nerabdare sa-i dau vestea! Nimic nu va mai sta in calea noastra de acum!



Draperiile erau trase si geamul inchis. Nu vroia sa vin? M-am oprit.

"Ai facut destul pe atotputernica si pe atotstiutoarea, Bella, cred ca are dreptul de a se lasa rugat", mi-am zis inaintand spre zidul de urcat.

  Am ticait cu unghiile de cateva ori pe pervaz, iar secundele pana cand mi-a raspuns au fost infernal de lungi. I-am vazut mainile albe tragand sa deschida si apoi s-a indepartat. Am pasit cu aceeasi stanjenire ca prima data. In camera mirosea a tutun, il vedeam plutind in aer. Cat fumase? Statea intins pe pat, cu ochii in tavan- goi. Suferea ingrozitor, cum putusem sa ma comport astfel?

- Edward, iarta-ma, m-am urcat langa el presandu-mi capul pe pieptul moale, dar bratul lui cald nu mi-a infasurat talia. M-am presat mai bine de el, dar tot nicio miscare din partea lui.

- Uite, am fost egoista crezand ca le stiu pe toate si regret nespus, dar te rog, nu ma trata asa, nu stii cat doare...

- Oare? a separat buzele lenes rostind cuvintele in scarba. Crezi tu ca nu stiu cat doare sa te simti inferior, slab, nedemn...

- Taci, nu mai vorbi asa. Esti cel mai bun om de pe pamant pentru mine!

- Dar totusi...doar un om!

- Nu pentru mult timp!

Am prins fugitiv o reactie de uimire care l-a facut sa vrea sa intoarca capul pentru a-mi intalnii ochii. Stiam ca ochii mei il asigurau, ca in ei vedea pana in suflet, dar nu i-a privit, ramanand nemiscat.

- Ce vrei sa spui, Bella?

- Ca sunt pregatita sa te transform. Iti dau ceea ce vrei sa iei de la mine si in schimb, te pastrez pentru totdeauna, fara nicio sansa de scapare!

- Sacrificandu-te din nou, Sfanta Bella? a intrebat sarcastic.

- Nu vad niciun sacrificiu in a te face al meu...cu orice pret pe care mi-l vei cere.

Tacere, dupa care a bufnit intr-un ras fortat.

- Dar nu te auzi? Esti egoista...iar, a spus flegmatic.

- Credeam ca asta este ceea ce vrei...

- Tu ai spus-o de multe ori, oamenii se schimba.

- Nu te inteleg.

- Da, tocmai asta este problema: niciodata nu ai inteles.

- Am gresit, imi pare rau, dar nu ma poti uri!

- De la ura la iubire nu este decat un pas...si invers.

- Ce se intampla cu tine? Nu-mi mai vorbii in filosofii si spune clar ce ai de zis?! am izbugnit intorcandu-i fata spre mine:nepasator, transparent, exprimand pur dezinteres.

- Ma urasti! am exclamat cu un suspin.

- Cred ca...nu mai stiu ce simt...Ai avut dreptate, acum vad lucrurile altfel, Bella...

- Nu...te rog...am lasat tot aerul sa-mi paraseasca palmanii si m-am apropiat de gura lui ca sa-l recapat.

Doua degete calde mi-au presat buzele intredeschise si m-au indepartat.

- Edward?

- Bella, eu nu te merit, nu sunt bun pentru tine, vobea fara emotie in glas, spunand cuvintele robotic.

- Si eu de ce te-as merita pe tine?

- Te fac sa suferi si nu mai suport asta.

- Gata cu suferinta inutila, am hotarat!

- Tarziu...s-a rupt din ochii mei.

- Cum...?

- O sa plec, Bella!

S-a spart! Pieptul imi era intepat de cioburile colturoase ale inimii!

Nu stiam ce sa intreb, eram blocata intr-o calota de gheata.

- Este ultima data cand ne vedem si te rog sa nu ma cauti.

- Cu ce am gresit?

- Nu te pot lega de unul ca mine. Ai suferii enorm.

- Eu nu am inima, Edward. Tu poate ca ma iubesti doar cu inima, dar eu te iubesc cu mintea, cu toata fiinta mea! Nu ma parasii...

- Vezi? Te ranesc doar spunandu-ti ceea ce gandesc. Noi nu ne-am fi potrivit niciodata. Nu doar apartinem unor lumi diferite, dar mai suntem si in contra timp, a inspirat adanc continuand cu arma letala, Bella, pur si simplu, tu esti...perfecta.

- Stiu si asta ma distruge...suspinele imi bombardau sternul.

- Este cel mai bine asa.

  As fi dat orice. As fi platit oricat, chiar si cu sange, pentru a fi capabila sa vars macar o lacrima. O singura picatura sarata ar fi eliberat putin din infinita durere care nu-mi mai incapea in piept!

Vazand ca eu nu mai aveam puterea de a spune nimic din cauza invaziei de suspine care imi dogoreau trupul, a inceput sa vorbeasca rar:

- Am sa termin liceul in Pheonix. Voi incepe o viata noua departe de aici, impreuna cu Leah...

Toata lumea mea s-a daramat. Toate sperantele, idioatele iluzii, dragostea, totul a devenit negru, abis...iar eu, o umbra!

- Nu vreau sa te simti vinovata nicio secunda pentru plecarea mea si te rog sa incerci sa traiesti fericita vecurile urmatoare. Ar fi... sanatos sa iti gasesti un barbat care sa te merite, unul egal cu tine si sa ma uiti. Stiu ca suferi, dar, ai avut dreptate, eu nu as fi putut niciodata sa renunt la ceea ce sunt pentru tine.

- De ce ai mai incercat sa ma convingi atunci? am spus gandindu-ma la lupta de saruturi care se daduse pe pielea mea in dupa-masa aceea.

- Atunci am crezut ca este ceea ce imi doresc, dar, am deschis ochii la timp. Mai bine acum decat mai tarziu, a spus intorcandu-se cu ochii intr-ai mei. Ochii lui zambeau. Luau totul atat de senin, asa cum se intampla de fiecare data in lumea lor, pe cand in mine se declansase colapsul vietii si inceputul Apocalipsei.

- De ce nu ramai sa termini scoala aici, cu tatal tau? Eu...nu o sa te mai deranjez niciodata, am sa ma multumesc privindu-te de la distanta...

- Asta este tocmai ceea ce vreau sa evit: senzatia ca sunt urmarit, studiat, spionat, mereu. M-am saturat de pericol si de frica de moarte, Bella si nu vreau sa te pun in situatia de a fi mereu in spatele meu aparandu-ma de cel care sta la panda din intunericul padurii. Vreau sa uit de Forks, sa uit de vampiri si...

- Pe varcolaci nu vrei sa ii uiti?

- Intre mine si Leah nu este decat o prietenie. Si ea isi dorea sa plece din rezervatie, asa ca o voi ruga sa ma insoteasca.

S-a apropiat de mine si mi-a ridicat mana ca sa isi preseze buzele de ea.

- Nu regret nicio secunda ca te-am cunoscut, Bella, dar sa nu ma cauti, te rog!

- Va fi asa cum vrei tu sa fie. Ti-am promis ca nu voi fi o piedica si ca te voi iubi mereu, chiar si din umbra.

Asta aveam sa devind, o umbra, umbra iubirii noastre. L-am privit pentru ultima data inainte sa sar acea fereastra care imi fusese altar in aceste luni...Nu-l puteam opri, dar daca doar ochii mei ar fi avut glas sa vorbeasca...:(

Edward...

Maxilarul usor proeminent, doar cat sa evidentieze forma masculina a fetei, trasaturile geomerice ale nasului, gatul de grosimea cuprinderii unor maini mici. Mainile mele nu se potriveau acolo, prea puternice si riscand sa ii simta pulsul fierbinte.

Nu eram doar din timpuri diferite, parca pana si lumile noastre erau paralele, intalnindu-se dintr-o lacuna neprevazuta a destinului.



NOTA DE AUTOR: Mdea...trist, unii poate atzi si lacrimat pikuletz, dar plsss nu credetzi k va fi tot o drama de aici inainte pana se vor revedea(pt k clar se vor revedea). Sper sa va fi placut cap si nu ma refer la despartirea lor, ci la felul km ati perceput emotiile personajelor:D. Oriqm, cred k v-am surprins ku plecarea lui Edward si nu a Bellei asa km se astepta toata lumea doar pt k este Reverse! Nu e totul asa ca in Twilight doar k ivers, asa ca nu va ast niciodata sa stitzi ce-mi trece mie prin capusorul asta ciudat:P...Va pupacesk megadulce si comentatzi k am mareeee nevoieee!!!

29. Sclava fericita

( Bella)



   Duminca a trecut fara sa il vad. M-am tinut departe de el si a fost nevoie de toata vointa mea. Efortul aproape a atins intensitatea abtinerii in momentul in care pulsul lui este coplesitor si imi sfasie dorinta. A fost nevoie. In ochii lui nu citeam nimic. Stiam ca are intrebari de pus, raspunsuri neclare de dat, reprosuri, incertitudini, dar nu aveam nicio explicatie care l-ar fi putut satisface si nici el.

Imi era imposibil de descris Universul de culpe ce mi s-ar fi spart in cap pentru cateva "clipe" de acum inainte, daca m-as stii asasina lui. Era de nepretuit pentru mine, deci nu l-as fi putut omorai pentru nimic in lume, nici chiar pentru iubirea noastra, asa cum spune el.

Poate ca era momentul sa fiu altruista, curajoasa, corecta, imbecila si sa il las sa plece. Trebuia! Nu puteam sa continui cu aceasta relatie care asa cum spunea si el, nu va avea nicio finalizare, asa ca nu avea niciun rost sa ii distrug viitoru legandu-l de o poveste care va dura maxim cativa ani de aici inainte. Aveam sa sufar, sa-mi smulg uriasa curmala din piept care imi tinea loc de inima si sa o ingrop la celalalt capat al lumii ca sa il uit, dar pentru Edward, trebuia sa renunt.

- Bells!

- Alice, nu ma judeca!

- Esti incorecta si oricat ai incercat sa eviti asta, esti egoista! De ce hotarasti tu pentru el?

- Pentru ca el nu stie ce vrea!

- Ba stie, doar ca tu nu accepti dorinta lui!

- Daca se va razgandi?

- Eu nu il vad facand asta, dar nu pot baga mana in foc. Oricum, dorinta lui acum este sa te iubeasca, iar tu i-o negi. Va trai cu aceasta neimplinire toata viata si te va cauta, doar il cunosti! Are rost sa isi cheltuie anii vietii pe urmele tale din nevoia de o explicatie? Are rost sa luam cu noi pacatul tau pe oriunde am merge daca parasim acum Forks-ul?

- Te joci bine cu cuvintele, dar tot nu ai dreptate! am marait.

- Am! Tocmai de aceea te enervezi. Stii si tu. Mereu am!

- Pleaca, Alice, nu te-a chemat nimeni aici.

Iar se urcase dupa mine pana in varful copacului!

- Gandeste-te bine, Bella, poate ca merita sa te gandesti si la fericire, nu doar la sacrificiu.

- Pleaca...am implorat-o vlaguita de adevarul din vorbele ei.



   Era noaptea. O noapte care a fost infernal de lunga. A doua zi aveam sa il revad si trebuia sa ma gandesc bine la hotararea mea, pentru ca poate aceasta era ultima sansa pe care o aveam de a intoarce destinul in favoarea mea.



- Bella, trebuie sa vorbim!

- Nu...am spus neconvingatoare cand Edward mi-a prins incheietura pe culoarul liceului a doua zi.

- M-ai ignorat toata ziua si am zis ca iti voi lasa timp sa reflectezi, dar am nevoie de raspunsuri! Isabella?! m-a privit batjocoritor ca sa ma scoata din pepeni. Stiam ca vroia doar sa ma faca sa vorbesc, dar nu eram pregatita sa ii spun ca "DA"! Vroiam sa fiu a lui pe vecie! Simteam remuscari in fiecare viziune cu momentul in care i-as spune ca accept tot ce imi propune, ca fac asa cum spune el, doar ca... era greu...

- Ce mai e, Eddie? i-am facut jocul.

- Nu te las sa pleci de aici pana nu imi raspunzi!

- Ha, si cum ai de gand sa ma opresti? Cu "forta"?

- Asa!

Mi-a prins fata intre palme, aruncandu-ma in perete. I-am oprit apropierea, impingand cu pumnii in pieptul moale, unde normal as fi vrut sa ma cufund.

- Edward, nu! Arsura!

A ridicat dintr-o spranceana si si-a umezit buza inferioara, dupa care a zgariat-o cu dintii:

- Ud-o!

   S-a incordat cat de mult a putut si a ramas pe pozitie. Ma amuza si ma enerva in acelasi timp incapatanarea lui, stiind ca as fi putut sa-l arunc de pe mine doar cu un deget. Buzele lui au inceput sa se miste peste ale mele, intr-un ritm alert, departandu-se o singura data, ca sa imi intalneasca privirea. Ochii mei spuneau "vreau". Nu folosea forta fizica, dar exercita o forta pe care doar el o avea aspupra mea. Nu il puteam respinge, dar ii puteam rezista, asa ca mi-am strans maxilarul. Neinvinsa.

   Asta l-a facut sa imi paraseasca gura. A urcat cu limba peste clavicula mea, lasand in urma pana la ureche, dare umede. Aici a gemut incet si mintea mi-a fost intunecata de o ceata groasa, dar nu m-am miscat! S-a enervat, si s-a agatat cu dintii de pavilionul meu, dupa care a strans si a tras. Durerea m-a facut sa despart buzele si atunci a prins momentul sa inspire profund aerul din gura mea, agatandu-se dinnou de ele ca un nebun.

  Trisa, iar eu nu aveam arme sa lupt cu sarutul lui! Am lasat mainile sa cada blege pe langa corp. Renuntarea mea l-a facut sa isi incalceasca degetele in parul meu, cuprinzandu-mi tot craniul cu palmele.

  Ma chinuia o dorinta nestavilita sa-l lipesc de mine si sa ii simt muschii prin piele. Am lovit cu pumnii in perete ca sa imi tin mainile la locul lor, insa el mi-a dat ce eu imi negam. Mi-a despartit pulpele cu genunchiul si s-a facut una cu mine. Eram o statuie, cu toate ca buzele lui dulci calcau fara mila peste ale mele. Parul meu incalcit i-a ramas intre degete cand a coborat brusc peste talie si coapse, plimbandu-se fara rusine. Depunea atat efort sa ma faca sa raspund si ii simteam oftica pentru ca rezistam, dar continua. Stiam si eu si el, cine avea sa oboseasca primul dintre noi doi si vroia sa dea ce e mai bun acum!

Mi-a ridicat barbia ca sa isi faca loc cu capul la pieptul meu. Ah, cum m-as fi jucat in parul lui moale! Si-a impletit degetele cu ale mele si mi le-a pus in parul lui. Direct la tinta! Baiatul asta citea gandurile? Mi-a prins sanii si a inceput sa ii framante ca pe cel mai pufos aluat.

Ma intepau ochii. Daca as fi fost om, i-as fi udat gulerul de lacrimi pana acum. Ma uram pentru faptul ca nu ii puteam raspunde, era mai mult decat umilitor, era o tortura ceea ce imi facea el, dar meritam. A batut cu pumnul in perete, chiar langa capul meu, gemand mai tare si ambitionandu-se mai mult. Parca eram intr-o cusca, una de aur, incatusata de bratele lui.



Eram cea mai fericita sclava, iar el, singurul meu stapan!



- Edward, geamatul mi-a spart buzele.

- Um? a fost tot ce a reusit sa spuna, continuand sa-mi zdrobeasca bielea cu biciul buzelor.

I-am prins una si am supt-o cu pofta.



S-a oprit!



  Cand a ramas nemiscat, ii auzeam respiratia cum incepea sa ii revina la normal, iar pasivitatea lui m-a surzit. Pana acum, parca fusesem intr-o fabrica in care urlasera motoarele si brusc, liniste. Am gemut in respiratia lui si am simtit cum i se dilata inima. Mi-am crapat buzele mai tare ca sa ii caut limba si m-am agatat de gatul lui ca sa il trag mai aproape. Nimic. De ce imi facea asta? Ma chinuise ca pe cea mai nemernica fiinta si acum, imi nega gustul pasiunii dupa ce ma inebunise atat cu mirosul ei.

Atunci am realizat: fusese o incercare. Pradatorul devenise prada. Ce vroia sa demonstreze acum, cand i-am aratat ce stia deja: ca el este singura mea slabiciune?

  M-a eliberat si privata de caldura corpului lui, m-am simtit goala. I-am privit figura convinsa ca avea dreptate intr-un anumit aspect si o grimasa de satisfactie i-a ridicat colturile buzelor care zvacneau rosii si umflate. S-a sprijinit putin de celalalt perete al coridorului, fara sa isi ia ochii pe jumatate inchisi dintr-ai mei, doar isi aranja parul ciufulit cu degetele.

Gatul imi mocnea mai rau ca jarul, dar eu abea acum simteam. Tortura fusese dublata de dorinta pentru sange, dar eu nici macar nu observasem. In bratele lui ma deconectasem complet de corp, lasand doar mintea sa se bucure de senzatiile pe care el ma facea sa le traiesc.

S-a aplecat si a luat ghiozdanul pe care il azvarlise mai devreme la picioarele mele:



- Sti unde sa ma gasesti!



A plecat... A plecat dorindu-si sa-l urmez...Ce era de facut?...



(Edward)



    Da...Fusesem un magar. Insistasem sa sparg gheata si cand am simtit toata rezistenta ei topindu-se, am lasat-o. A fost un exerciutiu ciudat sa ma desprind de Bella, dar era necesar.

"Hai, Bella, nu ma lasa singur in asta, iubeste-ma cum te iubesc si eu!" ma gandeam in timp ce o sarutam infocat. La inceput incercasem sa ma concentrez pe orice altceva ca sa nu pierd controlul, dar nu a functionat si aproape cand credeam ca o sa ma retrag invins, a cedat! Buzele ei au raspuns chemarilor mele disperate cu aceeasi pasiune imposibil de stapanit. Plecand, simtisem ca si cum urma sa o abandonez, dar era singura sansa sa ii arat ca nu putea sa glumeasca cu despartirea.

"Pentru un timp?" O singura zi fara ea a insemnat smoala incinsa, picurata lent peste pielea mea, dar i-am dat sansa sa se gandeasca. Stiam ce simtea. Daca rolurile ar fi fost inversate, poate si eu as fi reactionat la fel, negandu-i renuntarea la suflet asa cum spunea ea. Dar eram gata sa il dau si diavolului pentru ea, oricand! Ii aratasem ca nimic in lume nu se compara cu iubirea noastra si ca imi apartine in intregime, la fel cum si eu ii apartin ei.



Nu conta ca Bella era o vampa, Bella era FEMEIA mea!



Trebuia sa fie sigura de asta inainte ca eu sa...



  Gandurile mi-au fost intrerupte de o senzatie stranie. Speram sa fi functionat planul si Bella sa fi venit dupa mine, dar ochii ei asupra mea se simteau diferit, placut, nu ca doua sageti gata sa treaca prin plamanii mei. Nu puteam descrie, dar parca eram urmarit. Am parcat Volvo-ul atent in jur, dupa care am trecut rapid sa-l salut pe Charlie si am urcat sus in camera.

Era o dupa-masa innorata si cu draperiile trase, puteai jura ca este miezul noptii. Era acolo: mirosul, atmosfera, schimbate - prezenta unei alte persoane...

Am inchis usa incet si am asteptat. Nu simteam frica, cum obisnuiau sa zica vampirii si varcolacii, acesta era teritoriul meu si nu imi permiteam sa ma simt strain! Draperiile s-au despartit si a intrat in camera cu un calm exagerat. Dintre toate posibilitatile tragico-absurde pe care le luasem in calcul, nu m-as fi asteptat niciodata la...tocmai...ce dracu'...?

- Tu? Ce cauti tu aici? m-am incordat.

28. Cele doua fete ale lunii

(Edward)

Se terminase...

   Frustrarea de a o vedea pe Bella in pericol fara sa pot actiona, pericolul care imi manca oasele, frigul, suferinta pentru Tanya. Am crezut ca ma aflu intr-unul din acele cosmaruri enervante provocate de Victoria cand am recunoscut-o. Aceeasi fata frumoasa, cu trasaturi de papusa si par lung, numai ca ochii nu mai erau clari si albastrii, ci ruginiti de dorinta de sange. Nu putusem sa-mi cred ochilor ca fosta mea prietena era acum un vampir?! Inainte sa aflu explicatiile de rigoare, pusesem cap la cap toate datele: ultimul mail marti, Tanya a ajuns in Forks a doua zi si a fost transformata imediat, cele trei zile in care avusese loc procesul, plus copilul victima din rezervatie, care fusese ucis sambata. Cum de nu imi daduseam seama ca ea era nou-nascutul? Toata luciditatea a fost suflata ca o frunza de toamna cand am vazut-o pe Bella intre noi. Era acolo sa ma apere pe mine, iar eu: vulnerabil, fara sa o pot salva de nimic, fara sa ma pot sacrific pentru ea, ca de fiecare data...tot om!

   Aceea fusese una din scenele cosmarului: ghemotoacele de vata zburatoare- parul blond al Tanyei si instinctul ei animalic de a ma ataca, parat de simtul protector si parfumul Bellei care mi-a reamintit ca traiesc.

   Imi fusese atat de dor...un dor nebun, turbat, cretin, care nu raspundea niciunei incercari de distragere a atentiei, focalizandu-se doar pe momentul revederii. Cand bratele ei reci mi-au calmat focul asteptarii si buzele mi-au sorbit ultima picatura de tristete, am stiu ca desii departe, fusese mereu acolo, suna banal, dar fusese mereu in inima mea, parca ascunsa cu cheia in pivnita cea mai obscura si indepartata de ochii mintii. Daca vre-odata incercasem sa ma mint ca as putea continua fara Bella, acum puteam spune cu siguranta ca sunt un nebun care se autoamageste pentru a mai pastra macar putin din respectul de sine. Ea inseamna totul pentru mine...ea este...ca o luna noua: un semicerc de argint, cu colturi taioase si o lumina pala, care imi marcheaza fiecare noapte si de fiecare data cand privesc in ochii ei, ma convinge ca este pentru prima data cand o fac. Aceleasi emotii imi ravasesc trupul cu ganduri, intelesuri, dorinte ca in prima zi de scoala la ora pranzului. Ochii aurii mi-au invadat intr-o secunda toata fiinta, genul acela de momente pe care daca nu l-ai trait nu ai cum sa ti-l imaginezi din cuvinte, dar daca il cunosti, atunci stii cum se simte sa ai certitudinea ca viata ta incepe de acolo, ca nimic nu conteaza si ca vrei doar sa traiesti prin el, ca printr-o melodie suava a pianului.

   Acel sarut din padure imi revitalizase sistemul imunitar, dar cand ochii mei i-au parasit pe ai Bellei, am intalnit cei mai tristi ochi negrii din istoria intunericului. Parea ca toata blana de pe corp i se adunase in locul sprancenelor si ochii se tineau tari pentru a nu curge in siroaie peste obrajii parosi ai varcolacului. Umezeala din ei sclipea himeric in adancul marii de durere si am putut simti oftatul din rasuflarea grea a femeii preschimbate in lupoaica. Leah... O iubeam. O iubeam si ii spusesem asta raspicat, cuvant langa cuvant: un pronume si un verb: "te iubesc". Eu, pe tine te iubesc. Buzele de cicolata gustasera aerul, ramanand intredeschise de la uimire, pana cand m-am intors si am plecat spre locul luptei. Nu stiam daca gresisem spunandu-i asta, dar in momentul acela, asta simtisem: admiratie, respect, incredere si iubire pentru ea. Definitivasem caracterul ei spontan, rebel, sincer, care ascundea durere si neimplinire, dar care in acelasi timp descoperea sufletul, aratand capacitatea cu care era in stare sa se daruiasca. Stiam ca mi s-ar fi daruit mine, ca ma iubea si ea, desii nu o lasasem sa termine fraza, dar nu am putut permite ca ea sa se destainuie prima. Era nedrept cand eu eram cel care avea o relatie cu Bella, eu eram cel care cautasem sa ii fiu prieten si pur si simplu, eu eram cel care trebuia sa o faca! Ii datoram asta: afisarea curata a sentimentelor, fara ocolisuri si prefacatorii.

  Leah imi intregea firea precum o luna plina. Un astru acoperit de nori si invaluit in legende cu lupi vrajiti ce urla la imaginea ei in noptile in care isi destainuie splendoarea, ajutandu-i sa isi reia adevarata forma. Ea facea asta: ea imi arata cine sunt si ma facea sa ma simt mai bun si fericit in pielea mea.

  Pentru Leah nu ar fi trebuit sa ma schimb niciodata, simpla reteta spre fericire alaturi de ea fiind naturaletea, dar lucrurile mai usor de atins nu sunt neaparat cele la care vrei sa ajungi si tot ceea ce imi doream eu, era o eternitate alaturi de Bella mea...

- La ce te gandesti? m-a intrebat ea oprindu-se din desenat cerculete cu degetul pe abdomenul meu. Era sublim acest lucru monoton de a sta intinsi pe patul meu. I-am ignorat intrebarea si m-am intins sa o sarut. Inca o doza necesara de morfina! Acum orice am avut pe suflet si ma incomoda, a disparut. Eram vindecat de orice gand exterior! Eu si Bella. Bella si cu mine! A mea...


- Te iubesc, ti-am mai zis asta de curand?

- Nu prea...

- Te iubesc! Te iubesc! Te iubesc! sopteam pe pavilionul ei inhalandu-i aroma neutralizant de dulce a pielii. Cand am auzit un sunet slab de placere i-am atins clavicula cu varful limbii si am supt putin ca sa ii simt gustul in gura.

- Edward! a soptit extaziata, dar incercand sa sune mustruluitor.

- Esti aroma mea preferata de inghetata! am continuat sa o sarut pe umeri si gat.

- Iar tu drogul meu, soarele meu, eclipsa mea! a rasuflat greu tarandu-se intre mine si perna mai aproape. Parul salbatic iar imi inundase asternutul in valuri de bucle care m-au invitat sa-mi incalcesc degetele in ele.

- De ce eclipsa?

- Pentru ca o parte din mine iti vrea lumina, dragostea, pe cand cealalta, cere doar sangele tau, satisfactia exorbitanta a momentului si nimic mai mult, iar eu trebuie sa ma zbat intre ele fara posibilitatea de a alege clar pe una!

- Cred ca a venit timpul sa alegi... am ridicat capul de pe pieptul ei si am privit-o direct in ochi. Lucrurile ar sta altfel daca amandoi am fi...egali, am spus.

- De ce te incapatanezi atat cu asta?

- Bella, de ce anume mai ai nevoie ca sa iti dai seama ca aceasta este singura sansa pentru ca iubirea noastra sa dainuie, sa se concretizeze?!

- Am spus ca o sa ma gandesc la asta, dar pana atunci, bucura-te sa traiesti clipa!

- Clipa? am inmarmurit sprijinit intr-un cot. Tu nu iti dai seama ce este pentru mine sa stiu ca la tine acea "clipa" este vesnica?

Am vrut sa continui, dar minte imi era goala si inima seaca. Ea nu parea ca intelege nimic. Durea.

- Edward...

- Spune-mi, uita-te in ochii mei, i-am ridicat barbia, ai de gand sa ma transformi vre-odata?

Liniste.

- Ai spus ca...ai promis, ma incurcasem in reprosuri. Ai spus-o doar ca sa nu te mai presez, dar...niciodata nu te-ai gandit serios la asta, nu-i asa? Raspune, Bella!

- Eu vreau sa fii fericit! Vreau sa iti construiesc fericirea, nu sa fur din ea caramizi de baza care o alcatuiesc.

- Dupa parerea ta, ce ma face pe mine fericit?

- Stiu ca te vei simti jignit, dar, daca peste cativa ani vei intalni pe altcineva? Sa presupunem ca ea te va face sa iti doresti o viata normala, ca iti va schimba felul de a gandi si de a simti cu privire la mine, la ceea ce vrei acum de la ...viata? Vei vrea sa aveti o viata fireasca: sa puteti lua un mic dejun impreuna, sa stati amandoi intr-un pat si sa va strangeti in brate in somn, sa va visati unul pe altul, sa va atingeti confrom impulsurilor fara frica, sa va sarutati copiii de noapte buna...

- Inceteaza, Bella! am ridicat tonul atat cat imi permitea ora tarzie si faptul ca Charlie dormea la parter in fata televizorului. La dracu, cum poti pretinde ca ma iubesti mai mult doar pentru ca eu sunt om? Eu simt cum prin venele mele curgi numai tu! Iarta-ma ca prefer setea de sange in locul unui "mic-dejun copios", iarta-ma ca vreau sa stau de veghe toate noptile alaturi de tine in loc sa visez, iarta-ma ca vreau sa nu mor niciodata!

- Asta era? Vrei sa nu mori niciodata- motivul principal pentru care insisti atat sa te transform?

- Ai prefera sa iti spun ca vreau sa ma sinucid? Pentru Dumnezeu, Bella!

- Edward, uita-te in ochii mei si zi-mi: te incanta ideea ca vei trai vesnic?

   Am ramas mut. Intelesese ca as face acest pas numai pentru beneficiile pe care le ofera sa fii vampir? Nu puteam sa cred cum de Bella nu intelegea ce vreau sa spun. Era totul pentru mine si nu incercam decat sa o fac sa inteleaga cat de mult as suferi fara ea si ea fara mine! O iubeam, la dracu'! Daca s-ar fi putut transforma ea in om si asa am fi avut o sansa spre a ne implini dragostea, as fi ales-o pe aceea, nu conta restul, doar ea si cu mine!

- Taci...de ce taci? a muiat glasul ravasita.

Dupa ce m-a privit un timp incercand sa scoata din ochii mei cuvintele pe care eu nu le gaseam in minte pentru a ma exprima mai bine, s-a ridicat de pe pat si intr-o secunda a fost la fereastra.

- Bella, nu pleca!

- Esti confuz, Edward si nu cred ca stii ce iti doresti cu adevarat. Imi pare rau, dar cel mai bine este sa nu ne mai intalnim pentru un...timp.

  Ultimul cuvant abea l-am auzit pentru ca a disparut printre draperii inainte sa o pot opri...

27. Sub luna

(Edward)




- Lyly...nu inteleg...cum? Adica voi si vampirii...

- S-a intamplat inainte ca eu sa ma transform si el sa aleaga sa devina ceea ce este.

   Acum patru ani, James Watt, era unul din seniorii cei mai frumosi si ravniti ai liceului din Forks, iar eu, doar o pustoaica credula, care abea parasise pana atunci de cateva ori teritoriile rezervatiei. Intr-o dimineata banala, pasii nostrii s-au intalnit pe coridorul lung si mi-a zambit. Nu l-am intrebat niciodata ce l-a facut sa inceapa totul, sau motivul pentru care m-a bagat in seama in clipa ceea, dar cert este ca inima mea a inceput sa bata nebuneste la vederea lui. Nu imi puteam explica aceasta senzatie noua si de curiozitate, il spionam prin scoala in fiecare zi ca sa imi dau seama daca palpitatiile accelerate aveau legatura cu el, sau fusese doar o coincidenta si eram defapt bolnava. Ma indragostisem!

   Mi-am luat intr-o dupa-masa inima in dinti, am traversat cercul de baieti care nu ma intimida cu nimic deoarece crescusem intr-unul, m-am apropiat de el, m-am ridicat pe varfuri si i-am soptit la ureche: "Imi placi foarte mult." Incepand de atunci, am fost de nedespartit. James era plin de caracter, hotarat, cu aptitudini de lider, chipes, asa ca nu m-as fi plictisit de el niciodata. Am facut o multime de lucruri impreuna si eram cu adevarat fericita, dar un lucru umbrea totul: orgoliul lui exagerat, mandria, egoul nemarginit. Incercasem sa il ignor de cele mai multe ori, pana cand acesta l-a acaparat cu totul, facand din iubitul meu o alta persoana, una care credea ca i se cuvine totul. Era obsedat cu toate legendele despre vampiri, cu miturile despre bautorii de sange si experientele povestitorilor, dar nu parea ciudat...

- Dar cum a devenit si el unul?

- Inainte de sfarsitul anului, intregul oras vorbea ca Victoria s-a intors acasa. Nu aveam habar ca este sora lui, pentru ca nimeni nu mai stia nimic de ea de mai bine de patru ani. Se vorbea ca este neschimbata si chiar mai frumoasa decat atunci cand plecase. Din momentul venirii ei, am inceput sa am niste cosmaruri oribile, agasante, din care nu imi mai aduceam aminte nimic a doua zi.

- Cosmaruri ai spus?

- Da, Victoria poseda aceasta capacitate de a interveni in mintile oamenilor in timpul somnului. Este teribil de afectata ca puterea ei nu afecteaza deloc vampirii, asa ca o exercita pe oricine o enerveaza dintre cei "fara aparare".

- Inteleg...am spus numai pentru mine, cand mi-am dat seama de ce Bella nu putea patrunde in visul meu atunci cand eram manipulat de Victoria.

- Ea nu se intorsese decat cu un scop: sa il ia pe James cu ea. Timp de cateva zile, nu l-am vazut deloc. Credeam doar ca ii impanzea capul cu prostii, dar nu si ca il transformse deja. Cand a venit la mine, nu mai era James al meu, baiatul cu viitor promitator de care ma indragostisem, ci o fiinta salbatica, cu hainele rupte, fata murdara si ochii rosii. Nu voi uita niciodata dialogul nostru din noaptea aceea. Ma ruga sa il urmez, sa fiu ca el si astfel sa ne iubim o vesnicie. Sam a aparut de dupa copaci, dupa ce ne-a ascultat discutia si mi-a spus legenda noastra. Pana atunci, crezusem ca sunt doar povesti, dar s-a transformat in fata mea si atunci, l-am crezut. Mi-a spus despre menirea varcolacilor si despre lupta impotriva vampirilor ca...el. M-am simtit rupta in bucati, prinsa intre dragoste si mit, fara sa stiu pe cine sa aleg. Dar, apoi, l-am privit atenta si nu mai era nicio urma de sentiment si omenie in el, doar dorinta de sange, de nemurire si am ales astfel sa fiu alaturi neamului meu. Chiar si asa, l-am rugat sa astepte, sa nu plece departe, sa nu ma paraseasca.

- Sa astept? Sa astept pana vei fi pregatita sa ii vanezi pe cei ca mine?

  De atunci nu l-am mai vazut. Sam nu s-a mai trasformat in lup abea pana acum doi ani, pentru ca regiunea fusese curata de vampiri, insa o data cu venirea Cullenilor, m-am transformat si eu. Tocmai atunci cand speram ca voi lasa locul acesta, care imi aduce aminte de el, in urma , ca voi incepe o viata noua in alt oras, am ramas blocata aici!

Suferise mult si inca suferea. Ma vedeam pe mine in ochii ei, semanam atat de mult, incat aproape puteai zice ca Leah era o varianta feminina a lui Edward Masen. Ea alesese, dar era si randul meu sa imi fac alegerea.

- Eu ma intorc acolo, Leah. Adio, am spus plecand capul fara curajul de a o mai ruga sa vina cu mine.

- Edward, nu este locul tau, nu te voi lasa, te rog, sa mergem in rezervatie, nu este conflictul nostru...nu am terminat tot ce aveam pe suflet, Edward, eu...eu te...te...

- Stiu, stiu si eu...te iubesc! am spus clar, de parca imi ridicasem un bolovan de pe inima.

Amandoi am ramas privindu-ne lung, pana cand linistea ne-a acaparat simturile: niciun zgomot, nicio miscare, doar liniste.

- Leah, Bella! am spus scurt, iar ea si-a lasat umerii sa cada grei. Aveam sentimente pentru ea, sentimente puternice, dar Bella, era radacina mea, seva din care imi luam fortele. I-am intors spatele si am fugit inapoi la iubita mea.



(Bella)

   Victoria isi arata dintii ascutiti in carne umana si aproape ca le auzeam zgomotul cand ii uda cu limba pentru a ma invita la lupta. In timpul in care ii evitasem loviturile mi se paruse ca il vad pe Edward. Mintea mea isi dorea atat de mult sa il vada pentru ultima data, in cat aveam halucinatii cu ochii lui verzi scuturand intunericul in cautarea mea. Alice si Jazz se descurcau bine sa le evite pe Kate si Irina, la fel si Carlisle o impiedica pe Carmen sa se apropie, dar Emmett nu se gandea la menajare, el il zdruncinase de cateva ori bune pe James si nici iubita lui nu ramansese mai prejos.

"- Blonda contra blonda", fusesera cuvintele lui Rosalie cand a vazut-o pe nou-nascuta si s-a si infipt in parul ei incalcit si plin de pamant si ierburi.

   Victoria si fratele ei ii manipulasera atat de bine pe cei din clanul Denali, incat nici nu mai putusem avea o discutie inainte de a porni lupta, asa cum sperasem, pentru a lamuri lucrurile. Le stiam numele si o parte din viata, pentru ca Alice le prevazuse venirea in noaptea aceasta cu putin inainte sa apara cu totii zburand din bezna arborilor, dar nu ii intalnisem niciodata pana acum. Nu intelegeam de ce daca erau vampiri vegetarieni, cazusera prada siretlicurilor unor nomazi in cautarea aventurii.

  Pe langa faptul ca se desfasura o lupta cu raporturi egale, mai exista o problema: scutul meu nu functiona. Nu mersese nici cand fusesem atacata de James si Victoria (chiar daca ei nu aveau puteri mentale si imi puteau face rau doar cu forta fizica, energia defensiva a campului para inainte orice apropiere nedorita, asa putusem sa opresc masina sa-l zdrobeasca pe Edward in parcare), iar acum era la fel de nefolositoare, de parca nici macar nu posedam o astfel de putere.

  Unghiile Victoriei mi-au zgariat gatul si m-am ferit la timp ca sa nu imi zmulga capul de pe umeri. Am invartit-o in aer si i-am frant bratele, dar a scapat din stransoarea mea inainte sa-i rup coloana. Mi-am dat seama ca puteam activa scutul acum. Nu intelegeam de ce, dar am profitat de moment si i-am barat atacul cu un picior in piept, care a azvarlit-o dincolo de arbori. In loc sa merg spre locul in care a aterizat si sa termin cu ea, am intors capul. Nu doar monstrul, dar si mintea mea reactiona la prezenta lui, fiind capabila sa il simta chiar daca stia ca este imposibil sa fie acolo. Totusi, ochii mei vedeau clar silueta lui Edward, cu ochii mari si sparti de uimire si frica. Nu se uita la mine, cu acea expresie de neinteles, ci la nou-nascuta. Rosalie era la pamant si pana sa se ridice, blonda inamica il privea pe Edward in acelasi fel, doar ca la ea exista o sclipire aparte, care nu putea fi ignorata...setea.

- Acum, Tanya! a strigat Victoria cu un glas ascutit si poruncitor, dar fata nu a ascultat-o, ci s-a incordat inchizand ochii si fortandu-se sa stea cat mai departe de el.

"Tanya"? mi-am repetat in gand...acea Tanya? Ea trebuia sa fie: blonda, frumoasa, vampir de scurt timp, dar ce cauta ea aici si de ce era cu James si sora lui? Nu am mai avut timp sa imi raspund intrebarilor, pentru ca o data ce am realizat ca Edward din fata mea nu era doar o iluzie, am fugit spre el pentru a-l proteja. James a strigat inca o data la Tanya, de data aceasta reusind sa-i scoata un marait animalic, dar Edward nu se misca. Ce era in neregula cu el? In loc sa fuga, incerca sa ii vorbeasca.

- Tanya? Sunt eu, Edward...a inghitit in sec intinzand o mana inainte de parca vroia sa mangaie un caine turbat.

Am simtit ca ma lasa picioarele.

- Edward, fugi! am strigat, dar Victoria a aparut in fata mea si mi-a trantit o palma care m-a aruncat langa Alice.

Kate, Irina si Carmen s-au oprit, privind ciudat spre Edward.

- Un om? De ce ati adus un om aici?

- Nu il atingeti sau va smulg cu dintii carnea bucata cu bucata! am scos un sunet amenintator din gat si i-am incoltit pe toti cu privirea.

- Am stiu de la inceput ca nu ma pot baza pe tine, a racnit Victoria sarind peste Rosalie si inaintand spre Tanya si...tinta privrii ei.

- Nu! am strigat urmand-o, dar parca timpul se lupta cu mine, incetinindu-ma ca-ntrunul din vortexurile acelea infernale ale jocurilor video. I-am simtit pe Emm si Al flancandu-ma, dar Victoria era deja acolo. A impins-o pe nou-nascuta de parca nu valora nimic si si-a intins bratele spre el. Eram atrofiata!

Inainte ca femeia cu parul rosu sa il atinga, a disparut in besna, lasand in urma un tipat isteric de durere. Fusese catapultata de coltii varcolacului ce asezat in fata lui Edward, a inceput sa maraie amenintator, facand padurea sa tremure.

- Leah, ai venit dupa mine...a soptit el emotionat, mangaindu-i urechea cu dragoste.

  Lupoaica nu a schitat niciun raspuns, fiind concentrata pe o singura persoana: James! Ochii lor s-au intalnit ca doua fulgere cu enegrii diferite atat de intense, incat se simtea discordanta si ura in aer. Cand el a atacat-o, l-a prins cu botul moale, fara sa stranga si i-a dat drumul la picioarele ei. Cand vampirul a vrut sa se ridice, i-a presat laba cu putere pe locul inimii, imobilizandu-l si l-a privit dinnou. James nu a ripostat. Pareau ca se cunosc, ca au o legatura, iar privirea ochilor mari si negrii, imi era cunoscuta. Nu se indrepta spre a-l ucide. Aceeasi privire mi-o vazusem oglindita in doi ochi verzi, exprimand regretul si frustrarea ca natura mea ma impinge sa il fac rau perosanei iubite, desi eu nu vreau asta.

Tanya a marait amenintator la varcolac si s-a pozitionat de atac. Lupta dintre monstru si om luase sfarsit.

Cand m-am pus intre ea si Edward, gatul mi s-a spart de la urletul salbatic ce mi-a impanzit corzile vocale.

- Imi pare rau, dar nu pot rezista...Edward, mi-e sete... murmura vampa intre suspinat si marait, privind flamanda gatul alb in care pulsa sange fierbinte din spatele meu. Concentrandu-ma pe felul in care Tanya trebuia sa il simta, aroma lui era dublata si ma bulversa si pe mine, dar nu puteam permite ca nimeni si nimic sa il raneasca, nici macar eu! Daca il putusem apara de mine insami la prima noastra intalnire, aceasta blonda cu par de vata nu avea sa prezinte nicio dificultate ca si comparatie! Am incercat sa creez iarasi scutul, fara nicio reusita. Ea era! Fara sa stie, Tanya ma impiedica sa imi folosesc puterea. De aceea nu puteam intra nici in visele lui Edward cat timp ea fusese prin preajma. Cand lupta, anihila capacitatile celorlalti vampiri, reducand conflictul la unul pur de forte. James ii descoperise acest talent de care ea nici macar nu era constienta si de aceea o pastrase langa el.

- Da-te din calea mea!

- Da-ma tu! am racnit din nou.

- Nu aceasta este singura cale! a strigat Carlisle, apropiindu-se.

- Ce? a intrebat nou-nascuta dezorientata.

- Uita-te la noi! Ochii nostrii nu sunt rosii, aspectul nostru nu este salbatic, noi stim sa ne abtinem si traim printre oameni fara sa le facem rau, fara sa fim niste monstrii.

Cele din clanul Denali se departasera de lupta, dar priveau de pe margine. Dintre toate, Irina era singura ramasa in pozitie ofensiva, gata sa sara oricand la gatul unuia dintre noi.

- Nu sunt destul de puternica....nu pot...glasul blondei era spart, chinuit de focul ce ii ardea in gat.

Am facut cativa pasi in spate, pana cand i-am simtit mana lui Edward pe umarul meu. Dorul de el din tot acest timp nu se astamparase, dimpotriva, aveam o pofta nebuna sa ii prind buzele intre ale mele si sa il stiu in siguranta camerei lui. I-am atins palma si i-am soptit ca il iubesc.

- Este singura ta sansa. Priveste in jur: James si Victoria nu iti mai pot tine partea si chiar si asa, aceasta nu este lupta ta, a continuat tatal meu. Noi te-am putea omori inainte sa apuci sa te misti.

Blonda a sarit speriata, dar asa cum spusese Carlisle, Emm si Jazz aveau amandoi mainile pe ea inainte sa faca un pas, tinand-o strans in timp ce se zvarcolea ca un animal captiv.

- Da-ti dreptul la o alta sansa! a mangaiat-o Carlisle pe par, vorbindu-i atat de bland, incat protectia parentala specifica lui a distrus o bucata din panza de tensiune din jur.

- Lucrurile nu se incheie aici! a spus Irina venind spre el cu maxilarul deschis larg. Reusise sa le fenteze pe Alice si Rosalie si eu tocmai ma chinuiam cu gandul de a-l lasa pe Edward neprotejat pentru a-i apara spatele tatalui meu, cand Esme a zburat dintre arbori impingand-o pe Irina cu mult in spatele surorilor ei!

Inainte ca surorile ei sa ii sara in ajutor si sa reinceapa lupta, Alice a vorbit clar, dar atat de repede, incat eram sigura ca Edward nu putuse intelege nimic.

- Noi nu vrem sa luptam cu voi! Care este motivul pentru care ne sunteti dusmani?

- Voi, l-ati ucis pe Laurant! a suspinat Irina intre bratele lor.

Alice i-a facut semn lui Rose sa ii dea drumul si ea a ramas uimita de eliberare.

- Laurant a fost ucis de camarazii tai, intr-una din padurile Canadei cum cateva saptamani, am spus.

- Mintiti!

- Imi pare rau, noi nu ucidem! am spus ferm, privind in ochii ei. Suntem vegetarieni la fel ca voi si ne dorim o viata cat mai linistita! Ati fost manipulate...

Cele trei surori si-au intalnit gandurile intr-o singura privire si s-au indreptat spre James.

  El si Leah se privisera in tacere in tot acest timp, in care ea il tinuse departe de Edward, dar acum, cand cele trei vampe isi hlizeau coltii spre dusmanul de la pamant, lupoaica a ridicat laba si James a putut fugi. Leah a ridicat capul mandra, scuturand vampele cu o privire impenetrabila ce nu arata catusi de putin regretul pentru fapta ei. Ele au inteles ca nu fusese prada ei si ca nu avea dreptul sa i-l ofere lor pe tava, insa eu intelesesem mai mult de atat...intelesesem dragoste...

- Carlisle? Carlisle Cullen? a intrebat Carmen pasind in fata. Am auzit multe despre tine, cum de nu te-am recunoscut? Esti un vampir respectat si un exemplu pentru cei care vor sa duca o viata ca a noastra. Ne pare rau pentru tot ce s-a intamplat, nu ne vine sa credem ca am fost pacalite de acei niste, nomazi.

- Ati fost doar alaturi de sora voastra si putem intelege sentimentul de solidaritate, a raspuns Carlisle. Eu si familia mea am trecut prin multe impreuna, a spus mandru, trecandu-si bratul in jurul taliei sotiei lui.

   Eram atat de bucuroasa sa o vad! Ramansese in Forks pentru a fi cu ochii pe Edward si se pare ca desii intarziase, reusise sa ne scoata dintr-un moment dificil asa cum facea mereu. Parintii mei adoptivi s-au privit cu o tandrete coplesitoare care spunea o mie de cuvinte nerostite si pentru prima data, am simtit iubirea mea pentru Edward o binecuvantare si nu o cruce pentru amandoi.

- Cum ne putem revansa?

- Prefacandu-va ca nu s-a intamplat nimic aici in noaptea aceasta.

   Linistea a ocupat padurea si cum nu se auzea decat o singura rasuflare, cea a lui Edward de care in tot acest timp doar eu fusesem constienta, toate privirile s-au indreptat spre oftaturile Tanyei. Emm si Jazz o eliberasera si statea acum la tulpina unui arbore, cu capul in maini si picioarele adunate la piept. Tremura si isi incalcea degetele prin par de nestare. Chinurile ei trebuiau sa fie aproape insuportabile.

- Haide, scumpo, totul va fi bine, a mangaiat-o Kate pe brate.

- O vom lua cu noi, a spus Irina. De acum, va face parte din clanul Denali si va fi sora noastra mai mica. Esti de acord? s-a intors spre ea?

- O sa ma ajutati sa scap de focul acesta? a spus ea cu ochii mici, zgariindu-si gatul.

- Il vei purta cu tine mereu, dar te vom invata sa il controlezi, continua sa o linisteasca cu mangaieri.

Tanya a aprobat absenta si Carmen i-a intins mana ca sa mearga cu ele.

- Multumim pentru intelegere si daca vreo-data veti avea nevoie de ceva, vom fi acolo pentru voi.

   Dupa ce au plecat, m-am intors in sfarsit spre Edward. Parul de bronz ii stralucea in lumina lunii si pielea desi mai calda decat a mea, era sloi din cauza temperaturii scazute. I-am prins obrajii in palme si i-am sarutat mult tanjitele buze, simtind cum reinviu, parasind moartea pentru... o moarte fericita iubindu-l.

- Cat a trecut de cand nu te-am vazut, ani? m-a intrebat taindu-mi buzele cu privirea verde.

- Secole!

- Bella, a susurat ca o cascada de vraja, astupandu-mi cuvintele nerostite cu o sarutare infocata.

Si-a trecut bratele in jurul meu mulandu-se peste mine si degetele lungi s-au prins in parul strans in coada din motive practice, rasfirandu-l peste umeri si mangaindu-mi gatul.

- Ar fi o amenintare urata daca ti-as spune ca a doua oara cand ma vei mai parasi te voi omori? a chicotit fara sa se opreasca din presarat dulci flori cu buzele moi peste fata mea.

- Inainte sa existe o a doua oara ma voi omori singura! Iarta-ma, Edward, nici nu stii cat am suferit, cat dor...

- Shhh, nu stiu, dar imi poti arata, sa mergem acasa! mi-a zambit strengareste si valul de pasiune mi-a acoperit mintea.

- Te iubesc!


Nota de autor: Deci, stiu cat ati asteptat acest capitol: Leah-James, lupta, revederea dintre Edward si Bella,Tanya, asa ca sper din suflet sa nu va fi dezamagit pentru ca stiu ca punctul meu forte este descrierea sentimentelor si nu actiunea, dar totusi...
Este mega important pentru mine sa comentati acest capitol si va multumesk ink o data ca trecetzi pe aici.
Pupicei dulcinei:*>:D<:X!!!