31. Marturisiri

(Alice)




   Edward a plecat in ziua urmatoare, dupa ce a vorbit cu Bella. Mi-am multumit mie insami ca nu eram in stare sa-l "vad" cand era in compania unui varcolac, altfel sora mea m-ar fi interogat cu privire la el in fiecare secunda, sau...cel putin asa am crezut initial, dar...

Felul de a fi al Bellei s-a schimbat. Nu stiu sa apreciez daca in rau, dar mie una nu imi place! Deci in rau! Ascunde ce simte si se transforma cu fiecare zi intr-o cochilie tot mai dura, de nepatruns. Stiu ca o face ca sa nu ne raneasca pe noi si mai ales pe Esme, dar ma deranjaza la culme incapatanarea ei de a duce greul singura! Ma stiu si ca durere o remodeleaza incet si chinuitor precum vantul si ploaia cresteaza gauri in piatra...si sufar cu ea, chiar daca pentru a-i mai salva putin din orgoliu nu ii arat si o fac sa creada ca m-a pacalit cu presupusa ei resemnare.

  Marti dimineata, dupa ce i-am lasat toata noaptea ca timp pentru a-si asume plecarea lui, sau mai bine zis Jazz m-a tinut aproape legata de pat ca sa nu merg sa o consolez, am mers in camera ei satula de rabdat ca sa vad daca "se schimbase pentru scoala". In fata oglinzii statea o vampa cu parul lung si drept precum o tablita slefuita de lemn roscat, emanand un miros diferit de cel al ei. Firele atent aranjate se balansau pe spatele-i ingust, imbracat intr-un flanel negru subtire, cu umerii dezgoliti, care incepea cu un deget mai sus de oasele bazinului. Gambele pe care toate deceniile acestea incercasem sa le pun in evidenta erau infasurate in blug mulat, de culoare deschisa, iar in picioare purta o pereche de gizme imblanite. Chiar daca arata fabulos, nu puteam evita sa nu o compar cu o Fata Morgana: o iluzie care incerca sa se pacaleasca singura!

- Buna dimineata, si-a intors ea fata machiata spre mine.

Genele lungi si arcuite senzual ii incadrau auriul special al ochilor nostrii si buzele mici erau conturate cu o nuanta pala si moderata de rosu.

- Hei...ti-ai schimbat...?

- Da, oricum niciodata nu mi-au placut buclele, a mustacit ea teatral, dar farama de amintire si-a izgonit-o greu de pe figura si eu am prins-o de picior inainte sa dispara.

- Esti...vesela, am adaugat nestiind cum sa ii spun ca m-a surprins cu aceasta atitudine complet ciudata!

- Mda, superstitiosii spun ca nu e bine sa incepi ceva nou de marti pentru ca nu ajungi sa il duci la bun sfarsit, dar eu am nevoie de schimbarea asta si prefer sa ma gandesc la ea ca la o renastere, vorbea ea calm si pitigaiat privindu-si gecile de pe cele doua umerase carate in ambele maini.

- La urma urmei, ce vina au copii care se nasc marti...?

- Vorbesti fara noima, am intrerupt-o si aceasta atitudine nu te va ajuta.

- Ce sti tu? m-a privit cu ochi de laser urmati instantaneu de un zambet bland, care definea clar expresia confuza a unui nebun. Mai bine spune-mi: geaca imblanita sau de blugi? mi-a indicat umerasele afisandu-si dintii exagerat de mult.

- Imblanita, s-au miscat buzele mele moale, dar Bella, cred totusi ca trebuie sa vorb...

Nu mi-am terminat fraza ca ea a urcat volumul sistemului la maxim si a inceput sa danseze si sa se admire in oglinda. Am trantit usa nervoasa si am asteptat-o la masina. Emmett era gata sa ma intrebe ce s-a intamplat, dar l-am oprit cu un gest al mainii inainte sa o faca. Cred ca m-am uitat destul de urat la el, caci gropitele lui omniprezente au disparut in timp ce s-a grabit sa urce la volan.

  La scoala a fost mai rau. Cum am ajuns, a inceput sa salute pe toata lumea si sa se bage cat mai mult in seama cu elevii, incat ne-a stricat in doar o pauza de pranz toata munca depusa in acesti doi ani pentru a ne face aproape invizibili in liceul Forks. Radea cu toate snoabele si accepta amabila comentariile baietilor care o incercuiau de parca era singurul magazin cu reduceri din mall.

- Ugh, a gesticulat Emm, cu cine ati inlocuit-o pe Bella?

- Cu o Rosalie bruneta, mi-am incrucisat mainile la piept in timp ce am impins cu varful piciorului scaunul ei gol de langa mine.

- Te-am auzit! a marait blonda incet, dar atunci cand a crezut ca ochii mei ii parasisera pe ai ei, s-a intors si a privit-o pe Bella cu o emotie de nedescifrat. Mai bine zis, o cunosteam, dar nu o mai vazusem niciodata la Rose, asa ca imi era greu sa ma pronunt cu exactitate: parea remuscare. Simteam ca imi scapa ceva si in situatia de fata era chiar frustrant!

Sora mea se asezase la masa cu gasca lui Newton. Incredibil!

- Fata cu parul zburlit te priveste de parca este gata sa te omoare! Alice, nu-i asa? i-a dat Jessica un cot Bellei evitandu-mi ochii atunci cand ne-am intalnit privirile. Daca Emm tacuse, Jess a studiat masa un minut dupa ce am eliberat-o de conexiunea vizuala. Adica, hello! Cum adica "fata cu parul zburlit"?

- Cred ca este geloasa ca stai cu noi, a continuat prefacuta de Lauren.

- Este doar...putin indispusa a raspuns Bella fara sa ma priveasca. Doamne, ea chiar nu isi vedea fata in pupilele lor? Arata mai masca decat Jim Carrey in filmul "Masca".

- Inca nu imi pot reveni din soc, le-a intrerupt Michael, Bella Cullen la masa mea?

- Cineva sa-l intepe putin ca sa-si revina! am marait infundat.

- Adica, sunt onorat, dar carui fapt ii datoream onoarea? Am auzit ca a plecat...

- Mike, l-a intrerupt Bella, esti un baiat destept, asa ca sigur iti dai seama ca trecutul este doar asta: trecut.

- Nu vrei sa deschidem vechi rani, am inteles!

- Daca ma ridic de aici vei intelege cum este sa fii tot o rana! am marait din nou si am simtit degetele lui Jazz impletindu-se cu ale mele.

- Iarta-ma, fanteziile mele machiavelice nu te ajuta prea tare! l-am sarutat scurt si inainte sa apuce Bella sa scoata urmatorul sunet am fost iar cu ochii pe ea.

   Incepand din ziua aceea, Bella petrecea cat mai putin timp acasa, iar orele in care resedinta Cullen se bucura de prezenta ei, erau mereu cele in compania lui Emmett si a iubitei sale. Pe mine si pe Esme ne evita, ii para tentativa de analiza si calmare a sentimentelor lui Jasper cu scutul, iar de Carlisle fugea la propriu. In fiecare noapte, sistemul cu muzica bubuia in bassuri rock pana a doua zi si camera era plina de haine si accesorii pe care chipurile le proba toata noaptea. Eu insa, stiam unde era defapt. Stia si ea ca ii putea pacali pe toti ca este inchisa in spatele acelor usi ale dormitorului ei, dar nu si pe mine, cu toate astea, niciodata nu ma anunta despre activitatile ei. Ca un exemplu, de Sarbatori a plecat cu Chevy-ul calatorind pana aproape de Canada...cu masina, caci pe jos...a fugit ca scapata din lanturi. Nici macar eu cand am fost eliberata de intunericul acelui ospiciu nu am fugit atat de mult...Revenind la sora mea, stia ca eu voi sti unde se afla, dar nu s-a deranjat sa imi spuna. Adica, ma distrez si vorbind cu lumea asa cum fac toti oamenii si vampirii "normali" chiar daca le cunosc toata viata. Faptul ca citesc viitorul nu inseamna ca trebuie sa fiu ignorata, asa m-as inchide singura in pod si as trai toata viata doar in capul meu, la fel ca in jocurile virtuale!

Bella...

Nu imi doream nici sa se tarasca pe jos de durere, dar nu puteam sa ma obisnuiesc cu gandul ca isi cumparase aceasta masca umilitor de neadevarata.



(Bella)



"Calc-o, Bella, accelereaza, elibereaza-te!"

   Geamurile Chevy-ului erau deschise la maxim si CD-ul cu Paramore rula la melodia "Playing god". Ironiile nu incetau sa ma urmareasca. Aer! Aveam nevoie de el ca sa scap de mirosul lui impregnat in masina, dar ce imi trebuia sa ca-l indepartez din narile si mintea mea?

   Nu plangeam, pentru ca nu as fi putut, dar nici nu vroiam sa ma chinui iar cu o tentativa patetica de suspine, oftaturi si usturimi ale cailor respiratorii. Bass-ul imi infunda urechile atat cate se putea si drumul lung si gol din fata mea imi dadea senzatia ca ma indrept spre infinit. Aveam senzatia ca fug de cineva, dar in acelasi timp, speram sa il intalnesc acolo unde motorul avea sa se opreasca. M-am privit in oglinda retrovizoare: eram frumoasa. Acum asa ma vedeam si o stiam! Infatisarea mea exterioara era divina in comparatie cu sila si raceala din interior. Trebuia sa schimb totul, inclusiv pe mine ca sa pot continua.

  El ma parasise si incercasem sa il urasc pentru asta, dar fara nicio speranta de reusita, asa ca acum il pastram undeva departe de realitate, ca pe o icoana, una pe care nu aveam sa o uit niciodata, dar pe care ma straduiam sa nu o fac reperul existentei mele. Era insa de ajuns sa ma las purtata de valul amintirilor iubirii lui o ora, ca sa dau cu piciorul acestui plan maret si sa ma inchid in castelul memoriei care o data pasit, mi-ar fi greu, sau imposibil de parasit.

Alesese o viata fireasca, dar ma coplesa gandul ca putea cuprinde alte brate, ca ar strange langa el un alt mijloc, ca altcineva s-ar juca in parul lui moale...

"Gata! Accelereaza!"

Niciodata pana acum nu iubisem viteza atat de tare, dar acum eram dependenta de ea. Ma revigora si ma innoia cu firea!

   La liceu totul era o parada in costume, fara famfara. As si facut orice sa nu fiu nevoita sa stau la masa cu familia mea, acele cupluri perfecte si cel mai rau, eterne, pe care inainte le evitam privind numele scrijelite de pe masa. Nu le mai puteam privi acum, cand era si numele lui scris acolo, de mine..."Bella + ..."

   El era doar...momente si incercam pe cat posibil sa nu ii atribui nume, sa nu il fac prezent. Ar fi fost minunat sa fi putut pleca din Forks, dar egoismul meu nu ajunsese chiar atat de departe. Carlisle isi iubea slujba, Emmett putea vana grizzley pe pofte, iar restul se acomodasera foarte bine in aces orasel linistit, mereu acperit de nori, unde treceam aproape neobservati. Mai bine treceam peste amara suferinta aici, ca sa fiu sigura ca o data mutati in alt loc, nu mi-l voi mai putea inchipui pe el acolo si astfel, l-as putea lasa in urma...

  Zilele treceau incet, dar treceau si o data cu ele saptamanile si lunile. Eram in martie acum si primavara ma ajuta sa nu ma mai simt atat de mizerabil si de putreda sub aceasta coaja minunata. Savuram aromele naturii de pe ramura cea mai inalta a arborelui nostru. Acolo unde ne-am sarutat prima data, cand buzele lui, dulci buze...

"Realitate! Concentraza-te! Bella, poti fi stapana pe tine si ai demonstrat-o de multe ori, trebuie sa o faci si acum, sau macar sa incerci..." imi vorbeam singura.

- Hei!

- Rose! mi-am infundat maraitul defensiv din cauza aparitiei bruste.

- Miroase a viata, nu-i asa? a inhalat ea profund mireasma polenului in jur.

   De la un timp era curios de amabila cu mine, dar am pus asta in seama "tragediei" prin care treceam, ce probabil i-a ajuns la inima pana si ei. Ma intrebam cat de demna de mila eram ca sa o imblanzesc pe Rose, dar ii eram recunoscatoare pentru asta. Apropierea de ea ma ajutase foarte mult. Cu ea nu trebuia niciodata sa ating teme sentimentale de discutie, fiind de ajuns sa vorbim despre moda sau filme, sau alte subiecte superficiale si astfel orele treceau suportabil. Alice era suparata pe mine si simteam asta, dar nu imi puteam permite sa ii vorbesc prea mult, deoarece in fata ei masca atent maiestrita mi-ar fi picat si o data sparta, avea sa ma astepte doar letargia. Desconcentrare, negare, evitare, era tot ce aveam nevoie de la creierasul meu, iar sora mea reusea sa ma bulverseze cu o simpla dezbatere asupra unei perechi de pantofi, asa ca imi era cu adevarat frica de o discutie serioasa cu Al. Emmett era un tip distractiv, ca un medicament cand il am in preajma. Cu el mergeam la vanatoare atunci cand nu preferam sa o fac de una singura si ii multumeam ca atunci cand ne intorceam, ma simteam intraga si nu rupta in bucati colturoase de singuratate si dor...acela era sfasietor: dorul...

- Am ceva sa iti spun!

- Nu si tu, Rose!

- Este vorba despre mine si Edward!

- Tu si...? am tacut, numele lui rostit cu voce tare provoca in mine o mare in vartejuri de amintirilor.

- Cred ca te-a pasarit din cauza mea.

M-am incordat eliminand teorii stupide si nefondate din capul meu. Pe parcurs ce il goleam asteptam adevarata insiruire de fapte.

  O data cu cuvintele lui Rosalie, putusem sa imi imaginez dialogul dintre ei de parca i-as fi avut in fata ochilor: fiecare respiratie a lui, fiecare mimica, fiecare privire. In incheiere, am ramas amortita, ar fi prea putin spus lipsita de vlaga, pentru ca eram chiar lipsita de mine fizic. Nu eram in stare sa-mi duc mana la frunte in secunda aceea, cu atat mai putin sa articulez un raspuns pe care Rose il astepta nerabdatoare. Aceasta vulnerabilitate exagerata imi reamintea cum este sa fii om: distrus, slab, microscopic in fata lumii.

- Nu consider ca am gresit, dar vazandu-te atat de..."non-Bella", iti datoram adevarul.

- Multumesc, am miscat capul lent in aprobarea spuselor dupa aproape un sfert de ceas.

- Cum?

- Asa cum ai auzit, Rose, iti multumesc pentru asta!

- Nu este cazul sa fii ironica, Bella.

- Eu...sunt doar sincera, am rostit facand eforturi enervant de mari ca sa imi desclestez maxilarul de mandibula.

- Atat? ma privea stupefiata.

- Rose, ai facut-o pentru mine, de dragul meu si al persoanelor care conteaza pentru tine si stiu ca nu ai avut intentie rea, dar consecintele si...decizia lui nu te privesc. Daca dragostea ar fi fost puternica, ar fi ramas in ciuda vorbelor tale, dar ele, l-au trezit la realitate, realitatea pe care eu desii i-o strigam de fiecare data, negam sa o accept, iluzionandu-ma cu gandul ca el chiar isi doreste transformarea din iubire...am tras aer ca sa evit iesirea violenta a acelui suspin care statea sa-mi bubuie in piept.

- Dar, Bella...eu...

- Mai bine acum decat mai...prea tarziu, am completat sarind jos. Am atins solul fara sa ma dezintegrez, dar indata ce am vazut spatiul din fata mea, am simtit disperata nevoie sa ma descompun in pur oxigen, sa nu mai exist! Am luat-o la fuga!

Trebuia sa ma indepartez cat mai mult de tornada de emotii care ma urmareau!



Nota de autor: Imi pare rau pentru intarziere!:*:*:*