23. Mesaje

(Edward)




      La intoarcere, am intrat pe usa, gandindu-ma daca sunt oare unul din acele persoane care odata scosi afara pe geam, intra pe usa? Plimbarea cu Leah imi facuse bine. Ea mereu stia cum sa scoata partea amuzanta din mine, ma facea sa ma destind, sa ma simt bine cu mine insumi. Remarcasem ca in compania Bellei nu era asa. Langa ea, ori eram in al 9-lea cer, ori eram in pivnita iadului. Fericirea maxima, putea fi inlocuita cu frustare si sentiment de inferioritate intr-un simplu pocnet de degete, pe cand cu Lyly aveam un echilibru, o senzatie de familie. Ma bucuram de compania amandorura, pentru ca stiau fiecare sa ofere lucruri diferite, toate la fel de importante pentru mine. Leah imi era asemanatoare, dar opusa, ceea ce facea tot hazul intalnirilor noastre si gonea plictiseala, pe cand Bella pur si simplu...ERA! Nu imi imaginam viata fara ea si uneori, poate parea stupid, dar, evitam sa imi aduc aminte de trecut, doar pentru ca Bella nu facea parte din el.

  Charlie era inca la Tv. Situatia asta nu putea continua asa la nesfarsit. Eu o puteam suporta, pentru ca ma obisnuisem sa ignor persoanele pe care le ranesc, pentru a nu ma sufoca in sentimente de vinovatie. Asa facusem si cu Rene, asa facusem cu vechii prieteni din Pheonix, asa puteam face si cu tata, dar...nu era drept. Promisesem sa ma schimb, pentru ea, asa ca doar pentru ca nu este aici sa ma vada, nu inseamna ca in "pauza de pranz" am voie sa redevin ticalosul fara scrupule.

   Fara niciun cuvant, m-am asezat pe canapea si am urmarit restul meciului cu el. Era o reluare de vinerea trecuta si abea maine urma sa joace echipa lui preferata. Il vedeam ca priveste prin ecran, gandinu-se la ale lui, la al lui fiu, la mine: il dezamagisem, sau cel putin, asa credea el. Eu defapt nu iesisem in oras, deci cearcanele mele nu se datorau petrecutului, ci chinului provocat de acele cosmaruri din care pana azi nu imi adusesem aminte nimic; masina era doar un mod de a ma destresa, de a o simti pe Bella aproape, si nu o figura de dur, care sa ma duca la moarte, iar incidentul cu Mike, nici eu nu mi-l puteam explica. Stresul, lipsa de somn si absenta ei completau starea aceasta de indiferenta pe care o afisam lumii.

- Tata, cred ca...am cam exagerat mai devreme...amandoi.

- Ma bucur macar ca nu ti-ai rupt un picior incercand sa te urci in camera tot pe geam.

- Oricat de incredibil ar suna, este prima data cand fac asta. Nu am iesit nicaieri si nu am de gand sa te rog sa ma crezi, pentru ca nu ma simt vinovat pentru asta. De cand am venit in Forks, am incercat sa nu iti fac probleme si continui sa incerc. Sunt lucruri de care nu o sa iti vorbesc, fie pentru ca nu pot, fie pentru ca, simplu, nu te privesc, dar un lucru vreau sa fie clar intre noi: Nu mai sunt acel Edward pe care sa il tii in frau, dar nu sunt nici Sfantul Petre, asa ca da-mi spatiul si timpul meu, ok?

A oftat greu si parca a lasat piatra de pe inima sa-i cada la picioare, apoi a ridicat ochii lui negrii si plini de experienta, ca sa imi dea una din acele priviri pentru ca mai bine ai omori un om decat sa o primesti.

- Nu imi da motive sa nu am incredere in tine, fiule! Eu stiu cine esti, stiu de ce poti fi in stare daca iti propui ceva si stiu ca voi ajunge sa fiu mandru de tine. Pana atunci, insa, ia-l pe tatal tau mai usor cu perioada adolescentei, ok? a spus imitandu-mi tonul rugator din final.

Asta imi placea la Charlie. Din cateva cuvinte profunde, il faceai sa inteleaga chiar si ceea ce nu ii puteai spune. Eram sigur din ochii lui plini cu adevar si respect, ca el stia de Bella, de vampiri, de varcolaci, de dorinta mea de a stagna ca si adolescent pentru totdeauna, de povestea monstrului din Loch Ness chiar, desi nu era posibil sa aiba la cunostiinta niciuna din aceste lucruri.

M-am aruncat pe pat imbracat, fara vre-un chef sa ma schimb, sau macar sa ma mai gandesc la ceva. Oboseala ma indemna sa dorm pur si simplu, dar ma temeam de ceea ce as mai putea visa. Stiam ca aveam spasme in somn, ca inganam rugaminti si ca ma zvarcoleam de parca as fi ars in foc. Imi povestise si Bella, dar o stiam din felul in care ma trezeam, de parca as fi luptat impotriva unei armate intregi.

Am lasat gandurile si m-am concentrat pe auz. Un bazait ritmic si incet, care parea ca vine de pe birou. M-am ridicat si am facut doi pasi spre computerul pe care il deschisesem inainte sa vina Leah. Era modemul, de o varsta cu Charlie, care huruia obosit. Cand am miscat mouse-ul, ecranul s-a luminat si am vazut mesajele necitite in casuta de mail. Erau cinci. Doua de la Rene, certandu-ma ca uitasem de ea si ca daca nu ar fi fost Charlie, nici macar nu ar fi stiu daca mai traiesc sau nu, iar restul de la...Tanya?!

Ultimul mail primit de la ea fusese cu cateva saptamani in urma, cand numai ce ajunsesem in Forks, dar fiindca nu i-am raspuns, nu ma gandeam ca mai indrazneste sa imi scrie. Am clikat curios pe primul mesaj, de acum doua saptamani.



Buna, Ed,


Cum este viata prin Forks? Am auzit ca ploua foarte mult acolo si ma indoiesc ca iti face placere sa petreci timpul asa, daca imi aduc aminte de dupa-amiezile noastre pe plajele de aici. Oricum, sper ca nu sunt resentimente intre noi, pentru ca in curand o sa iti fac o surpriza.


Te sarut, Tanya ( in caz ca din cauza unor neintelegeri vechi de copii, mi-ai sters adresa)!



Al doilea mesaj, era doua zile mai tarziu.



Te lasi rugat.


Sti bine ca imi plac baietii cu caracter, asa ca daca imi ignori mesajele nu ma faci sa renunt, dimpotriva. In ultima vreme m-am tot gandit la tine si o idee de moment, a inceput sa prinda tot mai multa viata in capusorul meu. Ca sa nu te las chiar masca, o sa te anunt de pe acum de planurile mele.


Vin in Forks!


A trecut prea mult timp de cand esti departe si iti marturisesc, initial am crezut ca este doar o toana si ca dupa nici doua saptamani te vei intoarce. Nu a fost cum am crezut, asa ca daca nu vine muntele la Mahomed, vine Mahomed la munte.


Abea astept sa te vad, Eddy, nici nu ai idee cat mi-ai lipsit! Dupa despartirea de Tom mi-am dat seama cat ai suferit din cauza mea si regret, crede-ma, dar toata lumea are dreptul la o a doua sansa si cum este de datoria mea sa fac primul pas, il voi face, chiar daca inseamna destui kilometrii.


Te sarut, asa cum numai eu stiu,


Tanya.



Am bufnit in ras si nu doar cu privire la inversarea proverbului "Daca nu vine Mahomed la munte, vine muntele la Mahomed". Fata asta era nebuna?! Curiozitatea m-a facut sa dau repede click pe ultimul text si am vazut ca era de martea trecuta.



Edward Masen!


Vrei sa ma omori cu asteptarea? Doar ti-am zis ca sunt hotarata, asa ca nici sa nu te gandesti ca o sa renunt la ideea de a veni la tine! Vezi cum minti, ca sunt o vara, o sora, o infirmiera care te ajuta sa te speli pe cap, nu ma intereseaza! Vreau sa fiu langa tine si nimic nu ma va impiedica, asa ca obisnuieste-te cu ideea ca o sa ma revezi...maine!


Te iubesc inca!



  Am cautat alte mesaje, dar nu mai era niciunul. As fi putut sa ma trezesc cu ea la usa oricand, la regularitatea cu care imi verific mail-urile si as fi ramas chiar masca, dar ceva nu ma mai lasa sa ma amuz de situatie. Ultimul mesaj fusese primit cu o saptamana in urma si de atunci, nimic. Aici nu ajunsese, de anuntat ca se razgandise nu anuntase. Ce se intamplase cu ea?

Mi-am desclestat mana de pe mouse si mi-am pocnit degetele inainte sa tastez.



Tanya,


Imi pare rau ca nu ti-am raspuns la mesaje, dar nu le-am vazut.


Sper ca ti-ai dat seama ca era o prostie sa vii aici, pentru ca intre noi nu mai poate exista nimic. Nu iti port resentimente, dar nici nu as fi foarte bucuros sa te vad, asa ca ramai unde esti, pentru ca asa este cel mai bine. Evita-mi si evita-ti un moment inconfortabil!


Te rog sa imi raspunzi daca primesti mesajul meu.


Edward (in caz ca de nervi ai blocat livrarea mesajelor adresei mele).



  Am dat send si am ramas cateva clipe privind monotorul. Dupa ce am reflectat putin aspupra acestor mesaje venite parca din vis, am fugit la parter, cu rasuflarea agitata si palmele reci.

- Tata?

- S-a intamplat ceva? a tresarit Charlie, pentru ca numai ce atipise.

- In legatura cu acele atacuri de care mi-ai vorbit, ai mai rezolvat ceva?

- Cat este ceasul? s-a scarpinat la ochi lenes in timp ce se chiora la incheietura cu ceasul.

- Te rog, tata, este important. Ati gasit vre-o alta victima, alta crima?

- Crima? Cred ca este cam mult spus ca un animal poate savarsi o crima. Dar ce este cu tine atat de interesat de treaba politiei? Credeam ca ai fost ironic mai devreme cand ai spus ca vrei sa imi calci pe urme?

- Sunt doar curios.

- Dupa moartea copilului acela in La Push, au fost raportate alte cateva disparitii, dar nimic nu pare iesit din comun. Sunt adolescenti rebeli si credem ca au plecat de acasa intr-o toana de moment. Pe langa asta...

- O fata?

- ...am mai gasit o masina abandonata la intrarea in oras...a continuat Charlie privindu-ma socat. De unde stii ca este vorba despre o fata?

- Ce masina? am continuat robotic.

- Este inchiriata pe numele de Tanya Donelly, o cuno...cunosti? s-a corectat repede pentru a nu pune verbul la timpul trecut. Este cumva, acea Tanya? a facut el legatura dupa cateva secunde, deschizand maxilarul de mirare.

- Cred, tata, a venit spre Forks saptamana trecuta, dar nu a apucat niciodata sa ajunga...

- I-am anuntat famila, dar nimeni nu avea habar ca se indrepta spre oras, a plecat de acasa in urma unei certuri cu ai ei. Spun ca era intr-o pasa delicata: alcool, droguri, plecari cu saptamanile de acasa. Aceasta escapada a fost una din multele pe care le-a mai facut. Cum de ai chemat-o la tine? Credeam ca tu si Bella...

- Nu am chemat-o eu. Abea acum am vazut mesajele de la mail! Daca as fi stiut mai devreme, as fi impiedicat-o sa...mi-am lasat genunchii sa de indoaie moi sub greutatea insuportabila a corpului si mi-am prins capul in palme cand am atins canapeaua. Era numai vina mea daca ceva i s-ar fi intamplat pe teritoriile acestea. Chiar daca varcolacii sau Cullenii nu ar fi reprezentat un pericol, niciodata nu stii ce pandeste din padurile acestea blestemat de mitice, mai ales cand sambata trecuta avusese loc primul "atac". Uram Forksul! Acum, ca era fara Bella, il vedeam ca pe un loc uitat de lume, inclusiv de soare si Dumnezeu, il uram! Saraca, Tanya....nimeni nu merita sa sfarseasca asa...

- Ce se stie despre ea? am gonit gandurile pesimiste.

- Nimic. Nu a fost niciun accident, nu sunt urme de violenta, deci nimeni nu a fortat-o sa iese din masina, pur si simplu, a disparut.

- Ati cautat-o...vreau sa spun...gandindu-va ca...

- Am cautat-o in ambele feluri, i-am simtit mana grea pe umarul meu. Am cercetat locurile posibile atat pentru gasirea unei fiinte vii, cat si unui cadavru.

- Ce crezi ca i s-a intamplat?

- Asta incercam sa aflam, inca nu avem nicio pista. Nu exista nici urma ca ar fi venit vreodata aici, ceea ce este destul de ciudat, dar cel mai ciudat este ca nu este prima data cand intalnim un caz ca al ei.

Nu a fost nevoie sa mai intreb de alte cazuri, penrtru ca as fi fost un ipocrit, cand eu stiam defapt cui se datorau "misterioasele disparitii ale copiilor rebeli". Orice nomad putuse sa termine cu ea in mai putin de o clipire si simteam lacrimi in ochi gandinu-ma ca eu as fi putut sa o salvez. Ar fi fost de ajuns sa deschid blestemata de casuta si sa citesc textul, apoi cu un stil tipic mie, as fi facut-o sa ma urasca pana la batranete, doar ca sa o impiedic ca vina in locul acesta....

- Imi pare rau...

- Si mie imi pare rau, tata, si mie...



   Vineri dupa scoala, am condus prin toate imprejurimile orasului in cautare de indicii, fara sa gasesc nimic. Radeam singur de mine, gandindu-ma cat de infantil sunt comparandu-mi instinclete cu ale lor, crezandu-ma pradatorul si pe ei fugarii. Gandul acesta de inferioritate imi suprima speranta si nu imi ramanea decat sa astept. Uram sa astept, sa nu fiu cel care ia initiativa, sa fiu nesigur, dar in ultima vreme, devenisem o fetita in adevaratul sens al cuvantului. Mai lipsea doar sa imi fie frica de Omul Negru din dulap si tacamul era complet.

  Apasand acceleratia, ma gandeam la Bella. La motivul pentru care nu ma sunase, la motivul plecarii ei, la motivul acestei atmosfere sinistre care se aseza de-asupra Forks-ului o data cu ninsoarea. Fulgii grei impanzisera arborii si iarba, transformand acest oras verde intr-unul de vata, si... vata...?

Am parcat destul de departe de casa lui Jacob, pentru a savura cei cativa pasi pe jos. Zapada scartaia sub talpile pantofilor si aerul rece imi aerisea mintea de aceleasi framantari zilnice.

Jacob si Sam au trecut prin fata mea fara sa ma observe si ceva m-a retinut sa ii strig. Se indreptau spre inima padurii si eu i-am urmat in liniste. La cativa metrii s-au intalnit cu Leah, Embry si Paul, mergand apoi mai departe.
  I-am urmat...